RMN Revoluţionar

Când Arpagic motanul
fotoliu'a cucerit.
Când Polonicul pute
în sosul pregătit.
Poporul se intrigă
şi zice cu umor:
"Voinici în dizidenţă
ce tineri avântaţi!
Căzut-au frânţi de luptă
şi-a lor democraţie
e tulbure la minte,
măruntă şi pustie."
Secatu-le-a izvorul,
mintea li s-a blocat
în temniţe de groază,
în prazul preparat,
cu sos picant politic
ce pişcă în popor,
mai rău ca abureala
de la debutul lor.
Conducători de turme,
capcane de nebuni,
sedus-au tinerimea
şi-a ei naivitate
au pus-o scut la fapte
şi lucruri delicate.
"Am învins! Se aude încă
în infinit ecou,
o trâmbiţa revoltă.
Actor începător,
împins să spună rolul
făcând nemuritor,
planul ţesut în umbra
unui regim regres,
neputincios din faşă
şi bolnav la progres.
Ce vine azi, dar mâine?
căci ciclul se repetă
ca un perpetuum,
atât de căutat
la care suntem mândri
că un brevet am luat.
Stau şi mă'ntreb când trece,
când un tratat de pace
ajunge la pecete
să'ngheţe ea războiul
degenerat din rece.
Să auzim de bine,
la toate mă închin
implor divinitatea,
şoptesc încet, Amin.

poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Scobitoare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neputinţă

Când mâna mi-e legată
şi ochiul jartelat
implor divinitatea
şi caut împrejur,
care îmi e păcatul
şi cât o să îndur.
Capcane la tot pasul
croite-n vicleşug
ţi-nalţă slăbiciunea
la rang de performanţă,
măciuca ce urmează
te pune-n ambulanţă.
Nu scapă oaie neagră
din munca de-ndreptare
dau lapte, miei şi lână
dar semnul de turbare,
atârnă ca o piatră
şi duce la pierzare.
"Opriţi măcelul"
spunea un general necopt,
e inegală lupta,
nebunii nu mai pot.
În şocuri sociale,
continuu tracasaţi,
sunt măturaţi de vise
de viaţă săturaţi.
Nu ştiu ce vor,
găsiţi metode noi
să scape de-a lor boală,
să vină către voi.
Ce pot să fac?
- mă lapăd de păcate,
- nu vreau glorie, bani,
- nici gânduri de mărire!
doresc o blană albă
şi dacă pot o vreme
să port cu demnitate
un titlu de nobleţe
"E om de bine" e
"om în libertate!".
Târzii dorinţe,
deşarte gânduri,
nucleul vieţi-i ros
e hăituit şi-ntors pe dos,
e-n veci pierdut, furat.
De acum începe boala,
trecutul în neant.
Degaba vreu ca prostul
ce mi s-a luat, am dat
c-aceasta este cota
ce-n gene am purtat.
"Am învins", răsună încă,
o trâmbiţă revoltă
ce-n unde digitale
se înalţă către boltă.
I-am învins, în frâie i-am strunit
ne aşteaptă pace lungă
şi somnul liniştit.

poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exact, dacă tot timpul ne identificăm cu gândul nu observăm că el fuge de la o dorinţă la alta şi ne bagă în bucluc, dar când ne oprim niţel din alergatul după el, identificarea încetează şi rămânem cruciţi de cât de multă suferinţă atrage prin dualitatea lui. Mintea azi vrea ceva, mâine altceva şi totuşi tot ei i se pare asta în regulă. Dar când vine vorba de ceilalţi şi de mintea lor, mintea noastră etern instabilă le cere statornicie. Nu ai putea iubi un bărbat care azi e cu una, mâine cu alta, nimeni nu ar angaja un om care azi lucrează la el şi mâine la o altă companie. Cu cât observi mai profund şi mai des mintea cu atât mai repede realizezi că tu nu poţi fi gândul schimbător, ci Acela etern neschimbător care îl vede. Gândurile se schimbă şi caută "schimbarea, transformarea, evoluţie" zice mama lor mintea, dar Acela din tine care de mic vede apariţia gândurilor schimbătoare, nu se schimbă niciodată. Când văzătorul unui film nu se mai identifică cu imaginea de pe ecran, adică cu lucru văzut, el realizează că tot ceea ce este schimbător este efemer, după cum unicul neschimbător din fiinţa noastră, etern imuabil este doar Absolutul sau Sinele.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Democraţie, zidul plângerii...

Plâng strămoşii în morminte,
Când văd cum decade Ţara,
Curge în valuri sângele,
De pe tricolore steaguri,
Spălate cu indolenţa
Celor care fac avere,
Pe spinarea celor rele.

Plâng mamele văduvite,
La mormântul celor dragi,
Ce-au luptat pentru tot neamul,
Eroi, cu zel sfânt jerfit,
Şi de care s-a uitat.

Plâng şi taţii, ai lor fii tineri,
Ce-şi doreau democraţie,
De ştiau pentru ce luptă,
Oare, ar mai fi luptat?
Când nimic nu s-a schimbat,
Iar dracii îşi fac de cap,
Răsfăţaţi de realitatea
Ce o duc spre agonie.

Iadul poarta şi-a deschis
Şi înscrie pe oricine
Ce credinţa strămoşească
Într-o parte şi-a lăsat,
Dar istoria va scrie,
Poate, ce-i adevărat...
Zidul plângerii învie,
Căci prostia n-are ţarc.

poezie de Valeria Mahok (18 octombrie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetelor, domnilor; oare de ce încearcă din răsputeri coana minte să vă convingă că "ea a depăşit mintea" şi să îmi spună şi mie cu o convingere naivă şi de-a dreptul hilară o astfel de cacealma? Expresii de genul: "În momentul acela am văzut îngerii, în orgasmul ăla de 5 zile încontinuu am fost tot timpul dincolo de minte, am trăit o adevărată revelaţie, mintea nu mai era doar Isus, se scremea, curajul e de dincolo de minte ca şi un pârţ sănătos, când am luat matrahoasca, când am luat ciuperci cu vrăji şi vrăjitoare, etc, etc." Absolut toate aceste IDEI SUNT BANALE GÂNDURI DIN MINTE. Mintea aude la Maharaj de moartea minţii sau a transcende mintea şi imediat se gândeşte; "Ia să vedem noi, oare când am transcens noi mintea?"

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Democraţie, zidul plângerii...

Plâng strămoşii în morminte,
Când văd cum decade Ţara,
Cad culorile din steaguri,
Tratate cu indolenţa
Celor care îşi urăsc neamul.

Plâng mamele văduvite,
La mormântul celor dragi,
Ce-au luptat pentru Unire
Şi pentru al ei Stindard,
Eroi cu ţel sfânt jertfit
Şi de care s-a uitat.

Plâng şi taţii pe ai lor fii,
Ce-şi doreau Democraţie,
De ştiau pentru ce luptă,
Oare, ar mai fi luptat?
Când nimic nu s-a schimbat,
Iar unii îşi fac de cap,
Încântaţi de realitatea
Ce duce spre agonie.

Iadul poarta şi-a deschis
Şi înscrie pe oricine,
Ce credinţa strămoşească
Peste umăr şi-a lăsat.

Dar Istoria nu iartă,
Adevărul îl v-a scrie,
Când zidul plângerii învie...
Inundând fără de leac,
Căci prostia omenească
N-are limită sau ţarc
Şi cândva o să plătească.

poezie de Valeria Mahok (18 octombrie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?...
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui
Joace unul şi pe patru
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce rău şi ce e bine.

Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.

Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.

Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş
Ce e val, ca valul trece.

Ca un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1883)
Adăugat de maryana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui actor care nu se aude din sală

Câţiva i-au cam reproşat
Că şi-a rostit prea-ncet rolul,
În schimb, alţii-au remarcat
Că s-a auzit sufleurul.

epigramă de Gheorghe Lungoci din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când stau cu voi la masă

Când stau cu voi la masă
Şi închin un pahar cu vin.
Viaţa îmi pare mai frumoasă,
Îmi pare un vis sublim!

Vă ascult cum vorbiţi,
Despre nişte lucruri atât de banale,
Dar sunt mulţumit că soarta
V-a scos în a mea cale.

Eu nu sunt ca voi
Şi voi nu sunteţi ca mine,
Dar când suntem împreună
Zilele îmi par mai calde, mai senine.

Hai să fim uniţi,
Hai să fim oameni de omenie,
Căci viaţa e scurtă şi trebuie trăită
în pace şi veselie,

Când stau cu voi la masă
Şi mâncăm din aceeaşi pâine,
Atunci ştiu că Dumnezeu e cu noi,
Atunci înţeleg că Dumnezeu e cu mine.

poezie de Vladimir Potlog (2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când?

Când corpul meu se frânge,
când nu mai curge sânge,
când văd carnea putrezind,
când corbii apar plutind,
când hoitul stă sub soare,
când oasele sunt goale,
când ziua încet se trece,
când noaptea vine rece,
când nu se vede-n zare,
când steaua-i căzătoare...

poezie de Ion Răduţ din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când?

Când corpul meu se frânge,
când nu mai curge sânge,
când văd carnea putrezind,
când corbii apar plutind,
când hoitul stă sub soare,
când oasele sunt goale,
când ziua încet se trece,
când noaptea vine rece,
când nu se vede-n zare,
când steaua-i căzatoare.

poezie de Ion Răduţ din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manifest

Inerţi din cap până-n picioare,
Atâtea spirite îşi dorm;
Puterea minţii cu-nfocare,
În traiul şters, orb, uniform!...

N-au capete, sau dacă încă au,
Le pun la porţi sperietoare
Şi vieţii lor un sens nu dau,
Căci sunt atraşi de *domnişoare*!...

Şi-atunci de ce încă mai speră,
De ce din mintea lor opacă,
Se plimbă beţi, bolnavi în carieră,
Când ei nu vor nimic să facă!...

Sunaţi sirene şi sunaţi alarme,
Treziţi putreziciunea neagră-n ei,
Căci ţara asta stă gata să se sfarme,
Când stau zidiţi şi-nchipuiţi a zmei!...

Puneţi-i cu putere să îşi întindă mâna
Căci sunt copii lor striviţi într-o prostie,...
Să-şi pună în mişcare şi creierul şi vâna,
Să nu devină ţara o mlaştină pustie!...

poezie de Constantin Păun (2014)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenul

Prietenul

Te rog, azi, să-mi întinzi o mână,
Căci sunt bolnav şi sufletul mi-e frate cu pelinul.
Şi mâine, mâna mea o să-ţi devină,
La fel, sprijinul ce mângâie şi alină.

Te rog, azi, inima-ţi să-mi dai,
Căci a mea, mă doare şi suspină.
Şi mâine, pe a mea o să o ai,
Să te înţeleagă şi să te susţină.

Te rog, azi, să-mi dai privirea,
Să o îndrept spre-o altă zare,
Căci a mea, şi-a stins sclipirea,
Pierdută-n-ntr-un apus de disperare.

De un prieten am nevoie azi,
Să-mi spună doar că-i lângă mine.
Căci în viaţă, când mai cazi,
Te ajută un prieten lângă tine.

Şi de n-oi fi, de-mi eşti numai în gând,
Te rog să ştii prea bine,
Că te poţi baza pe mine, oricând,
Atât cât viaţa mă va ţine.

poezie de Marck Nessel din Nerostitele Cuvinte, Versoterapii, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2019 (5 februarie 2019)
Adăugat de Marck Nessel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis bolnav

Sunt omul care şi-a pierdut umbra.
Am căutat-o în noapte
dar noaptea a fugit speriată.
Am căutat-o în peşteri
dar liliecii mi-au răspuns cu blesteme.
Am căutat-o în mare
dar marea a fugit în cer.

Sunt omul care şi-a pierdut umbra.

Nedumeriţi, apoi nemulţumiţi,
oamenii m-au alungat.
M-au privit împietriţi cum fugeam.
Umbrele lor clătinau din cap.

Am privit cerul
şi-am văzut
umbra soarelui pe infinit.

poezie de Valeriu Butulescu din revista "Mărturisiri literare" (1971)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţul: Ia ascultă, nevastă. Când vecinul nostru şi-a luat frigider nou, ai insistat să ne luăm şi noi unul la fel. Tot aşa, când şi-a luat telefon mobil. Dacă şi-a schimbat tapetul, a trebuit să-l schimb şi eu. Acum, că s-a recăsătorit, eu cum procedez?

replică
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţul: Ia ascultă, nevastă. Când vecinul nostru şi-a luat frigider nou, ai insistat să ne luăm şi noi unul la fel. Tot aşa, când şi-a luat telefon mobil. Dacă şi-a schimbat tapetul, a trebuit să-l schimb şi eu. Acum, că s-a recăsătorit, eu cum procedez?

replică
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Præmaturi

Când, la bătrâneţe, le mor prietenii
Oamenii nu-s chiar atât de trişti,
Iar asta pentru că iubirea lor păşeşte-un pic mai încet
Şi nu poate extrage imediat din rană o durere-atât de mare;
Apoi, ei sunt fericiţi să fie singuri printre multele lor amintiri,
Dar asta nu pentru mult timp.

Noi suntem tineri şi ne mor prietenii
Pe neaşteptate, şi iubirea noastră grăbită-i ruptă-n două;
Astfel c-amintirile ni-s singurele speranţe care devin neant.
Suntem abandonaţi şi singuri, asemeni oamenilor bătrâni;
Ar trebui să fim morţi,
Dar mai sunt ani şi ani în care vom fi încă tineri.

poezie de Margaret Postgate Cole, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frământări nocturne

Aprinsul întuneric e-al nopţii care vine.
Mă fericesc iluzii ce încă n-au suport,
Şi nu ştiu printre gene ce licăr mai rămâne,
Când vinovat absolv tăcerii ultim ort

Abisuri mă aşteaptă când încă pentru mine
Orbecăirea zilei e ţelul lui suprem
Nu-i linişte sau pace, nici loc pentru mai bine,
Când laurii virtuţii sunt puşi pe un catren.

Mi-am rezervat eu însumi un loc pentru-a mă cere,
La sufletu-ţi fierbinte când rece mă topesc,
Şi văd fără speranţă că nu mai am putere,
Să-ţi spun în nebunia de-acum ca te iubesc.

Mi-e teamă chiar de ziua care va-ncepe mâine,
Din întuneric umbra iubirii s-a desprins
Şi patima tăcerii prin lipsă mai rămâne,
Să suplinească golul ce visul mi-a cuprins.

poezie de Adrian Silviu Mironescu
Adăugat de Dora Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când rândunica îşi face cuibul, când drumul prinde a toarce cărăruşe, când mugurul îşi desface din faşă podoaba lui verde, atunci vine să mă vadă copilăria. Vine încet, numărându-şi paşii, ca să îi pară drumul mai scurt. Vine cu o nuieluşă subţioară, smulsă de tata din gard, căci drumeţului multe i se întâmplă. Vine cu basmaua mamei aşezată în jurul gâtului - vântul e vânt şi niciodată să nu îi dai crezare.

Ion Druţă în Horodiste (1989)
Adăugat de Illy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rău după bine

Când Adam şi-a dat o coastă,
S-a ales cu o nevastă.
Şi-a impus şi bărbăţia,
Dar pierdu... supremaţia!

epigramă de Amalia Costinescu-Crusos din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decebal către popor

Viaţa asta-i bun pierdut
Când n-o trăieşti cum ai fi vrut!
Şi-acum ar vrea un neam călău
S-arunce jug în gâtul tău:
E rău destul că ne-am născut,
Mai vrem şi-al doilea rău?

Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moş îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănţuit.

Cei ce se luptă murmurând,
De s-ar lupta şi-n primul rând,
Ei tot atât de buni ne par
Ca orişicare laş fugar!
Murmurul, azi şi orişicând,
E plânset în zadar!

Iar a tăcea şi laşii ştiu!
Toţi morţii tac! Dar cine-i viu
Să râdă! Bunii râd şi cad!
Să râdem, dar, viteaz răsad,
Să fie-un hohotit şi-un chiu
Din ceruri până-n iad!

De-ar curge sângele pârău,
Nebiruit e braţul tău
Când morţii-n faţă nu tresari!
Şi însuţi ţie-un zeu îţi pari
Când râzi de ce se tem mai rău
Duşmanii tăi cei tari.

Ei sunt romani! Şi ce mai sunt?
Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt,
Zamolxe, c-un întreg popor
De zei, i-am întreba: ce vor?
Şi nu le-am da nici lor pământ
Căci ei au cerul lor!

Şi-acum, bărbaţi, un fier şi-un scut!
E rău destul că ne-am născut:
Dar cui i-e frică de război
E liber de-a pleca napoi,
Iar cine-i vânzător vândut
Să iasă dintre noi!

Eu nu mai am nimic de spus!
Voi braţele jurând le-aţi pus
Pe scut! Puterea este-n voi
Şi-n zei! Dar vă gândiţi, eroi,
Că zeii sunt departe, sus,
Duşmanii lângă noi!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!