Manifest

Inerţi din cap până-n picioare,
Atâtea spirite îşi dorm;
Puterea minţii cu-nfocare,
În traiul şters, orb, uniform!...

N-au capete, sau dacă încă au,
Le pun la porţi sperietoare
Şi vieţii lor un sens nu dau,
Căci sunt atraşi de *domnişoare*!...

Şi-atunci de ce încă mai speră,
De ce din mintea lor opacă,
Se plimbă beţi, bolnavi în carieră,
Când ei nu vor nimic să facă!...

Sunaţi sirene şi sunaţi alarme,
Treziţi putreziciunea neagră-n ei,
Căci ţara asta stă gata să se sfarme,
Când stau zidiţi şi-nchipuiţi a zmei!...

Puneţi-i cu putere să îşi întindă mâna
Căci sunt copii lor striviţi într-o prostie,...
Să-şi pună în mişcare şi creierul şi vâna,
Să nu devină ţara o mlaştină pustie!...

poezie de Constantin Păun (2014)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara asta nu-i a voastră!

Ţara asta nu-i a voastră,
Politruci de viţă proastă,
... E a celor care luptă,
Sătui de burta lor suptă,
De foame, sete şi câte...
Of, destine amărâte!

Ţara asta nu-i a voastră,
Politruci de viţă proastă,
... E a celor care n-au,
Şansă la viaţă, şi stau,
Prin spitale, aşteptând,
Moartea, însă până când?

Ţara asta nu-i a voastră,
Politruci de viţă proastă,
... E a celor care pleacă,
Şi haină de rob îmbracă,
Căci aici n-au nici o pâine,
Şi-i acră ziua de mâine.

Ţara asta nu-i a voastră,
Politruci de viţă proastă,
... E a pruncilor ce vin,
În urma noastră, şi ţin,
Mândri, steagul tricolor,
Vor viitor în ţara lor!

Ţara asta nu-i a voastră,
Politruci de viţă proastă...

E a celor care luptă!
E a celor care n-au!
E a celor care pleacă!
E a pruncilor ce vin!

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când oamenii îşi pun voturile în urnă, ei sunt, de fapt, inoculaţi cu simţământul că îşi aduc guvernarea de partea lor. Apoi, acceptă, într-o oarecare măsură, că erorile lor sunt ale lor, că aberaţiile lor sunt ale lor, şi după aceea se revoltă împotriva lor.

citat din John Kenneth Galbraith
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când au aflat că toată ţara elenilor este udată numai de ploi şi nu de revărsarea râurilor, ca ţara lor, egiptenii au zis că dacă elenii vor fi vreodată înşelaţi în marea lor nădejde, vor avea de îndurat o foamete cumplită. Această vorbă vrea să spună că dacă în loc de ploaie cerul le va trimite secetă, elenii vor pieri de foame; căci din altă parte decât de la Zeus, nu aveau de unde să mai aştepte apă.

Herodot în Istorii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu loviţi!

(dedicaţie specială pentru Vio)

Staţi! Nu loviţi în cei ce n-au şi plâng
Căci lacrimile nu le mai ajung
Durerea se ascunde-n ei ca fiara
Hrănindu-se când sângerează rana

În universul larg al burţii plouă
Numai cu sentimente şi speranţă
Acestea toate vor ajunge vouă?
Nu au şi ei precum aveţi şi voi, o viaţă

Ei mâna vă întind, vă cer frăţie
Sau hrană-n lumea lor de mult pustie
Cum vouă vă e frig le e şi lor,
Daţi-le cât puteţi un ajutor.

Ei sunt cei ce cu luare-aminte spală
Tălpile voastre pline de nămol
Căci doar a lor va fi împărăţia
Acestei lumi. Priviţi în viitor!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nişte copii, aşa-s bătrânii noştri

Cu ochii calzi, miraţi, percepţii mai slăbite,
Cu glasul tremurat şi pasul poticnit,
Îşi duc poveri din ani, iar pletele albite
Ne-arată câte griji în suflet le-au mocnit.

Au îndurat corvezi, noian de sacrificii
Pentru copiii lor, s-ajungă "cineva",
Şi-au înfrânat dorinţe, vise, poate vicii,
Şi unii sunt uitaţi, în lume, undeva...

Şi scad... sunt tot mai scunzi, copiii cu bastoane,
Cu dioptrii mai mari, cu riduri pe obraz,
Cu straiul perimat, cu bâlbe în consoane,
Bolnavi şi gânditori, cer vieţii un răgaz...

Şi uită tot mai des, şi te privesc cu teamă
Când nu pricep ceva, deşi ai repetat,
Nu îi certa te rog, vei provoca o dramă,
Şi simt că-s vinovaţi de cuget degradat.

Îşi mângâie albumul şi-l răsfoiesc cuminţi,
Neputincioşi, căci mintea a şters necruţătoare
Şi amintiri şi oameni... cu lacrimă de Sfinţi,
Îşi varsă slăbiciunea pe mintea trădătoare.

Nişte copii bătrâni... nu vor să-i porţi de mână,
Să îi hrăneşti, să-i culci, să stai la căpătâi,
Doar să-i mai suni şi tu, baremi la săptămână,
Că de-or pleca tăcuţi, copile, cui rămâi?

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă o zi

Te-ai săturat demult şi nu mai poţi
atâta răutate să înduri,
în mlaştina morală să înoţi
servind şi-n viitor, lepădături.

Stăpânii tăi, vulgari, neruşinaţi,
sunt dintre proşti-aceia plini de bani,
cu ifose, pretenţii de bogaţi
ce nu-şi dau seama cât sunt de sărmani.

Averea lor e marele nimic
cu care nu pot cumpăra un strop
din dragostea ce ultimul calic
se poate bucura, căci nu-i de shop.

Cei care au, mai vor, mai mult, mai mult,
sunt nesătui, iar viaţa lor e-un chin,
căci pofta lor de bani e un tumult,
iar pentru boala lor, nu-i un vaccin.

Tu îi suporţi demult, te-ai săturat,
deşi ei vor, tu nu-i mai poţi servi:
ai devenit de neînduplecat.
În toamna ce-a venit, mai ai o zi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă se adunară la un loc, aduseră vorba iarăşi despre broasca fratelui lor celui mai mic, şi începură împreună cu logodnicele lor a grăi despre dânsul cam în dodii. Îi ţinură de rău tatăl lor, căci de, orice s-ar zice, fiu îi era şi ăl mic, şi îl durea la inimă când îl luau în râs, dară toate fură în deşert, căci, deşi nu mai vorbea de rău aievea în faţa împăratului, pe din dos, însă, îşi băteau mendrele, cum voiau, îşi dedeau coate de râdeau, şi chiar se vorbiră, amândoi fraţii cu logodnicele lor, să facă pe fratele lor mai mic de râs şi ocară, când va veni cu broasca ţestoasă înaintea împăratului. Fiul cel mic al împăratului daca se duse şi el să-şi aducă logodnica, broasca cea ţestoasă ieşi din eleşteu la dânsul, se dete de trei ori peste cap şi se făcu om ca toţi oamenii. Vorbiră ce vorbiră, apoi fiul împăratului îi zise să se gătească să meargă.

Petre Ispirescu în Broasca ţestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cauza numărul unu a lipsurilor din viaţa ta este dată de lipsa de apreciere pentru ceea ce ai deja. Erai în fundul gol când te-ai născut, neputincios şi neajutorat. Tot ce ai primit, ai primit de la cei din jur. Iubire, mâncare, siguranţă. Chiar dacă au fost mai puţine decât ai fi vrut, ele trebuie apreciate. Pentru că aşa funcţionează mintea inconştientă. Toată puterea e la tine. Majoritatea oamenilor folosesc această putere uriaşă şi îşi dau singuri în cap cu ea. De asta sunt săraci, lipsiţi de iubire şi bolnavi. Şi-au adus singuri nenorocirea asupra lor, dându-şi singuri comenzi. Ai puterea de a-ţi rescrie destinul!

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce v-ar păsa?

Doamne, niciodată!
Genunchii mei nu au putut săruta
pământul,
fără să fiu Eu!
Eu sunt nimeni, efemer, dar...,
ai mei, Bunicul, Străbunicul şi Răstrăbunicul sunt acolo!
În ţărână. Eu încă sunt aici!
Sper că, aici, încă mai este un loc curat!

Am şters mult până aici!
M-am şters şi pe mine
şi
aici oare mai pot ramâne Om?
mai departe mai am şi alte...,
ca să văd ce voi mai fi?
Mulţumesc pentru cei puţini care m-au citit din suflet.
Mâ înclin în faţa lor,
sincer,
dacă au simţit cu adevărat ceva
din cuvintele mele, aiurea inşiruite!
Mulţumesc pentru, că citiţi aceste rânduri!
Dacă nu, pentru mine nimic nu are sens,
sau nu mă luaţi în consideraţie!
Eu sunt un nimic, dacă nu sunt capabil
să
îmi dau seama că nimicul nu există!
Asta am simţit, şi, sincer, asta am scris!
De fapt cui îi pasă? De ce v-ar păsa?

poezie de Viorel Muha (august 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închinare la copii

Daţi la copii o pâine
Şi-i îngrijiţi un pic...
Nu or creşte din nimic,
Din trai de azi pe mâine!

Încălţaţii pe copii
Căci îşi tocesc picioare...
N-au ‚naltul să mai zboare
Şi-s mici, în sângerii.

Copii îmbrăcaţi, de vânt,
Căci pielea nu le-ajunge
Şi iarna frig îi strânge;
Nu-i faceţi din om... sfânt.

Daţi pe copii la şcoală
Să nu-i doboare greul,
Măcar să-aibe liceul...
Feriţi-i de-osteneală.

Daţi la copii... vis,
Întindeţi pat să doarmă...
Faceţi vară din iarnă;
Sătui sunt de promis.

Luaţi pe copii de mână,
Pe umeri îi purtaţi,
Faceţi-i învăţaţi...
Daţi zbor, din ce-i ţărână.

Purtaţi copii... părinţi,
Căci toţi, copii aţi fost
Şi când veţi fi compost
Gând să le fiţi, în minţi.

Muriţi pentru copii
Cum au făcut străbunii,
Vă sunt sămânţa lumii...
Lăsaţi-i pe ei vii.

Iubiţi-vă copiii,
Sunt îngerii din voi,
Scăpaţi-i de nevoi...
Daţi-vă nemuririi!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământ rătăcitor

În veacuri de pământ, tu, domn la Putna,
In veacuri de pământ ascultă ţara.
Moşia n-ar fi toată făr-aceste
Veacuri de vecie prin care trece vara.

Nu doarme Domnul Ştefan, nu dorm plăieşii încă,
Nu-ncape-n cerul mare înaltul chip al lor,
Ei n-au murit si nimenea vreodată să nu creadă
Ca poate fi Moldova... pământ rătăcitor.

Ei n-au murit, o spunem pe apele ce curg
Din munţii noştri liberi, averea noastră sfântă,
Ei sunt pământ, pământ in ţara lor
Şi-acest pământ pe româneşte cântă.

poezie de Mihai Leoveanu
Adăugat de Drăguş Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poli... tic-uri

Ce extaz novator moşteniţi din "politici"?
Pragmatism e, de fapte, ori deliru-n idei?
Cum un ieftin spectacol îl plătiţi ca fanatici;
Când tot voi sunteţi gluma, cât şi sursa... de lei!?

Care-i baza de calcul, dacă nu-i axiomă?
Cine-i face mai buni, mai deştepţi, creatori?
Care-i şcoala, sau ştiinţa; vorbitori fără noimă?
Cum pot ei să conducă; fără a fi... conductori?

Cine plata o face, pentru timpuri pierdute
În palavre, de-a spune, doar la alţii să facă?
Cum de ştiu spovedanii-n testări, ne avute?
Căci la muncă-s doar vorbe, claca lor e să... tacă.

Sunt cu sutele, mii, îmbrăcaţi peste poate.
Se aplaudă singuri, din cântări îşi fac imnuri.
Stau cu luni, spilcuiţi, purtători de cravate,
Înjurându-se într-una; confundând, ţel cu... şpiluri.

Nu îi doare de alţii, doar ai lor au "spitale"...
Nu de leacuri e vorba, căci în ele sunt neamuri,
Ce conduc peste tot. Pentru voi, sunt parale
Pentru şpăgi şi injurii. Şi plecări reci, traşi de hamuri.

N-au nimic din părinţi, sau câştig din breslaş.
S-au ajuns prin minciuni ticluite-n cuvinte.
Doar împart ce trimite-ţi şi când ceri, fug în laş!
Nu întreba ce-a promis, căci oricum, tot te minte.

Şi de bani şi de vise... onirisme promise!
Tu, ce tragi, ca să faci zi de zi, cu efort,
Ei împart tot "en gros"; ţie îţi dau ceva fise...
Telefon să plăteşti; să-i anunţi... de eşti mort.

Şi te îndeamnă,- frumoşi, căci stau zilnic, sunt sticlă,
Toţi curaţi, impecabili, în maşini fumurii-
Să pui deget pe foaie, să-i alegi,"tembelică";
Că te vinzi să munceşti pentru ei... nu copii!?

Ne înţeles este omul, ce-a învăţat tot prin ştiinţă
Să devină în priceperi, mândru, totul să facă.
Nu relicvă de slugă, acceptând neputinţă;
Când putea să-şi conducă, singur, ţara ce-i dată.

Nici nu ştii- ce uşor e să-ţi pui învăţatul
Cel din şcoli ce-ai tocit şi-i plătit de părinţi-
Să produci colectiv, tu să fii acceptatul...
Să te dai celor mulţi, să-i ajuţi, nu să-i minţi.

Doar voinţa lipseşte, ori curajul minor
De vorbit împreună, cei cu şcoli... şi cinstiţi.
Să produceţi schimbări- cu efectul major
Material şi moral- în fericiţi, şi plătiţi!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fraţi români !

Fraţi români din lumea întreagă,
Nu uitaţi de ţara mamă,
Nici de fraţi, nici de părinţi,
De prieteni sau bunici.

Căci săraci aşa cum suntem,
Omenia n-am uitat,
Frumuseţea ţării noastre,
Tot străinu-a căutat.

Ţara noastră este mică,
Braţul mare primitor,
Nu uitaţi, români din lume,
De al nostru tricolor.

Căci oriunde vă e pasul,
Orice bogăţii aveţi,
Dorul doinelor cântate
Şi în lacrimi înecate,
Ca la noi n-o să vedeţi.

Şi-a pământului chemare
Şi-al istoriei trecut
Şi a unirii cântare,
Unde voi aţi mai simţit?

Dacă din întregul vostru,
Români încă vă simţiţi
Să veniţi, de-aveţi putere,
Ţara de are nevoie,
În umeri s-o sprijiniţi
Iar, din cupele frăţiei,
Fraţi români!
Cu toţi să beţi.

poezie de Valeria Mahok (7 octombrie 2003)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice om îşi ia puterea din frumuşeţe. Când nu mai vede frumuseţea în nimic, mintea omului nu mai are nici o putere. Dacă bărbatul nu observă această energie, nu-şi poate descoperi potenţialul minţii. Dacă nu interiorizezi această forţă pe care o dă frumuseţea, mintea nu are nici o putere. Nu vei vedea nimic grandios şi sfânt în creaţie. Mintea îşi vede puterea numai când crede că viaţa este un miracol. Dacă nu observă acest miracol, în minte nu se va întâmpla nici un miracol.

Iustinian Cruceanu în Mintea condce lumea (iulie 2013)
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum poeţii îşi iubesc propriile poeme, iar taţii proprii copii, în acelaşi fel cei care şi-au creat o avere îşi apreciază banii nu pentru utilitatea lor, asemeni altor persoane, ci pentru că sunt propria lor creaţie. Asta-i face cei mai neplăcuţi tovarăşi, căci ei nu preţuiesc nimic altceva decât bogăţia.

citat celebru din Platon
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clopotele învierii

Clopotele învierii –
Pumni de bronz
Şi de aramă –
Sparg cătuşele tăcerii

Sepulcrale
Din shakesperiana dramă,
În al cărei text re'nvie
Creştineasca bucurie
În cortegii triumfale
Şi-n aplauze bisate
Din cetate
În cetate!...
...
Gura
Omenirii, mută, ţipă:

Sunaţi, clopote...
Sunaţi...
Şi-n cetăţi însămânţaţi
Viaţa vesnică, cu care
Fratele nostru mai mare,
Când a fost crucificat,
Şi-a călcat moartea-n picioare
Şi din morţi a înviat!...

Sunaţi, clopote...
Sunaţi...
Şi pe Domnul lăudaţi,
Dând de ştire tuturor
Că-ntr-o noapte veţi suna
Şi-nvierea morţilor
Din cetatea mea!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că ăia care cresc animale îşi iubesc mai mult ţara, din spatele casei lor. Le dau "Bună ziua!" bătrânilor, tac şi se gândesc înainte să răspundă la o întrebare... E şi asta o formă de a-ţi iubi ţara.

citat din Marcel Iureş
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinilor le vine uşor să-şi arate afecţiunea. Ei nu se îmbufnează şi nu stau supăraţi. Nu fug niciodată de acasă când sunt trataţi nedrept. Nu se plâng niciodată de mâncarea ce li se dă. Nu se plâng de cum arată casa. Sunt cavaleri şi curajoşi. Gata să-şi protejeze stăpâna cu preţul vieţii lor. Le plac copiii, indiferent de cât de gălăgioşi şi supărători ei sunt. Câinilor pur şi simplu le place să fie în compania lor. De fapt, câinii fac concurenţă soţilor (bărbaţilor) şi dacă aceştia ar copia mai mult din virtuţile lor, viaţa în familiile noastre ar fi mult mai plăcută.

citat din Billy Graham
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta Raiului

Motto:
Nu aurul, ci moaştele sfinte sunt avuţia unei ţări.

Poate că am ostenit să plâng un iad,
Sodome şi Gomore de-amar,
Pe Samsoni şi Caini, pe ingerii ce cad,
străine locuri, chipuri de coşmar.

Mă vreau acum la mine-acasă
loc de verdeaţă, loc minunat,
unde Biserica e încă mireasă
şi Iisus Hristos e cel înviat.

Căci eu sunt din ţara de brazi şi de har,
eu sunt din turma Tatălui,
drumul meu nu fu-n zadar,
căci am bătut la Poarta Raiului.

Eu sunt din ţara cu mucenici,
cu voievozi mărturisind credinţa,
de-a pururi paşii mei rămân aici,
căci am gustat din miere-n suferinţă.

Eu sunt din ţara de neuitate datini,
cu sfinţi sihaştri în posturi priveghind,
cu icoane biruind balauri
şi Brâncoveni în moarte aţipind.

Eu sunt din ţara fără de hotare,
fără oprelişti către infinit,
sunt pravoslavnic, căci la altare,
cu foc pe buze m-am spovedit.

Eu sunt din ţara de holde şi minuni,
cu ploi sfinţite şi rouă miruind,
eu i-am văzut pe Îngeri în furtuni,
pe Dumnezeu pe nori de aur odihnind.

Poate am ostenit să plâng un iad,
Sodome şi Gomore de amar,
eu ştiu un loc mai verde ca un jad…
Eu sunt din ţara de brazi şi de har.

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?!

De ce să-i lăsăm pe părinţi să ne moară?!
Cu ce drept să ucidem?! Căci odată cu ei
Vom muri jumătate, vom muri-ntâia oară
Vom simţi paşii lor ca pe-o dulce povară -
Paşi pierduţi în neant, lacrimi grele sub geană.
Vânt de vieţi răvăşite, paşii singuri şi grei.
Ei vor fi doar o umbră, noi o stea căzătoare,
Noi vom fi doar iluzii, tot iluzii şi ei.

Cu ce drept să lăsăm noi părinţii să plângă?!
Ei au plâns viaţa toată şi-n genunchi au luptat,
La copii, tot ce au, înc-o zi să le-ajungă,
Dintr-un prunc să se facă puiul mamei bărbat.
Cu ce drept judecata?! Ce-a greşit un părinte?
Ce-a greşit mama, tata? Vă aduceţi aminte?!
Cu ce drept, pentr-o palmă, doar durere să laşi
Şi să pleci la cafea şi ţigări în oraş?!

Cu ce drept să-i lăsăm condamnaţi la tristeţe?
Au făcut sacrificii şi de ei au uitat...
Cu ce drept le semnaţi condamnarea la moarte?
Ei de mult dintre voi, ca un vis au plecat.
Că sunt trişti sau sunt singuri, nici chiar lor nu le pasă,
Nu le pasă că n-au ce să pună la masă...
Luminează, căci au drumul vieţii-nainte
Şi durere şi plâns, dar şi griji de părinte.

Nu le pasă de ei, pe ce drumuri apucă,
Nici nu ştiu ce poveri au sau pot să mai ducă,
Doar de voi le mai pasă, cât rămâneţi copii,
Cât aveţi un părinte, până-n ultima zi.
Cât e Soare pe cer şi în ei Dumnezeu,
Vor lupta pentru voi şi vor plânge mereu,
Vor trudi în genunchi, vor muri repetat,
Vor muri zi de zi, că aşa le e dat.

Cu ce drept să-i lăsăm condamnaţi la uitare?!
Da, ne sunt o povară, paranoici sau răi,
Ei au râs când pe voi a uitat să vă doară
Şi-au vegheat zi şi noapte printre sute de ploi.
Cu speranţe şi rugă s-au lăsat în uitare,
Dar pe voi nici acum de părinţi nu vă doare.
Un blestem repetabil cu părinţi şi copii,
Lacrimi, suflete goale, până-n ultima zi...

P. S.
Deci cu ce drept vă condamnaţi părinţii,
Când chiar şi ei, pe ei s-au condamnat?!
Rugaţi mai bine îngerii şi sfinţii
Să le lumine drumul întinat!
Întindeţi-le mâna cu iubire
Şi daţi putere! Paşii obosiţi,
Să îşi găsească forţă-n paşii voştri.
Doar asta îi va face fericiţi.
Părinţii-s doar o lacrimă de-a voastră
În care ca-n oglindă se privesc,
Ei vor rămâne veşnic pronie cerească...
Şi dincolo de moarte vă iubesc.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!