Democraţie, zidul plângerii...

Plâng strămoşii în morminte,
Când văd cum decade Ţara,
Curge în valuri sângele,
De pe tricolore steaguri,
Spălate cu indolenţa
Celor care fac avere,
Pe spinarea celor rele.

Plâng mamele văduvite,
La mormântul celor dragi,
Ce-au luptat pentru tot neamul,
Eroi, cu zel sfânt jerfit,
Şi de care s-a uitat.

Plâng şi taţii, ai lor fii tineri,
Ce-şi doreau democraţie,
De ştiau pentru ce luptă,
Oare, ar mai fi luptat?
Când nimic nu s-a schimbat,
Iar dracii îşi fac de cap,
Răsfăţaţi de realitatea
Ce o duc spre agonie.

Iadul poarta şi-a deschis
Şi înscrie pe oricine
Ce credinţa strămoşească
Într-o parte şi-a lăsat,
Dar istoria va scrie,
Poate, ce-i adevărat...
Zidul plângerii învie,
Căci prostia n-are ţarc.

poezie de Valeria Mahok (18 octombrie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Democraţie, zidul plângerii...

Plâng strămoşii în morminte,
Când văd cum decade Ţara,
Cad culorile din steaguri,
Tratate cu indolenţa
Celor care îşi urăsc neamul.

Plâng mamele văduvite,
La mormântul celor dragi,
Ce-au luptat pentru Unire
Şi pentru al ei Stindard,
Eroi cu ţel sfânt jertfit
Şi de care s-a uitat.

Plâng şi taţii pe ai lor fii,
Ce-şi doreau Democraţie,
De ştiau pentru ce luptă,
Oare, ar mai fi luptat?
Când nimic nu s-a schimbat,
Iar unii îşi fac de cap,
Încântaţi de realitatea
Ce duce spre agonie.

Iadul poarta şi-a deschis
Şi înscrie pe oricine,
Ce credinţa strămoşească
Peste umăr şi-a lăsat.

Dar Istoria nu iartă,
Adevărul îl v-a scrie,
Când zidul plângerii învie...
Inundând fără de leac,
Căci prostia omenească
N-are limită sau ţarc
Şi cândva o să plătească.

poezie de Valeria Mahok (18 octombrie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trista Democraţie...

Răsfăţaţi de realitatea
Ce duce spre agonie,
Zidul plângerii învie...
Căci prostia n-are ţarc.

poezie de Valeria Mahok (18 octombrie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Democraţie, democraţie...
Zidul plângerii învie
Şi inundă fără leac,
Căci prostia n-are ţarc.

catren de Valeria Mahok (18 octombrie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi plâng

Să plâng... destinul meu pierdut?
Să plâng... uitarea ce mă doare?
Ascund cuvântul început
Şi plâng... ce rost oare mai are.

Să plâng... când totul s-ar sfârşi?
Să plâng... când inima îmi bate?
N-am crezut... credeam că-s împlinit...
Şi plâng... când alţii-mi râd în spate.

Să plâng... e starea mea umană,
Să plâng... e-un fenomen uitat.
Eu... n-am ales rasa umană,
Şi plâng... de zestrea ce mi-au dat.

Să plâng... mi-e totul împotrivă,
Să plâng... sunt cereri mai de preţ.
Eu... caut steaua mea divină,
Şi plâng... când totu-i un dispreţ.

Să plâng... curat şi fără teamă?
Să plâng... când ochii-mi s-au umflat?
Dar cine se chinuie... mă cheamă
Şi plâng... că tot ce-am scris nu am semnat.

Să plâng... mă regăsesc în vise,
Să plâng... că-s vise destrămate?
Mă simt străin pe lângă tine
Şi plâng... că timpul ne desparte.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge marea

Plânge marea, plânge ţărmul,
Albatroşii plâng şi ei,
Vântul şi-a-nteţit vacarmul
Biciuit fiind de zei.

Plâng şi crestele-nspumate,
Plâng catargele... se frâng,
Pentru cei plecaţi departe
Ochii celor dragi, azi, plâng.

Şi natura toată plânge
Lacrimi podidesc şi curg,
Matrozi uzi cu rece sânge
Trimit gândul lor în burg.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Întâi Decembrie

Încununează-te cu flori, frumoasă ţară,
Şi-nveşmântează-te în mândrul tricolor,
Astăzi e ziua ta, cu marşuri şi fanfară,
Şi-a celor ce te-au apărat cu pieptul lor.

E ziua sfântă a binecuvântării tale,
Când buciumul doineşte-n faţa stânii,
Iar la Oituz, la monument, în vale,
Descoperiţi, îngenunchează toţi românii.

E ziua ta, e zi de sărbătoare-n care,
Bunici cu răni spun pruncilor poveşti,
Despre eroi ce au căzut spre înălţare,
Despre morminte ce plâng la Mărăşeşti.

poezie de Paul Aelenei din Marea Unire Culturală (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate mută...

În casa mea linişte-ai adâncă, ca un ocean,
Nimeni nu mai vorbeşte, nimeni nu mai cântă,
Veselia s-a dus, despletită, cu furia pictată pe chip,
Singurăţate-ai mută ca o stâncă,
Pe lângă gălăgia celor din jur neobosită.
Cei dragi s-au dus cu toţi deodată,
Parcă s-au înţeles la timp;
Unul s-a prăpădit, iar copiii au plecat după soartă.
Eu, am rămas în poartă, mută ca o netoată...
Vlăguită de puteri ca o moartă, căci soarta e soartă,
Iar crucea ei trebuie purtată ca un act de împlinit.
Singurătate, lacrimi ascunse sub pleope vopsite,
False amăgiri, încă bine purtate...
Din casa plină cum era odată,
Doar eu fac gălăgie nevinovată, când vasele le spăl
Sau scutur aşternuturi prăfuite de tăceri,
Iar minutele se zbat neobosite în timp,
Când ceasul le deşteaptă pornit,
Să ştiu şi eu pe lume sunt.
Singurătate, apă fiartă, peste trup obosit,
Te voi purta cu demnitate,
În amintirea celor plecaţi...
Şi a celor vii, care frumosul întreg poate l-au uitat,
Lăsându-mi scăldatul în băi de amintiri sfinţite de soartă,
Căci cine se plânge de singurătate nu crede în Dumnezeu,
Nu crede în nimic.

poezie de Valeria Mahok (30 august 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strămoşii noştrii plâng cu sânge

Strămoşii noştrii plâng cu sânge
Când văd că proştii ne tămâie,
Iar viaţa noastră bâlbâie
Şi lanţul sărăciei strânge!

Durerea inima imi frânge
Şi storşi de vlagă, ca lămâe,
Strămoşii noştrii plâng cu sânge,
Când văd că proştii ne tămâie!

Iar nouă inima ne plânge,
Că azi ne-au oferit pe tavă
O cupă plină cu otravă
Şi lanţul sărăciei strânge...

Strămoşii noştrii plâng cu sânge!

rondel de Marilena Dumitrescu
Adăugat de Marilena Dumitrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara asta nu-i a voastră!

Ţara asta nu-i a voastră,
Politruci de viţă proastă,
... E a celor care luptă,
Sătui de burta lor suptă,
De foame, sete şi câte...
Of, destine amărâte!

Ţara asta nu-i a voastră,
Politruci de viţă proastă,
... E a celor care n-au,
Şansă la viaţă, şi stau,
Prin spitale, aşteptând,
Moartea, însă până când?

Ţara asta nu-i a voastră,
Politruci de viţă proastă,
... E a celor care pleacă,
Şi haină de rob îmbracă,
Căci aici n-au nici o pâine,
Şi-i acră ziua de mâine.

Ţara asta nu-i a voastră,
Politruci de viţă proastă,
... E a pruncilor ce vin,
În urma noastră, şi ţin,
Mândri, steagul tricolor,
Vor viitor în ţara lor!

Ţara asta nu-i a voastră,
Politruci de viţă proastă...

E a celor care luptă!
E a celor care n-au!
E a celor care pleacă!
E a pruncilor ce vin!

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Robert Bruce, Jr.: Pământuri, titluri nobiliare, subordonaţi, putere... nimic.
Robert Bruce, Sr.: Nimic?
Robert Bruce, Jr.: Nu am nimic. Oamenii luptă pentru mine, pentru că dacă nu fac asta, îi izgonesc de pe pământurile mele, iar ei împreună cu familiile lor vor muri de foame. Oamenii aceia care şi-au vărsat sângele la Falkirk au luptat pentru William Wallace. El luptă pentru ceva ce eu nu am avut niciodată. Iar eu i-am furat asta, atunci când l-am trădat. Am putut vedea asta în ochii lui pe câmpul de luptă şi mi se rupe inima.
Robert Bruce, Sr.: Toţi oamenii trădează. Toţi îşi calcă pe inimă.
Robert Bruce, Jr.: Dar eu nu vreau să îmi calc pe inimă! Eu vreau să cred aşa cum şi el crede. Nu voi mai fi niciodată de partea greşită a baricadei.

replici din filmul artistic Inimă neînfricată
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile fluturilor albaştri

Ştii, fluturii albaştri plâng şi ei
Cu lacrimi care-ncep o viaţă nouă
Sub forma picăturilor de rouă.

Sunt trişti atunci când stropi de ploaie, grei,
Lovesc în aripi cu gravuri măiastre,
Întunecând sclipirile albastre.

În zborul lor pe cer, ei sunt acei
Spre care florile de pe islaz
Şi-ar îndrepta petalele turcoaz,

Iar flăcările-n ochi ce-aprind scântei
Ar dispărea-n privirea cea senină
A celor ce iubirii se înclină.

Dar, ştii că şi ei plâng? Da, plâng şi ei.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patria eternă

Patria eternă

Eu patria eternă şi neamul meu, divinul,
Ce a luptat în cuie spre-un Paradis ne-nvins,
Îl port ca pe-o verigă de aur si de sânge-
Iscoditoare jertfă ce mă inundă-n plâns...

Si faima lui în fine, ca soarele pe boltă
Ce-a fost menit să schimbe culorile-n lumini,
Ridică-n mine astăzi, istoria-n picioare
Să-şi regăsească locul, pe-aici, printre străini

C-am renunţat la slova de lege şi de datini
Şi ne-a cuprins in sine iubirea lui Christos,
Iar patria eternă a strălucit pe pleoape
Ca o mireasmă vie, ca cerul luminos

Şi-atâta înfrăţire a fost să prindă aripi,
Înfloritoare boltă să ne cuprindă-n gând,
Căci a-ncolţit Edenul mai sfânt ca altădată
Într-o grădină-farmec şi întrun neam ne-nfrânt.

Şi-acuma veşnic dorul, cel călător spre soare
Îşi ţine-ntruna mersul spre patria de vis,
Spre ţara de lumină, spre ţara integrală
A celor de acolo, şi-a celora de-aici...

Şi-atât purtând în suflet, lumina de lumină
Precum se leagă simplu şi-atât de evident,
Parcurg distanţa vremii, distanţa propriu-zisă
Ca o scântee stinsă, organic şi absent.

Şi mi se-nalţă dorul cel călător spre soare...
Iar eu, revin din urmă, revin spre fraţii mei,
Spre neamul meu, divinul, ce a luptat in cuie
Şi-a reîntors Edenul cu bunul Dumnezeu!

Chişinău 25 ianuarie 2019

poezie de Mihai Ghidora (25 ianuarie 2019)
Adăugat de Ghidora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-mă vă rog să plâng

Să mă lăsaţi vă rog să plâng...

Să mă lăsaţi vă rog să plâng
Cum plâng doar florile din crâng,
Când gerul le ucide orice speranţă,
Şi nu au nici o şansă de a reveni la viaţă.

Sa mă lăsaţi vă rog să plâng
Văzându-mi zilele cum trec pe rând
Iar înapoi să le aduc nu pot
Clepsidra s-a umplut de tot

La jgheab de amintiri privesc
Nimic ce să-mi surâdă nu zăresc,
Doar sufletul rănit până la sânge,
Prea plin cu lacrima ce încă curge.

Doar un regret mai am când am să plec
Şi doar un gând mă însoţeşte permanent,
Regretul ca trecând prin asta viaţă
Clipa de fericire să o simt n-am avut şansă...

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbătrânesc

Îmbătrânesc!...
Şi zi cu zi oglinda tot mai neagră-mi pare,
Căci zi cu zi în ea zăresc
Un rid mai mult,
Un por mai mare,
Un păr mai sur,
Şi-un zâmbet trist,
Ironic,
Care
N-acceptă nici o resemnare...
Şi-mi pare rău că mai exist.

Îmbătrânesc!...
Şi tinereţea
N-am cunoscut-o niciodată.
Când cei de vârsta mea
Jucau,
Cântau
Şi se înveseleau,
Eu eram mamă,
Eram tată,
Luptam din greu pentr-o bucată
De pâine,
Pentru azi şi mâine.
Îmbătrânesc!..
Şi ce-i iubirea?
Eu n-am ştiut-o niciodată;
Că niciodată n-am iubit,
Când prea iubit-am fost de-oricare...
Ca piatra, piatră-mi rămânea
Şi sufletul şi inima
La orişice chemare.

Îmbătrânesc!...
Şi tot mereu mă-ntreb: La ce mă chinui oare?
Ce ceas ferice,
Ce zi mare
Putea-va fi o sărbătoare
Şi pentru mine?
Care soare
Putea-va timpul nencălzit de nici o rază
Să-ncălzească?
Ce flacără ar fi în stare
S-aprind-o inimă în care
Au îngheţat atâtea simţuri
D-atâtea ierne grele, rele.

Îmbătrânesc!...
Şi zi cu zi oglinda tot mai neagră mi se pare...
Căci văd cum sufletu-mi zdrobit
Se stinge zi cu zi cum moare...
Şi mă întreb: la ce-am trăit?
Când n-am făcut decât atât:
Să plâng, să plâng, să plâng întruna,
Să plâng, să uit şi-apoi să iert.

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balaurul care n-a mai ajuns în poveste

Cică un balaur cu şapte capete
S-a pornit la-mpărat - ce vrea să capete?
Nu ştie nici el, căpcăunul -
Din şapte capete n-are minte nici unul.
Ceea ce ştie pocitania este
Că un împărat plus un balaur fac o poveste...
E adevărat, îşi dă seama monstrul şaptecăpos,
Că povestea nu e poveste fără Făt-Frumos.
Dar, cu Făt-Frumos, balaurul ştie prea bine:
Capetele, oricât de multe, rămân tare puţine.
(Asta, în caz că ai un pic de noroc,
Căci se poate întâmpla să nu-ţi mai rămână căpşoare deloc.)
Mâhnit, balaurul şi-a zis: "Nu mă mai duc la-mpăratul,
Mă-ntorc să fac carte, să-mi iau bacalaureatul...
Cu şapte capete proaste mi-e peste
Puteri să ajung în poveste, pot să ajung de poveste..."
Vreţi să ştiţi ce-a fost mai departe?
Balaurul s-a dus să-nveţe carte.
De-nvăţat a-nvăţat, e drept,
Dar n-a mai ajuns deştept...
Cum vă spuneam, era o fire năucă -
Şi-a pus pe fiecare cap câte o perucă,
Apoi s-a proclamat
Împărat.
(Era convins că-mpăratul e-mpărat
Doar pentru că are perucă pe cap.)
Într-o zi, ce-i veni unuia din capetele sale înalte -
A zis că e mai deştept decât celelalte...
De-atunci au prins a se mânca între ele, câte un pic, câte un pic
Până când n-a mai rămas din balaur nimic -
Doar poate-o pildă, spre luare-aminte:
Toate-ntâmplările se prefac în cuvinte...
Toate-ntâmplările se prefac în cuvinte...

poezie satirică de Vasile Romanciuc
Adăugat de Valentina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemn pentru fraţii români

Să nu uiţi de-ai noştri eroi
Ce au luptat în război
Să avem acum o ţară
Au ales timpuriu să moară
Iar până la ultima suflare
S-au zbătut cu determinare.
Au vărsat lacrimi şi sânge,
Dar Ştefan la Cetate plânge
Fiindcă Moldova lui iubită
De duşmani e cotropită.
Regiunea lui, averea toată
A fost de graniţă trasată
Şi plânge Ştefan la Cetate
Pentru destinele curmate.
Plâng străbunii în mormânt
Pentru plaiul lor cel sfânt.
Dragi români... să nu uităm
Mândria-n piept s-o purtăm
Uniţi întotdeauna să fim
Ţara cu ardoare s-o iubim.
Căci noi numai împreună
Putem aduce vremea bună
Şi să-l rugăm pe Dumnezeu
Să nu ne lase acum, la greu!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (25 septembrie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cine oare...

Pentru cine oare, oare, pentru cine
Ţi-ai lăsat Tu, slava, şi-ai venit în lume?
Pentru mine, Doamne, şi pentru oricine,
Pentru-oricine crede în slăvitu-Ţi Nume!
Însă şi credinţa vine de la Tine,
Prin Cuvântu-Ţi Sfânt şi un har anume,
Harul de-a pricepe Legile-Ţi divine.

Pentru cine oare, oare, pentru cine
Te-ai jertfit pe cruce, Miel ispăşitor?
Pentru mine, Doamne, şi pentru oricine,
Pentru-oricine caută şi-azi un Salvator!
Dar lumina 'ceasta e tot de la Tine
Prin Cuvântu-Ţi plin de har mântuitor,
Un har sfânt ce umple tot golul din mine.

Pentru cine oare, oare, pentru cine
Eşti Tu Mare Preot, în Locul Preasfânt?
Pentru mine, Doamne, şi pentru oricine,
Intră prin credinţă, în Noul Legământ!
Dar şi-aceasta-i Taină Sfântă, care vine
De la Tine, Doamne, prin Duhul Tău Sfânt
Care L-ai trimis, să domnească-n mine.

Pentru cine oare, oare, pentru cine
Mi-oi trăi eu viaţa în această lume?
Pentru Tine, Doamne, nu pentru oricine!
Biruind ispita şi-n Sfântul Tău Nume
Voi trudi la plugul Slăvilor divine,
Prin Măreţul Har, acordat anume,
Celor ce iau jugul cel bun, de la Tine!

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din Comorile de har (7 ianuarie 2018)
Adăugat de Sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când plâng bărbaţii

Am plâns şiroaie de sudoare
Cu lacrime în ele prinse,
Sau picuri ce-au udat ogoare,
Pe feţe şi prin bărbi prelinse.

Şi am mai plâns în nopţi şi-n cuget,
Când ei ne secerau strămoşii.
Au nu văzut-aţi ? Până-n suflet
Aveam de ură ochii roşii !

Am plâns când s-a tăiat străbunul
În creste de Carpaţi, trădat.
Sau când s-a dărâmat gorunul
Sub care Horea-i îngropat.

Şi am mai plâns când ţarini large
Din ţară-au luat şi le-au robit.
A fost nevoie de baltage
Să reprimim ce ne-au răpit.

Poate nu plângem la morminte,
Sau lacrimi nu vărsăm uşor.
Dar hohotim doar în cuvinte
Când cei ce-s dragi se pierd ori mor.

Am plâns tăcut în foc şi geruri
Pe câmp de luptă, la oştiri.
Aşa crestatu-s-au în riduri
Pe chipuri hărţi de amintiri.

.........
De n-am mai plâns, e că izvorul
Din care el şi ea luau lacrimi,
Secase scurs din ea, când dorul
De el o asuprea. Şi-n patimi.

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea noastră născută din morminte s-a adăugat la puterea de viaţă şi la curajul celor care, înfruntând primejdiile, au zidit o ţară care nu mai poate fi dărâmată. Stăpânirile şi domniile sunt vremelnice, naţiunile vrednice sunt eterne, neamurile înaintează peste oprelişti pe drumul destinului lor, vrednicia marilor înainte-mergători se împleteşte în viaţa celor care sunt şi a celor care vor veni.

citat clasic din Corneliu Coposu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăcrămioarele nu plâng

Lăcrămioarele nu plâng
Când petalele îşi frâng,
Doar suspină şi... atât
Şi rămân cu nodu-n gât.

Când petalele îşi frâng,
Lăcrămioarele îşi strâng
Frunzele, c-un gest nătâng,
Doar atât, ele nu plâng!

Doar suspină şi... atât
Şi privesc nehotărât
Cum, pe cer, trecând, un nor
Lăcrimează-n locul lor!

Şi rămân cu nodu-n gât...
Dar mai bine-aşa, decât,
Să se lamenteze când
Îşi văd florile zburând...

Lăcrămioarele nu plâng,
Se retrag sfioase-n crâng...
Cu mirosul lor dulceag,
Te aşteaptă, te atrag,

Albe, pure, renăscând,
An de an şi rând pe rând...

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!