Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Valeriu Butulescu

Vis bolnav

Sunt omul care și-a pierdut umbra.
Am căutat-o în noapte
dar noaptea a fugit speriată.
Am căutat-o în peșteri
dar liliecii mi-au răspuns cu blesteme.
Am căutat-o în mare
dar marea a fugit în cer.

Sunt omul care și-a pierdut umbra.

Nedumeriți, apoi nemulțumiți,
oamenii m-au alungat.
M-au privit împietriți cum fugeam.
Umbrele lor clătinau din cap.

Am privit cerul
și-am văzut
umbra soarelui pe infinit.

poezie de din revista "Mărturisiri literare" (1971)
Adăugat de alejandroSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Citate similare

Khalil Gibran

Vulpea

O vulpe și-a privit umbra la răsăritul soarelei și-a spus,
"Astăzi la prânz voi mânca o cămilă."
Și, optimistă, a început să caute cămile.

Dar la amiezi și-a privit iarăși umbra – și-a spus,
"Cred că un șoarece-ar fi de-ajuns."

poezie clasică de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Love Letters in the Sand: The Love Poems of Khalil Gibran Paperback" de Khalil Gibran este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -75.99- 47.84 lei.
Giorgos Seferis

Frunză de plop

Tremura toat㠖 iar vântul a săltat-o-n zbor
tremura toat㠖 cum s-ar fi putut opune vântului
în depărtare
marea
în depărtare
o insulă-n soare
și mâni strânse pe vâsle
ultima lopătare-încetând la vederea portului
ochi obosiți închizându-se
ca anemonele de mare

Tremura toată-atât de mult
am căutat-o atât de mult
în umbra eucalipților
din Primăvară până-n Toamnă
Doamne am căutat-o
singur în pădurea aceea compactă

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Am spart un cal

Am spart un cal de umbra lui.
Ce nechezat de iarbă! Ce hățuri șerpuind!
Am spart un cal de umbra lui
văzându-mă murind.
Mi-am spart și ochiul
cu care l-am privit
în cioburi de câmpii
iar calul singur a fugit
împrăștiat în mii.

Am spart un cal de umbra lui
Nu plâng! Dar ce păcat!
Era un cal cum altul nu-i
de umbră-ncălecat.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pierdere reparabilă

Apreciind sinceritatea,
Matilda ce vindea la bar
A dat anunț la un ziar,
și-a pierdut virginitatea
Și-ntregul burg, identitatea,
I-a căutat-o, pus pe jar
Dar totul fost-a în zadar,
Ea nu mai popula cetatea
Sunând la unu, unu, doi,
Un medic a chemat-o joi
Și-a zis domn' doctor într-o doară
Pe când se dezbrăca făptura:
Nu-i bai, te fac din nou fecioară,
Dar mai întâi, îți iau măsura.

sonet epigramatic de din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate rău (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

La umbra unui om și-a unui câine

M-am chircit lângă un om și-un câine,
La umbra lor era un pic mai bine,
Încât zâmbea în lacrimi cerul
Ascunzând de prefăcuți misterul.

Se curbau în mine oasele tăcerii,
Clipa deznădejdii și-a plăcerii,
Se mistuia sub frunzele din zare
Viața care mișca în aripi trecătoare.

M-am visat la umbră și am stat
Cu mâinile de un vârtej legat,
M-am trezit apoi și cum să fie bine?
Omul m-a mușcat în lacrimă de câine!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.97- 15.99 lei.

Iată Omul!

— Iată Omul! strigă-n Iad Pilat
Cine iarăși L-a crucificat?
Cine-I scoate umbra de sub văl?
Dați-mi apă mâinile să-mi spăl!
Revărsați-mi râuri peste pumnii plini!
Sângele acesta voi l-ați vrut, rabini!
— Iată Omul! umbra a răspuns,
Eu sunt umbra Omului străpuns.
În zadar în lumea de păcat
mâinile pătate ți-ai spălat.
Cei spălați de apă, ca și apa pier.
Cei spălați de Mine, sunt cu Mine-n cer!

— Iată Omul! strigă-n Iad Pilat.
Cine iar Îl vrea crucificat?
Eu am spus întregului popor:
Pe-mpăratul vostru să-L omor?
Gândul meu pe cruce lămurit l-am scris.
Nu sunt eu de vină! Nu eu Te-am ucis!

— Iată Omul! umbra a răspuns,
Omul care vede în ascuns.
Dându-Mi titlul de-mpărat iudeu,
tu stăteai pe însuși tronul Meu...
Și, scriind pe cruce al domniei semn,
tu domneai în slavă, Eu muream pe lemn...

— Iată Omul! strigă-n Iad Pilat!
Ca stăpân, Cezaru-i vinovat.
Eu eram guvernator roman.
N-am rostit osânda ca dușman.
N-am oprit să-Ți pună trupul în mormânt.
Nu sunt ucenic, dar nici vrăjmaș nu-Ți sunt!

— Iată Omul! umbra a răspuns,
Omu-n care singur te-ai străpuns.
Tu ai vrut și glorie și-arginți
dar s-ajungi la urmă și-ntre sfinți.
Nu-i decât o cale spre Eterna Stea!
Cine nu-i pe cale, e-mpotriva Mea!

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Noapte bună, femeie !

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care nu a știut
să-ți spună "bună dimineața"
sau "bună ziua"!
Acum, e...
Seară!

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul aflat în toamnă,
care și-a pierdut primăvara și vara.
Acum, rămas cu un singur anotimp...
Iarna!

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care și-a pierdut
orele și minutele!
Acum, am rămas doar cu fărâme de timp...
Secunde!

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care a văzut bine,
dar nu te-a zărit!
Acum, aș vrea să pot zări,
dar nu pot, sunt...
Orb!

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care a pierdut căldura
pieptului tău!
Acum, aș vrea să mă încălzesc,
dar e frig și eu sunt...
Rece!

Bună seara, femeie!
Aș vrea să-ți spun "bună dimineața"
sau "bună ziua"!
Dar nu mai pot...

În curând,
Noapte bună, femeie!

poezie de (28 ianuarie 2015)
Adăugat de Ioana acsuraMSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Să nu ratezi vreo binecuvântare! Într-o zi un om a șoptit: "Doamne! vorbește-mi!" și o ciocârlie a început să cânte, dar omul nu a auzit. Așa că omul a mai strigat: "Doamne! vorbește-mi!" și bubuitul unui tunet a răsunat de la o margine la alta a cerului, dar omul nu a ascultat. A privit în jurul lui, și a spus: "Doamne! dă-mi voie să te văd!" și o stea a strălucit scânteietoare, dar omul n-a observat-o. Apoi omul acela a strigat cu disperare: "Doamne! atinge-mă! ca să știu că ești aici" după care Dumnezeu S-a aplecat și l-a atins pe om. Omul însă a dat cu mâna, alungând fluturele așezat pe umărul lui. Apoi și-a văzut mai departe de drum. Tu nu rata vreo binecuvântare! numai pentru că nu o primești în felul în care o aștepți tu.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sunt umbra ta

Sunt umbra ta... și te urmez de când
Lumina te-a scăldat întâia oară
Cu-aceeași certitudine precară,
De salt între "acum" și..."pe curând".

Sunt umbra ta și te urmez spre seară
Dar umbrele nasc umbre strecurând
Dorul prin dor... și ne topim arzând -
Îngemănate lumânări de ceară.

Sunt umbra ta și te urmez supus,
Cu fiecare răsărit de soare,
Până și-n golul umbrei interpus
Ca un sigiliu sec, de încifrare

A tainei tale care m-a sedus
Să-nșirui lumea: urme pe-o cărare...

poezie de din De la Anna la Caiafa
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Umbrele iernii

Se scurge gândul printre amintiri,
desprinse de pe brâuri de tăcere,
rămase-n taina nemurită-a unui dor
pierdut în vraja sfintelor mistere.

Se rupe vraja dorului pierdut,
misterele deodată se destramă,
din umbra lor tăcerile vorbesc
de neuitări ce încă ne mai cheamă.

Și dintr-odată parcă te zăresc,
dar chipul tău, învăluit în ceață,
dispare-ncet în umbrele ce cresc
din lunga iarnă care mă îngheață.

poezie de din Timp și destin, Ed. MATRIXROM, București, 2018
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Bertrand Russell

Pentru ce am trăit

Trei pasiuni simple, dar foarte puternice, mi-au guvernat viața:
dorința de iubire, setea de cunoaștere și compătimirea caldă
pentru omenirea suferindă. Aceste pasiuni, ca niște vânturi mari,
m-au împins încoace și încolo, asigurându-mi cursul, pe un ocean
imens de angoase, atingând aproape vortexul disperării.

Am căutat mai întâi iubirea, pentru că aduce extaz –
extaz atât de mare încât uneori mi-aș fi sacrificat tot restul vieții
pentru câteva ore de fericire.
Apoi, am mai căutat-o pentru că ușurează singurătatea –
singurătatea aceea îngrozitoare din care o conștiință tremurândă
privește peste marginea lumii în abisul fără viață, rece și insondabil.
În sfârșit, am căutat-o pentru că am văzut în armonia iubirii,
ca într-o miniatură mistică, prefigurarea acelui paradis
imaginat de de sfinți și de poeți. Asta-i ceea ce am căutat –
și chiar dacă ar putea să pară ceva ireal, prea bun pentru
viața omenească, asta-i ceea ce, în final, am găsit.

Cu aceeași pasiune au căutat cunoașterea.
Am dorit să cunosc inimile oamenilor.
Am vrut să știu de ce strălucesc stelele.
Am încercat să înțeleg puterea pitagoreană
prin care numerele domnesc peste flux.
Câte ceva din toate aceastea, chiar dacă nu mult, am obținut.

Iubirea și cunoașterea, până unde și cât sunt posibile,
m-au conectat, sus, cu paradisul.
Dar întotdeauna compătimirea m-a readus pe pământ.
Ecourile strigătelor de durere reverberau în inima mea.
Copii înfometați, victime schingiuite de opresori,
bătrâni neajutorați, o povară pentru copii lor –
și toată singurătatea acestei lumi, sărăcia
și suferința care-și bat joc de ceea ce-ar trebui să fie viața umană.

Îmi doresc să atenuez aceste nenorociri, dar nu reușesc, și sufăr.
Asta a fost viața mea. Am aflat că a meritat să fie trăit㠖
și-aș trăi-o iarăși, bucuros, dacă mi s-ar mai oferi șansa.

poezie celebră de din Autobiografie, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Problems of Philosophy" de Bertrand Russell este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -55.00- 23.99 lei.
Jacques Prevert

Copiii care se iubesc

Copiii care se iubesc se-mbrățișează în picioare
Lângă porțile nopții
Și trecătorii care trec îi arată cu degetul
Dar copiii care se iubesc
Nu sunt acolo pentru nimeni
Și numai umbra lor
Înlănțuită umbra tremură în noapte
Stârnind mânia trecătorilor
Mânia și disprețul lor și râsetele și invidia
Copiii care se iubesc nu sunt acolo pentru nimeni
Ei sunt în altă parte dincolo de noapte
Mult mai presus decât lumina zilei
În orbitoarea strălucire a primei lor iubiri.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Este disponibilă și traducerea în italiană.

Umbre

nu călcați pe umbre, umbra
e a voastră temporar
umbra-ți șade la picioare
cât ești viu prin calendar
credincioasă ca un câine
stă în lanțul nevăzut
cine ne-a legat de umbre
niciodată n-am știut
caii și stejarii-au umbre
florile de pe mormânt
gâzele, copiii, dorul
stau la umbra unui sfânt
umbra Lunii - șarlatană
tăinuie poeți și hoți
și-n eclipsele-i arare
ea ne dă umbră la toți
marea, cât e ea de mare
poartă umbre-n orice val
uneori prin naufragii
strigăm umbra unui mal
umbre, umbre infinite
ce ne pasc nedomoliți
iar de supărăm destinul
stăm la umbra lui umbriți
doar Hristosul n-are umbră
umbra lui și-a nimănuia
dar creștinii-i cerșim umbra
în amin și aleluia…

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pierdut în noapte...

Pierdut în noapte...
Lumini și umbre
Pierdut în noapte...
În clipele sumbre

Pierdut în noapte...
În visul ce-l simt
Pierdut în noapte...
Adânc labirint

Pierdut în noapte...
Speranțe deșarte
Pierdut în noapte...
Ești tot mai departe

Pierdut în noapte...
Un veșnic nebun
Pierdut în noapte...
Nu am ce să-ți spun

Pierdut în noapte...
Pierdut de tot
Pierdut în noapte...
Aș vrea să mai pot

Pierdut în noapte...
Pierdut în gânduri
Pierdut în noapte...
Pierdut printre rânduri

Pierdut în noapte, pierdut, pierdut...
Să fie oare, un nou început?
Pierdut în noapte, pierdut, pierdut...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Licuricii din sân

În noaptea aceea adâncă,
De iarnă,
În care dispăruseră
Toate vietățile pământului
Și doar vântul se lovea
Bezmetic în oglindă,
Cerul se lăsase greu
În jos.
Și mi-ai spus
Să nu deschid fereastra
Că s-ar putea să ne inunde.
- "Ne-am cufundat în cer ca într-o mare"
Nu știu cum m-ai privit
m-am oprit din ce făceam
Și-am tresărit.
- "Închide ochii și deschide palma!"
Dar am trișat
(ca și tine)
Și am privit
Cum îmi strecurai
În sân
Licurici aprinși,
Ca un jar viu
Răscolit atunci
De privirile tale.

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Ion Minulescu

Povestea mea și a lor

Mă-ntreb:
Cel care-am fost cândva
Tot eu sunt și-azi?...
Sau sunt altcineva?...
Confrații mei - e drept - nu bănuiesc
Că sunt și morți rebeli care trăiesc!
Dovadă eu -
Eu, care-am fost ucis
De către cei care, citind ce-am scris,
M-au ponegrit
Și m-au scuipat,
Apoi cu toți m-au pastișat...
Iar când n-au mai avut ce-mi face,
Mi-au presărat în pat un pumn de ace -
Convinși c-am să mă-nțep în ele
Și-am să mor!...
Dar eu le-am dat cu tifla tuturor...
Și azi - deși înmormântat de ei
De viu -
Continuu să trăiesc, ba chiar să scriu...
În timp ce criminalii mei confrați
Trăiesc din semne de-ntrebare
Și putrzesc ne'nmormântați...

poezie celebră de din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
cumpărăturiCartea "CD Coringent la limba romana" de Ion Minulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -45.00- 42.75 lei.
Vivian Ryan Danielescu

M-ai atins cu umbra ta

Te -am văzut te -am auzit
Treceai prin umbra mea
Drumul dintre două lumi grăbit
Tu mai atins cu umbra ta

Nu mai văzut dar mai simțit
În mână inima mi -ai așezat
Un bob de rouă în zori sfințit
Cerul tot atunci s-a cutremurat

Plouă flori albastre de liliac
Culoarea cerului de vară
Pică parfum din flori de mac
Un cer curat ca prima oară

Suflet trecut prin două lumi
Te-am zărit în umbra cerului
Aud acum cum tu îmi spui
Mă vei găsi în roua pomului

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Omul, ursul și vițelul

Odată-am fost în pădure,
Și în lujerii de mure
Mormăia ursul Mor-Mor,
Parcă cerea ajutor.
Printre puieții de brazi,
Mi-am făcut puțin curaj.
De urs m-am apropiat
Să văd ce s-a întâmplat.
Pasămite, lângă el
Gemea din greu un vițel.
Am rămas stupefiat,
Să văd că nu l-a mâncat!
Ursu-l mâgâia pe cap,
Eu nu știam ce să fac.
Nu-mi venea de loc a crede
în iarba multă, verde,
Împreun-au petrecut o noapte,
Și-a scăpat vițelul de moarte.
Mă apropii. Mâna-ntind,
Mi-era frică să-l ating.
Văzând că ursu-i bucuros,
Pe spate eu l-am întors.
Am văzut că nu mai are,
Decât numai trei picioare.
Prin pădure, rătăcit,
Mistreții l-au hăcuit.
De colții lor l-a scăpat
Chiar Moș Martin, supărat.
Pe misreți i-a alungat,
Apoi vițelul l-a luat,
În pădure l-a ascuns,
Unde lupii n-au pătruns.
A stat noaptea lângă el,
L-a oblojit fel de fel.
Iar când s-a luminat,
După ajutor ursu-a strigat.
Vițelușul gemea greu.
Vroia să-l îngrijesc și eu.
Cămașa mi-am spintecat,
Piciorușul i-am legat,
Și primul ajutor i-am dat.
Apoi, ursul m-a ajutat
Să îl duc până în sat.
Sătenii când m-au văzut
Au crezut că sunt pierdut.
Cum e posibil să vin
Alături de Moș Martin!
Ba, să cărăm și-n spinare,
Amândoi, o arătare.
Lângă oamenii mirați
Stăteau alături trei frați
Moș Martin și cu vițelul
Și eu, omul, doctorelul.

Morala:
Și fiarele au, se pare,
Câteodată suflet mare.
Iar noi trebuie să știm,
Cum și când le prețuim.

fabulă de (20 august 2011)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Marius Robu

La umbra Pământului

I

Când pe Lună e eclipsă de Soare
Pe Pământ e eclipsă de Lună
E noapte și colo și colo
Stă Luna în umbra Pământului.

Când e pe tine eclipsă de mine
Pe mine-i eclipsă de tine
Și noaptea ne vineri

Să facem copii – mi-ai răspuns

Te-am trimis la culcare

II

Și-am venit după tine
La umbra Pământului
Căreia-i spunem noapte
Să facem dragoste
Și ce vrei tu.

poezie de din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Jocul umbrelor

Pe umbra ta prelung-armonioasă,
Am așezat cu grijă umbra mea,
Și ne-am iubit, cât umbra mea dorea,
Și-am construit pe umbra ta o casă.

Veneam cu brațele deschise-n ea,
Mă așteptai în ușă, drăgăstoasă,
Cu umbra pâinii, aromind pe masă,
Și umbra ta stătea lângă perdea.

Și-acum, aud că umbra ta aleasă
A conspirat nemeritat ceva
Și a vândut, pe-un fel de cacealma,
Umbrarul unde ne simțeam acasă.

Lumina, astăzi, nu ne mai apasă
Și s-a închis în tine umbra ta.

poezie celebră de
Adăugat de Mariana AlbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook