Neputinţă

Când mâna mi-e legată
şi ochiul jartelat
implor divinitatea
şi caut împrejur,
care îmi e păcatul
şi cât o să îndur.
Capcane la tot pasul
croite-n vicleşug
ţi-nalţă slăbiciunea
la rang de performanţă,
măciuca ce urmează
te pune-n ambulanţă.
Nu scapă oaie neagră
din munca de-ndreptare
dau lapte, miei şi lână
dar semnul de turbare,
atârnă ca o piatră
şi duce la pierzare.
"Opriţi măcelul"
spunea un general necopt,
e inegală lupta,
nebunii nu mai pot.
În şocuri sociale,
continuu tracasaţi,
sunt măturaţi de vise
de viaţă săturaţi.
Nu ştiu ce vor,
găsiţi metode noi
să scape de-a lor boală,
să vină către voi.
Ce pot să fac?
- mă lapăd de păcate,
- nu vreau glorie, bani,
- nici gânduri de mărire!
doresc o blană albă
şi dacă pot o vreme
să port cu demnitate
un titlu de nobleţe
"E om de bine" e
"om în libertate!".
Târzii dorinţe,
deşarte gânduri,
nucleul vieţi-i ros
e hăituit şi-ntors pe dos,
e-n veci pierdut, furat.
De acum începe boala,
trecutul în neant.
Degaba vreu ca prostul
ce mi s-a luat, am dat
c-aceasta este cota
ce-n gene am purtat.
"Am învins", răsună încă,
o trâmbiţă revoltă
ce-n unde digitale
se înalţă către boltă.
I-am învins, în frâie i-am strunit
ne aşteaptă pace lungă
şi somnul liniştit.

poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!