Flori de măr şi gust de gutuie

se amestecă cu mustul şi miezul de nucă
iar un fum subţire şi alb se ridică spre cer
parcă nu dintr-un coş zidit ci direct din pământ
ca şi cum pe undeva aproape iarna mă strigă
dar totuşi e atât de mult verde toamna asta
încât şi tristeţile mi par crude
lipsite de experienţă
precum un ghiocel ieşit în mijloc de decembrie

ascult frunzele cum se roagă vântului
caut prin trifoi urme de căprior
şi aştept să-mi cadă stele pe gânduri
pe când o bufniţă zboară precum o nălucă
iar max nu ştie să latre frumos nici la lună

ridic o nucă să nu prindă rădăcini
o sfărâm cu blândeţe de malac
şi-mi astâmpăr setea cu un strop de rouă
ca şi cum m-am născut bătrân
spre a muri copil

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alerg prin vis ca după o nălucă

mă scol transpirat şi înecat în tăceri
de parcă am dormit cu moartea
caut un pic de soare în fereastra inimii
în fapt o cale să-mi păstrez dimineţile
şi bucuria aceea de a călca pe valuri
ca pe o cărare de nori ce duce la lună

ascult toamna cum îngălbeneşte frunzele
şi pământul cum îşi astâmpără seceta
îmi scutur fiecare picătură de ploaie de pe suflet
ca de pe o cămaşă de zale crescută din piele
apoi dansez copacii ca pe o iubită eternă
în care acum îşi fac cuib păsări de gheaţă

şi totuşi
parcă în ciuda tuturor îngheţurilor viitoare
primăverile vor naşte muguri peste lume
iar fluturii albi şi nătângi ai amintirilor
vor amesteca tristeţile cu bucuria înfloririi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înghit şi acum oase de cireşe

altfel cireşele îmi par un aliment oarecare
iar teama că îmi vor creşte cireşii prin burtă
aproape că am învins-o după ce bunicul râzând olteneşte
nu ştia cum să mă mai convingă că a glumit doar
asta pe când mă şi vedeam răstignit
între pământ şi cer
de cireşi viguroşi şi iuţi
precum vrejul de fasole
din poveste

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am zidit visul într-o temelie de piatră

să tacă să nu se mai repete
dar cu cât îi astup strigătul
parcă cu atât mai tare răsună ecoul
prin fiecare perete alb
prin fiecare tavan aurit
şi prin toate ferestrele zăbrelite
câteodată atât de lugrubu
de parcă aş fi zidit un monstru
şi uite aşa din cel mai frumos vis
m-am trezit într-un coşmar

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi cum lumea ar încăpea într-un ciripit

o privighetoare rânduieşte stelele prin frunze
precum un dumnezeu înainte de răstignire
cu iertare cu mult prea multă înţelegere
dar mie îmi trebuie certitudini
desfac trusa de criminalist şi iau amprente
răsucesc lupa şi-mi aprind pipa
apoi mă las dezvelit de căutarea idioată
şi încep să îngân privighetoarea şi dintr-o dată
îmi este aşa dor să-i dau liber sufletului
să-l las să zburde împreună cu mieii albi
printre păpădiile înflorite şi toţi fluturii roz
iar trupul meu să îmbrăţişeze pământul verde
precum o ghindă uriaşă
pregătită parcă să consume infinitul
cât să-mi crească rădăcini

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aş înveli cu frunze galbene

cum am găsit odată un pui de căprioară
dorinţa de a-l atinge
ca şi intenţia de a-l încălzi
erau pur şi simplu normale
dar sigur pe foarte aproape
inima căprioarei bătea disperată
aşa că m-am abţinut
să nu-i stric chimia
dar m-am tot rugat de atunci
să nu-l găsească niciun carnivor
dar nici pe mine
deaorece uneori mă simt aşa
numai bun de acoperit cu frunze
să nu mă găsească iarna ne-nvelit
iar primăvara să-mi crească prima frunză
să fac fotosinteză cu cerul
să-mi gâdile fluturii noua viaţă
iar ploaia să-mi plângă dorul de tine
să văd şi eu cum e să rodesc
să-mi răspândesc trupul prin toată pădurea
să înapoiez cumva
aşternutul acesta cald
precum inima ta

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precum moartea

mi-aş dori ca îmbrăţişarea ta să fie definitivă
ba chiar mai mult decât atât
o îmbrăţişare de dincolo de orice criteriu
precum un extemporal la infinit
dat din postura unei clipe

ştiu că nu crede nimeni
dar prin îmbrăţişări succesive
se leagă şi universul
altfel cum naiba ar sta stelele pe cer ziua
fără să cadă printre nori

iar eu nu îţi cer decât să accepţi
că orice extemporal la îmbrăţişare
nu se poate fără probă practică
oricât de dureroasă ar fi trecerea
în afara timpului

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când ochii-mi plâng în mine

prăpădita asta de inimă este precum o stalagmită
din ce în ce mai albă şi rece
pun pariu că dacă aş îndrăzni să o gust
aş avea sentimentul că s-a născut din spuma mării
poate de aceea se cam crede afrodita
sau mai ştiu ce altă vietate numai bună de iubit

de când nu mai ştiu regula florii de cais
parcă şi cireşii înoată precum delfinii
iar sufletul meu se lasă purtat de zefir
când la poale când spre cer
doar doar zăgazul se va rupe cumva
să plâng şi eu cu sughiţuri
ca un copil rătăcit

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâng, precum castanii-n floare...

Aţi văzut cum plâng castanii lacrima de jos în sus?
Ca şi cum îşi strigă dorul de lumină, spre apus,
Îmbrăcându-se-n speranţa de-a atinge-o clipă doar
Neatinsul cer albastru, din albastrul său budoar.

Candele se-aprind pe ramuri şi mustesc a rugă flori,
Să le prindă rugăciunea, cerul pe sub subsuori.
Doar un vânticel le-mbie să se prindă bine-n ram,
Cu o şoaptă de pe lună, ca un negustat balsam.

Şi foşnesc frunzele toate, la un semn divin de-accept
Pentru lacrimile toate din copacul înţelept,
Ce trimit solie vie din adânc de rădăcini,
Unde-n lut se-ascund păcate în inelul unei vini.

Tot aşa îmi plânge-aripa, (cum castani, de jos în sus)
Ţintuită de piroane, precum trupul lui Iisus.
Doar că-i lacrimă de sânge dintr-un zbor orfan de doi-
Moartea şi-a întins un giulgiu mult prea negru peste noi.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea se micşorează cu fiecare zi

iar eu nu mai ştiu să aştept întâmplările fericite
nu mai pricep guduratul zorilor
latru acru la o lună din ce în ce mai albă
astup urechile să nu mai aud iarba cum se naşte
ochii mi se închid cu părere de rău
înainte ca lumea să-mi încapă într-o ultimă suflare
mă tem că o să plec printr-un orificiu strâmt şi rece
înapoi în negura de dinaintea primului scâncet

lumea asta se micşorează cu fiecare încercare de a o lărgi
şi îmi era aşa bine să o ştiu infinită
îmi era aşa bine să fiu nemuritor
încât vă cer iertare tuturor
că m-am născut într-o zi de 13
poate că e din vina mea
nu ar fi trebuit să caut măsuri pentru nemăsurat

lumea se micşorează cu fiecare zi
niciodată nu va ma fi la fel de largă
precum atunci când am deschis ochii
atunci când totul era într-adevăr perfect

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manifestul călcătorului pe nori nu are nevoie de semnături

nici de autoritate nici de publicitate
de pe această platformă pot să-mi strig durerea
cu desăvârşire fără strop de îndoială
ca pe o imensă bucurie nimănui
ecoul ecoului va răsuci fiecare geamăt
ca pe o renunţare la moarte prin acceptarea ei
apoi îmi voi desena iubirea dintr-un curcubeu
iar tu nu poţi să-mi iei viaţa
pentru că eu nu am aşa ceva la purtător
sunt un suflet nemărginit dar schilodit de trup
mult prea liber ca să mă supun unui ritm
mult prea sălbatic ca să fie călărit
aproape alb aproape volatil aproape mut
la graniţa dintre două imensităţi
momentul embrionului

în lipsa dorinţei niciun univers nu s-ar naşte
sau ar fi la fel de schilod precum această poezie

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

îngerii nu au noţiunea timpului

aşa că după ce-mi voi săruta marea
iar urmele mi se vor agăţa argintiu
pe cărarea care duce în lună
vreau să dezleg poetul de fiecare trăire
să-i desenez menuetul pas cu pas
prin mozaicul asurzitor de sub tălpile inimii
dar îmi ninge mov prin ochii
aşa că o să vă povestesc doar
cum cresc fulgii dinspre stele
................................
un păianjen de cristal ţese lacrimi
nu din lut nici din cer
nici măcar din durerea aceasta
parcă din ce în ce mai limpede
diamante pentru o fereastră rotundă
mai întotdeauna cu vedere spre un imposibil rai
................................
nu din vise se cern galaxiile
caut în zadar constelaţiile prin oamenii de nea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc în gol prin spaţiul dintre cuvinte

din nefericire nu pot să-mi opresc şi gândul
cum reuşesc uneori să-mi ţin respiraţia sub apă
dar tac din ce în ce mai adânc
cumva dincolo de groapa marianelor
precum un sfinx prins cu ochii pe cer
împărţind zodiile ca pe o azimă
iar lupa prin care lumea îmi pătrunde în vis
se răsuceşte ca o galaxie
în jurul unei inimi
care pulsează în ritm de blues

uneori spaţiile dintre cuvinte
conţin poveşti infinite
taman despre limite
iar poeţii sunt singurii care le pătrund
cu ochii privind spre nimic
ca spre cea mai mare certitudine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strop de cer

Erai un vis şi te visam frumos
În nopţile singurătăţii mele:
Îmi apăreai tăcut, misterios,
Şi mă-nsoţeai în zboruri printre stele.

Dar ai ieşit din vis, te-ai întrupat
Aşa cum te visasem: o zeiţă
Păşind spre mine, strop din cer plecat
Să curme, dintr-un suflet, o arşiţă.

Cum ai venit şi cine pot fi cei
Ce mi te-au dat să-mi cânţi făr-a-mi cânta,
Să mă priveşti chiar fără-a mă vedea
Şi să îmi fii tot ce-aş putea visa?

Cum voi putea să-i răsplătesc pe-acei
Ce te-au trimis aici, în lumea mea?

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din tulnice de tei înflorit

în miezul de stea din ohii tăi
se aude cântatul reginei nopţii
ca o chemare suavă de îngeri
undeva între două inimi flămânde
se ospătează un ren cu botul roşu
parcă rupt din cine ştie ce întindere albă
unde până şi vulcanii erup imaculat
iar lupii urşii vulpile
chiar şi balenele
refuză culoarea
pe când soriceii dalbi
ronţăie în şoaptă fulgi de nea

între lună şi noi doar un motan alb
poate şi un pic din troia
cât să pară de lemn toţi lipiţanii
iar caleştile colorate de curcubeu
vii precum vrejul dovlecilor fermecaţi
crescuţi din cenuşa poveştilor
ne aşteaptă să visăm lumea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrele se îmbrăţişează firesc

amestecându-mi visele cu zorii
iar tu ştii
desenezi o amforă deasupra capului meu
asta îmi aduce aminte de cum ducea bunica
pe creştet
găleata din care îmi potoleam setea
(parcă nici setea nu mai este la fel acum)
sorb cu nesaţ iluzia vinului
dansez cu iarba zborul libelulei
mă priveşti de undeva de sus
ca pe ceva minunat sau pur şi simplu
ca pe o curiozitate
nici tu nu mai ştii ce să vezi
omul sau poetul
.............................
anatomia se învaţă cel mai bine pe cadavre
iar batistele parfumate nu pot opri mirosul de carne şi formol
..............................
gândul meu
mai tot timpul răzvrătit
se aciuează în căldura din poala ta
de aici privesc şi cerul şi iarba
şi-mi este duminică
mă simt ca şi cum aş fi terminat lumea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răstignit pe un câmp cu margarete

trec dintr-un cer în altul adâncindu-mă
e infinit mai uşor să văd lumea prin degete
atunci când gândului i-au crescut
mai lungi chiar decât pot cuprinde vreodată
îmbrăţişez nemărginirea
şi-mi cântă greierii dintr-un vârf de muşuroi
precum cheamă patriarhii lumina
şi
încetul cu încetul
ca şi cum mi s-au reaşezat atomii
mi-am reamintit că nu ştiu nimic
şi sunt aşa de liber
cum un câmp de flori de in înaripat

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cresc lumile sub lupa poetului

precum buruienile în lanul fermierului
parcă în ciuda erbicidelor
din ce în ce mai totale
chiar şi deşertul se poate lăuda acum
cu drumuri din asfalt şi lăzi frigorifice
pline cu red bull şi coca cola
iar cămilele first class au evoluat genetic
ronţăind nisipurile dunelor
ca pe misterul unei ploi cu asteroizi
în miezul unei furtuni solare

ştirile curg pe fond galben
precum cădeau bombele cu napalm în vietnam
în timp ce caravanele merg prin calea laptelui
spre cine să mai ştie care clienţi galactici
cu dare de stele

oricum
dincolo de pustiul acesta
nu mai e loc de nicio oază

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi sunt aşa inegal uneori

încât mă văd când pitic urcat pe o lună plină
când cine ştie ce uriaş rămas pe pământ
un fel de guliver rătăcit în propria lui poveste
iar din când în când mă loveşte o altfel de sete
aş fi îndrăznit să-i zic nebună
dar nu are nimic comun cu pierederea realităţii
pur şi simplu beau dintr-o sete în alta
precum un dromader cu o mie de cocoaşe
şi nu am niciun deşert de străbătut
nici măcar nu fac parte dintr-o caravană
doar mă supun setei ca într-un botez ciudat
devin din ce în ce mai străveziu
de se vede prin mine ca printr-un cristalin ciudat
universul adus la dimensiunea bosonului

îmi sunt aşa greu de înţeles
încât nu vreau să las urme adânci pe inimile voastre
poate doar un abur pur fantomatic
ca o urmă de melc universal
într-o repetare absurdă spre neant

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întunericul leagă stelele în ciorchini ciudaţi

pe o boltă sub care se adună greierii să cânte ca la nuntă
iar eu mă tot întreb cum doamne-iartă-mă nu cad grămadă
poate coapte poate sătule de atâta răsucit
dar cine să-mi răspundă
în catedrala asta nu trag clopotul niciodată
nici de funie nici de limbă
nici în dungă nici la sărbătoare
poate de teamă să nu cadă galaxiile
cum se prăbuşesc zăpezile în lipsa frigului
din vârful muntelui până pe fundul oceanului
acolo unde nicio stea nu poate lumina
de atât adânc

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din tăcerea trecută sub tăcere

aşa se nasc revoluţiile
aproape subversiv
ca o moarte acceptată de copil
oricum nu trebuie să fiu surd ca să ascult tăcerea
din când în când ar trebui să o provoc
să-i dau un brânci
sau chiar să o ciupesc nemilos de vintre
ca să ţipe un pic
să se înalţe spre cer
să se coboare în adâncuri
sau pur şi simplu să erupă
precum vulcanii
din prea multa linişte adunată

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!