Alerg prin vis ca după o nălucă

mă scol transpirat şi înecat în tăceri
de parcă am dormit cu moartea
caut un pic de soare în fereastra inimii
în fapt o cale să-mi păstrez dimineţile
şi bucuria aceea de a călca pe valuri
ca pe o cărare de nori ce duce la lună

ascult toamna cum îngălbeneşte frunzele
şi pământul cum îşi astâmpără seceta
îmi scutur fiecare picătură de ploaie de pe suflet
ca de pe o cămaşă de zale crescută din piele
apoi dansez copacii ca pe o iubită eternă
în care acum îşi fac cuib păsări de gheaţă

şi totuşi
parcă în ciuda tuturor îngheţurilor viitoare
primăverile vor naşte muguri peste lume
iar fluturii albi şi nătângi ai amintirilor
vor amesteca tristeţile cu bucuria înfloririi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de măr şi gust de gutuie

se amestecă cu mustul şi miezul de nucă
iar un fum subţire şi alb se ridică spre cer
parcă nu dintr-un coş zidit ci direct din pământ
ca şi cum pe undeva aproape iarna mă strigă
dar totuşi e atât de mult verde toamna asta
încât şi tristeţile mi par crude
lipsite de experienţă
precum un ghiocel ieşit în mijloc de decembrie

ascult frunzele cum se roagă vântului
caut prin trifoi urme de căprior
şi aştept să-mi cadă stele pe gânduri
pe când o bufniţă zboară precum o nălucă
iar max nu ştie să latre frumos nici la lună

ridic o nucă să nu prindă rădăcini
o sfărâm cu blândeţe de malac
şi-mi astâmpăr setea cu un strop de rouă
ca şi cum m-am născut bătrân
spre a muri copil

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

îngerii nu au noţiunea timpului

aşa că după ce-mi voi săruta marea
iar urmele mi se vor agăţa argintiu
pe cărarea care duce în lună
vreau să dezleg poetul de fiecare trăire
să-i desenez menuetul pas cu pas
prin mozaicul asurzitor de sub tălpile inimii
dar îmi ninge mov prin ochii
aşa că o să vă povestesc doar
cum cresc fulgii dinspre stele
................................
un păianjen de cristal ţese lacrimi
nu din lut nici din cer
nici măcar din durerea aceasta
parcă din ce în ce mai limpede
diamante pentru o fereastră rotundă
mai întotdeauna cu vedere spre un imposibil rai
................................
nu din vise se cern galaxiile
caut în zadar constelaţiile prin oamenii de nea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansez ca printr-o inimă de poet

un pic cam şchiop de-o lacrimă
numărându-mi paşii în ritmul sistolelor
un doi trei stop
un doi trei piruetă
ca dintr-un solstiţiu într-altul
precum un licurici de gheaţă
scăpat dintr-un alb obicei rotund
cu ochii strict închişi
ca în aşteptarea unui impact
cu moartea

apoi cad lin
cum dintr-un vârf de munte
coboară primăvara
în timp ce o gheişă cântă
legănată de iubire într-un scrânciob
care parcă levitează sub un cireş înflorit
iar eu învăţ să tac în japoneză

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe această lume în care nu aveam ce căuta

nu mai vreau decât un colţ întunecat
de unde să-mi chem moartea ca pe o binecuvântare
cu o jumătate dintr-o lacrimă amară o să plătesc cucul
să-mi cânte alintat balada impară a cuiburilor străine
cu ce mi-a rămas din toată bucuria florilor de cais
o să răsfăţ câmpiile sub care îmi vor creşte munţi din suflet
aşa ca să aibă cărarea neumblată unde căuta vârful
apoi ca şi când aş număra invers toate stelele necăzute
o să-mi numesc gândurile iarbă
şi le voi cosi dimineaţa
înainte să-mi cânte toţi greierii a dincolo
pe această lume în care nu-mi găsesc locul
o să-mi dau şi jumătatea dulce din lacrimă
pe un cântec de privighetoare
cât să-mi crească înapoi tăcerea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă nu am răstignit toţi fluturii

am presat totuşi o floarea de colţ lângă una de măr
şi de aatunci mă doare fiecare fir de iarbă de sub vis
cum sufăr de golul fiecărei scoici adusă de lună
la poalele mării
dar ştiu că port vina pentru toate dezastrele
mai ales pentru cele ratate
de fapt apocalipsele acestea sunt cele mai grele
îmi amână tăcerea şi nu-mi lasă loc de veşnicie

pentru că nu aş vrea să le ud cu uitare
înainte de a trece prin apa
care-mi va despărţi trupul de suferinţă
şi sufletul de apăsarea timpului
îmi voi sufleca amintirile
nu aş vrea să uit nimic din ce ţi-am promis
poate că o să am o eternitate
sau poate că o să fie doar o clipă
cât să-mi aleg o altă lume în care se te caut

oricâte blesteme mi-ar brăzda mintea
voi culege de fiecare dată mărul să-l împărţim
cum altfel să-mi caut sub tâmple cerul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un copac ciudat

fructele mele zboară precum îngerii
când frunzele-mi tânjesc la nemurire
în fiecare toamnă prin fiecare iarnă
rămân cu atâta gol încât fac loc fulgilor
să-mi doarmă a primăvară fluturi albi
.............................................
să nu mă întrebaţi de unde începe moartea
pentru că de fiecare dată uit asta la fiecare nouă încolţire
.............................................
sunt cel mai ciudat copac
îmi cresc păsări spre cer
din fiecare ghindă aruncată-n soare

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E atâta înghesuială de cuvinte

tocmai în sufletul meu tăcut
de parcă s-ar putea construi ceva din aer
şi un pic de salivă ca liant universal
chiar nu mai ştiu ce e cu mine
de aş tot vorbi ca şi cum s-ar termina vorbirea
poate din teamă să nu las tăcerea stăpână
pe ultima mea speranţă
oricum nu am să învăţ niciodată
măsura iubirii
o să mă tot adâncesc ca un idiot
în propria mea dorinţă
căutând în spatele lacrimii
zâmbetul etern

nimeni nu e vinovat
că eu sunt aşa defect
încât îmi acopăr tăcerea şi tristeţea
în cuvinte colorate
care vor rămâne punte
între plânsul venirii pe lume
şi bucuria reîntoarcerii în sine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi cum lumea ar încăpea într-un ciripit

o privighetoare rânduieşte stelele prin frunze
precum un dumnezeu înainte de răstignire
cu iertare cu mult prea multă înţelegere
dar mie îmi trebuie certitudini
desfac trusa de criminalist şi iau amprente
răsucesc lupa şi-mi aprind pipa
apoi mă las dezvelit de căutarea idioată
şi încep să îngân privighetoarea şi dintr-o dată
îmi este aşa dor să-i dau liber sufletului
să-l las să zburde împreună cu mieii albi
printre păpădiile înflorite şi toţi fluturii roz
iar trupul meu să îmbrăţişeze pământul verde
precum o ghindă uriaşă
pregătită parcă să consume infinitul
cât să-mi crească rădăcini

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu bănuiesc toamna de tristeţe

nici rădăcinile
dansez înfiorat căderea frunzei
sărutul pătimaş adus pământului
tăcerea ei din strigătul disperat
şoapta misterioasă
desparte cuvintele în silabe
silabele în fluturi albi
albul în mii de culori
cât cer sub atâtea ape
câtă mare îneacă stelele
iar nebunul din mine învaţă
cărări nebănuite
limba delfinilor
din lumea atlanţilor
utopiile
reflecţia trecerilor
dintre două fulgerări

nu bănuiesc toamna de tristeţe
nu condamn nici frunzele
plâng doar copacii

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea este ca un mascul îndrăgostit

nebună şi totuşi calmă
îşi iubeşte ţărmul ca şi cum s-ar termina
apoi îmbrăţişează până la plutire oamenii
şi chiar până la moarte uneori
îşi dansează toate partenerele
pe muzica cerului
ca şi cum le-ar urca pe mese
şi le sărută mai bine decât vântul
le poartă între agonie şi extaz
când pe un pisc de val
când pe cine ştie care constelaţie ultimativă
apoi le duce-n lună şi le urcă-n soare
le promite scoici absolute
şi delfini jucăuşi

chiar şi afrodita s-a născut aşa
din spumele sale
şi generoasa deschiderea a uscatului

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fratele meu încă aleargă ca ploaia

Oasele şi rinichii fratelui meu trebuie să fie acum
la plimbare undeva, transplantate în alţi oameni,
poate în ploaia persistenta din ora de dinaintea răsăritului.

Fiecare picătură de apă conţine moleculele de apă
ale fiinţelor care au trăit odinioară, acum descompuse,
transformate în gheaţă şi în abur, apoi în nori.

Curând fostele picături de ploaie se vor plimba pe străzile oraşului,
curând viitoarele picături de ploaie vor păşi printre
ramurile căzute din copaci, peste fisurile din lut.

Undeva în această lume stropii de ploaie
au format fundamentul de apă din trupul fratelui meu –
şi al lui Pascal, de asemenea, veacuri în urmă.

Şi totuşi aceste ploi nu sunt ei întru totul;
lichidul insensibil care cade ( doar răpăit şi ochiuri de apă),
acoperă, se întinde, alergă în râuri învolburate,

aşa cum fratele meu obişnuia să alerge în zori
cu pieptul gol, sub bobocii apei,
căţărându-se pe crengile desfrunzite ale copacilor,

pe străzi de culoarea ocrului, numărând paşii,
sărind peste băltoace urmărit de norii
care promiteau să aducă ploaia în următoarele minute.

poezie de Marc Jampole, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine să mai deschidă ferestre pe lună

când toată lumea e ocupată cu driblatul iernii
până şi oamenii de zăpadă devin luptători galactici
o sumedenie de stele verzi pe cine ştie ce păşuni
se luptă să înflorească precum trifoiul cu patru foi
înainte de orice alt potop
iar eu mă chinui cu un amnar pe o iască de suflet
să aprind beculeţe în univers
prin cine mai ştie ce coridor supus întunericului
îmi descarc licuricii greierii cosaşii
de fluturi poţi să te ocupi tu că ai ochii frumoşi
apoi îmi întind cerul să odihnească un pic
între două furtuni parcă din ce în ce mai lungi
şi un armistiţiu preţ de un curcubeu
nu ştiu dacă pasărea de foc şi-ar vinde zborul
pe o lume albastră
cum nu ştiu câţi copaci şi-ar dori să ardă
doar ca să pot visa eu
.
între timp descânt codrilor de muguri
şi îmi ascut securea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ar fi plăcut să fiu savantul fericirii

să nu mai las la voia întâmplării bucuria de a fi
aş începe cu axioma clipei
fără dogme
cu mintea despletită de iubire
aş desena grafice fiecărui mac
şi nu aş mai măsura infinitul cu ocaua mică
voi postula fiecare zâmbet
nu va mai fi loc de îndoieli
piramidele vor creşte din iniţiativa deşertului
iar orice munte va învăţa perspectiva câmpiei
precum fiecare furnică va avea muşuroiul ei
nu vor mai fi sclavi nicodată
doar o lume de împăraţi
fără revoluţii şi execuţii publice
iar ghilotinele vor tăia numai grijile
nu va mai fi nevoie de inchiziţie
nici de cavaleri templieri
pentru că fiecare om va avea altarul său
şi un singur dumnezeu
de neîmpărţit cu nimeni

aş putea desena şi muzica
cum aşez acum iubirea în cuvinte
dar mă tot întreb
cine naiba ar mai avea nevoie de poezie
când toată lumea ar fi fericită

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea caporalului George Bacovia

Mi-e dor de-o ploaie despuiată
de-o ploaie sexy zău mi-e dor
când parcă vin iar din armată
la vatră sunt lăsat de-un nor

De-o ploaie sexy iar mi-e dor
vreau să mă ude pân-la piele
să o iubesc şi totuşi să nu mor
cât să răsară-n iarbă stele

Vreau să mă ude pân-la piele
când parcă vin iar din armată
de toată răutatea să mă spele
mi-e dor de-o ploaie despuiată

De-o ploaie sexy iar mi-e dor
să spele moartea tuturor

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (1 august 2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În loc să scutur cerul de stele

pun de o afacere cu licurici
apoi îmi trag ţărâna sub tâmplă
să privesc iarba cum se pregăteşte de coasă
îmbrac veşmântul de rouă
şi răsucesc din caierul minţii
borangicul acesta ciudat
din lacrimi de înger şi fluturi nenăscuţi

îmi deschid inima ca pe o pleoapă
întind timpanele între două lumi
şi ascult cu trupul deşirat cântecul cerului
ori doar cântarea păsării de foc
din cenuşa amară a trupului meu

apoi
ca şi când nu m-a durut niciodată
m-aş mai naşte de o mie de ori

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, vino vară!

În suflet toate cate am
De pare să nu treacă
Şi amintirile apar
De tot ce a fost odata

O, vino vara, în suflet vino
Ca viaţa acum îmi trece
Deşi e soare parcă totuşi
În mine e înca rece.

Din vremuri toamna e stăpână
Şi peste tot domneşte
Cand vine iarna apar-dispar
Şi parcă numai trece.

De-ar fi sa fie numai verde,
Şi vara, soare, cald,
În suflet florile să crească
Să nu mai fie iad.

Cu zmei şi cu culori cereşti
Şi glasuri de iubire
Şi cu puteri împărăteşti
Ce vor urma sa fie.

Aşa sunt eu când mgândesc
Şi veselă şi tristă
Nu, nu ma plâng nici ma mândresc
E dreptul meu ceresc.

poezie de Nicoleta Petre
Adăugat de Nicoleta Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele e tot acolo

parcă în ciuda apocalipticelor calendare
repetă invariabil zorii
precum orice altă stea
impasibilă
îşi vede de hidrogenul ei

nu s-a despicat cerul
nici măcar pământul
doar inima mea bate un pic mai tare
oricum nu stia prea bine ritmul
batea şi ea după ureche
fix în spatele ochilor
sub fiecare mângâiere
lăutăreşte
acel fel de je ne regrete rien
cântat prin toţi porii

între două trăiri şi o normă de conduită civică
răstignesc visele în crampoane ruginite
bătute cu voluptate prin fiecare aripă îndrăzneaţă
prin fiecare iris care se deschide înăuntru
împotriva ordinii

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul e un biet om

cu dureri sub frunte
cu iluzii la inimă
cum să-i fac portretul
seamănă cu un sinucigaş
îl zgândăr sub pleoape
îi deschid privirea spre o floare
unde fluturii îşi dansau culorile
apoi încerc să-i surprind viaţa
care se scurge în poezie
prin transplatul cu cerul

pentru o clipă doar
a sărutat din sprâncene imensitatea
ca pe o încercare de a sări coarda cu luna
sau ca atunci când absolvea şotronul
cu magna cum laudae

abia acum portretul lui
aduce cu sinele

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când toamna aurie

Când toamna aurie
Îşi arată zâmbetul,
O dulce nostalgie
Îmi inundă sufletul.

Frunzele în dansul lor
Îşi cântă despărţirea,
Iar crenguţele de măr
Rămân cu amintirea.

Au ruginit frunzele-n vii,
Curând în horă vor zburda.
Peste ogoarele pustii,
Zile şi nopţi vor colinda.

Va juca cu ele vântul
Până iarna le-înveleşte.
Chiar când doarme-întreg pământul,
Vântul tot nu odihneşte.

Viscoleşte peste ţară,
Vâjâie parcă-i nebun.
Nu-i chip să mai ieşi afară.
Nu mai e nimeni pe drum.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seri autumnale

Şi iată laleaua, te uită la roze,
Sub gesturi masive de bronzuri şi marmori,
În parc unde Eros se joacă sub arbori,
Cum cântă-n lungi seri, monotone şi roze.

Iar în seri bucuria înalţă cântări
Bucuria salonului sub raze de lună
Şi vânturi mari suflă-n melancolica strună
Răvăşind visul alb al solitarelor păsări.

Şi iată laleaua, te uită la muguri
Şi crini cristalini împurpuraţi de amurg,
Trist strălucesc prin soarele-n pârg,
Durere-aducând spre fiinţe şi lucruri.

Şi dragostea mea, carne-nsângerată,
Îşi vindecă rana, calmează nevroze.
Şi iată cum crinii, laleaua şi roze
Plâng amintiri unde-al meu suflet se scaldă.

poezie de Emile Nelligan, traducere de Necula Florin Dănuţ
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!