Ca și cum lumea ar încăpea într-un ciripit
o privighetoare rânduiește stelele prin frunze
precum un dumnezeu înainte de răstignire
cu iertare cu mult prea multă înțelegere
dar mie îmi trebuie certitudini
desfac trusa de criminalist și iau amprente
răsucesc lupa și-mi aprind pipa
apoi mă las dezvelit de căutarea idioată
și încep să îngân privighetoarea și dintr-o dată
îmi este așa dor să-i dau liber sufletului
să-l las să zburde împreună cu mieii albi
printre păpădiile înflorite și toți fluturii roz
iar trupul meu să îmbrățișeze pământul verde
precum o ghindă uriașă
pregătită parcă să consume infinitul
cât să-mi crească rădăcini
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre privighetori
- poezii despre verde
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre suflet
- poezii despre stele
- poezii despre roz
- poezii despre religie
- poezii despre oi
- poezii despre libertate
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.