Report

Din când în când,
îmi fac inventarul patimilor.
Cu fiecare respiraţie,
trupul suspină resemnat.
Cu fiecare tăcere,
sufletul doare infinit mai tare.
Ochiul inimii
împreunează lacrimile;
cu ele,
mai curăţă o filă de viaţă.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisesc

atunci când te doare te doare
o simţi în întreg corpul
te simţi ca un templu incendiat
lacrimile ar a
duce
o mângâiere ar stinge vâlvătaia
dar trupul tău zdrobit de iubire
nu lăcrimează el suspină şi doare
şi atunci când te doare al dracului
mai doare iubirea
în rest e prăbuşire

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metamorfoze

Provoc prezentul la duel;
trecutul mă recuperează din întâmplări cotidiene.
În dezmierdările luminii,
tăvălugul de patimi tranchilizează descompunerea timpului.

Activ, nu doar prin simpla deplasare,
măsor timpul cu bătăile inimii;
cu fiecare dintre ele, tămăduiesc metamorfoza,
mă sincronizez patetic cu orele în zbor,
şoaptele paşilor, încă,
lasă urme auzite în memoria mersului...

Chiar dacă amurgul trage cu ochiul,
în marea liniştită,
gust din libertatea de a fi
fără a respinge experienţa furtunii;
numai cine n-a naufragiat niciodată o exclude.

De la viaţă,
am învăţat legea compensaţiei:
cer din ce în ce mai puţin...
Oricum, lucrurile se-ntâmplă!

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suspin

În noaptea, când luna e plină
Pânză de păianjen Ţes în lumină,
Cu fiecare tăcere
De gând,
Cu fiecare lacrimă
Curgând.
Când liniştea e deplină
Ţes fuioare
Din aripi de lună.
Suflet-mi suspină
Când gândul fuge,
Se aşează
Pe raze de lună.

poezie de Netty Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ştii să preţuieşti miracolul vieţii, fiecare experienţă spirituală a trăirii, fiecare clipă de iubire şi recunoştinţă te fac cu adevărat fericit.

aforism de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul din grădina copilăriei

Gălăgie de gânduri
şi o linişte nesecată
de profunzimea cursului vieţii.
Din toate izvoarele,
lăcrimează o tăcere
cu ecou infinit.
În solitudinea
confiscată de durată,
lungit ca o umbră în amurg,
cu ochi hipnotici,
veghez la căpătâiul nopţilor
cu bătăile inimii.
Trezesc amintiri
pe care nu le pot adormi.
La locul ei,
neclintită,
steaua Mamei.
Nu există nor
să-i oprească strălucirea tăcerii;
şi nici obstacol
să-i tacă ecoul strălucirii.
Deschid cu sufletul odaia pustie
în care suspină
o candelă de tandreţe –
adânci rădăcini de lumină
ce-mi hrănesc tulpina
prezentului negarantat
în lupta cu conexiunea continuă
a veşniciei.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucurii redeşteptate la viaţă

Motto:

,, Unele bucurii sunt precum păsările călătoare:
au memorie uluitoare şi se orientează după soare."

(Costel AVRĂMESCU,,, Roza gândurilor")

Am poftit primăvara în casă;
voiesc s-o împac cu toamna din mine.
Într-un început de ordine,
a răsfăţat-o cu un zâmbet curtenitor;
deja, a pus-o între ghilimele înmugurite.
Prin ochii verzi
– limpeziţi cu lacrimile toamnei –
se vede sufletul înflorind.
Ce primăvară a devenit amurgul!

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când scriu poezie

când scriu poezie parcă rup
bucăţi de carne din mine

fiecare vers e ca o muşcătură adâncă
a unui animal sălbatic –
aproape că ţâşneşte sângele
într-un carnagiu îngrozitor
al ţesuturilor care mă ţin în viaţă

din când în când
mă opresc şi aştept
ca la semafor
să văd cum se mai simte Poezia –
dacă trebuie să-i fac respiraţie
gură la gură sau dacă
pot s-o păstrez
în continuare
ca metresă
cât m-or mai ţine
balamalele

poezie de Emilian Mirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pax vobiscum!

Oameni cu idei absurde şi fugă sfioasă de gazelă,
gânduri cu aripi de vultur
pentru desfătări cu gust de absint...
Cuvintele atacă brutal cu iz de taifun
şi sapă nesfârşite tranşei de ură şi frică.
Redefinind vântoase,
ca schijele justificând mândria de scânteie,
veşti şi spaime tot mai proaste se avântă.

E trist când spui că orice este înlocuibil.
Sufletul arvunit strănută de-atâta praf de puşcă.
Nici Dumnezeu nu mai respiră
la fel de tare cum se miră.

Dezagregaţi de spaimă,
atomii galaxiei s-au înfiorat.
Tot mai convingătoare,
colţuri de stele escortează cioburi de vise.

Nu evadaţi din probelmele timpului paşnic!
Loteria supravieţuirii şi-a pierdut răbdarea.
În suveica timpului,
fiecare armistiţiu cu contur agresiv
poate fi o rană adâncă pe trupul zăpezii.
Fortuna are ultimul cuvânt:
sub rafalele vântului ascuţit,
când îngenunchează toamnele la praguri,
e greu de decis învingătorul!

Cât despre clişee – tăcere limpezind amurgul,
spaţii strigând absenţa orizontului,
libertate fără de sfârşit,
repaus, somn şi...
iarbă verde pe plai păscută de licorni rătăcitori.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alături de voi

plec
las în urmă sufletul
când vreţi să căutaţi adevărul
las trupul
când vreţi şă mâncaţi
las cuvântul plin de iubire
când păşiţi în altare de flori
las ochii
să vă lumineze calea
las crucea
când vreţi să dormiţi
mă reîntorc în fiecare noapte la voi
cu fiecare revenire
sunt tot mai gol, mai trist, mai rece

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţirea ne doare atât de tare pentru că sufletele noastre sunt îngemănate. Poate că aşa au fost întotdeauna şi vor mai fi. Poate că înainte de această viaţă am mai trăit o mie de vieţi împreună şi în fiecare dintre ele ne-am întâlnit. Şi poate de fiecare dată am fost despărţiţi din aceleaşi motive. Asta înseamnă că acest rămas-bun este şi pentru cei zece mii de ani, dar el reprezintă în acelaşi timp un preludiu la ceea ce va urma.

Nicholas Sparks în Jurnalul unei iubiri (1 octombrie 1996)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apropierea

Fiecare filă ruptă din vechiul calendar,
Îmi întunecă şi-mi zdruncină conştiinţa,
Pentru că am rupt o bilă sfântă din rozar
În ziua-n care-mi asigura tihnită existenţa.

Cu fiecare zi trecută mai aproape eşti de mine,
Cu fiecare zi trecută doru-mi este mai profund,
De lumea ta mă apropii cu pasul, cugetând
Cum mai scurtă-i depărtarea pân-la tine.

poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2015), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi colindă, zi mai tare!

Zi colindă, zi mai tare,
Să mai ningă c-o strigare,
Ca în ceas de sărbătoare,
Să uităm de tot ce doare!

Zi colindă, zi mai tare,
Mai rămâi cu o urare,
Pentru anul care-apare,
Cu noi file-n calendare!

Zi colindă, zi mai tare,
Să se-audă-n depărtare,
C-am scăpat de izolare
Şi de-atâta-nsingurare!

Zi colindă, zi mai tare,
Să răsune-ntreaga zare,
Iar din cer să se coboare
Pruncul sfânt la fiecare!

poezie de Violeta Andrei Stoicescu (decembrie 2021)
Adăugat de Violeta Andrei Stoicescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul florilor

Florile nu fac niciodată discriminare,
Deschizându-se pentru toată lumea la fel:
Atât pentru ochiul ce priveşte cu-ncântare,
Cât şi pentru sufletul care percepe altfel.

Cu miracol de mireasmă-nvăluitoare,
Seducţia deliberată fiindu-le unic ţel,
Florile nu fac niciodată discriminare,
Deschizându-se pentru toată lumea la fel;

Simfonie gingaşă dăruită de culoare,
Îngereşte, zămislită de-al naturii penel;
Înflorind pur şi simplu pentru fiecare,
Cu zâmbetul tandru şi parfumul fidel,
Florile nu fac niciodată discriminare.

rondel de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic din ce am nu este al meu, totul îmi poate fi luat oricând; singurul lucru ce îmi aparţine este sufletul meu şi atitudinea cu care aleg să întâmpin marile necunoscute ale vieţii. Mi se întâmplă lucruri nasoale? Din când în când, sigur. Însă ele nu fac decât să îmi aducă aminte că greutăţile depăşite până acum au fost infinit mai mari şi că nu există probleme, decât provocări. Cea mai importantă este atitudinea noastră faţă de ce ni se întâmplă.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul dimineţii

Deşi rânduiala lumii pare-mbrăcată-n ceaţă,
Sunt cuprins de farmecul vieţii, oricum ar fi,
Născându-mă câte puţin în fiecare dimineaţă,
Chiar dacă devin sclavul ei pentru încă o zi.

Când divina-mbrăţişare de lumină-mi răsfaţă
Trupul predestinat veşniciei spre-a se jertfi,
Deşi rânduiala lumii pare-mbrăcată-n ceaţă,
Sunt cuprins de farmecul vieţii, oricum ar fi.

Luându-mi povara nopţii de pe umerii nomazi,
Binecuvântarea dimineţi-mi slujeşte de povaţă:
Cum să ţin făgăduinţa soarelui în fiecare azi
Şi cum să mă-ndrăgostesc mai abitir de viaţă,
Deşi rânduiala lumii pare-mbrăcată-n ceaţă.

rondel de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când trupul te doare

Când trupul te doare, ca şi inima,
Când nu mai vrei să scrii nimic,
Când toate iubirile s-au răspândit
Ca fluturii pe câmpul cu maci şi ciulini,
Atunci îndrepţi ochiul minţii spre Dumnezeu,
Zadarnic I-ai negat existenţa, El nu te mustră,
Simţi un gol necunoscut în tot trupul,
Inima sde opreşte o clipă, parcă ar gândi,
Uiţi toate cărţile citite, ca şi cum te-ai dezbrăca de haine,
Vei plonja în cerul –abis, nu vei zbura, nu poţi, dar vei crede
Că şi asta este posibil, fără mijloace de transport,
Decât o Iubire imensă de absolutul pe care nu-l vei înţelege
Cu mintea, ci numai cu sufletul.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stropii grei de nepăsare

Păşind în lumea lor, mă simt mereu ca-ntr-o strânsoare,
Înaintand în ea, mă strânge din ce în ce mai tare.
Stele cad şi simt cum mă sting în fiecare din ele...
Spune-mi că deşi metaforizez, poţi să intelegi a mea durere.
Eu am strigat mut către cer şi am voit salvare,
Din cer însă picurau doar stropii grei de nepăsare!
În ghiara mea am strâns inima si am izbit-o tare...
Nu mă aşteptam totuşi ca inima.. peretele să-l doboare.
Tu nu întelegi şi nu mă vezi căci nu mai am nuanţă...
Sufletul se spălăceste fiind ucis de încă o speranţă.
Mă doare, dar nu mai strig... nici nu mai spun nimic!
Nu vreau a voastra viaţă bună să v-o mai complic...
Nu vreau a mai fi eu judecată ca de fiecare dată!
Nu vă mai cer nimic! Mai bine lasa-ţi-mă şi voi baltă!
Crezi că durerea înseamna doar neîmplinire?
Durerea înseamna lipsa continuă de iubire!
Crezi ca revolta înseamna acea nereusita?
Revolta înseamnă întelegerea neoferită!
Crezi ca lacrimile înseamna neaparat durere?
Gaseşte tu raspunsul cand iti spun ca plang din placere!
Crezi ca ti-e greu că ţi-ai pierdut acum calea?
Ce spui de faptul ca eu n-am stiut vreodată care-i aia?!

poezie de Iustina Elena Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aplaudând existenţa cu bătăile inimii

Lumina adormită se trezeşte şi coboară în oameni,
Dumnezeu o semnează cu boabe de mărgăritar...

În condiţia umană,
debutez în fiecare dimineaţă;
chiar dacă,
de cele mai multe ori,
sunt acelaşi,
de fiecare dată,
fac cunoştinţă cu mine.

După ce-mi fură,
de sub pleoape,
ultimul vis,
zorile îmi legitimează debutul.

Descărcat de povara sfâşietoare a viselor,
trebuie să iau singurătatea aşteptării de la capăt
(într-un fel sau altul,
toţi suntem urmăriţi de sisificul destin),
cu iubire la obârşia fiecărui gând,
accesându-i formulele deziderative,
orientându-mă după bătaia lui,
spre orizontul imaginar al vieţii,
acceptând chiar întâmplări neaşteptate,
sub semnul preasfânt al speranţei,
atent,
totuşi,
la spaima prezumtivă a orelor.

Şi totuşi...
ceea ce fac azi

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul dorului

În vatra frământărilor interioare,
Când lacrimile sufletului se-aprind,
Dorul întreţine trăirile anterioare
Cum râul întreţine propriul grind.

Doru-i acea catedrală de frustrare,
Pe care încinse-amintiri o cuprind,
În vatra frământărilor interioare,
Când lacrimile sufletului se-aprind.

În căutări de negăsire, dorul doare,
Fulgerând, sfidează timpul puhoind...
Şi la-ndemnul vechilor trăiri, tresare,
Reprezentări nostalgice reînnoind
În vatra frământărilor interioare.

rondel de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie

Femeie,
De pe trupul tău versurile-mi curg
Şi se revarsă peste tot într-o clipită,
Transform şi dimineţile-n amurg
Ca să îmi fii a nopţilor ispită.

Femeie,
De pe pe trupul tău culeg cuvinte,
Le fac mănunchi, în vise le-nfăşor,
Nu vreau de-altcineva să fie atinse,
Şi-am să le cos c-o lacrimă de dor.

Femeie,
De pe trupul tău mi-adun privirea,
Pierdută atunci când nu eram atent,
O simt cum rătăceşte încă aiurea
Si ziua doarme pe zâmbetul absent.

Femeie,
De pe trupul tău cântecul îmi vine,
Eşti o serenadă ce o cânt mereu,
Fiecare nota poartă-un dor de tine,
Şi-o-mpreun în cânt cu dorul meu.

Femeie,
De pe trupul tău îmi iau lumina
S-o răspândesc în lumea noastră,
Vreau să împart cu infinitul vina,
Că vreau să am o zi mereu albastră.

Femeie,
La câte-mi eşti tu mie, e prea puţin,
Oricât am să te cânt, loc mai este,
Rapsod rămân, la tine mă închin,
Iubire-mi eşti şi-o filă de poveste.

poezie de Mihail Coandă
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!