Copacul din grădina copilăriei

Gălăgie de gânduri
şi o linişte nesecată
de profunzimea cursului vieţii.
Din toate izvoarele,
lăcrimează o tăcere
cu ecou infinit.
În solitudinea
confiscată de durată,
lungit ca o umbră în amurg,
cu ochi hipnotici,
veghez la căpătâiul nopţilor
cu bătăile inimii.
Trezesc amintiri
pe care nu le pot adormi.
La locul ei,
neclintită,
steaua Mamei.
Nu există nor
să-i oprească strălucirea tăcerii;
şi nici obstacol
să-i tacă ecoul strălucirii.
Deschid cu sufletul odaia pustie
în care suspină
o candelă de tandreţe –
adânci rădăcini de lumină
ce-mi hrănesc tulpina
prezentului negarantat
în lupta cu conexiunea continuă
a veşniciei.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!