Femeie
Femeie,
De pe trupul tău versurile-mi curg
Și se revarsă peste tot într-o clipită,
Transform și diminețile-n amurg
Ca să îmi fii a nopților ispită.
Femeie,
De pe pe trupul tău culeg cuvinte,
Le fac mănunchi, în vise le-nfășor,
Nu vreau de-altcineva să fie atinse,
Și-am să le cos c-o lacrimă de dor.
Femeie,
De pe trupul tău mi-adun privirea,
Pierdută atunci când nu eram atent,
O simt cum rătăcește încă aiurea
Si ziua doarme pe zâmbetul absent.
Femeie,
De pe trupul tău cântecul îmi vine,
Ești o serenadă ce o cânt mereu,
Fiecare nota poartă-un dor de tine,
Și-o-mpreun în cânt cu dorul meu.
Femeie,
De pe trupul tău îmi iau lumina
S-o răspândesc în lumea noastră,
Vreau să împart cu infinitul vina,
Că vreau să am o zi mereu albastră.
Femeie,
La câte-mi ești tu mie, e prea puțin,
Oricât am să te cânt, loc mai este,
Rapsod rămân, la tine mă închin,
Iubire-mi ești și-o filă de poveste.
poezie de Mihail Coandă
Adăugat de dory58
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre dor
- poezii despre zâmbet
- poezii despre visare
- poezii despre vinovăție
- poezii despre somn
- poezii despre noapte
- poezii despre muzică
- poezii despre infinit
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.