Pax vobiscum!

Oameni cu idei absurde şi fugă sfioasă de gazelă,
gânduri cu aripi de vultur
pentru desfătări cu gust de absint...
Cuvintele atacă brutal cu iz de taifun
şi sapă nesfârşite tranşei de ură şi frică.
Redefinind vântoase,
ca schijele justificând mândria de scânteie,
veşti şi spaime tot mai proaste se avântă.

E trist când spui că orice este înlocuibil.
Sufletul arvunit strănută de-atâta praf de puşcă.
Nici Dumnezeu nu mai respiră
la fel de tare cum se miră.

Dezagregaţi de spaimă,
atomii galaxiei s-au înfiorat.
Tot mai convingătoare,
colţuri de stele escortează cioburi de vise.

Nu evadaţi din probelmele timpului paşnic!
Loteria supravieţuirii şi-a pierdut răbdarea.
În suveica timpului,
fiecare armistiţiu cu contur agresiv
poate fi o rană adâncă pe trupul zăpezii.
Fortuna are ultimul cuvânt:
sub rafalele vântului ascuţit,
când îngenunchează toamnele la praguri,
e greu de decis învingătorul!

Cât despre clişee – tăcere limpezind amurgul,
spaţii strigând absenţa orizontului,
libertate fără de sfârşit,
repaus, somn şi...
iarbă verde pe plai păscută de licorni rătăcitori.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!