Colţ de idilă

mă dezlăcrimez să pot fugi mai uşor
prin lună după fluturii insomniaci.
spaţiilor chiar destul de abordabil sunt,
de când în mână se joacă timpul de-a copilăria.

mă tăvălesc fără scăpare de succes
de-a lungul cuvintelor tale
pe palete de întrebări neajunse de sens.
curaj nedoborât acum pot fi
găsindu-te în buza deschisă visului meu
pe un petic uitat de moarte.

candela se dezaripează -
constelaţii de zulufi pe cearşaf
ultimul gând zburdă prin foşnet de porţelan,
pe un drum ce nu ştie să aibă capăt.
sărutul îl dau jos dintr-o batistă ascuns
şi cu sferele din vârf de degete
îţi tulbur celulele toate.
o poftă zburdă prin ochii tăi aproape închişi neteferi
şi geamătul sparge golul nopţii de pe noptieră
îmi înfigi unghiile în sânge, tu leoaică neîmblânzită,
ca pe nişte peniţe în cerneala de dragoste poemului.

înteţirea mişcărilor ne împăduresc minţile;
o nebuloasă în contur amânat
ne cutreieră văgăuna strâmtă a lucidităţii de acu;
rând pe rând sub mişcare îţi cedezi
spaţiile trupului toate
azi mai puţine ca ieri.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi te strecori prin vene...

de ce îmi umpli golul cu ruşine?
din noul stârv se-nalţă tot mai mult
un nor astenic ce-n curând va ţine
pe alt sărman... răzleţ te mai ascult

străină umbră ce-mi alini tortura
de-a te avea pe veci sub ochiul meu
cum îţi stropeşti cu sângele-mi gravura
şi încrustezi o teamă în nucleu

mi te strecori prin vene ca o nimfă
îmi rupi costumul - ghiara ţi-o înfigi
cu sete-n pântec şi de-ai bea din limfă
să te mai pierzi pe drum să nu mă strigi...

din ce adâncuri te ridici pustie
să mă-ntăreşti când nu mai pot a scrie?

sonet de Ionuţ Popa (31 august 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imagini sub impuls

roua îşi plânge conturul pe margini verzi
oraşe prinse de clopote
şi atârnând în dureri alcaline.
dâra albă a melcului
marchează starea dincoace de uimire
cu luciri obraznice.
popasuri pe speranţe pustii
emoţii întortocheate când arţarul zburdă prin noi.
din petice de întuneric gândul nu mai cară
înfricoşări ce se ascund sub trecători de timp.
păsări căzute din argint în noi cei doi
daţi în lungimea nimicului ce bate din consistenţe.

aşteptarea scârţâie în uşi
cerneala se joacă cu verbe martire.
aproape de mine glezne nude în derivă
prin iarba arsă de umbră în talent şi voluptate.
prin gene se strecoară muget de apus
întins de creangă pe creangă.
zări îngropate în cimentul sub talpă.
spirala se uită în fântâni medievale
cu strigăt la chimia nordică de-a lungul râului sudic.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joaca de-a guvernarea

lasă aceeaşi oameni să moară
pe paturile de spital
sau
pe undeva pe coridoare
unii preferă acasă să închidă
ochii agăţaţi până-n ultima clipă
de tavanul pe care-l ştie
după ce zeci de ani
l-a dat cu var alb
se joacă posturi de miniştri
zarurile sunt aruncate
ne anunţă comentatorii politici
pacienţii strâng din dinţi
cu mâinile legate de paturi
muribunzi pot fugi de la terapie intensivă
pot fugi de moarte s-ar ascunde
când politicienii se joacă de-a guvernarea

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil să fiu

Să pot să fiu copil de tot
Cât timpul mai există,
Aş apela şi la complot
Ca să găsesc o pistă

Să pot să fiu copil acum
Cu inima si cu starea,
Aş inventa avid un drum
M-aş înfrăţi cu zarea

Să pot să fiu copil în gând
Şi-n veacuri peste ere
Aş scotoci munţii la rând
Ca să îmi de-a putere

Să pot să fiu copil curat
Cu gânduri intrinseci,
Aş căuta neîncetat
Copil ca să rămân în veci

Să pot să fiu copil, dar pur
Chiar şi-n lumea de apoi,
Ca într-un vis de bun augur
Aş da chiar timpul înapoi.

poezie de David Boia (10 februarie 2014)
Adăugat de Anca Petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

21 grame

Încă mă întreb ce sunt,
Încă mă întreb ce eşti.
De ce trec, iar, rând pe rând,
Doar arhangheli în caleşti?

Încă simt, dar nu sunt viu.
Înca ard, nu sunt foc.
Ochii dor de loc pustiu
Şi nu se închid deloc.

Nu mai pot, ca să mai cuget,
Nu pot, nici să mai iubesc.
Clipe pier uşor pe deget,
Totul zburdă în ceresc.

Şi puterea am pierdut-o,
Chiar voinţa m-a lasat.
Iară viaţa strigă: Vino!
Către corpul de pe pat.

Şi-am rămas un suflet trist,
Enigmatic printre stele.
Ce se-ntreabă: Eu exist?!
Când se uită la himere...

poezie de Liviu Reti (15 ianuarie 2015)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi ieri

o clonare nereuşită:
noul gând e cu mult mai zburdalnic
prin ifosele tale agitate
în comparaţie cu cel dinainte;
şi cu privirea mi s-a întâmplat ceva...
cred că dinadins se curbează pe buzele tale
ţârâite de un sânge anapoda, chiar rotund,
de când în aşteptare speriată te-am cunoscut
ori în taina-mi perfidă şi inestetică.

tot am devenit adeptul nopţilor lungi
aşezate pe pirostrii de meditaţii
alungând sentinţa freamătului târziu,
eu cerului returnând stele din fântâni,
din dreapta dorului
şi din rochia ta colectoare de vânturi.

mişcare înfocată şi definitorie
crezut-am că te voi învăţa
pentru o izgonire în potenţial de artă.
că vom trece prin măruntaie de singurătate
prin locul gestului speriat şi-n profil ieşit
îmbrânciţi investiţilor de mângâieri
azi, mâine, oricând, ca şi ieri.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În urma mea porţile cerului s-au închis

fiara din fiară crescută
braţele tale
ca nişte ierburi de lână
se înfăşoară
de-a lungul trupului meu
şi cum umbli în mine
carne tremurândă
prin cotloanele sufletului
prin umăr prin oase
frunze alb albastre

în întunericul deja tocmit
doar ochii tăi
hăruiţi cu lumină
de nimfă
mai strălucesc
dragostea ta
o furtună
şi trupurile noastre flămânde
ca nişte fiare vrăşmaşe
sfâşiindu-se
eu îţi sorb lacrimile târzii
tu îmi bei sângele
cu o voluptate nebună

de data asta în locul buzelor
mi-au crescut aripi de fluturi
în locul ochilor am frunze de prun
şi piept de vultur
şi suflet de cuc
şi mersul meu e înălţare
şi braţul puternic

în urma mea porţile cerului s-au închis
definitiv

Share on FacebookShare on TwitterShare on Linkedin

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tancuri la Praga

În sângele de asfinţit al răsăritului,
Tancuri trec peste Praga-n coşmar,
Strivind sub şenilele lor adevărul,
Care nu-i doar numele unui ziar.

Tancuri trec peste ispita de-a rupe
Cătuşele unor lozinci micinoase,
Tancuri trec peste soldaţii care
Şi-au ascuns chiar în ele bietele oase.

Oh, Dumnezeule, ce decădere!
Oh, Dumnezeule, ce mârşăvie!
Peste Jan Hus trec acum tancurile,
Peste Puşkin şi Petofi, ca prin pustie.

Peste cavouri huruie tancurile,
Peste cei care încă nu s-au născut,
Şinele, clamele unor dosare
În şenile de tancuri s-au prefăcut.

Am devenit eu, acum, duşmanul Rusiei?
Nu tot acelaşi din urmă sunt,
Când, copilaş, îmi băgam nasul printre
Tancurile noastre din războiul cel sfânt?

Cum să mai pot vieţui ca-nainte,
Când tancurile noastre, ca nişte rindele,
Ne raşchetează toate speranţele?
Mai pot fi acum ale tale, ale mele?

Mai înainte să crăp, mai înainte
De-a fi ştampilat nu ştiu cum,
O rugăminte mai am, o rugăminte,
Pentru cei ce m-or duce pe ultimul drum.

Peste mormântu-mi fără bocete,
Să scrie simplu şi-adevărat:
"Aici zace poetul rus Evtuşenko,
La Praga - de tancuri ruseşti sfârtecat!"

poezie de Evgheni Evtuşenko (23 august 1968)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi

Şoapte de gând
Te- mbată pe rând,
Poveşti...,
De ieri şi de mâine
De- acolo şi de-atunci.
O zi e, mereu!

Azi poartă, pe rând,
Şapte nume venite din gând.
De nu-i azi, e visare.
De-i ieri, ori de-i mâine,
Şoapte de gând
Te-mbată pe rând.
Nu-i zi ca azi.
Tu eşti, azi.

Rămâi ca acum,
În acum- ul lui azi.
Ca azi nu va mai fi un alt azi,
Ca azi nu va mai fi un alt tu,
Ca să fii.

Azi pierdut în ieri, ori în mâine,
Şoapte de gând
Te- mbată pe rând,
Eşti gând,
Ori aici şi acum
E doar azi.
Rămâi tăcut ca ziua de azi.

poezie de Florin Dragoş Minculescu din Cine nu Eşti (2016)
Adăugat de Florin Dragos Minculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie

Suflet al meu, ce faci acu,
Pierdut prin lucrurile toate?
Lăsându-şi soarele-n bucate,
Vara, catarg de foc, trecu.

Un greier ţârâie mărunt
Prin câmpul unde am umblat
Şi ca un mort din somn sculat,
În toate pier şi-n toate sunt.

Prin vântul serii, glasul tău
Îl mai pândesc, poate, şi-acum;
O stea sclipind prin nori de fum
Târziilor păreri de rău.

Mai jos cad toate, până când,
Singur rămas la ceas târziu,
Nu te mai văd, nu te mai ştiu
Prin timpul ce-l aud sunând.

O, suflete al meu, învie
În lunga toamnă, grea de rod,
Să vezi crescând într-alt norod
Nestinsa ta copilărie!

poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Laude şi alte poeme (1959)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct

am îngrămădit tăcerea în pustiul visului
nelăsându-l să zboare
spre inima de turtă dulce

murăturile băltite îmi vor înlocui sufletul
când în întuneric
drumul îmbolnăvit se va scurta
rotunjindu-se de-a lungul şi de-a latul
până la orbire

vezi punctul acela
ce era odată o aripă blândă
azi nu e decât sufletul aripii
în valurile ce au trecut cândva
printre picioarele mele
prin gândul meu
prin cerul meu
prin umbra mea

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Martirul umblător

peste zăluga joacă de fluturi
un cer lin, chiar inadmisibil de lin,
esenţe de infinit împrăştie.
pe când aici jos în bruscul foşnet de existenţă
arborii fascinează împrejurul
cu-n talent de smarald
încât ochii îi geologesc rotund.

cine ştie dacă aceste bucle de lumini nealungate
şi căzute continuu în respiraţia crengilor dragi
nu sunt chiar pentru mine,
ori pentru ora ce mă strânge în dorul ei?

pe dedesubt şi pe deasupra miresme în sunet...
într-o îndrăzneală atât de prelungă
încât starea lor de margine
mai mult spre mine şi-o îndreaptă.
orb zbor stâncile prin cârduri de umbre încearcă
când iluziile mele sunt sfărmate de un rai
când curbura aerului
atinge coapsă de femeie
şi stârneşte frumoasa lăcomie.

o dragă tu, gama paşiilor tăi
auz-îi cum spiralat răsună...
prin restanţele de îndrăgostiri
şi prin ezitarea strigătului de moleculă
către discipola celulă
tu, acomodare uşoară
deturnată fiind din al tău vis mereu.

dă-ţi seama în prea curând,
e o vreme ce curge şi cântă...
dă-ţi seamă de amenajările interioare pe care de zor
ţi le ostenesc cu solstiţiul suspinului
chiar şi cu ifosul unui roz fior
ce mă îndeamnă sensurilor tale să-ţi fiu în toate minţile,
mereu să-ţi fiu martirul umblător.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păstrez acelaşi crez

Dintre toate durerile cele de suflet sunt grele,
îţi seacă izvoarele trupului prin suferinţă
şi respiri cu tristeţe aerul.

Multe dezamăgiri mi-au lovit inima,
am ajuns până la refularea dorinţelor,
totul mi se pare un blestem
care trebuie îndepărtat de viaţă,
nu pot să fiu umil, nu sunt un sfânt,
în mine păstrez acelaşi crez
şi multă dragoste.

Sângele îmi poartă prin artere
tot ce-mi înfloreşte prin gânduri
mă face să sper la tot ce urcă la cer,
şi nu se lasă răpus de zădărnicie,
multe obstacole îmi vor sta în drum
şi le voi ocoli
chiar începând de azi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leacul

răsari în gându-mi uitat pe noptieră
c-o mirare înaintea mirării de ieri,
purtată sub corset aproape de gâtuire.
goleşte patul de amintirile antologice
pe care ai presărat naftalină ieftină destul,
până ce eu ţ-oi veni din aspiraţiile dragi ţie
destrămate-n suspin.

învaţă-ţi bibeloul martor să tacă vertical
nimic lumii nu a spune
de plecările tale în distanţe gri,
ori de fluturii ce-ţi sorb
rezervele surâsului roz.

eu sunt leacul sentimental
ce sare direct în inimă şi undă
invitat să ucid dorul năuc deodată,
mai repede decât săgeata mângâiată
de venin.
sunt o stea înaintea nopţii apărută
prin distrucţia zilei neodihnă
cu menirea de-a lumina
chinul înserat al capotului tău când hotărăşte
să-şi desfacă repezit nasturii nestâmperi -
vederii nudul tău jertfă să apară,
tranchilizat de fiorii coroană
şi într-o expunere mai liberă decât gândirea.

cu visarea ţ-oi atinge salvator
burta, stomacul, zgomotul...
şi restul spaţiului de trăire fonetică terestră
tu, femeie întâmplată calculelor mele în eroare
un exerciţiu al vieţii ce doare.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea izolării

eu străbat replicile tăcerii definitive
şi ordonez bibelouri între axele părerii înlăcrimate.
mut gânduri prin aspiraţii prăfuite,
banal ud viaţa muşcatei de pe noptieră
îngândurat lăsând-o să privească împrejurul
până la refuz.

muchiile şifonierului zac în inepţii grave
de când în patrulaterul izolării
adun amintiri solidificate rând pe rând.
mi-e teamă că primăvara-mi va cere degete afară
pentru transfer de simţuri...
că şansa uitării de înverzire m-ar putea cuprinde
ca o răutăcioasă inspecţie
de când pustiul străzii se înhăită cu viruşii covid19
în răsfrângerea sensului de moarte.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâmplări dinăuntru

Sunt lucruri pe care nu le spunem până la capăt, din lipsă de timp, din lipsă de curaj, din lipsă de noi înşine
Sunt lucruri care mor în noi de dimineaţa până seara şi habar nu avem ce sunt şi ce pierdem

Când dormi toate continentele de pe pieptul tău se apropie încet, încet, unul de altul
Ca în urma unui cutremur care are loc la mare adâncime şi care nu se resimte la suprafaţă
În corpul tău mor dinozauri, dispar specii, apar altele, toate fricile, toate iubirile se apropie
Unele de altele, îşi ramifică rădăcinile până cuprinde tot, se îmbină într-o formă de relief nouă
Privesc cum dormi dus departe şi totuşi atât de aproape încât îţi pot modifica cu degetele
Forma inima, forma gândurilor friabile prin mâna mea cleioasă ia fiinţă un vas de lut
În care îmi pot pune în siguranţă tăcerea şi mai ales iubirea, dau drumul iazurilor
Şi peştii îţi sar până aproape de tavan, liberi de ţărm, cumva fericirea izbucneşte
Dintr-o bucată de pâine pe care un câine o târăşte prin praf, e o nebunie de nedescris
Şi tu dormi, la toate răscrucile e pus semnul pericol de moarte, să-ţi ţină simţurile ascuţite
Niciodată nu eşti singur şopteşte semnul de fiecare dată când treci, de fiecare dată când trec
Toate săgeţile le pun în teacă, îmi fac loc în tine ca un copil fugit de acasă, liber de ţărm
Adorm şi eu în peştera asta rece unde se aude doar sângele picând din eprubetă

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerii scriu poeme în iarbă

Te-am simţit cum ai trecut prin inima mea,
încă aveai pete de lună pe umeri
şi umbra trupului meu
mai şerpuia în jurul braţelor tale,
ca o felină dornică să vâneze...
În nesomnul meu, ploua cu fluturi
şi timpul îmi fluera prin sânge
ca un trubadur,
umblând desculţ prin ploaie.
Spune-mi, cât de frumoasă sunt
atunci când,
prin toţi porii sufletului,
ies îngerii din mine
să scrie poeme în iarbă?!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi, lângă mine, am rămas doar eu

Mai pot copile, azi, să te mai chem
Şi tu mai poţi răspunde la chemare.
Cu fiecare zi, mai mult mă tem...
Să-i dau răspuns tăcerii, la-ntrebare.

Mai pot copile, azi, să te privesc,
În ochii mei mai picură lumină,
Dar pozele prin care te găsesc,
Nu ştiu, cum dorul mamei se alină.

Tu nu ai timp şi nici nu înţelegi...
Să fii bătrân şi doar cu amintirea,
În câte zile... câte nopţi întregi,
Doar golul îţi acoperă privirea.

Atâta gol m-apasă şi doboară...
Şi parcă m-a uitat şi Dumnezeu,
Prin tot pustiul care mă-nconjoară,
Azi, lângă mine, am rămas doar eu.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îţi cresc flori de cireş în ochi, zburdă copilăria prin sufletul tău...

aforism de Vasile Maricel Grosu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi nu-ţi mai scriu poeme ca unui bărbat de rând

unul care se bucură de cuvinte puţine
nu
azi îţi ating carnea şi te zidesc între gânduri
te aduc în faţa lumii
te pregătesc de iubit
că poemele cresc din sânge
şi tu nu poţi să trăieşti mereu aşa
ca un bărbat de rând

nu
nu pot să îţi arunc în grabă câteva imagini
şi apoi să mă întorc la viaţa mea de toate zilele
pe tine vreau să te zidesc între gânduri
să te obişnuiesc cu trecerile
iar ceilalţi să te citească

nu
de azi nu-ţi mai scriu poeme
ca unui bărbat oarecare
ce îşi priveşte mâinile pline de carne

nu
pe mâinile tale voi aşeza lumina
puţin câte puţin
şi vei învăţa trecerile
iar ceilalţi se vor bucura să te descopere

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!