Punct

am îngrămădit tăcerea în pustiul visului
nelăsându-l să zboare
spre inima de turtă dulce

murăturile băltite îmi vor înlocui sufletul
când în întuneric
drumul îmbolnăvit se va scurta
rotunjindu-se de-a lungul şi de-a latul
până la orbire

vezi punctul acela
ce era odată o aripă blândă
azi nu e decât sufletul aripii
în valurile ce au trecut cândva
printre picioarele mele
prin gândul meu
prin cerul meu
prin umbra mea

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea mării

Vezi cum marea se sparge-n bucăţele lovind
insulelele,
dar în necuprinsul ei rămâne intactă?

Am prins eu vreodată din mare
cu braţele mele mareea
care se strecoară prin golfurile de la încheieturile mâinilor
şi curge
pe întinsul palmelor mele ca valurile printre stâncile
realităţii?

Oare tamburii mării
coboară pe coapsele mele
către insuliţele subacvatice ale genunchilor
cu toată puterea lor,
puterea mării,
pentru a se sparge apoi, ajunse la fund,
în recurente talazuri la picioarele mele?

Şi oare este oceanul trupului meu – ocean
a cărui forţă aleargă spre ţărmuri de-a lungul braţelor mele
pentru a se sparge în palme înspumate – puterea care coboară
şi se îndreptă spre valurile albe ale celor două tălpi de sare?

Eu sunt marea, eu sunt marea!

poezie clasică de D.H. Lawrence, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima nopţii

Cum
simt
tăcerea

Târându-se

De-a lungul
pereţilor

Camerei mele
somnoroase

Mă arunc

În
primul
poem somnambul
disponibil

Şi
tule-o
frăţioare

De-a
latul
nopţii solare

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (26 iulie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost un om al mării

Am fost un om al mării.
Am lucrat pe vapoare cu inspirate nume.
Am văzut, strălucitoare, gloria Domnului.
Buzele mele s-au bucurat pe-acestă lume.

Am trăit o viaţă de navigator.
Întreaga lume-a fost vecinul meu.
N-am rămas Necuratului dator,
Fiind prin aventuri vegheat de Dumnezeu.

Am urcat multe culmi, am trecut prin umbrele morţii,
Ieşind la lumină cum iese catargul prin etambreu.
Am navigat de-a lungul şi de-a latul celor Şapte Mări.
Convoiul plin de viaţă-al navelor este manifestarea evidentă
A lui " Sesasm deschide-te" şi a respiraţiei lui Dumnezeu.

Am fost un om al mării.
Eu chiar am văzut de-aproape cerul.
Domnul este Căpitanul meu.
Domnul mi-a conturat caracterul.

Ca navele trecând prin noapte,
Mi-am urmat şi eu menirea
Alături de prietenii şi bunii mei tovarăşi.
Am fost un om al mării.
Mi-am împlinit destinul – şi-aş trăi aceeaşi viaţă iarăşi.

poezie de Charles W. Mitchell, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie, poartă-mă...

copilărie,
poartă-mă prin acestă ploaie
şi reîntoarce-mă în portul meu pustiu,
în acest gingaş cuib al visului
unde iluziile fără metafore
îmi deschid ferestrele
către toate culorile eternităţii.
încotro mă duci,
potecă de argint,
viperă târâtoare,
nu mă lasa în gări
cu miros de singurătate,
drumul meu spre casă
fă-l păşune uscată de dor.
lasă-mă sub fulgerul nopţii
să simt mirosul aerului
şi să străpung timpul
cu platforme astrale
până acolo unde dispar
profeţi şi profeţii,
unde naştere, moarte,
început, sfârsit, ieri, mâine si azi
vor fi tot una.
visul meu creşte mereu
din sânul copilăriei
spre portul meu pustiu,
jucându-mă de-a răscrucea
în mii de sensuri
pe fragila stinghie a oaselor mele
care mă lansează în alta existenţă.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (9 octombrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul negru

Plecand spre drum.
A vietii soarta sa-ajungi in capatul mai bun,
Mergand prin stancile ce-ti tin cararea,
Umplandu-ti sufletul si inima si starea,
Lasand in urma,
Un munte-a amintirei umbra,
A sufletului rana,
Ce-apare si dispare ca o iarna,
Dar ce ramane-n tine pe vecie,
Pana cand sufletul n-o sa mai fie.

Si astfel, ajungi sa vezi si zarea,
Vezi cerul, unindu-se cu marea,
Si astfel, ajungi si tu o umbra,
O pata-n sufletul celor ce-ti sunt in urma

poezie de Cătălin Antonov (30 noiembrie 2001)
Adăugat de Cătălin Antonov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Christine Daae: În momentul acela eram şi eu, şi umbra în faţa altarului şi razele lunii cădeau drept la picioarele noastre prin vitraliul absidei. Cum nu-i dădeam drumul, umbra s-a întors şi, prin pelerina întredeschisă, am văzut, domnule comisar, cum vă văd pe dumneavoastră acum, un înspăimântător cap de mort care mă sfredelea cu o privire în care ardeau focurile iadului. Am crezut ca am de-a face cu diavolul însuşi şi, în faţa acestei apariţii de dincolo de mormânt, inima mea, în ciuda curajului de până atunci, slăbi şi nu mi-am mai amintit nimic până în momentul în care m-am trezit în micuţa mea cameră de la hanul Le Soileil Couchant.

replică din romanul Fantoma de la Operă de Gaston Leroux (1909)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezadaptare

Prea devreme m-ai trimis
în lumea de reguli şi de constrângeri,
mamă!
Prin mâinile mele fragile
mai curg încă picături din interstiţiile stelare
prin care-am trecut cândva...
În jurul meu, se-nvârt toţi cei care
se simt aici acasă,
ridică poveri,
pe care le trec râzând de pe un umăr pe altul,
în timp ce clipa confortabilă
le-adăposteşte somnul, visele, iubirea.
Pe când eu...
Ating lucrurile cu sufletul, mamă, nu cu mâinile.
Degetele mele se-agaţă obsesiv
de tăcerea zilelor apuse
şi caută dincolo de ea,
dincolo de lumină şi de întuneric,
caută amintirile,
caută începuturile.
Începuturile a ce, mamă?
Că tot orbecăi prin scrumul zilelor de-odinioară
şi nu m-aleg decât cu latente cuvinte dulci-amare.
Eu şi cuvintele ne suntem unul altuia far,
în timp ce pe sub picioarele noastre curge
întunecatul râu al clipei şi-al obişnuinţei...
Mai ating uneori cu sufletul
câte un colţ de stea
sau câte un spin amar...
Şi, nu ştiu de ce,
din ce în ce mai deşi sunt spinii...
Şi-atunci,
la ce să iau mai bine seama,
mamă,
în lumea de reguli şi constrângeri în care m-ai adus?
La sufletu-mi concret,
pierdut prin lucruri,
sau la mâinile
prin care simt cum pulsează
tăcerea şi cuvântul,
lumina şi-ntunericul,
începutul şi sfârşitul?

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul singur e mut

În zilele în care n-am ce fa,
Sufletul meu, părând că se răsfa,
Mă dă pe mâna minţii şi mă la
Să mă gândesc de-a lungul şi de-a la

Celor la care omul se gândeş
Când, provizoriu, sufletu-i lipseş;
Că, sufletul, dacă n-are pere,
Stă-ntors mai mult cu faţa la pere,

În timp ce ochii, fără să clipeas,
Din pur instinct, mă duc lângă fereas,
Ţinându-mă cu spatele spre min,
Să nu gândesc, să nu-mi aduc amin

De sufletul care se relaxea
De dimineaţă până către sea,
Când, fără niciun fel de explica,
Se-ntoarce, mut, în mine, ca aca.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rapsodia lunii

e noapte admir Luna, lumina ei blândă
leagăn de mângâiere de dragoste supremă
nu credeam atâta vrajă să mă cuprindă
cutreierând cerul... sublima-i diademă.

nutresc iluminarea pe timp de întuneric
vreau să se convertească la un nimb albastru
să se destrame-n raze gândul meu coleric
s-atingă nemurirea visul curat, maiastru.

regină printre stele Luna mă veghează
alungă nori netrebnici din drumul meu
simt cum mă ţine-n braţe mă înseninează
cu harul poetic să mă mândresc mereu.

pe cerul fericirii sufletul se-ntremează
Luna-mi arată calea dreaptă spre Dumnezeu.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Frunze de rugină aruncate-n vânt.

Trist i-afară, cu nori ca de plumb
Şi vântul azvârle o ploaie haină;
Sufletul meu e ca o floare străină.
În zări îndepărtate ţipete de corb se-aud.

Prin covoarele de frunze nu se-aude al greierilor cânt.

Şi soarele ca un june palid strălucind,
Pe cerul cel albastru ca o panseluţă
El îşi aruncă ultima rază călduţă
Spre pământul îngălbenind.

E toamnă, sufletele se deschid,
Precum a nufărului dulce floare
Când e primăvară sau când citind O tristă sau veche scrisoare.

E toamnă! Frunze de rugină aruncate-n vânt,
Prin frunziş nu se-aude al greierilor cânt.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E timpul

am bucurat corbii cu carnea mea
cu pielea mea cu ochi mei
mâncaţi le-am zis e trupul meu
şi ei mâncau flămânzi grăbiţi şi răi

prietenii i-am înveselit cu sângele meu
luaţi şi beţi întru prietenia noastră
le-am zis
puteţi oricând să vă oglindiţi chipul în mormântul meu
şi învăţaţi tăcerea
apoi zidiţi-o în fântâni
cunoaşterea să o spargeţi cu piatra
să o scrijeliţi cu fierul înroşit
pe tâmplă de miel plăpând
pe frunte de flutur pe sufletul meu
până se închide cercul

auzi iubito cum susură timpul în copaci
cum vine vreme aspră dinspre brazi
cum sufletul pietrelor se amestecă
cu sufletul meu de-a valma
şi cum urlau câinii lumii a presimţire
cu zidurile cu nopţile cu mine?

Atunci să ştii iubito, e timpul
când îngerii îmi vor săruta pleoapa ca pe-un steag
şi ape de argint din cer îmi spală faţa.

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aprilie

Păsărelele ciripesc în aer de-a lungul şi de-a latul
De parcă-ar celebra această vreme de april, frumoasă.
Aş vrea să rămân pururi în lumea asta minunată,
Pentru-a fi cu tine, dragul meu, să-împărţim împreună patul.

Eu nu cred c-o să te mai văd după ce ne va fi sosit văleatul.
Nu cred că ne vom mai întâlni – dar acum suntem acasă.
Păsărelele ciripesc pe cer de-a lungul şi de-a latul.
Aş vrea să rămânem pururi în lumea asta-atâta de frumoasă.

poezie de Wendy Cope, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi socot de-a lungul vremii, anii

Sub privirea lunii-înmugurite
Îmi socot de-a lungul vremii, anii,
Plouă stele, plouă mărgărite
Şi-mi dau rest: cincizeci de-mpărtăşanii...

Am cărat lumină-n, întuneric,
Într-un rotcol înţesat de visuri.
Chiar de nu întotdeauna sferic,
Drumul meu, rănit de înţelesuri-

M-a purtat, cuminte, zi şi noapte
Printre taine-ascunse de pupile
Tu, m-ai mângâiat ades cu şoapte:
- Hai că poţi! Mai poţi, copile!

Rostul inimii a fost să bată,
Când menirea mi-am ştiut: iubirea
N-a fost chip să mintă, să se-abată,
Cât sangvinul mi-a-nfăşat simţirea.

Sub nesomnul lunii-înmugurite
Maica mea, mi-a dăruit blajinul!
Curg de-atunci, în ape liniştite,
Precum, Tu, mi-ai înzestrat destinul!

Îmi socot de-a lungul vremii, anii
Doamne-ţi, mulţumesc! De-mpărtăşanii!

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Iubesc paşii tăi scăldându-se prin gândurile mele albe...
Iubesc zâmbetul tău ce-mi trezeşte zorii...
Iubesc norii când îşi varsă lacrima peste mine, purtându-te,
stingând arşiţa clipelor mele...
Iubesc iubirea ta care curge lin prin mine...
fiindcă iubirea asta îmi dă şansa la o ultima răsuflare, înainte de asfinţit...
Iubesc ochii tăi copilaroşi care aleargă jucăuş către mine,
chemându-mă şi alungându-mă
Iubesc mireasma florilor ce-mi dăruieşte parcă gustul tău...
Iubesc să te simt prin vene...
Curgându-mi...
Pot să fac din iubirea asta, Cer senin, chiar şi printre nori întunecoşi...
Iubesc umbra ta, abur mângâietor şi cald... prin viaţa-mi rece...
Urma şoaptelor tale din sufletul meu...
Picurii de rouă ce-mi răcoresc simţirea...
Iubesc!
Simt că-mi aşezi în cale, odată cu fiecare răsărit, viaţă...
Spune-mi, dragul meu... tu simţi gândul meu sub paşii tăi?
Calcă încet, te rog, să nu-l striveşti...!
Iubesc, iar tu te prinzi de iubirea mea şi...
Îţi dai voie să zbori...
Zbor fiindu-mi...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară prin suflete

E seara în sufletul meu,
Bucăţi de suflet stau să plece spre viaţă.
Privesc dar, nu văd nimic!
Gândul meu e înaintea sufletului şi-l opreşte să trăiască.

În pustiul din noi, mă amestec şi eu şi las inima să viseze!
Un fior cunoscut îmi străpunge simţirea,
Petale de gânduri se amestecă cu bucăţi de suflet şi...
Alungă îndoiala acoperind pereţii goi ai inimii cu întelepciune.

Nu mai există obstacole,
Nu mai există lacrimă,
Viaţa absoarbe plânsul din mine şi prin ceaţă,
Ajung la ţărm fără să mai fie nevoie să naufragiez!

Răsare luna, se aprind stelele,
E seară pe cerul sufletului meu,
Se aprinde torţa din mine şi simt cum,
Flacăra arde iar eu... aştern iubire în calea ta!

poezie de Liliana Andrei
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele nimănui

Câinele nimănui
Latră pe umărul meu,
Îmi sfâşie inima,
Îmi suge sângele,
Mă lasă lumânare
Fără flacără.

Mă topesc
Unindu-mă prin iarbă
Cu rădăcinile...

Câinele scoate oasele
La lumină,
Le aşează
La temelia cetăţii lui,
Îşi face acoperiş
Şi horn
Prin care
Sufletul meu
Iese odată cu fumul
Prin umărul trecutului
Care a uitat
Să latre!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semne prin aer

încerc să te caut,
eşti undeva prin lume,
îmi trec multe gânduri prin minte,
mă întreb dacă am să găsesc semnele lăsate
de tine prin aer,
mai demult îţi desenam pe copaci
constelaţii
şi drumul pe care te voi pierde cândva
printre comete,

tu îmi citeai un descântec
pe o cărare străveche,

mai credeai în ursită,
pe atunci
creşteau încă leacuri neştiute
şi pietrele se lăsau rotunjite
de trecerea oamenilor prin vreme,

- uite o pasăre,
îmi arătai coapsele
alergând împrejurul cerului meu
de foc,
cât crezi că va mai zbura
cu braţele deschise spre tine,
dacă nu o cauţi
prin lume
să te cuprindă?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerii scriu poeme în iarbă

Te-am simţit cum ai trecut prin inima mea,
încă aveai pete de lună pe umeri
şi umbra trupului meu
mai şerpuia în jurul braţelor tale,
ca o felină dornică să vâneze...
În nesomnul meu, ploua cu fluturi
şi timpul îmi fluera prin sânge
ca un trubadur,
umblând desculţ prin ploaie.
Spune-mi, cât de frumoasă sunt
atunci când,
prin toţi porii sufletului,
ies îngerii din mine
să scrie poeme în iarbă?!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culoarea curcubeului

Sufletul meu e un fenomen optic si meteorologic,
El se manifestă după ploaie când soarele,
Sufletului tău îl lumineză puternic,
Iar lumina soarelui se reflectă
În apa argintie din atmosferă,
Formând un curcubeu lung si miraculous precum e Iubirea.

Sufletul meu e colorat E ROGVAIV, adică:
Roşu ca focul tau din privire,
Oranj ca razele de soare scaldate în părul tău de castană,
Galben ca spicul de grâu adunat de tine vara
Verde ca livada mea de smarald,
Unde Albastrul cerului infinit Se oglindeşte în apa iazului tău,
Iar Indigo e cerul visului meu de cerneală,
Şi în sfarşit Violet toporaşul tău fraged
Ce iese primăvara în gradina ta.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

April

Păsările ciripesc în aer de-a lungul şi de-a latul
De parcă-ar celebra această vreme de april, frumoasă.
Aş vrea să rămân pururi în lumea asta minunată,
Pentru-a fi cu tine, dragul meu, să-împărţim patul.

Nu cred că-o să te mai văd după ce ne va fi sosit văleatul.
Nu cred că ne vom mai întâlni – dar acum suntem acasă.
Păsările ciripesc pe cer de-a lungul şi de-a latul.
Aş vrea să rămân pururi în lumea asta minunată.

poezie de Wendy Cope, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!