Întâmplări dinăuntru

Sunt lucruri pe care nu le spunem până la capăt, din lipsă de timp, din lipsă de curaj, din lipsă de noi înşine
Sunt lucruri care mor în noi de dimineaţa până seara şi habar nu avem ce sunt şi ce pierdem

Când dormi toate continentele de pe pieptul tău se apropie încet, încet, unul de altul
Ca în urma unui cutremur care are loc la mare adâncime şi care nu se resimte la suprafaţă
În corpul tău mor dinozauri, dispar specii, apar altele, toate fricile, toate iubirile se apropie
Unele de altele, îşi ramifică rădăcinile până cuprinde tot, se îmbină într-o formă de relief nouă
Privesc cum dormi dus departe şi totuşi atât de aproape încât îţi pot modifica cu degetele
Forma inima, forma gândurilor friabile prin mâna mea cleioasă ia fiinţă un vas de lut
În care îmi pot pune în siguranţă tăcerea şi mai ales iubirea, dau drumul iazurilor
Şi peştii îţi sar până aproape de tavan, liberi de ţărm, cumva fericirea izbucneşte
Dintr-o bucată de pâine pe care un câine o târăşte prin praf, e o nebunie de nedescris
Şi tu dormi, la toate răscrucile e pus semnul pericol de moarte, să-ţi ţină simţurile ascuţite
Niciodată nu eşti singur şopteşte semnul de fiecare dată când treci, de fiecare dată când trec
Toate săgeţile le pun în teacă, îmi fac loc în tine ca un copil fugit de acasă, liber de ţărm
Adorm şi eu în peştera asta rece unde se aude doar sângele picând din eprubetă

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare lucru te caut

În fiecare poem mor câte un pic de dragul tău,
când scriu, mă trec cruci de jar
şi cerul începe a mă ustura sub pleoape,
simt picioare de sfinţi, trecându-mi prin ochi
apăsând-i până la lacrimi,
dar eu nu mă opresc
până nu storc din cuvinte toată viaţa.

În fiecare piatră te caut cu dalta sufletului
şi te cioplesc până îţi simt zâmbetul că se zbate,
la fel ca pasărea din colivie, flămândă de cer,
apoi te pipăi cu toate simţurile
ca şi când aş sărută degetele lui Dumnezeu
în care stau atârnată...

În fiecare durere mă sprijin de tine
şi tot ce sunt mă transform
într-o pâine fierbinte, din care aş vrea
să rupă îngerii în fiecare dimineaţa,
să înfloresc la fiecare înghiţitură a lor,
fluturând in tine rochia de mireasă a cărnii mele.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străzi cu numele tău

doriei

şi ce dacă toate oraşele au nume
eu le chem în gând
de obicei seara
după amintirile mele
unele au nume de fete
altele de anotimpuri
dar niciodată nu le spun despre tine
tu eşti oraşul meu cât o lume
din care nu ies decât
pe fugă
când tu dormi
merg să caut portocale
cu coaja groasă şi parfumată
care
strânse între degete dimineaţa
îţi proiectează visele
deasupra unor oraşe uitate
şi în care străzile
au toate numele tău

poezie de Viorel Ploeşteanu (7 aprilie 2017)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Terapia plânsului

plângi
şi prin lacrimi
se scurg afară din tine toate dihăniile acelea
care ţi-au înveninat sufletul până atunci
şi ţi se arată noi încăperi ale conştiinţei
cu ferestrele spre latura luminoasă a existenţei
în sângele tău explodează revoluţii
sau năzuinţe pe care ţi le credeai amputate
dintr-o dată toate nenăscutele galaxii
vor să îţi îmbrăţişeze atomii proaspăt eliberaţi
şi o limpezime parcă desprinsă din începutul lumii
începe să îţi guverneze carnea
de la ultimul receptor al retinei
până în străfundurile
adn-ului

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Majoritatea oamenilor sunt adormiţi în domenii ale vieţii în care ar putea străluci. Atunci când ai obiceiuri proaste care îţi distrug sănătatea şi fericirea eşti adormit. Dacă te-ai trezi o clipă să vezi cum îţi dai cu ciocanul peste degete, sunt sigur că nu ai mai face acest lucru. Atunci când suferi din cauza lipsei de bani şi zilnic faci activităţi care te ţin departe de libertatea financiară, la fel, dormi. Dacă te-ai trezi, ai începe să îţi investeşti timpul şi energia în activităţi care te-ar apropia de stilul de viaţă pe care îl doreşti. Atunci când nu mai înţelegi nimic din iubire şi relaţii, iarăşi dormi. Dacă te-ai trezi ţi-ar fi foarte natural să iubeşti şi să fii iubit. Fiecare dintre noi doarme în anumite domenii. Unii poate dorm în toate domeniile vieţii, aşa că trezeşte-te acum până nu e prea târziu!

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să ştii

că seara când mâna mea caldă
se aşază pe cearşaf
îmi adun toate gândurile care încep cu
tinereţea ta
şi încerc să înţeleg
prin mintea căror femei
îţi adormi începuturile

vreau să ştii
că nu plâng mai mult decât atunci când
aveam ce să plâng
dar e la fel de trist
poezia mea ar prinde aripi numai în pieptul tău
însă
vezi tu
drumul acesta se tot întrerupe
când te ridici şi priveşti verdele
unui cântec fără sfârşit

vreau să ştii
că pot să iubesc mai mult decât am iubit
până azi
iar în carnea ta
cuvintele se zbat
ca peştii la mal

vreau să ştii
că ştiu cum prind viaţă
în pieptul tău
că aşa sunt poeţii
în nebunia lor
îşi amestecă zilele cu nopţile
gustând infinitul secundelor

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea e în tine. A fost tot timpul acolo şi e singurul loc unde va fi. Şi atunci când nu simţi iubire e pentru că ţi-ai acoperit iubirea din tine cu gunoaiele existenţei de zi cu zi şi doar de tine depinde să îţi mişti fundul şi să începi să faci curat printre gunoaie până când vei face iubirea din tine să strălucească din nou. Iubirea e în tine atunci când citeşti o carte care îţi place, când te uiţi la filmul sau serialul preferat, când mergi în excursie şi eşti în mijlocul naturii trăgând pe nas aerul oxigenat al pădurii sau cel sărat al mării şi toate problemele de acasă par departe. Când asculţi muzica preferată, când eşti cu prietenii din copilărie şi râdeti de toate amintirile. Iubirea e în tine atunci când îţi spune: "Devino maxim din ceea ce poţi să devii." Iubirea e când alergi pe bandă sau pe stradă sau tragi de fiare la sală sau faci orice sport, pentru că iubirea îţi spune: "Iubeşte-te! Vreau să ai un corp frumos şi sănătos." Iubirea e în tine când te duci să mângâi un câine sau o pisică. Iubirea e în tine atunci când ştii că meriţi tot ce e mai bun în viaţa asta şi iubirea e în tine când faci ceva cu pasiune şi uiţi cum trece timpul. Iubirea e în tine când îţi îmbrăţişezi părinţii şi bunicii şi îi ierţi pentru toate greşelile pe care le-au făcut faţă de tine, pentru că atât au ştiut la vremea lor. Iubirea e în tine când te uiţi în ochii persoanei pe care o iubeşti şi îi spui: "Te iubesc" fără să îţi pese de reacţia ei şi fără să ai nevoie de ceva în schimb.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soră cu mahmureala

Intri uneori într-o stare din aceea soră cu mahmureala
cu toate că ţie îţi place să bei numai pagini din Goethe
şi îţi aduci aminte de singurul tău prieten, de Gabriel
cum s-a împacientat el atunci când s-a despărţit de pântec
şi i-ai prezentat carnea cu toate cutumele ei
sau cum a renăscut el atunci când a descoperit poezia autentică
pe care cu toţii o caută
arhivată în palmele brăzdate de încercări ale bunicilor săi.
Cum striga el în ziua aceea din toate moleculele
de îi simţeai intensitatea vorbelor până pe măduva spinării:
Există unde care continuă mult după ce noi devenim tăcere.
Există ceva dincolo de orice suprafaţă!
Există, există, există....
Începi să vezi totul cu un binoclu cand te cuprinde starea aceasta
şi nu înţelegi de ce alţi oameni spun că Gabriel suferă de depresie şi de ce îi ocolesc pragul
când el nu face altceva decât să picteze în cuvinte tavanele unor biserici imaginare
şi ţi se face dor de acela care erai când locuiai în aceeaşi umbră cu el.
Cum vorbea el cu acela răstignit pe cruce prin toate tăcerile.
Cum vedea el în orice angoasă o auroră boreală.
Cum credea el că tot ceea ce este măsurabil este confecţionat din confetii.
Cum te liniştea el de fiecare dată când ţi se părea că mai toate ghilotinele vieţii te ameninţă, spunându-ţi:
Numai o lacrimă ne desparte de noi înşine
Numai trupul ne desparte de treptele chintesenţei
Numai un vis sunt toate
Naşterea, durerea, clipa
Numai un vis...

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Escape room

vii de pe teritorii necunoscute / continente care s-au scufundat deja
în apa oceanului blocurile se clatină / la parter locuiesc eu

în fiecare zi încerc să ies la suprafaţă cu mâini care nu pot înota
cu picioare care nu se pot mişca

încerc sa ajung în lumea reală/ dar toate visele mă trag înapoi / ştii cum curge sângele în apa? ca o cerneală se împrăştie încet şi construieşte baraje în lupta cu el însuşi/

m-am tăiat în dreptul inimii în semn de preluare a controlului
privesc prin hublouri d e pr a va rea

şi mi-e dor de castelele de nisip pe care le făceam când eram mică

pe teritorii cunoscute
marea de nisip se întinde până dincolo de orizont

de acolo văd un bătrân venind încet

// oasele mă dor tot corpul mă doare rana din inimă sângerează //

cred că m-am întâlnit cu dumnezeu
dar un val înalt îl acoperă şi dispare

fac un castel de nisp cu ferestre largi şi dormitoare în care să ascund toate viciile mele

rămân în umbră pentru o perioada de timp / nu ştiu ce se întamplă
dar soarele izbucneşte dintr-odată / deasupra mării pare foarte mare

privesc prin aerul liber / t ris te ţea

salcâmii îşi scutură florile uriaşe şi mă îngroapă în mirosul lor / decid să fiu propriul meu soare
să te caut / să te atrag aici pe teritoriile mele necunoscute

sa mă tai din nou în dreptul inimii ca de acolo să ţăşnească bu cu ria /

sunt doar o hologramă / asa cum a spus patrick suskind
când te apropii de tine ca de o gaură neagră / cei din afară te vor vedea pentru totdeauna cum le faci cu mâna în semn de la revedere dar niciodata nu te vor vedea coborând în ea.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-un răsărit de soare

un cavaler de tinichea
o mie de alte mori de vânt
şi doar o lance boantă
apoi
ca şi când aş putea picta timpul
între două inimi şi un zbor de libelulă
pe un cer oarecare
parcă niciodată de la un capăt la altul
doar atât cât îl pot cuprinde într-un curcubeu
dintr-o lacrimă aşez o mare la poalele munţilor
în faţa oglinzii albe dintr-o altă oglindă
strivesc sub pensulă toate valurile
să nu mai facă aiurea din munţi nisip
la urma urmei de banalitate nu a murit nimeni
până şi minunile ştiu asta

doar clipele care fac nemărginirea posibilă
sunt parcă din ce în ce mai puţin calificate
ca şi cuvintele acestea aşa de uzate
încât au nevoie de un miliard de repetări
pentru fiecare nouă lume albastră

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, sunt gelos!

Sunt gelos
pe toţi bărbaţii care au poftit la
carnea-ţi fragedă
abia aşteptând să-şi înfigă dinţii
în icoana mea

Sunt gelos
chiar şi pe mine
cel din tinereţe
care te dorea de la distanţă
până urla aerul nopţii

Sunt gelos
pe fiecare fir de iarbă care ţi-a mângâiat talpa –
pe mine nu m-ai călcat niciodată atât de blând

Păcatele mele, sunt gelos
pe ploaia ce te udă până la piele
înviorându-ţi florile

Sunt gelos
şi pe vântul ce ţi se strecoară în cosiţe -
îi simt parfumul de câte ori te sărut

Drace, sunt gelos
pe ţânţarul care ţi-a supt sângele
după ureche

Sunt gelos
pe toate bucatele care îţi intră-n gură -
ele îţi gustă limba

Zilnic sunt gelos
pe scaunul ce te ţine –
stai mai bine în poala mea
nu mai spune că n-ai timp de nebunii

Sunt gelos
pe pruncul care ţi-a muşcat sfârcurile cu nesaţ
şi care astăzi mă strigă prin casă
(Bine, fie! – pentru asta o să ţi le iert pe toate!)

poezie de Lucian Velea (3 octombrie 2016)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spitalul de sănătoşi

Încă o dată sunt eu şi sper...
În spitalul acesta de sănătoşi îmi fac veacul
şi tremur la auzul fiecărei lacrimi
pe care moartea o varsă în surdină.
Niciodată n-am să mai pot păşi pe buzele de asfalt ale vieţii,
niciodată n-am să mai culeg din nori razele ce cresc ca nişte spice de grâu
pe spinarea cenuşie a Dumnezeului pierdut în peisaj,
niciodată n-am să mai fac toate aceste lucruri şi multe altele...
la fel!

Încă o dată sunt eu şi cred
că-n spatele fiecărei întâmplări există un motiv pentru a nu privi mai departe,
sau mai aproape de tot ceea ce se întrupează în linişte
pe la colţuri de stradă, prin paturi de amanţi ajunşi la vârsta raţiunii,
prin pahare de vin ciocnite la petreceri de novici într-ale vieţii,
pe sub cerul cutanat al zilelor şi nopţilor
ce trec şi ele cum mai trec şi eu şi cum mai treci şi tu,
prieten grav, pe care umbra sorţii te-a ascuns
într-o lacrimă vărsată în surdină.

Încă o dată, şi încă o dată, şi încă o dată,
când nu mai sunt eu nu mai este nimeni care să răsară în noaptea
din spatele ochilor împovăraţi de-atâtea imagini aruncate la întâmplare.
Şi în spitalul acesta de sănătoşi, din care nimeni nu ştie când o să iasă,
nu mi-am făcut titlu de glorie decât din scurtele vizite la băile comune
în care-am asistat la succesul vostru răsunător, prieteni dragi,
cu care n-am schimbat niciun cuvânt,
exceptând clipele când ne-am înţeles de minune...
în surdină.

Şi iar sunt eu,
dar poate nu mai sunt,
căci legat de tot ce nu poate fi dezlegat
mă plimb de colo până colo, fără umbră,
căutând un "ce" sau poate un "când".
Şi-ncep să cânt, şi-ncep să... când,
la fel ca un nomad ce va pleca din nou, curând,
voi trece pe sub podul ridicat de visele voastre.
Şi când mai ies prin curtea îngrădită de zâmbete a spitalului de sănătoşi,
ca să-mi las amintirile să zburde în voie şi să strig după ele în surdină,
mă cuprinde un fior şi tremur
ca şi când aş mai fi trecut pe-acolo
şi iar nu am spălat cu lacrimile morţii niciun regret.

poezie de Ionuţ Popa (2014)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dresor în arenă

vino să dormi îi şopteşti
şi de fiecare dată trupul şarpelui te încolăceşte
în timp ce-l mângâi şi-i aşezi capul pe pieptul tău cald
în întuneric se mai zbate puţin până
îşi găseşte locul
nu de loc are el nevoie
ci de această întreagă lume pe care o vrea să fie acum a lui
tu visezi în timp ce el te atinge cu pielea-i solzoasă de la cap până în vârful picioarelor
de seara până-n dimineaţa următoare

aşa trece multă vreme
până într-o zi când el însuşi de-acum
lacom de aplauze
cel mai mare şarpe se întinde în arenă piton roşu cât e de lung
îşi lasă pielea pentru a-ţi măsura corpul cu carnea lui
regenerată
îmblânzitorule cât l-ai crezut
nu-l mai poţi opri să-şi potolească foamea stagnată în gâtlej
când dai să ieşi afară vezi că nu mai poţi e prea târziu
te înghiţise deja şi îţi luase înfăţişarea
şi atunci eşti nevoit să te alungeşti până
îi prinzi limba alunecoasă şi te agăţi de ea frânghie salvatoare
gura i se cască să-i verşi veninul
iar de aici înainte nu mai e niciun pericol
pentru spectatori

poezie de Marilena Tiugan din Colivia cu aripi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul şi-a făcut culcuş în inima ta

ca un hoţ înfigând ghearele
până în adâncul fiinţei
de aici vine teama de a nu încerca
să ieşi din veşmântul care te acoperă zilnic
mi se pare normal să lupţi cu mine
până la urmă cine sunt eu
nu-i aşa
sunt doar o pasăre cu o aripă frântă
şi când vreau
îmi rezerv dreptul să iubesc infinitul
cu toate brazdele lui aurii

frica şi-a făcut loc în sângele tău
iar eu
de aici
din capătul acesta de lume
simt cum pe buzele arse
o rugăciune prinde contur
până la urmă cine sunt eu să te judec
nu-i aşa
sunt doar o umbră
care îşi plânge paşii
pe nisipul vremii

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e teamă

Sunt atât de temătoare, atât de firavă şi... atât de plapândă!
Îmi e teamă că nu sunt în stare să te accept, să te iubesc...., îmi e teamă!
Mi-e teamă de mine, de tine, mi-e teamă de viaţă! Mi-e teamă, e toamnă, mi-e teamă de iarnă că am să îngheţ şi nu voi putea să iubesc!
Aş vrea să te iubesc, să nu te-alung în disperarea mea, şi totuşi...!
Ţi-aş da drumul să zbori, ţi-aş lega aripile să ramâi lângă mine, te-aş lăsa să mori!
Ţi-aş fura penele şi toate zilele, aş face orice să ramâi, să fii doar pentru mine, nu ştiu ce să fac!
Dar Eu sunt zdrobită şi mi-e teamă că am să te zdrobesc şi pe tine!
Dar ce pot să fac? Te-alung să mă urmezi, să rataceşti în iubirea ce mi-o porţi, ce ţi-o... port!
Îţi voi închide toate porţile, toate clipele în urma mea, voi ridica... ziduri din lacrimi, din lacrima mea, din lacrima Ta!
Dar îţi voi lăsa totuşi ceva! Tăcerea mea şi cuvintele tale, petalele din acel trandafir şi toţi spinii, şi peste toate te voi blestema să le uzi cu lacrimi, să te zgârie timpul cu toţi... spinii!
Să sângerezi sânge în lacrimi, să mă simţi şi atunci când nu mai simţi... nimic!
Să-ţi fiu ce nimeni nu-ţi poate fi, să-ţi fiu moarte şi zbatere între clipe, şi dincolo!
Înţelegi? Dincolo de viaţă, dincolo.... eternitate!
Să mă chemi şi să nu am putere să vin, să-ţi fiu un chin!
Să mă scri cum doar îngerii pot, să nu te dezleg de mine că mor!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trip

când mori îţi bate inima invers
nu du-te vino cum te-ai obişnuit
iar corpul din aproape în aproape
atenuează o mişcare până când
se blurează forma până când
îmi poţi ţine inima în mâini până când
0% femei goale
0% droguri
0% nedesluşit
0% culoare şi dumnezeu

şi ce-aş putea să mai spun?!
am fost orb
am fost
în bătaia inimii.

poezie de Victor Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacea domneşte pe pământ

Pacea domneşte pe pământ;
Dormi, dormi, dormi, copile sfânt.

Refren:
Mii de heruvimi şi de serafimi
Te slăvesc în cor, copil Mântuitor.

Mama-i şopteşte cu mult dor:
Dormi, dormi, scumpul meu odor.

Dreptul Iosif priveşte blând;
Dormi, dormi, dormi, copile sfânt.

Vin şi păstorii, încet cântând;
Dormi, dormi, dormi, copile blând.

Şi sfinţii crai cu daruri vin;
Dormi, dormi, dormi, copil divin.

Toţi ruga lor o-nalţă lin;
Dormi, dormi, dormi, copil divin.

Haidem şi noi să-i spunem lui:
Dormi, dormi, Fiul Omului.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În loc să dansăm ne-am călcat în picioare

câte iaduri crezi că mai pot încăpea într-un bărbat.
câte goluri în formă de femeie.
iubire nu conteni să apari când mă clatin.

ai fost scumpă iar acum îţi plătesc preţul.
doamne cât costă să te consideri întreg.

bătaie a inimii îmi pare rău de tine
că nu ai învăţat să te opreşti frumos la timpul tău
ca orice lucru bun care mi s-a întâmplat vreodată.

am atâtea reacţii chimice în corp încât mă simt în pericol de moarte.
nici nu observ katana mea cum taie înapoi cu lamă inversată
însă doar un orb veritabil n-ar putea scrie ce nu vede.

de azi mă dezlipesc de peste tot unde te-am sărutat.
eşti un fir de trandafir care face baie într-o vază
fără să ştie că i-au căzut spinii.

de azi învaţă să trăieşti frumos fără mine până te ofileşti
pentru că şti prea bine să înţepi de una singură
cum şi eu ştiu cum te poate stoarce o minciună spusă demult.

începi să mă urăşti ca pe o durere de dinţi continuă.
viitoare străină ce încă îmi îmbraci mirosul
a trebuit să-mi amorţeşti gingia ca să realizez că ne-a ajuns.

corpurile noastre – foste fabrici de explozibil
nu mai au viaţă nici să se rănească în sincron.

în scurtă vreme nu o să ne mai vedem vreodată
şi astfel va putea să ne doară în moduri noi.
odată la ceva timp fiecare trebuie să se mute
într-o altă cameră de tortură.

la catedrală se fac angajări
dacă le cerem să se roage pentru amândoi deodată
iar eu mi-am făcut cruce doar când ne-am mutat împreună
şi am vrut să ţină.

mă agăţ de toate resturile pe care le-ai lăsat
când ai călătorit prin universurile nostre paralele
şi le rog să se potrivească într-o imagine cunoscută
dar nici nu mai ştiu cine eşti.

se aprind singure torţele şi scaldă în scrum de lună
tot ce-am considerat de-adevăratelea.
tu nu mai poţi dormi/ nici azi/ nici mâine.
poate ieri/ pe pieptul meu/ altfel nu te lasă inima.

în loc să dansăm ne-am călcat în picioare
până s-a oprit muzica şi a rămas
chipul tău iubindu-ne la trecut
ca o icoană care plânge.

poezie de Andrei Forte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti, Doamne...

M-am slujit de stele-ntotdeauna
Când am vrut la Tine să ajung
M-a vegheat din înălţime luna
Luminându-mi noaptea drumul lung.
Toate, Doamne, toate-s ale Tale
Tu le-ai pus acolo sus în cer
Ele doar mă însoţesc pe cale
Dar la semnul Tău se sting şi pier.

Din Lumina Ta, în ele, Tată
Ai lăsat să picure un pic
Şi mă rog dar, Doamne, niciodată
Nu vor fi mai mult decât nimic.

Sunt frumoase, le-ai creat anume
Pentru mine să le văd ca sunt
Dar şi ele-s, Doamne, tot din lume
Şi-s şi ele, Doamne, din pământ.

Pot să moară orişicând şi ele
Dar Lumina sufletului meu
Nu e nici din lună, nici din stele
Ci e de la Tine, Dumnezeu.

Sigur ca dorinţa-mi încolţeşte
Când le văd şi când în cer Te ştiu
Dorul meu când înspre Tine creşte
Ele-mi stau de martori că eşti viu.

Toate-s de folos şi-s toate bune
De m-ajută, Doamne să mai cresc
Lumea asta toată-i o minune
Şi mai mult prin lume Te iubesc.

Ai lăsat un semn în fiecare
Şi în toate străluceşti la fel
Muntele veghează lângă mare
Tot pământu-i, Doamne, un Betel.

Loc de taină şi odihnă sfântă,
Locul unde singur îmi vorbeşti
Stele, îngeri, lună, ceruri cântă
Tu eşti Doamne veşnic Cel ce eşti!...

poezie de Adriana Cristea (19 octombrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi voi aminti

Îmi voi aminti apartamentul tău
şi canapeaua ta, şi toate filmele
care au fost martore săruturilor noastre.
Îmi voi aminti drumul
pe care m-am pierdut mereu
venind să te întâlnesc;
dar, din clipa când te-am văzut,
nu m-am mai regăsit niciodată.
Toate detaliile care te privesc
şi ceea ce noi aproape devenisem
trăiesc în oasele mele.

poezie de Stephanie Bennet-Henry, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape totul cade pradă uitării. Şi acest mare război, şi morţii care nu se vor mai întoarce niciodată, toate ajung să aparţină unui trecut îndepărtat. Viaţa de zi cu zi pune stăpânire pe noi şi multe lucruri importante sunt împinse înafara minţii noastre ca nişte stele vechi şi îngheţate. Sunt prea multe amănunte care ne frământă gândurile cotidiene, prea multe lucruri pe care le avem de învăţat. Deprinderi noi, cunoştinţe noi, tehnici noi, cuvinte noi. Şi totuşi, oricât timp am lăsa să treacă, orice s-ar întâmpla pe parcurs, sunt evenimente care nu se uită niciodată. Sunt amintiri care rămân neclintite înlăuntrul nostru, ca o piatră de temelie.

Haruki Murakami în Kafka pe malul mării
Adăugat de iulia
Comentează! | Votează! | Copiază!