Leacul

răsari în gându-mi uitat pe noptieră
c-o mirare înaintea mirării de ieri,
purtată sub corset aproape de gâtuire.
goleşte patul de amintirile antologice
pe care ai presărat naftalină ieftină destul,
până ce eu ţ-oi veni din aspiraţiile dragi ţie
destrămate-n suspin.

învaţă-ţi bibeloul martor să tacă vertical
nimic lumii nu a spune
de plecările tale în distanţe gri,
ori de fluturii ce-ţi sorb
rezervele surâsului roz.

eu sunt leacul sentimental
ce sare direct în inimă şi undă
invitat să ucid dorul năuc deodată,
mai repede decât săgeata mângâiată
de venin.
sunt o stea înaintea nopţii apărută
prin distrucţia zilei neodihnă
cu menirea de-a lumina
chinul înserat al capotului tău când hotărăşte
să-şi desfacă repezit nasturii nestâmperi -
vederii nudul tău jertfă să apară,
tranchilizat de fiorii coroană
şi într-o expunere mai liberă decât gândirea.

cu visarea ţ-oi atinge salvator
burta, stomacul, zgomotul...
şi restul spaţiului de trăire fonetică terestră
tu, femeie întâmplată calculelor mele în eroare
un exerciţiu al vieţii ce doare.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!