Dau un suflet, pe orice...

Fac strigare-n piaţa mare, îmi vând sufletul pe-o dudă!
Să nu râdeţi, că-n agudă mi-e copilăria nudă.
Dude albe, dude roşii, dude mov şi violete
Cu dulceaţă şi savoare, cu alură de vedete.

Şi de nu găsesc agude, poa' să fie şi-o caisă,
Sau un măr din raiul Evei, muşcătură interzisă,
Sau o pară pergamută, zemuind a vară-albastră,
O cireaşă timpurie, vişini din grădina noastră.

Ies pe stradă ca geamgii, strig în stânga şi în dreapta,
Nu-mi blamaţi nici îndrăznela, să nu-mi judecaţi nici fapta!
Că mi-e sufletul povară, piatră grea de gât legată
Şi îl dau pe orice marfă, cât ar fi de perimată.

Şi de nu găsesc nimica, pe niciunde,-l dau degeaba,
O să-l las în târg la pepeni, să umple cu ploi taraba.
Să mă lase, să se ducă unde-o vrea, să-l ducă vântul!
De-l mai ţin, tare mi-e teamă că îmi va săpa mormântul.

Că nu-şi mai găseşte locul, lângă inima-mi beteagă
Şi tot plânge-n poezie şi iubirea o reneagă.
Eu mai am un colţ de lună şi-un minut de sărbătoare,
Un alt suflet o să-mi cumpăr. Hai, la suflet de vânzare!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet la tarabă

De astăzi
să nu mă mai cauţi,
sunt gol,
nu mai am nici o rimă în suflet,
îl ofer spre vânzare
în piaţa Domenii.
Chiar acolo unde
tu desculţă mi l-ai luat în palme.
Am să cer pe el
un preţ simbolic,
o inimă
sau poate un alt suflet la schimb.
Îl ambalez cu grijă
în foiţe de staniol,
îi dau o faţă comercială
şi apoi voi aştepta
ca cineva să-l cumpere,
să-l ducă acasă
şi cu un minim efort
să-l pregătească la picnic
pe jarul din gradina
cu crini înfloriţi.

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e seară

Mi-e seară sufletul, mi-e seară
Şi-aş vrea să-l dau din piept afară,
Să nu-i mai fie niciunui
Umil, milă de mila lui.

Mi-e noapte sufletul, să ştii,
Cad stelele peste stihii
Şi beznă vreau să fie când
Murind, le vei privi căzând.

Mi-e noapte-n suflet, însă tu
Te temi de noapte, iar eu nu.

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dude albe dude roşii

zicea bunica de capitalişti
noi strângeam dude le scuturam pe un cearşaf
pe cele albe apoi ne aşezam şi mâncam
bunica zicea
strângeam frunze pentru viermii de mătase
să ne facem norma
două pungi de un leu
"răi tare răi mai erau şi ovreii şi nemţii
sugeau până şi măduva de pe om"

dudele negre le strângeam de pe jos
nu puneam cearşaful să nu se păteze
"se face ca sângele închegat
ca sângele de român închegat"
noi mâncam dude negre dude dulci
ca lebeniţa şi zmeura
ne întorceam cu faţa la soare şi îl priveam până totul devenea albastru
până lacrimile curgeau se opreau şi nu mai aveam

"or să vină iară
mama lor or să vină nesătuii
că noi suntem buni atâta de buni că până şi ţara
o dăm"

s-a dus bunica duzii cu ea
nu mi-aş fi amintit
dar m-am tăiat cu aparatul de ras
şi două dude roşii
au picurat.

poezie de Liviu-Ioan Mureşan (iunie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa-i frumoasă şi la 66 de ani

A mai trecut un an dar nici nu-mi pasă!
Să treacă cât mai mulţi! Mie mi-e bine.
Că nu mai sunt nurlie şi frumoasă,
Nu sunt tot eu? Şi nici nu mi-e ruşine.

Sunt anii mei şi-i ţin cu drag în braţe
Şi sunt frumoşi, aşa cum sunt. Să treacă!
Şi nu cumva vreun hoţ să mi-i înhaţe,
Că, fără ei, aş fi mult mai săracă.

Botine fine nu mai port de-o vreme
Şi mijlocelul nu mai e subţire,
Mă scol în zori, mă culc mult mai devreme
Şi nu mai ţin nici cure de slăbire.

Mă doare un genunchi, un junghi m-apasă
În spate, drept pe şiră... şi ce dacă?
Pe zi ce trece, viaţa-i mai frumoasă
Şi nicio lacrimă nu mă apleacă.

Mai plouă-n suflet... e firesc să plouă-
Nici cerul nu zâmbeşte-ntotdeauna.
Mi se mai frânge inima în două,
Da'-mi trece, numai de răsare luna.

Mai scriu şi-un vers şi pot să uit de toate-
În poezie sunt cum vreau. Hai, viaţă,
Trăieşte-mă, atât cât se mai poate
Şi cât a mai rămas, pe mosor, aţă!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la final...

Nu-mi vând sufletul pe bani,
Nu am de averi nevoie,
Sunt un suflet ce-n lungi ani
De iubire am nevoie!

Nu-mi dau trupul pe nimic,
Dorul ştiu să-l amăgesc,
Prin încredere câştig
Omul pe care-l iubesc.

Nici pe el nu-l las să plece
Pe cărări necunoscute,
Din săruturile dulcege
Îi fac mii de revolute.

Îl ascund în sânul meu
Începând de dimineaţă
Şi o să-l păstrez mereu
Până la final de viaţă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde s-a sinucis şi infinitul...

Nu-mi mai găsesc poteca spre lumină, alerg şi totuşi nu înaintez... în locu-n care stau e-atâta vină, că nu m-ajută nicio rugă, niciun crez...
Mi-e sufletul mai gol ca despuierea cometelor de gheaţă când spre soare, cu strălucirea razelor pe faţă încep să se topească, deşi doare...
Repere nu mai am şi pe niciunde nu-i nimeni să-mi răspundă la-ntrebare... lumina, azi, pe unde se ascunde şi de ce nu mai văd nicio cărare?
Doar un deşert cu liniştea letală se-ntinde pe pământ ca un torţel şi eu calc printre spini în talpa goală şi cu singurătatea-s la duel...
Şi nici morganele nu-şi mai arată faţa... e un tărâm pustiu în care geme şi asfinţitul, dar nici dimineaţa nu-şi mai arată zorii în poeme...
Îngenunchez lângă un trup de piatră din care-un scâncet surd îmi intră-n oase şi aerul încins ca într-o vatră a moarte şi-a cenuşă amiroase...
Un corb dă roată-amuşinând sfârşitul, se înnegreşte petecul de cer, unde s-a sinucis şi infinitul în sunet palid de violoncel...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor de fluturi

A trecut atâta vreme
C-am uitat să mai socot,
Am uitat a mă mai teme,
Şi din suflet să te scot.

În noapte vorbesc cu luna
Şi cu stelele vorbesc,
Aş vrea pentru totdeauna
Cu ele să mă sfătuiesc.

Cer păreri, ele-mi dau sfaturi,
Îmi arată calea bună,
Şi plec într-un zbor de fluturi
Departe de-a ta minciună.

Voi cunoaşte poate teama
Iubirii ce nu corespunde,
Şi poate îmi voi da seama
Că nu mă mai pot ascunde.

Ies în faţă, lupt cu viaţa
Vreau să las în urmă totul,
Să-mi recapăt iar speranţa,
Să-mi găsesc în viaţă rostul.

Zbor de fluturi mi-e iubirea
Şi ades o poartă vântul,
Face să îmi pierd gândirea,
Uneori chiar şi cuvântul.

poezie de Răzvan Isac (25 ianuarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dude

Printre frunze mari şi ude
Stau ascunse zeci de dude
Roşii, negre şi zemoase,
Ah, cât par de delicioase!

Stau pe vârfuri şi întind mâna
Poate pot să prind vreuna
S-o mănânc, să-i simt savoarea,
Să îmi regăsesc candoarea.

poezie de Octavian Cocoş (21 iunie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temeri

Mi-e teamă de ziua de mâine,
Mi-e teamă de tot ce-a trecut,
De tot ce se-ntoarce ca plată
Greşelilor ce le-am făcut...

Mi-e teamă de tot neştiutul,
De litera ce ne-nfierează,
Mi-e teamă de gândul - tăcutul -
Ce drumul prin viaţă ghidează;

De vântul ce-n braţe ne poartă;
Mi-e teamă, de-o şoaptă "rămâi"
Păpădii suflate de soartă...
Îmbătaţi de visul dintâi.

Mi-e teamă de lipsa iubirii,
De frigul ce inimi pătrunde...
Tomnatic ne plâng trandafirii
Când mierla nu cântă niciunde.

Mi-e teamă de noaptea ce-a tristă
Ce nu mai găseşte sclipirea,
Din steaua ce nu mai există -
Renunţând să-şi afle menirea...

Mi-e teamă de lacrimi, de mine,
De timpul ce se cerne prin noi
Clepsidre... nisip de suspine
Numărând paşi spre viaţa de-apoi...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie

Am trecut vârsta la care tot ce zboară se mănâncă,
nicio falsă modestie nu-mi mai spune chiar nimica,
gura lumii poa' să strige tot ce vrea, mi-a murit frica
de-a trăi de dragul meu, azi sunt tare ca o stâncă.

Nici spre cai verzi pe perete nu îmi mai îndrept privirea,
viaţa m-a-nvăţat devreme că nu există-ntâmplare,
nu poţi cumpăra IUBIREA cu monezi de-nverşunare,
ziua bolii sau a morţii nu ştiu ce e mituirea.

Nu mai cred demult în alţii, îmi sunt singurul prieten,
dacă sufletul mă doare, numai mie-mi povesteşte
şi numai a mea scânteie-ntotdeauna reuşeşte
să-l vindece, mângâindu-l, când i-aminteşte de Eden.

Am atins vârsta la care mă privesc cu demnitate,
nu mă-mpiedic de micimea marii răutăţi din lume,
cum nici valul nu se-opreşte-n ale mării-amare spume...
Tac... şi-ascult povestea vieţii... hai, noroc, SINEITATE!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi pasă!

Nu-mi pasă de lumea din jur!
Nici lumii nu cred că îi pasă de mine.
Şuvoaie pestriţe se scurg împrejur
Şi nici nu mai ştiu de mi-e rău sau mi-e bine.

Habar nu mai am care-i anul sau luna,
De-i zi sau e noapte, ce oră-i?... Totuna!
Mi-e trupul inert. Mintea-i goala şi ea.
De-atâta pustiu mi-este inima grea.

Peste mâinile reci tâmpla-mi cade-obosită.
Niciun vis, niciun sunet nu mai pot s-o cuprindă.
Peste golul din jur se răsfrânge tăcerea.
Noapte-ntuneric lasă-n urmă durerea...

poezie de Viorel Mitea (13 noiembrie 2006)
Adăugat de Viorel Mitea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu m-am ascuns în mine...

Să nu mă cauţi, m-am ascuns în mine
Şi lacăte de gheaţă-am pus la porţi;
Mă ninge liniştit şi mi-este bine,
Când lângă mine mi-am adus consorţi

Toţi îngerii goniţi din raiul verde
În care înfloream cu tine-n gând,
Cu albul lor, nesomnul, să-mi dezmierde
Când nopţile, pe un coşmar, le vând.

Să nu îmi scrii, nu mai citesc, iubite!
S-au risipit cuvintele în vânt.
Minciuna te-a-nfiat şi vara minte,
A coborât şi iadul pe pământ.

Şi gustu-i de cenuşă şi tăciune
Îl simt pe buze, când, timid, mai strig
Spre dumnezei, mimând o rugăciune,
Dar, mi-e atât de iarnă şi mi-e frig!

Eu m-am ascuns de noi, ca de-o povară
Pe care am purtat-o ca Iisus,
Ducându-mi crucea, ca pe-o primăvară
În care-acum nu eşti şi nici eu nu-s.

Eu în deşetul alb cu mii de stele,
Tu, sub potopul lacrimilor mele...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-i că fuge doru-n lume

Frunză verde, care-ai fost, galbenă frunză pe ducă,
Bate vântul trist şi rece... suflă-n vale, sulfă-n ciucă!
Sufletul stropşit de gânduri, ar fugi, acum, cu ploaia,
Ochii dor de truda nopţii, toamna-mi vântură odaia.

Cerule-nvelit de nouri... un' ţi-ai dus vremea senină,
De ce laşi vântul să sufle... din văioagă-nspre colină?
Schingiuit... se vaită dorul... ca-n gheare de căpcăun,
Mi-e că scapă şi-o să fugă, mi-e că nu pot să-l adun.

Brumărel, cu chip de brumă, frunză verde ce ai fost,
Curge ploaia din văzduhuri... ca o bleandă fără rost.
Vântul leagănă şi-ndoaie toţi copacii... ca-ntr-un joc,
Truda nopţii arde ochii... îmi ard ochii de-al tău foc.

Cerule, ascuns de ochii-mi... galbenă frunză pe ducă,
Bate-un vânt rece şi trist... toate-mi sunt ca o nălucă.
Pe la geamuri se sparg picuri, verde-i pădurea de pin,
Mi-i că fuge doru-n lume, mi-e că nu pot să-l mai ţin.

poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mi-e dor...

Când mi-e dor te scriu în versuri, le găsesc în jurul meu, coborând din universuri, unde am acces doar eu...
Când mi-e dor, privesc departe într-un cer pe care calc, chiar dacă din legi nescrise, legea zero o încalc...
Când mi-e dor adulmec marea, ce adună-un gând pribeag, dintr-o altă depărtare de pe cel mai drag meleag,
Unde rătăceşti prin ceaţă, în decorul unei ierni, unde dorul ne îngheaţă, când ninsoare îmi aşterni...
Când mi-e dor, ascult nocturna, pe Chopin îl chem din neant, să ne fie, doar o clipă, depărtărilor liant...
Când mi-e dor, mai ies din mine şi-n fantoma unui tren, ne-ntâlnim morgane-n gara unde-ţi cânt doar un refren
Dintr-o simfonie-albastră ce-au compus-o ochii mei, pentru ne-ntâlnirea noastră pe nostalgice alei...
Când mi-e dor, mai mor o dată-n partitura unui lied, ca o notă-abandonată-n care dorul îmi închid...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnie II

O pasăre de noapte îmi ţipă la fereastră –
Veghind ca insomnia, spinoasă buruiană,
Să nu se ofilească, dintru a minţii glastră –
Şi, ochii-mi, să nu pună, cumva, geană pe geană.

Se aud în noapte greieri, iar vântul lin adie,
Salcâmii-şi storc parfumul pe târgul prăfuit...
Din depărtări, furtuna, trimite - drept solie –
Un tunet stins, lugubru – mai mult un mormăit.

Ce namilă hidoasă îmi pare neagra noapte!
Şi-n creier îmi pătrunde, adânc şi dureros,
Şuvoi de gânduri negre, dojenitoare şoapte,
Ce-mi spun că-n viaţa-mi stearpă, nimic nu e frumos.

O, pasărea aceasta, ce-şi ţipă disperarea –
Sau, poate, fericirea-şi vesteşte, cu mult sârg -
Îmi tot aduce-aminte că nu-mi găsesc cărarea
Şi-mi cere, insistentă, cu moartea să fac târg.

Strivit de plumbul zilei, de silnicia ei,
Încerc, fără nădejde, odihna să-mi găsesc...
Dar, pasărea îmi strigă, cu deznădejde: "Hei,
Nu mai urzi speranţe, ce-oricum, se risipesc!"

Nu mai urzesc speranţe, nici amintiri nu am –
Mi-e trecerea prin lume – aproape de sfârşit...
Afară, vijelia, pornită-i pe bairam –
Salcâmi se zbat, în noapte, cu geamăt tânguit.

Iar pasărea, într-una, îmi ţipă, cu mult sârg –
Veghind ca neagra noapte, încet, timpul să-mi cearnă...
Salcâmii-şi storc parfumul pe prăfuitul târg –
Şi n-am nici o nădejde, să pun geană pe geană...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plec şi te las

O să plec şi-o să te las,
Deşi inima mi-e grea;
Vreau să-mi iau doar bun rămas
Şi să merg pe calea mea.

Nu-mi cere să mă opresc
Ăsta e destinul meu,
Nu e chip să-l ocolesc,
Că mi-e dat de Dumnezeu.

La ce bun să mă mai cerţi,
Să mai plângi, să mai suspini?
Ştiu că nu o să mă ierţi
Şi-o să fim ca doi străini.

Însă până când vom fi
Tu bătrână, eu bătrân,
Chiar de nu ne vom vorbi
Amintirile rămân.

Şi poate într-o altă viaţă
Ce cu mine-ai s-o petreci
Îmi vei spune verde-n faţă
Că e rândul tău să pleci.

poezie de Octavian Cocoş (8 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-mi e să mai ning...

Mi-e toamnă, mi-e vis,
mi-e cântec şi ploi.
Mi-e albastru de-abis
Dureros de noi doi.

Îmi este ninsoare şi-mi este descânt.
Îmi este durere şi-mi este furtună.
Îmi este plecare şi-mi este şi vânt…
Şi alb... si nesomn, şi mi-e lună.

Şi mi-este departe de tine şi frig.
Şi mi-e amurg şi pustiu.
Şi mi-e curcubeu şi-mi e să mai ning.
Şi mi-e, unde eşti, să mai ştiu.

Şi sete îmi este şi iar îmi e dor,
mi-e rană de cântec în gând.
Şi-mi este şi spaimă... şi-mi este şi... nor
de ploi prea albastre plângând

poezie de Lelia Mossora (11 iunie 2003)
Adăugat de Lelia Mossora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e toamnă-n suflet

mi-e toamnă-n suflet
când cocorii pleacă
şi vântul e vuiet
când frigul usucă

pe rozele decolorate
petalele-s ninse
şi zilele trec înşirate
anost întunecoase...
#
mi-e toamnă în suflet
când tu nu-mi eşti aproape
iar dorul meu te strigă
şi cerul picură ape
fără să-l stingă

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantomă sunt când dorul îmi bântuie destinul

Puţin mai multă viaţă, aş vrea dacă se poate,
Şi-un pic de infinit, să torn peste prezent.
Aş vrea să cumpăr stele, şi să le pun pe toate,
În sufletul prea rece, de unde-mi eşti absent.

Infernul de se poate, aş vrea să-l ocolesc,
Şi să-mi atârn la gât doar flori de iasomie.
Căci gândul mi-e duşman, şi nu ştiu să iubesc,
Şi-mi scutur fericirea, în flori de păpădie.

Venin aş bea din cupa din care tu sorbeai,
Un vin atât de rosu că ai fi zis că-i sânge.
Aş mai paşi prin cioburi s-aud cum îmi spuneai,
Că în iubire ţie, nici veşnicia nu-ţi ajunge.

Fantomă sunt când dorul, îmi bântuie destinul
Ce ţi l-am pus pe tavă, şi-alături am pus flori.
Să parfumeze moartea ce mi-a furat putinul
Ce îl strângeam la piept, cu lacrimi şi fiori.

Îmbracă-mă o dată, cu pielea de pe tine,
Apoi cu duioşie, de vise mă dezbracă.
Să vezi ce am sub piele şi ce ascund în mine,
Când sufletul mi-e prins, la margine de groapă!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub salcia ce plânge

Ades m-am aşezat... sub salcia ce plânge...
Momentul minunat, mi-a tot intrat în sânge...,
Visam că sunt cu tine... pe păr te mângâiam.
Dar sufletul din mine, mă arde şi plângeam.

Nu numărăm minute... că ore îmi treceau,
Vroiam cu nerăbdare... încă un minut să stau.
Să -mi luminezi privirea... ce parcă mi-a apus,
Că nu-mi găsesc iubirea... de parcă tot e dus?

Dă -mi linişte în suflet, te rog nu mă lăsa...
Nu vezi că încă sufăr... după iubirea ta?
Dă -mi o îmbrăţişare, dă -mi suflu tineresc,
Că salcia îmi moare... şi eu... cât te doresc!

Îmi tremură şi mâna, aş vrea să te ating...
Legat sunt în iubire şi simt că -n'cet mă sting.
Un singur suflet poate... mai aştepta un an
Dar fericirea noastră poate pleca în van.

Sub... salcia ce plînge... ades te-am aşteptat,
Tu... n-ai venit iubito... tot singur mai lăsat.
Un strigăt de durere, în jur sa auzit,
E sufletul ce-mi pleacă... din viaţă chinuit.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!