Oameni de hârtie

Pe trotuarul gri ce umbra-mi susţine,
ai mei paşi au uitat de mine.
În această iarnă târzie,
mâinile-mi reci cad în agonie.
Înainte privesc... nici ţipenie de om...
În juru-mi simt cum creşte un imens adenom.
Cum ar fi să fie cineva să-i pot vorbi
sau umbra-mi cenuşie să o pot albi?
Acest pământ de fier îmi oferă
doar umerii împovăraţi văzuţi din spate, precum o barisferă.
În nefericita amintire inima-mi se strânge,
vechi prafuri dezgropate, antice timpuri atinge.
Dar iată! O secundă, un pas o răsuflare
şi totul devine încremenit sub soare...
Fulgerul orbitor mă surprinde
totul e clar şi mintea-mi se aprinde.
Norii se rup, pământul se deschide şi se pleacă,
aerul se opreşte întins între van şi realul închis în teacă.
Acum şi eu sunt încordată...
ochii-i ridic şi văd oameni de hârtie cum n-au fost odată.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O răsuflare uşoară

Nu pot căuta în stele
ceea ce deja ştiu despre mine
dar în tăcere ascult a ta răsuflare
şi cerul mai aproape îmi pare.
Cu sinceritate inima-mi urmăresc
şi chiar de văd totul murdar,
cu determinare privesc
spre un mâine de cleştar.
Mintea-mi o fac să zboare mereu şi oricum,
antrenând-o a iubi, a tolera, a ierta
dar niciodată a uita.
Ostenesc, ostenesc şi iar ostenesc...
nu-mi e permis să obosesc
căci cine gândeşte a fi obosit,
din start a pierdut, negresit.
În fiecare zi o flacără găsesc,
cu abnegaţie o urmăresc,
mereu aprinsă cu mine o port,
mai senin va reda al meu orizont.
Cîteodată mă-nfurii dar niciodată cu alţii
şi chiar de o fac, caut modul curat
de tensiune mă descarc.
De ajutor îmi e a şti,
că cerul meu de naştere nimic nu e
decît un mănunchi de cărţi haotic amestecate,
unde din fericire există toate semnele adunate
şi prima mea misiune pe acest pământ,
în astă viaţă trecătoare ca un gând,
e a-mi juca cu profund discernământ,
a mea partidă pe paşi de vals zburând.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limpede

Să spun că pomul e albastru,
să spun că-i roşu şi nebun,
să spun că tot ce e sub astru
este de-un altfel şi oricum!

Să spun că nu mi-e rădăcina
înfiptă în acest pământ,
să spun că mamă îmi e luna...
să mă iertaţi, nu pot să spun!

Eu încă văd cu claritate,
eu încă văd aşa cum sunt,
văd pomul pom şi le văd toate
aşa cum sunt şi cum rămân!

Se pare că acum la modă
esenţa e în a truca,
se pare că acum e totul
transfigurat în altceva!

Mă chinuie acest dezastru
de-a spune totul cum nu e,
eu încă văd marea albastră
şi fluturele, fluture

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţe

Ascult, privesc şi iar ascult
cum bate vântul dintr-o parte,
fără să ştie de-al meu gând
care îmi spune că se poate.

Că pot să vină iar furtuni
în care să mă pierd cu totul,
în visele cu mari minciuni
care nu ştiu unde mi-e locul.

Zăresc pe dealul fără vârf
lumini arzând de călătoare,
sunt îmbătate de priviri
curgând din mine doritoare.

Ascult, privesc şi iar ascult
lumea cu ea necruţătoare,
privesc cu ochii spre pământ
să văd acum cum creşte-o floare

şi văd pământul numai ars
de paşii mei strivind cărarea,
ascult la pietrele cu glas
spunând că nu ştiu unde-i zarea.

Şi totuşi merg spre nicăieri
dorind s-ajung cu mine însumi
ştiu că pot să prind iernări
şi toamnele râzând plecându-mi.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Este rece afară, cum n-a fost vreodată.
Un aer de metal gânduri mătură
Iar liniştea din jur este puţin ciudată.
Lacrimi scurte mi se alatură.

Pe banca unui câmp străin
Privesc în jur şi văd crunta imagine
A unui baieţel sfâşiat de al său chin
Şi lipsit de multă afecţiune.

Stă acolo de când îmi amintesc,
Şi nimeni nu îl vede...
Să mă duc la el să îi vorbesc?
Dar cum o conversaţie eu pot aprinde?

Să stau, să merg, să stau...
Să privesc în continuare
Cum se zbate cu al său rău?
Să continui cu o amănare?

În timp ce eu mă simt nehotărât,
Gânditor la ce voi face,
Văd acest copil mai amărât
Cum din loc el vrea să plece

Ce pot face? Ce pot eu oare face?
Să stau? să merg la el?
Mai bine mă ridic să vad ce gând îl bate
Iar de pot cu răul lui să fac duel.

Mă uit la el, îmi fac curaj şi cu bucurie
Spre el înaintez usor...
Inima îmi bate cu putere, plina de mândrie.
Mă duc să ofer un ajutor.

Mă uit la el, sub acel puternic tei
Şi mă doare în ochii lui să văd
O poveste trista, spusă de un condei.
Lângă el pe gânduri cad...

Cu ai săi ochi mari, în suflet mă priveşte.
Îmi cunoaşte fiecare cuget...
Vrea atât de mult să-mi spună o poveste
Să fim precum un minunat duet.

poezie de Costel Obadă (20 aprilie 2012)
Adăugat de Costel Obadă
Comentează! | Votează! | Copiază!

O nouă zi

Când dimineaţa mă trezesc şi privesc la cer.
Văd soare, nori şi cum cad stropi reci din el.
Văd copaci şi câmpii înverzite,
Văd oameni harnici, cu suflete înflorite.

Când dimineaţa mă trezesc
Şi privesc în ochii tăi, mamă,
Văd atâta bunătate, văd un sfârşit de iarnă,
Care şi în sufletul meu încet se destramă.

Când dimineaţa mă trezesc şi deschid ochii încet
Şi văd cum o zi nouă se naşte, dispare orice regret.
Atunci mă simt ca Iisus în zi de Paşte.

poezie de Vladimir Potlog (29 martie 2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi sau nu

S-a stins o zi si alta vine
Ce-mi va aduce oare-n dar?
Cine croieşte pentru mine
Destin in calendar?
Aş vrea să-l văd, aş vrea să-l simt
Aş vrea palpabil ca să fie
Dar nu-i.... si mă intreb in gând
Să cred in ce nu e să fie?

Deşi nu am găsit răspuns
Si drumul rece intră-n iarnă
Cu paşi nesiguri spre apus
Eu sper in altă primăvară!
Si nu ştiu cum si nici de ce
Si nu ştiu cine mă iubeşte
Dar mă veghează din neant
Si drumul mi-l călăuzeşte.

Aş vrea să pot să-i mulţumesc
Si să-i trimit in dar o floare
Dar zorii zilei mă opresc
-Tu ai rămas o visătoare
Căci dincolo de cer nimic
Nu este viu si intrupare
A fi sau nu... rămâne-n timp
Aceeaşi veşnică-ntrebare.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din vise uitate

Visează-mă ca şi cum aş fi un nor,
Un material eteric, transparent,
Ca şi cum aş fi fost un izvor de apă curată,
Care-şi depăşeşte cursul conştient.

Gândeşte-te la mine ca la o rebelă,
Ca fulgerul orbitor al ploii
Care din senin umezeşte respiraţia vântului.
Mângâie-mă ca pe o petală de flori,
Catifelată şi umedă de rouă, parfumată,
Într-o zi strălucitoare care aprinde o lume neînăscută.

Ajută-mă să-mi văd visele uitate,
Vise cu vele îngheţate într-o mare lividă
Care a fugit de iarnă.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna

Când cerul pare-a răsturna din el neantul e un semn
pe care am uitat să 'l înţeleg şi numai Dumnezeu
mi 'l poate arăta.
În faţa Lui şi 'n faţa ta nu sunt nimic, nici hierofantul,
nici preotul, nici mag sau semizeu.
Sunt doar iubirea ta.

Când în lumină umbrele din tobe răbufnesc şi mug
mai multă strălucire 'mi dai când mă iubeşti
şi simt în mine fulgerul.
Când se frământă crengile să rupă din pământ
precum tu mă alinţi şi clopote 'ngereşti aud
sunt însetat şi nesătul.

Când noaptea plânge dup' un iluzoriu trup
văd norii ce-au trecut fără picături de ploaie
iar eu de dor sunt ud.
Aş fi dorit să înţeleg ţărâna în nevoia ei de sânge,
să 'ţi dărui, dor al meu, pe piele apa în şiroaie
şi-abisul dezbrăcat şi vântul nud.

Când pentru tine însă adevărul se strânge 'n sufletul avid
aşa cum e mişcarea din nori să năpustească locul
în care ne răsare luna,
mi-e pieptul jale că nu dărui pe cât pot magia dintre flori
aşa cum vreau şi ştiu spre tine 'n zbucium să deschid
năvalnică furtuna.

poezie de Liviu Pendefunda din Ros ucis (2009)
Adăugat de Liviu Pendefunda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar doi...doar noi

Când sunt singur şi mă gândesc:
Ce să fac s-o cuceresc?
Cum să fac să-i dovedesc?
Cum să-i spun că o iubesc?

Căci ea nu ştie ce-mi doresc,
Ea nu ştie cum o privesc,
Şi tot încerc s-o cuceresc,
Dar ea nu ştie c-o iubesc.

Ea are un chip, un chip ceresc,
Când o văd mă-ndrăgostesc
Şi doar cu ea vreau să trăiesc,
Doar cu ea pot să zâmbesc.
Şi când cred că reuşesc,
Ea pleacă... unde greşesc!?

Of, încep să obosesc,
Poate doar mă amăgesc,
Ce să fac? Să mă opresc?
Pot trăi doar s-o privesc?

Nu! Nu mă pot opri!
Am să lupt pentru-amândoi.
Am să lupt până vom fi,
Doar doi... doar noi.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-le aripi

În gândul meu firav de lut albastru,
Am îndrăznit să cred că îmi exişti,
Sperând că universul, printr-un astru,
Mi-aduce un răspuns pentru cei trişti

În jurul meu e-atât de gri, de frică,
Ei nu mai ştiu de ce aici mai sunt,
Se pierd în grija zilei şi abdică,
Devin o umbră sumbră pe pământ

În jurul meu descătuşez vibraţii
Ce au uitat normalul, sau nu-l ştiu
Şi simt bătăi de inimi, respiraţii,
Care mă fac să nu mai vreau să fiu

Arată-le o cale, numai una,
Alege Tu, nu cred că ei mai pot,
Sau de o fac, trăirea ca nebuna,
Transformă totul într-un trist complot

Nu prea mai au răbdare, n-au de unde,
Sunt doar făclii care se sting pe rând,
E prea mult întuneric, îi pătrunde,
Iar eu îi văd cum pleacă, suspinând

Alungă norii cât mai au putere
Şi lasă raza Ta în jurul lor,
Să uite toţi de griji, ce-s efemere,
În drumul către mâine, către zbor

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freamătul norilor

De-aş fi ştiut că pot vorbi cu norii,
M-aş fi legat la ochi, să nu îi văd,
Să îmi închipui că nu-s ei, ci zorii
Sau curcubeul după un prăpăd.

Căci norii negri-mi par, pe cer, povară,
Aşa cum cei din suflet pot să-mi fie
Ca o furtună ce-i alungă, iară,
Pe-aceia albi, de dulce armonie.

Dar i-am văzut şi, să le spun să plece,
Aş vrea s-o fac şi rău nu mi-ar părea,
Căci ştiu că freamătul din ei va trece
Şi vor pleca. Ei... singuri vor pleca.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toast

Ridic acest pahar pentru iubire
Şi-l beau, dintr-o suflare, pân-la fund;
Sunt încărcat de-atâta strălucire,
Că văd prin mine ca-ntr-un râu profund.

Văd mâlul de demult cum se depune
Şi apa limpezindu-se treptat
După ce trece, cu vâltori nebune,
De şapte pietre-n care am sângerat.

A fost o colosală frământare
Până-am putut, prin porţile de fier,
Să ies la câmpul mângâiat de soare
Şi presărat cu petece de cer.

De-aceea-n noaptea caldă şi-nstelată
Ridic paharul meu ca să-l ciocnesc
Cu-această lume nouă, minunată,
În care-nvăţ din nou ca să iubesc...

Scăpat de rana mea dintodeauna,
Abia acum când matca de nisip
Mi-o desenează argintie luna
Îmi pot privi adevăratul chip.

Abia acum, cuprins de strălucire,
Pot la mâjirea zilei să închin
Pentru prieteni şi pentru iubire
Acest pahar de frumuseţe plin!

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu mine

negociez cu mine însumi dialogul
şi nu mă las convins decât în târziul nopţii
bat drumurile şi niciunul nu se opreşte la timp
sună clopotele inimii cu trepidaţii în sânge
simt un gust sărat şi miros de cimbru uscat
de parcă totul se întâmplă cu adevărat
îmi alunecă cuvintele pe marginea mesei
şi nu mai cred în sugestiile făcute de alţii
rup hârtiile scrise şi mototolite le arunc
mi se pare că zilele n-au nimic de comentat
iar nopţile se culcă pe imaginile fugitive
lumea e o adunătură de oameni fiecare cu Dumnezeul ei
pentru care unii înghit orice li se spune
şi aşteaptă să se ivească vreo minune
dar totul curge monoton ca o poveste de adormit copiii
plictisiţi de atâtea întreruperi.

Aceleaşi vise lungi şi uitate
aerul mi se pare închis şi prăfos
sufletul e mai presus de orice închipuire
el nu se opreşte pe pământ
dar orice se spune
dacă ultima suflare este suflet
nu mai sunt sigur de înălţarea lui

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un ultim text salvat din mâna adormită

Cum trece apa prin pământ fără să schimbe nimic
din fizionomia zonei geografice,
trec şi eu printre voi, copiii mei neascultători,
dar nu vedeţi că-n spatele oglinzii s-a născut
un deşert ce aşteaptă o şoaptă de apă.
Vorbesc, vorbesc, vorbesc dar cât o să mai pot
deschide fereastra exilului meu voluntar spre voi?

Cum umbra trece cu spaimă printre stejarii rotaţi
şi nu tresare nici o frunză de emoţia clipei
aşa trec şi eu printre voi, copii neascultători
şi curaţi, dar nu vedeţi că doar cenuşa mea pluteşte
în aerul împovărat de cuvintele voastre.
Vorbesc, vorbesc, vorbesc dar cât o să mai pot
încropi din şoaptele morţilor un paradis ce vă place?

Sunt simple lucrurile în această bibliotecă de carne
ce cu o sacră spaimă le percepem încet. Ne e teamă
doar să le numim. Când, înduioşaţi, vom trece peste
oarba uitare, tresărind din somnul nostru nesfânt,
zădărnicia ne va înghiţi cu barbara ei superbie.
Voi vorbi, voi vorbi, voi vorbi dar cât pot fi mai înalt
decât universul vostru solitar, nepătruns şi stufos?

poezie de Nicolae Sava din Insolenţa nopţilor
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada cercului închis

Aici am trăit, am iubit şi am plâns,
Cercu-i încă închis, fânu-i încă nestrâns
Toamna-mi bate în geam dar de ce s-o primesc?
Încă nu sunt sătul de ce am sau privesc,

Încă simt, încă ard, încă pot auzi
Paşii tăi, strecuraţi printre noapte şi zi,
Până ce nu mai ştiu dac-ai fost, dacă eşti,
Prea de cât mă robesc unor paşi femeieşti,

Unor ochi, unor sâni, unor glezne şi-apoi,
Unor semne, mai vechi, de pe umerii goi,
Despre-al căror trecut cine poate vorbi,
Dacă nu cel sortit să te poată iubi?

poezie de George Ţărnea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hebrietas Cibinensis

Priveşte cum stau într-o dungă
Ca globul pâmântului, toate;
Zidirele-acestea ciudate.
Biserica asta prelungă.

Priveşte la mâinile mele:
Din două, acuma am patru.
Aievea sunt sau sunt de teatru
Aceste scări, ziduri, crenele?

Pe cer două luni râd cu hohot
Şi stelele se dau de-a dura.
Mi-e plină de cântece gura
De parcă nu-i gură, ci clopot.

Pământul astîmpăr nu are
Şi nu ştiu sub mine ce face,
Nu vrea nicidecum să-mi dea pace,
Îmi tot lunecă de sub picioare.

La dracu! Acest turn deunăzi
Era drept şi zvelt ca Apollo..
Acuma se leagănă-ncolo
Şi-ncoace - sub ochii mei umezi.

Iar umbra aceasta, ciuntită
Nu are nici strop de ruşine,
Se ţine ca scaiul de mine,
Se ţine cu nemiluita.

Să pot, aş lega-o, dar nu pot.
Îmi joacă întruna la feste,
Dansează sub lămpile-aceste,
Tresaltă în juru-mi cu hohot.

Când eu ridic mâna s-o-nlănţui
Şi ea şi-o ridică pe dată
Şi ca într-o horă turbată
Cu doamna, nebună, mă dănţui.

Când pun un picior şi ea-şi pune,
De fac semn şi ea-mi dă cu tifla,
Iar luna de sus şi-umflă chifla
Şi râde din plin pân-apune.

Desigur s-a-ntors lumea-ntreagă
Cu susul în jos; ce-alt să fie?
Că nu poate fi nici beţie,
Nici boală năucă, nici şagă.

S-a-ntors lumea, asta-i! Prin case
Văd meşteri grăbiţi ca să dreagă
Păpuşi răvăşite de vlagă,
Fecioare în carne şi oase.

Pe cer văd zburând curcubee
Şi-n arc desprinzându-se stele
Ce cad la picioarele mele
Ploi negre de bani, strânşi sub cheie.

Văd toate mizeriile lumii.
Văd până şi morţii pe uliţi
Şi ochii mei ca nişte suliţi
Rup masca de vis a minciunii.

Dar fiindcă sunt singur în stare
Să văd mascarada aceasta
Iubito! Deschide-mi fereastra
Şi dă-mi de băut ceva tare.

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îi cunosc pe oameni şi de aceea vă spun că Isus Cristos nu este un om. Oamenii superficiali văd o asemănare între Cristos şi întemeietorii de imperii, sau dumnezeii altor religii. Această asemănare nu există. Între creştinism şi celelalte religii este o distanţă infinită... Totul în Cristos mă surprinde. Spiritul său mă intimidează şi voinţa sa mă uimeşte. Între El şi oricine altcineva din această lume nu există nici un termen de comparaţie posibil. El este într-adevăr o fiinţă prin sine însuşi. Ideile sale, sentimentele sale, adevărul pe care El îl vesteşte, felul său de a convinge, nu pot fi explicate nici prin organizare omenească, nici prin natura lucrurilor... Eu caut în zadar în istorie pentru a găsi pe cineva asemănător cu Isus Cristos sau ceva comparabil cu Evanghelia. Nici Istoria, nici Omenirea, nici secolele, nici natura, nu-mi oferă ceva care să poată să-mi permită să-L explic.

citat celebru din Napoleon Bonaparte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de primăvară

Vreau s-aud cum creşte iarba,
cum copacii dau în floare,
Cum începe iarăşi treaba
când pe cer soare răsare.
Să văd cum dezgheaţă lacul,
cum iarna moare de ciudă.
Cum în luncă, pitpalacul
cântă, lumea să-l audă.
Să văd albul cum se pierde,
cum susură izvoarele.
Câmpia se-îmbracă-n verde,
din sud se-întorc cocoarele.
Astfel, totul prinde viaţă.
Pământul se încălzeşte.
Şi-într-o bună dimineaţă
Natura se primeneşte.

poezie de Dumitru Delcă (2 martie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Forţa ploii

În mine ploaia în ropote cade
Spălând ale sufletului arcade
Şi tună în inima-mi speriată,
Ţin tunetul priponit de-o bucată.
În oglindă văd o alta, sunt nouă
O flacără stinsă sunt acum şi plouă.
Cred în mine însămi şi în ce gândesc
Deşi fiecare al meu "eu" urăsc
Când pe mine însămi nu mai regăsesc.
Ca apa care nu vrea să mai treacă
Amărăciunea stă pe loc, nu pleacă
Căci tu doar poţi să-îndepărtezi tristeţea
Să-înlocuieşti doar cu-n zâmbet căpeţea,
Murgul pe-amândoi să ne ducă-n galop
În poiana iubirii sub un falnic plop.
Cum tunetul trece, nimic nu atinge
Doar tu c-o privire tristeţea poţi frânge.
Hai vino, scoate la lumină al meu "eu"
Precum focul viu a adus Prometeu.
Mare-i forţa ploii dar n-are putere
Să cureţe a mea fiinţă de durere.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc copiii mei cum cresc

Mă bucur,
Privindu-mă în ochi, de unul singur.
Într-o oglindă repetitivă a regnului uman
Şi văd aceleaşi lacrimi de durere
Ce curg pe faţa îmbătrânită
A alor mei părinţi...
Sunt norocos şi măa voi bucura de ei
Cât încă îi mai am.
Cum ştiu că şi ei se bucură şi cum şi pruncii mei
Se bucură de mine!
Vezi, toţi plecăm de pe acest pământ.
Exact ca lacrima ce curge acum pe-obrajii mei.
Sau poate chiar şi-ai tăi, om pătimaş...
Cu toţii suntem o lacrimă,
Datoare a pieri în univers...

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!