De vorbă cu mine

negociez cu mine însumi dialogul
şi nu mă las convins decât în târziul nopţii
bat drumurile şi niciunul nu se opreşte la timp
sună clopotele inimii cu trepidaţii în sânge
simt un gust sărat şi miros de cimbru uscat
de parcă totul se întâmplă cu adevărat
îmi alunecă cuvintele pe marginea mesei
şi nu mai cred în sugestiile făcute de alţii
rup hârtiile scrise şi mototolite le arunc
mi se pare că zilele n-au nimic de comentat
iar nopţile se culcă pe imaginile fugitive
lumea e o adunătură de oameni fiecare cu Dumnezeul ei
pentru care unii înghit orice li se spune
şi aşteaptă să se ivească vreo minune
dar totul curge monoton ca o poveste de adormit copiii
plictisiţi de atâtea întreruperi.

Aceleaşi vise lungi şi uitate
aerul mi se pare închis şi prăfos
sufletul e mai presus de orice închipuire
el nu se opreşte pe pământ
dar orice se spune
dacă ultima suflare este suflet
nu mai sunt sigur de înălţarea lui

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privirea de sub piele

nopţile mele scurte
îmi lasă verile să-mi mângâie visele
uitate în dimineţile de purpură

lumina nu mă lasă-n risipă
căldura ei îmi topeşte zilele
şi-mi înalţă sufletul în gânduri
care nu se lasă înfrânte
până la final

îmi apăr cu tărie adevărul
care e pândit de răufăcători
dar el nu aşteaptă, se ascunde sub piele
şi priveşte lumea confuză
nu mă las cu clopotele trase prea devreme
sforile sunt la mine şi le înnod

îndrăgesc cu ardoare orice schimbare
mişcarea nu se poate opri
anotimpurile mele au alte culori
tabloul este unul în ulei pe pânză

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezamăgit acţional

las toate posibilităţile să se întâmple
fie ele cu influenţe bune ori rele
când nimicul doreşte să iasă în faţă
îi rup picioarele şi-l fugăresc pe scări
prind la gânduri aripi de păsări albe
şi le dau drumul odată cu zmeul favorit
nu cred în bătrâneţea vulgară cu miros de putrefacţie
în clipele pe care le pierd fără să ştiu
orice trădare mă doare, dar n-o fac să zburde
o las în singurătate să se plângă uitării
rana produsă n-o pot vindeca peste noapte
dar nici n-o bag în seamă în fiecare oră
lupt cu mine înainte de a lupta cu alţii
şi adulmec toamna
mă hrănesc şi când nu sunt flămând
o rup în bucăţi şi-i înghit rodul
frunzele de pe jos îmi fură tristeţea
rămân ca un cerb într-o rezervaţie

spune-mi tot ce gândeşti dacă o faci
uimeşte-ă cu plictiseala cuvintelor
lasă-mă să-ţi fur ce tu crezi că n-ai
nu-ţi expune părţile care vreau să le caut
sigur n-o să le mai găsesc atrăgătoare
şi rămân un dezamăgit acţional.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiul singurătăţii

călătoresc pe bancheta din spate a timpului
drumurile sunt lungi şi anevoioase
traversez peste râuri şi fluvii
şi ajung în oraşele aglomerate ale planetei

mă pătrund emoţiile şi ochii nu mai văd
întregul în care mă pierd
vreau să-mi notez cu nerăbdare
orice impresie care-mi rămâne-n gânduri

se amestecă anotimpurile şi devin altfel
înscriu fiecare zi pe câte o filă
uit clipele care trec prea repede
şi fotografiez tot ce mi se pare deosebit
şi o memorez pe retină

hoinăresc până-n târziul nopţii
lumea are credinţa şi Dumnezeul său
la care se apleacă cu aceeaşi evlavie
pentru iertare păcatelor nebănuite

seara fac elogiul singurătăţii
scriu şi nu mai am cuvinte pregătite
nu pot lăsa oboseala să mă domine
până când desenez în culori stampe
şi capăt liniştea care mă împinge la somn
un somn în care vacarmul şi nerăbdarea
mă pregătesc pentru noul teritoriu necunoscut

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul pare o derulare din amintiri

Noaptea si-a risipit întunericul pe miriştea lunii
eu îl caut prin cotloanele gândului,
nu găsesc decât umbra unui fulger
care mi-a spintecat norii.
Iubito, nu te mai ştiu acasă printre vise,
ai alte smulgeri din trupul câmpiei
îţi văd pălăria prin grâu,
o ancoră la ţărmul înmiresmat al cerului.

Tu împarţi sănătate celor ce nu sunt bolnavi
şi rupi din fiecare câte o poveste,
să mi-o spui când beau cafeaua amară.
Asta zic şi eu plăcere, pelerinaj prin ploaie,
să respiri încântarea lascivă şi udă
cu sufletul dincolo de împrejurare
şi cu sunetele iubirii care se topesc în urechi.

Tu strângi la piept o carte, eu te strâng pe tine
mai tare,
nu văd unde vom ajunge,
dar sigur vom străbate drumul
până te declari obosită şi dormi.

Te veghez până-n târziul oftat,
las tăcerea să se furişeze-n oglinzi
şi mă strecor furat de marea ochilor tăi
ce se deschid miraţi după un surâs.

Dimineaţa când eşti plină de mofturi
sunt mulţumit şi somnoros,
totul pare o derulare din amintiri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (20 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey: Chiar cred că seara asta a fost destul de reuşită.
Joey: Da. Destul de reuşită. Perfectă. A fost... a fost o seară perfectă. Pace? Nu pot face asta.
Pacey: Ce anume?
Joey: Chiar şi atunci când totul este perfect, am impresia că nu e bine să am o relaţie cu tine şi îmi pare rău. Seara asta a fost drăguţă şi distractivă, iar tu ai devenit acest bărbat extraordinar, dar nu... Îmi pare rău. Dar nu simt nimic. Şi nu-ţi pot face asta ţie.
Pacey: Bine. Joey. Stai puţin.
Joey: Nu, Pace. E adevărat şi îmi pare rău.
Pacey: Şi ce?! Te temi. Nu-i aşa? Te temi. Şi eu la fel, crede-mă. Şi eu mă tem pentru că nu ştiu încotro ne îndreptăm. Adică eu cred că ar putea duce oriunde. Ar putea fi şansa noastră.
Joey: Nu o să fie.
Pacey: De unde ştii tu asta? Serios acum. Săptămâna trecută erai cu totul de acord şi acum îmi spui că relaţia dintre noi nu ar putea fi niciodată una reuşită. Nu ai de unde să ştii asta, Joey.
Joey: Şi îmi pare rău. Ştiu că e îngrozitor ce îţi spun eu acum.
Pacey: Dar cum? Cum poţi tu să ştii? Şi când ai luat decizia asta? În seara asta? Am crezut că seara asta a fost reuşită.
Joey: A fost. A fost perfectă.
Pacey: Şi atunci? Şi nu-mi spune că nu eşti speriată pentru că ştiu că eşti. Te ştiu de prea mult timp şi te-am văzut dând la o parte foarte multe lucruri bune ca să te las să faci asta şi cu mine acum. Ai fost mereu cel mai frumos lucru din universul meu. Şi sentimentele mele pentru tine mi-au demonstrat că pot fi o pesoană mai bună. Şi acele sentimente erau mai puternice şi mai înţelepte şi mai stăruitoare şi mai curajoase decât orice altceva legat de mine.
Joey: Pacey, opreşte-te.
Pacey: Jo...
Joey: Pacey!
Pacey: Când mă temeam de orice, nu mi-a fost teamă să te iubesc şi te-aş putea iubi din nou. Îţi spun since, asta ar putea...
Joey: Pacey, nu. Opreşte-te! S-a întors Eddie. Îmi pare rău. S-a întors aseară. A venit la bar şi...
Pacey: Ah. Bine.
Joey: Îmi pare rău...(Pacey pleacă.)

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăitor în realitate

nu-mi caut destinul
el vine nechemat
aştept orice clipă să-l nască deştept

pun în sertare toate bucuriile şi suferinţele
şi-l închid cu cheia sufletului
care nu se pierde

realitatea mai crudă decât mine
îmi urcă prin sânge
drăcuşori de contrabandă

lumea se strecoară prin vene
până în vârful degetelor
şi nu iese înafară din corp
are prea mult aer şi hrană
puterea alunecă prin ea liber
şi se regenerează

nopţile pleacă buimace de somn
şi adorm în cer
nimic nu mă îndeamnă la luptă
îmi apăr puţinul meu
nu sunt un vânzător de sentimente
sunt numai un trăitor
care îşi împarte puţinul cu alţii
prea mulţi

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înghit cu noduri minciuna

nu mai sunt întrebări
nici răspunsuri
doar neconcordanţe evidente

lumea nu înţelege situaţia
şchioapă
trec prin ea linii de forţă
văzute de mulţi
care nu spun nimic
şi aşteaptă
înghit cu noduri minciuna
dar se feresc să recunoască unde-i adevărul

nu se mai caută durerea suferinţei
se merge direct la suflet
care înghite amintiri
dar nu şterge uitarea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă simt cuprins câteodată de o tristeţe, de o melancolie atât de sfâşietoare!... Pentru că, în acele momente, încep să cred că niciodată nu voi mai fi în stare să trăiesc o viaţă adevărată, că am pierdut de mult orice măsură, orice senzaţie a concretului, că nu mai am simţul realităţii; pentru că, în sfârşit, m-am blestemat de atâtea ori eu însumi, pentru că, după nopţile mele fantastice, îmi revin la momentele de luciditate, care sunt ucigătoare.

Dostoievski în Nopţi albe, A doua noapte (1848)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

...neoficial

... Îmi pare rău că lumea nu citeşte,
îmi pare rău când văd analfabeţi,
îmi pare rău că timpul se opreşte,
din sens întors la clasicii poeţi.

... îmi pare rău de muzică şi artă,
îmi pare rău de paginile seci
şi că de-atâta laudă deşartă,
tâmplarii nu mai fac biblioteci.

... îmi pare rău de dascăli şi de şcoală,
îmi pare rău că nu m-am străduit
să capăt luminare siderală,
mai mult decât mi-a fost îngăduit.

... îmi pare rău de-atâta osteneală,
de truditorii noştrii la cuvânt
ce ne-au lăsat valoare şi morală,
iar astăzi dăm cu ele de pământ.

... îmi pare rău de toate celelalte
care-ar putea să fie şi nu sunt,
de idoli ce se sting cu demnitate,
la umbra mărunţişului mărunt.

... îmi pare rău de minţile pustii
care-i acuză pentru simplitate,
pe cei ce pierd azi nopţile târzii
ca să câştige o eternitate.

... îmi pare rău când mi se-nfruntă fraţii,
căci milă şi iertare nu mai sunt,
doar ego prăbuşit în aberaţii
cu spiritul pierdut în amănunt.

... şi-mi pare rău de-aceste generaţii,
ce idoli şi modele nu mai au
şi-agonisind tot ce aruncă alţii,
dispreţuiesc şi vatra-n care stau.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sensul unic

cum să-i spun altfel neputinţei decât viaţă?
ce-mi împleteşte lăturalnic gesturi la îndemână
cu care să-mi strunesc tendinţele
de-a-mi deşira anapoda prozaicele închipuiri despre lumină

totul se întâmplă doar dacă vrei! (aşa ar spune fiecare moment)
şi încep uşor şi constant cu ţipete moderate pe măsura cunoaşterii
s-alung impresii false şi umbrele de îngeri fericiţi
(ştiind că orice înger cu adevarat fericit nu face umbră)

mă-ntorc înfundându-mă-n mine însumi
convins că totul trebuie să înceapă din interior
şi încep să deschid altă rană înghesuind sângele-n vene
pentru a afla ce e bun şi ce e rău în sine

încep să cred că cineva ştie întreaga poveste şi cum se termină
şi că sunt o marionetă, dar nu voi da înapoi şi-mi zic, că tot ce nu e gândit nu există
trag aer în piept, regurgitez câteva lacrimi şi-mi dau seama
că tristeţea sufocată în disperare are miros de salivă
scuipată în palmele bătătorite ce s-au prins de coarnele plugului fără să se mai uite-napoi
schiţându-mi traseul

poezie de Darius Porumb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe mine mă supără când mă opreşte lumea pe stradă să-mi spună că nu mai sunt artişti ca pe vremea mea. Nu-i adevărat! Sunt enorm de mulţi artişti de teatru foarte buni, dar nu acceptă orice mizerie în care este chemat la televizor. Pentru că lumea îl desconsideră când se asociază cu anumite subiecte. Şi mie a ajuns să-mi fie teamă să mă duc la orice emisiune. Mai degrabă accept o emisiune de divertisment. Dar la un moment dat mi-e şi silă.

citat din Stela Popescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai presus de orice

Mai presus de orice,
de credinţă, de-avânt,
de-orice dar care biruie firea,
mai presus de minuni,
de puteri, de cununi,
mai presus de orice
e iubirea!
Prin credinţă răstorni
munţi înalţi şi cetăţi,
şi-ţi arunci peste veacuri privirea.
Dar în cele cereşti
eşti atât cât iubeşti.
Mai presus de orice
e iubirea!

Dumnezeu e măreţ.
Gem în cale-I furtuni,
se cutremură toată zidirea.
Dar în susurul blând
Îl auzi murmurând:
Mai presus de orice e iubirea!

Pregătiţi-vă stânci
pentru Templul Etern!
Orice piatră îşi are menirea.
Chiar pământu-i primit,
căci Isus l-a sfinţit,
căci a scris pe pământ
ce-i iubirea!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice dragoste ne face vulnerabili. Orice iubim ne va da darul durerii undeva de-a lungul drumului. Dar cine ar trăi închis într-un glob de sticlă doar pentru a se feri de a fi rănit? Astfel de oameni sunt puţini. Îmi pare rău pentru ei. Cred că sunt ca şi morţi.

citat din Gladys Taber
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupii

Nimic nu mă face să fiu în siguranţă
legi sunt, dar nimeni nu le respectă
şi cei sus puşi cad în funcţie de conjunctură,
ceilalţi opozanţi se hrănesc la fiecare pradă,
trăiesc într-o lume bolnavă
care macină deopotrivă şi bine şi rău.

Printre întâmplări se nasc lupte, răfuieli
ca într-o haită de lupi.

Orice câştig este provizoriu,
cine ştie când îţi vine rândul la eşafod
şi ce miros de sânge se adulmecă
de către cei ce aşteaptă la colţ
şi sunt atâtea colţuri
că nu le putem niciodată descifra.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul catre perfect

cu fiecare treapta pe care urc,
simt ca mi-e din ce in ce mai greu sa respir
aerul devine tot mai fortat, chinuitor

cu fiecare treapta pe care o trec
simt ca e ultima,
picioarele au devenit inerte
la orice miscare de a mea, la orice incercare

cu fiecare treapta pe care ajung,
imi dau seama ca inaintez spre nimic,
totul din mine se pabuseste.
nimeni si nimic nu ma mai vrea,
peretii au devenit verzui-negri,
balustrada nu ma mai lasa sa o ating,
ultimul etaj e departe.

nici un simt al meu nu mai e in viata.

lumina s-a stins, inaintez,
mi-e teamă ca nimeni nu va fi
sa ma astepte la ultimul etaj.

poezie de Victoria Pepa
Adăugat de Victoria Pepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-ţi pare rău?

... Îmi pare rău că lumea nu citeşte,
îmi pare rău când văd analfabeţi,
îmi pare rău că timpul se opreşte,
din sens întors la clasicii poeţi.

... îmi pare rău de muzică şi artă,
îmi pare rău de paginile seci
şi că de-atâta laudă deşartă,
tâmplarii nu mai fac biblioteci.

... îmi pare rău de dascăli şi de şcoală,
îmi pare rău că nu m-am străduit
să capăt luminare siderală,
mai mult decâ mi-a fost îngăduit.

... îmi pare rău de-atâta osteneală,
de truditorii noştrii la cuvânt
ce ne-au lăsat valoare şi morală,
iar astăzi dăm cu ele de pământ.

... îmi pare rău de toate celelalte
care-ar putea să fie şi nu sunt,
de idoli ce se sting cu demnitate,
la umbra mărunţişului mărunt.

... îmi pare rău de minţile pustii
care-i acuză pentru simplitate,
pe cei ce pierd azi nopţile târzii
ca să câştige o eternitate.

... îmi pare rău când mi se-nfruntă fraţii,
căci milă şi iertare nu mai sunt,
doar ego prăbuşit în aberaţii
cu spiritul pierdut în amănunt.

... şi-mi pare rău de-aceste generaţii,
ce idoli şi modele nu mai au
şi-agonisind tot ce aruncă alţii,
dispreţuiesc şi vatra-n care stau.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul copil

îmi cumpăr o poveste de adormit copiii
şi le-o citesc în fiecare seară
dar ei nu adorm
aşteaptă să adorm eu şi se distrează.

îi rog să fie atenţi şi spun că sunt
adun lângă mine toate jucăriile
prea multă preocupare pentru ceva fără efect
aşa că mai bine îi obosesc
şi adorm singuri.

important e să nu-i las deloc în voia lor
îi zoresc să depună mereu efort
împart sarcini şi-i asmut asupra lor
să şi le dorească.

mă retrag apoi şi verific situaţia
fiecare vrea să iese-n faţă victorios
dar sunt prea obosiţi de atâta preocupare
şi adorm liniştiţi.

demult am fost şi eu copil

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cine bat clopotele

Nici un om nu-i un ostrov stingher
şi de sine stătător;

fiecare om este o bucăţică din continent,
o parte din întregul cel de căpetenie;

dacă marea cu valurile îi smulge un bulgăre,
Europa e împuţinată,

cum ar fi orice petic de pământ sau moşia ta,
ori a prietenilor tăi;

cu moartea fiecărui om mă simt mai sărac şi mai singur,
pentru că sunt inclus în Omenire;

şi de aceea nu trimite pe nimeni şi niciodată
să întrebe pentru cine bat clopotele –
pentru tine bat.

poezie clasică de John Donne, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cine bat clopotele

Nici un om nu-i un ostrov stingher
şi de sine stătător;

fiecare om este o bucăţică din continent,
o parte din întregul cel de căpetenie;

dacă marea cu valurile îi smulge un bulgăre,
Europa e împuţinată,

cum ar fi orice petic de pământ sau moşia ta,
ori a prietenilor tăi;

cu moartea fiecărui om mă simt mai sărac şi mai singur,
pentru că sunt inclus în Omenire;

şi de aceea nu trimite pe nimeni şi niciodată
să întrebe pentru cine bat clopotele –
pentru tine bat.

poezie de Johne Donne din Rugăciuni pentru situaţii imediate, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cutremurul

El se culcă la o anumită oră
ora nu există pe cadran,
acele pornesc şi se învârt invers
după alte coordonate necunoscute
şi nu se scoală decât la ora potrivită
de faliile care se mişcă în funcţie de energia stocată
sub ele
sau de lipsa puterii noastre de înţelegere,
oricum întotdeauna nu suntem pregătiţi.

În fiecare zi ni se spune să aşteptăm,
cât întreabă mulţi,
nu se ştie, e la fel cu apocalipsa,
unii spun că suntem aproape,
alţii că suntem departe,
dar dacă se trezeşte
unii murim, alţii rămânem
şi nimic nu se pierde,
ba dimpotrivă se împrospătează.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!