Singurătate

Este rece afară, cum n-a fost vreodată.
Un aer de metal gânduri mătură
Iar liniştea din jur este puţin ciudată.
Lacrimi scurte mi se alatură.

Pe banca unui câmp străin
Privesc în jur şi văd crunta imagine
A unui baieţel sfâşiat de al său chin
Şi lipsit de multă afecţiune.

Stă acolo de când îmi amintesc,
Şi nimeni nu îl vede...
Să mă duc la el să îi vorbesc?
Dar cum o conversaţie eu pot aprinde?

Să stau, să merg, să stau...
Să privesc în continuare
Cum se zbate cu al său rău?
Să continui cu o amănare?

În timp ce eu mă simt nehotărât,
Gânditor la ce voi face,
Văd acest copil mai amărât
Cum din loc el vrea să plece

Ce pot face? Ce pot eu oare face?
Să stau? să merg la el?
Mai bine mă ridic să vad ce gând îl bate
Iar de pot cu răul lui să fac duel.

Mă uit la el, îmi fac curaj şi cu bucurie
Spre el înaintez usor...
Inima îmi bate cu putere, plina de mândrie.
Mă duc să ofer un ajutor.

Mă uit la el, sub acel puternic tei
Şi mă doare în ochii lui să văd
O poveste trista, spusă de un condei.
Lângă el pe gânduri cad...

Cu ai săi ochi mari, în suflet mă priveşte.
Îmi cunoaşte fiecare cuget...
Vrea atât de mult să-mi spună o poveste
Să fim precum un minunat duet.

poezie de Costel Obadă (20 aprilie 2012)
Adăugat de Costel Obadă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mult aş vrea...

Aş vrea să-mi amintesc
De căldura din pântec,
Aş vrea iar să cresc
Sub dulcele tău cântec,
Inimă, te-ai rupt în două,
Şi ai creat o viaţă nouă.

Aş vrea iar o mângâiere
Şi să îmi vorbeşti întruna.
Aş vrea s-aud în tăcere
Cum inimile bat ca una.
Aş vrea să te ţin de mână,
Un pupic de noapte bună.

Aş vrea să te joci cu mine
Şi să mă alini când doare,
Să îmi spui c-o să fie bine,
Să mă strângi în braţe tare.
Aş vrea tot ce e mai simplu
Şi să nu mai treacă timpul.

Aş vrea la pieptul tău să stau,
Să mă simt în siguranţă,
Aş vrea o floare să îţi dau,
Iar tu să o păstrezi o viaţă.
Aş vrea să aud râsul dulce
La fel de sfânt precum o cruce.

Aş vrea sa mă duci la şcoală
Şi să mă ajuţi la teme
Aş vrea pe o foaie albă
Să te desenez o vreme.
Aş vrea iar să îmi găteşti,
Arome dulci, copilăreşti.

Aş vrea să mai văd cerul
În ochii tai, să vad şi marea.
Aş vrea să văd în ei reperul,
Calea mea şi îndrumarea.
Aş vrea să nu mai plec de acasă,
Căci doru-i greu şi mă apasă.

Cât aş vrea, cât mi-aş dori
Timpul... să îl pot opri
Sau, măcar, aş vrea să pot
Până în pântec să mă întorc.

poezie de Iulia Ionela Năstăsache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare zi e diferită şi asta îmi dă o stare permanentă de trezie mentală, mă face să văd tot felul de lucruri, să fiu mereu atent. Merg pe stradă şi mă uit în jur, văd oameni, case, nu mă uit în jos, aşa cum fac mulţi bucureşteni.

citat din Răzvan Popovici
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie

Stau...
Pe scaun, într-un birou cam strâmt
Privesc cum timpul trece leneş
Şi-aştept să văd cum e să stai... mai mult...

Zâmbesc...
Când mă gândesc că voi pleca acasă
Şi nu voi mai privi nici timpul,
Şi voi avea o altă ocupaţie... să trândăvesc...

Gândesc...
Ca un copil ce-şi uită jucăria
Şi nu mai ştie cine e
Aş vrea să mă gândesc la tine... dar nu mai pot...

Pierdut...
În amintiri ce zilnic mă-nconjoară
Îmi dau târcoale şi mă-ndeamnă
Să nu te uit, să vin la tine... dar nu ştiu unde...

Privesc...
Din scaunul meu cel confortabil
Cum cei din jur se chinuiesc
Mă-ntreb: "Oare... de unde vin?"... sau lasă...

Adorm...
Cu gândul la o zi de mâine
Şi totul va fi ca şi nou
Iarăşi de la-nceput pornesc... ca să ajung la tine.

poezie de Daniel Murariu
Adăugat de Daniel Murariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să merg la o plimbare

Şi te privesc cum te îndepărtezi,
Intri într-un tunel din ce în ce mai întunecat,
Al cărui capăt nu-l văd
Şi-ţi văd chipul umbrit,
Cum milioane de alte figuri,
Îmi intră în raza vizuală
Şi tu te adânceşti într-o tăcere,
Tot mai puternic răspândindu-se,
De jur împrejurul acestui întuneric.
Dar oare tunelul care te absoarbe,
Nu se întunecă asemenea conştiinţei tale?
E linişte... Câteodată aş zice că e chiar prea multă,
Dar îmi amintesc că nu se mai aflase,
De tare multă vreme pe aici
şi o consider atunci Binecuvântată.
Însă nu pot opri întrebările să-mi alerge
Din cap până în picioare,
După care se îndreaptă spre tine,
Şi toate au un singur ţel,
Şi apoi mă întorc spre linişte
şi mă opresc spre a o asculta.
Şi e atâta soare în jur, alergând
cu un singur cuvânt în braţe, ca un disperat:
SPERANŢĂ
Ar trebui să merg la o plimbare.
E o vreme aşa frumoasă!

poezie de Doina Cristian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să trec pe lângă sentimente?

Eu nu ştiu nimic
Şi văd puţin.
Dar, mai mult simt.
Mai mult decât oricine,
Simt aerul pe care îl respiri,
Cum îmi arde stomacul,
Simt mai mult decât pământul,
Udat de un potop,
Cum mă inundă
Lacrima, din suflet, din destin,
Din al tău ochi.

Eu nu ştiu nimic.
Şi Doamne, câte mai am
De văzut, de aflat!
De simţit, de ce nu?
Să pot să simt,
Cum trece de mine
Dorul pe care mi-l laşi!
Ar fi păcat,
Ca tinereţea-mi să treacă
Fără rost,
Pe lângă sentimente,
Să nu mai pot să simt
Un aer proaspăt
Şi-o ploaie caldă
Ca pe un duş reconfortant!
Un râs puternic,
Să-mi iasă din plămâni.

Să-mi simt din nou puterea,
În mâini,
În cuget şi-n voinţă,
Să vreau să simt, că trăiesc iar!

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţe

Ascult, privesc şi iar ascult
cum bate vântul dintr-o parte,
fără să ştie de-al meu gând
care îmi spune că se poate.

Că pot să vină iar furtuni
în care să mă pierd cu totul,
în visele cu mari minciuni
care nu ştiu unde mi-e locul.

Zăresc pe dealul fără vârf
lumini arzând de călătoare,
sunt îmbătate de priviri
curgând din mine doritoare.

Ascult, privesc şi iar ascult
lumea cu ea necruţătoare,
privesc cu ochii spre pământ
să văd acum cum creşte-o floare

şi văd pământul numai ars
de paşii mei strivind cărarea,
ascult la pietrele cu glas
spunând că nu ştiu unde-i zarea.

Şi totuşi merg spre nicăieri
dorind s-ajung cu mine însumi
ştiu că pot să prind iernări
şi toamnele râzând plecându-mi.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de mult aş vrea

Atât de mult aş vrea să pot visa
Că mi-am găsit un loc în viaţa ta.
Atât de mult eu mi-aş dori
Cu tine-n braţe, de-aş putea muri!

Atât de mult îmi cere inima
Ochii tăi frumoşi să-i pot vedea.
Strălucirea lor dacă se poate
Să-mi lumineze chipul pân'la moarte.

Atât de mult aş vrea să te cuprind...
Să văd iubirea-n taină înflorind,
Iar dragostea din trup, văpăi să nască
Ca un vulcan ce stă să mă topească.

Atât de multă dragoste respiri...
Sub paşii tăi cresc mii de trandafiri,
Iar pletele ce-ţi flutură în vânt,
Sunt raze de lumină pe acest pământ.

Atât de mult aş vrea să îmi zâmbeşti,
În şoaptă să îmi spui că mă iubeşti,
Când eu sărut căuşul mâinii tale
Ce-mi ţine ferecată inima în zale.

Atata doar aş cere iubirii efemere
Să rupă legământul draconicei himere,
Căci nu vreau să-mi fie pavăza pustie
Şi inima să-mi plece iar în pribegie!

poezie de Gheorghe Deniştean (22 septembrie 2017)
Adăugat de Denygigi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flacăra şi lumânarea

Stau în taverna veche şi tăcută
Şi dau pe gât suavul, roşul vin
Gândindu-mă la dragostea pierdută;
Ridic paharul... pentru ea închin!

Pe masă e aprins-o lumânare;
Încep să o privesc şi să suspin...
Iar flacăra ei vie îmi ogoaie
Rănitu-mi suflet... prea-scăldat în vin.

Văd flacăra cum tandru-o mistuieşte
Cu mângâieri fierbinţi, dogorâtoare
Şi-n ochii minţii văd cum... creşte, creşte
Iubirea dintre ea... şi lumânare.

De dragul flăcării, chiar se topeşte-ncet;
Iar lacrimi mari de ceară se prăvale,
Şi se preling pe trupu-i încă zvelt
Sub mângâierea caldă, arzătoare.

Privesc la lumânarea ce stă dreaptă;
O văd cum lăcrimează: pic... cu pic;
Ceva o doare! Parc-aud o şoaptă:
,, Ea îmi dă totul! Eu... nu-i dau nimic! "

Sărmană şi plăpândă lumânare!
Observ încet, încet, cum te topeşti;
Simt sufletu-ţi de ceară cum te doare
Că nu-i poţi arăta... cât o iubeşti!

Mai duc la gură un pocal cu vin...
Şi strig nebun:,,-Nu-i dragoste mai mare... "
Mă prăbuşesc; apoi, continui lin:
,,... ca între-o flacără şi-o biată lumânare".

Deodat' un gând în minte-mi încolţeşte;
Privesc atent la jocul dragostei...
Şi mă întreb:,, -Dar flacăra-o iubeşte?... "
,,... sau doar... trăieşte din iubirea ei? "

Ori ei, puţin îi pasă că iubirea,
Pe care focul arzător i-o poartă,
Îi va aduce în curând... pieirea;
Trăieşte doar... să fie adorată!

poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

... (fără titlu)

Văd în faţa doi omuleţi
Frumoşi, în iarnă îmbrăcaţi.
Nu sunt, cum aţi crede, doi băieţi
Şi nici doi oameni mai curaţi.

Sunt doar doi îndragostiţi,
Cu cerul drept părinţi,
Ce stau drăguţ îmbraţişaţi,
De căldură, fraţi...

Nu pot crede când îi văd
Cum iubire îşi rostesc
În timp ce lumea toată
Pare că pe ei se lasă...

"Să mă simt eu, oare, neîndreptăţit
Când de viaţă am fost chiar răsplătit?
Să mai spun că n-am nimic,
Când trecutul mi-a fost darnic?"

Stau şi mă întreb, uitându-mă în gol...
De parcă ar trece secol după secol,
"Este oare fericirea selectivă
Sau îmi intră mintea în derivă?"

poezie de Costel Obadă (20 decembrie 2012)
Adăugat de Costel Obadă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptarea-i grea

Vântul bate iar în geam
Şi ploaia curge şiroaie,
Speranţa mea va fuge iar,
Că oasele din nou mă doare.

Afară se vede, e rece iar
Şi tu nu vii la mine,
Stau şi privesc din nou la geam,
Cu gândul iar la tine.

Eşti acum departe de mine,
Mă simt singură în loc,
Că inima mea este la tine
Şi stau nerăbdătoare ca un foc.

Vine iar un cer fierbinte,
Aştept aşa cum tu ai zis,
Să stau şi să fiu cuminte,
Şi tu vii cum ai promis.

poezie de Eugenia Calancea (8 mai 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e frică

ţie nu?
de căutare
de răspuns
de întrebare chiar
îmi e teamă să fiu fericit
să strig iubirea în piaţă
ori să dansez precum zeii
cu tălpile pe Olimp şi creştetul în cer
îmi e aşa frică încât nu mai pot face nimic
stau şi privesc cum trece clipa
tremur
nici nu mai văd nimic
.....................................
oricum mai bine orb căutând lumina
decât viu netrăind
.....................................
împărţit între două temeri
nepregătit să-mi accept inima
o supun creierului
dau vina pe lume
pe Dumnezeu
în loc să privesc în sufletul meu

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

S-a rupt peniţa, e târziu...
Încerc, dar nu mai pot să scriu.
Nici gândurile nu mă iartă.
Stau, mute, la a vieţii poartă.

Privesc la firul verde, mic,
Şi-aş vrea o strofă să-i dedic,
Dar mâna-mi cade-ncet în poală
Şi coala-i albă, şi e goală...

Privesc în jos, privesc în gol
Şi simt cum doru-mi dă ocol
Şi-apoi mă -nchide într-o cuşcă
Şi-ncet şi-adânc din mine muşcă...

Îmi stau cuvintele în gât,
Prin suflet mi s-au tot târât
Şi-ar vrea să le ofer o scară
Să urce-n vârf de primăvară...

poezie de Lidia Iustina Terecoasă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai una!

Pe umeri pletele-i curg râu
Mlădie, ca un spic de grâu,
Cu şorţul negru prins în brâu,
O pierd din ochi de dragă.
Şi când o văd, îngălbenesc;
Şi când n-o văd, mă-mbolnăvesc,
Iar când merg alţii de-o peţesc,
Vin popi de mă dezleagă.
La vorbă-n drum, trei ceasuri trec
Ea pleacă, eu mă fac că plec,
Dar stau acolo şi-o petrec
Cu ochii cât e zarea.
Aşa cum e săracă ea,
Aş vrea s-o ştiu nevasta mea,
Dar oameni răi din lume rea
Îmi tot închid cărarea.

Şi câte vorbe-mi aud eu!
Toţi fraţii mă vorbesc de rău,
Şi tata-i supărat mereu,
Iar mama, la icoane,
Mătănii bate, ţine post;
Mă blestemă: De n-ai fi fost!
Eşti un netot! Ţi-e capul prost
Şi-ţi faci de cap, Ioane!

Îmi fac de cap? Dar las să-mi fac!
Cu traiul eu am să mă-mpac
Şi eu am să trăiesc sărac,
Muncind bătut de rele!
La fraţi eu nu cer ajutor,
Că n-am ajuns la mila lor
Şi fac ce vreau! Şi n-am să mor
De grija sorţii mele!

Mă-ngroapă fraţii mei de viu!
Legat de dânsa, eu să ştiu
Că am urâtei drag să-i fiu?
Să pot ce nu se poate?
Dar cu pământul ce să faci?
Şi ce folos de boi şi vaci?
Nevasta dacă nu ţi-o placi,
Le dai în trăsnet toate!

Ori este om, de sila cui
Să-mi placă tot ce-i place lui!
Aşa om nici vlădica nu-i
Şi nu-i nici împăratul!
Să-mi cânte lumea câte vrea,
Mi-e dragă una şi-i a mea:
Decât să mă dezbar de ea,
Mai bine-aprind tot satul!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluture

Fluture... parcă şi-acum te văd
Zburând spre gândurile mele
Lăsând să curgă praf de stele
Pe calde pleoape ale mele.

În vis te simt,
Mă-mbeţi cu măreţia ta
Te rog încet:
"Vreau a zbura!"

Iar tu mă minţi, mă amăgeşti
Încerci să-mi spui viclean:
"Aripi pot să-ţi făuresc,
Dar vreau în schimb ceva."

Şi-nnebunită te implor:
"Orice, dar vreau să zbor!"
Dar tu îmi ceri magie:
Dă-mi inima de om!"

Şi mă grăbesc să ţi-o ofer
Neştiind că tu vrei viaţa
Libertatea şi fiinţa mea.

Dar vrăjită de splendoarea ta
Refuz să-mi deschid mintea
Şi astfel sper
Că pot zbura.

Şi mă ridic uşor în zbor
Aripi albe-mi cresc
Privesc întinsul: iarba, flori
Totul îmi pare ceresc.

Vrăjită de atâta splendoare
Inima îmi bate tare
Dar nu mai pot să-mi amintesc
Ce caut, ce vreau sau ce doresc.

Plutesc naivă spre lumină
Divină mi se pare clipa ;
Încerc din nou să-mi amintesc
Cine sunt oare?
Sunt om; Destin nu-mi pot schimba
Căci asta-i lumea mea.
Eu pot iubi,
Tu poţi zbura
Iar libertatea-i viaţa mea.

poezie de Francesca Buta
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!

În final

În al tuturor glas de atomi
Mi-aş trimite strigătul
În cele mai adânci oceane
Mi-aş afunda sufletul

În a ta umbra aş sta
Călăuză aş vrea să-ţi fiu
Pe inimă te-aş picta
Să-mi dai speranţă şi-n sicriu

Aş vinde pământuri şi aur
Că să-ţi cumpăr dragostea
M-aş face roşu pentru tauri
Pentru un sărut în nea

Printre lume mă strecor
Încerc să-mi găsesc un rol
Nu-i nimeni cunoscător
De vagul meu gânditor.

Vremuri lungi mă uit pe cer
Căutând la ce să sper
Dacă mai privesc niţel
Poate voi zări un ţel.

Ceva ce să văd doar eu,
Cum unii-L văd pe Dumnezeu.
Ceva să-mi dea avânt
Să mai pot iubi, să cânt

Văd stele ce cad arzând
Şi parcă mi-ar veni să plâng
Mă gândesc cum aş fi eu
Murind singur, efemer

Cum îmi e scris să o fac
Te iubesc în lumea mea
Tu mă laşi aici să zac
Să ard ca o mică stea

Dar, Doamne
Stelele mici nu ard mult
Mai am puţin şi nu mai sunt
Mă laşi să mor cu dragostea
Sau mi-o salvezi doar pe ea

poezie de Claudiu Dumitrache
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul pădurii

Mă adâncesc în lumea de mister,
Prin locuri necălcate niciodată,
Luându-mi numai gânduri ca reper
Şi-ncrederea, demult verificată.

De linişte, nu pot să mă-nspăimânt,
Iar tot ce văd e plin de frumuseţe
Ce mă pătrunde-asemeni unui cânt
În catedrala plină de tristeţe.

Iar cântul mă inundă, fredonez:
Mi-e greu să cred, dar eu, ca prin minune,
Am voce, mă pricep şi... nu visez,
Iar mintea, să continui îmi impune.

Îmi văd de drum cântând. Sunt fericit
În lumea care nu mă înfioară,
Ci mă atrage, într-un fel tacit,
Spre locuri neştiute în afară.

Ajung la un izvor şi mă opresc,
Iar tot ce-aud acum e doar un clipot
Al apei cristaline ce-o privesc
Scurgându-se la vale într-un şipot.

Privesc în jur, e totul ca un vis
Puţin neclar, dar, unele-amănunte
Îmi dau senzaţia de nedescris
Că locu'-n care sunt e doar o punte

Prin care pot pătrunde, dac-aş vrea
Spre sufletul pădurii seculare
De unde, nu sunt sigur, s-ar putea
Să-mi desluşesc trăiri imaginare

Sau să-mi explic de ce, atunci când cânt
Îmi pare că o voce mă susţine,
Iar frunzele pădurii, fără vânt,
Îmi şuieră acordurile fine

Pe care îmi aşez perfect un vers
Din cele care-mi sunt, cumva, dictate.
Deşi nu am făcut niciun demers,
Sunt prea ne-singur în singurătate.

Mă simt privit de peste tot, ciudat,
În jurul meu, apar la suprafaţă
Atâtea lucruri noi. Da, am aflat:
Pădurea are suflet. Este viaţă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaşare absolută

Stau şi privesc
Cum lumea se frământă
Cum toţi sunt trişti şi fără chef trudesc
Cum astăzi şi speranţa pare frântă...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum unii mor de foame
Cum alţii tot mai mult se îmbogăţesc
Cum pe Pământ sunt mii şi mii de drame...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os şi piele...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum mulţi se nasc şi mor
Cum alţii fără niciun rost trăiesc
Cum viaţa trece iute ca un nor...
Stau şi privesc.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celula-i rece şi pustie

De-o noapte-ntreagă plâng într-una,
Din nou sunt iarăşi osândit.
Privesc prin gratii pe cer luna
Ce după un nor iar sa pitit.

Degeaba-i cerul plin de stele,
Degeaba -ncerc să le vorbesc,
Aş vrea să stau mereu cu ele,
Dar... dimineaţa se topesc.

Un soare cald din nou s- arată
Şi... iată vine o nouă zi.
Dar ce folos... e-nourată
Şi raze... nu pătrund aci!

CELULA-i rece şi pustie,
Betonul... ud mucegăit,
Iar pixul meu... abia mai scrie,
Că trupul mi s-a-mbolnăvit.

Un înger însă mă păzeşte,
E îngerul meu păzitor.
El zi şi noapte mă însufleţeşte
Şi-mi dă putere să nu mor.

Mi-arată calea spre credinţă,
Îmi spune... că am câştigat.
Că diavolul fuge de mine
Şi nu mai pot fi atacat.

Parcă... prind din nou putere,
Isus... din cer mi s-a... arătat.
El a venit prin a lui vrere,
Să mă ferească de păcat.

Mi-a spus cu glasul lui cel dulce,
O doamne...! ca să te slăvesc.
Când sunt la greu şi-s la răscruce
Numele tău să îl rostesc.

Mă tem că nu prea îmi dau seama,
Cum în celulă mi-a intrat?
Şi ce putere mi-a dat oare...
Că sufletul meu e Salvat.

Eu... am greşit... şi îmi spăl vina,
Oricât de mult m-aş tot ruga.
Nu e îndeajuns doar rugăciunea
Să spele vina grea a mea.

Dar... deschid ochii, văd o rază,
Ce îmi pătrunde în celulă.
Şi-apoi... văd cum întreaga noapte
S-a liniştit de a ei furtună.

Noaptea o închei prin rugăciune,
O doamne...! ţie-ţi mulţumesc.
Că m-ai ales pe astă lume
Prin scris să pot să te slăvesc.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pumn... de tăcere

Sunt zile pe care cu tine le împart.
Simt timpul călător cum piere,
Îmi spun obosit... oglinda sa spart.
Dar... nu pot frâna... din crunta-mi durere.

Vorbesc doar cu mine, cuvinte ciudate,
Mă simt ridicat pe un nor.
În jur... se adună doar vânturile toate,
Să -mi smulgă din inimă, al tău dor.

Îţi mîngîi privirea cu mica-mi speranţă,
Sub patimă iubirii mă simt încleştat.
Tu... eşti o himeră, o vagă dorinţă
Ce azi nu vrea să fie adevărat.

Un pumn de tăcere, mă mai frământă,
Îmi duc crucea, departe de zid.
Văd lacrima-mi dulce cum este frântă,
În mii de picături, care se pierd în vid.

E simplă durerea, nu mai dispare,
Tu îmi esti umbra pe care -o aştept.
Privesc către cer, departe în zare,
Şi ştiu că -tr-o zi... te voi strânge la piept.

poezie de Ioan Cojocoariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărări albe

Şi plec...
Mă duc pe albele cărări
Pe care au păşit şi alţii
Ce-s îngropaţi în alte cugetări.
Căci negru e în jurul meu
Şi soare nu mai este,
El a apus de mult în zări
Acum, e-ntr-o poveste.

Oare-am ajuns?
Privesc în jur... aceeaşi lume sumbră.
Şi-acum doar o-ntrebare am:
Pot să mă-ntorc în tindă?
Şi-apoi privind în jurul meu
Nimic nu îmi răspunde.
Dar cu privirea urmăresc
Lucrul a mă pătrunde.
Privesc uimit cum soarele şi luna
Nu numai că se văd,
Ci îşi împart căldura.

Şi văd cadavre vii
Cum obosite-nclină.
Dar unde sunt?
Mă-ntreb întruna
Şi caut cărarea albă din negrul interes,
Dar în abisul gândurilor mele
Se văd doar licurici stingheri
Ce pâlpâie aiurea-n noapte
Şi fac tic-tac, se sting şi pier.

E întuneric şi mi-e frică
Şi-am început să mă gândesc
Cine sunt eu? De unde vin?
Dar un răspuns eu nu găsesc.
Mă simt aşa lipsit de viaţă,
Mă simt de parcă n-aş fi eu,
Mă simt doar o simplă fantomă
Sau, un cadavru în cavou.
Nici nu mai ştiu ce timp m-aşteaptă
Şi nici ce drum eu voi urma.

Dar caut drumul alb, din negrul nesfârşit
Şi caut neatinsul negăsitului învins.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (2008)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!