Hebrietas Cibinensis

Priveşte cum stau într-o dungă
Ca globul pâmântului, toate;
Zidirele-acestea ciudate.
Biserica asta prelungă.

Priveşte la mâinile mele:
Din două, acuma am patru.
Aievea sunt sau sunt de teatru
Aceste scări, ziduri, crenele?

Pe cer două luni râd cu hohot
Şi stelele se dau de-a dura.
Mi-e plină de cântece gura
De parcă nu-i gură, ci clopot.

Pământul astîmpăr nu are
Şi nu ştiu sub mine ce face,
Nu vrea nicidecum să-mi dea pace,
Îmi tot lunecă de sub picioare.

La dracu! Acest turn deunăzi
Era drept şi zvelt ca Apollo..
Acuma se leagănă-ncolo
Şi-ncoace - sub ochii mei umezi.

Iar umbra aceasta, ciuntită
Nu are nici strop de ruşine,
Se ţine ca scaiul de mine,
Se ţine cu nemiluita.

Să pot, aş lega-o, dar nu pot.
Îmi joacă întruna la feste,
Dansează sub lămpile-aceste,
Tresaltă în juru-mi cu hohot.

Când eu ridic mâna s-o-nlănţui
Şi ea şi-o ridică pe dată
Şi ca într-o horă turbată
Cu doamna, nebună, mă dănţui.

Când pun un picior şi ea-şi pune,
De fac semn şi ea-mi dă cu tifla,
Iar luna de sus şi-umflă chifla
Şi râde din plin pân-apune.

Desigur s-a-ntors lumea-ntreagă
Cu susul în jos; ce-alt să fie?
Că nu poate fi nici beţie,
Nici boală năucă, nici şagă.

S-a-ntors lumea, asta-i! Prin case
Văd meşteri grăbiţi ca să dreagă
Păpuşi răvăşite de vlagă,
Fecioare în carne şi oase.

Pe cer văd zburând curcubee
Şi-n arc desprinzându-se stele
Ce cad la picioarele mele
Ploi negre de bani, strânşi sub cheie.

Văd toate mizeriile lumii.
Văd până şi morţii pe uliţi
Şi ochii mei ca nişte suliţi
Rup masca de vis a minciunii.

Dar fiindcă sunt singur în stare
Să văd mascarada aceasta
Iubito! Deschide-mi fereastra
Şi dă-mi de băut ceva tare.

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!