De vorbă cu mine

negociez cu mine însumi dialogul
şi nu mă las convins decât în târziul nopţii
bat drumurile şi niciunul nu se opreşte la timp
sună clopotele inimii cu trepidaţii în sânge
simt un gust sărat şi miros de cimbru uscat
de parcă totul se întâmplă cu adevărat
îmi alunecă cuvintele pe marginea mesei
şi nu mai cred în sugestiile făcute de alţii
rup hârtiile scrise şi mototolite le arunc
mi se pare că zilele n-au nimic de comentat
iar nopţile se culcă pe imaginile fugitive
lumea e o adunătură de oameni fiecare cu Dumnezeul ei
pentru care unii înghit orice li se spune
şi aşteaptă să se ivească vreo minune
dar totul curge monoton ca o poveste de adormit copiii
plictisiţi de atâtea întreruperi.

Aceleaşi vise lungi şi uitate
aerul mi se pare închis şi prăfos
sufletul e mai presus de orice închipuire
el nu se opreşte pe pământ
dar orice se spune
dacă ultima suflare este suflet
nu mai sunt sigur de înălţarea lui

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!