Ţara mea

O, ţară de când tot aştept
Să vină momentul prielnic,
Să-ţi scriu o poezie cu gând înţelept,
Pentru realizări, într-un ritm melodic.

Ca să ne bucurăm cântând,
De starea mândră-n care te-ai afla,
Poporul să iasă strigând,
Slavă! pentru patria mea.

Dar, iată că mult timp a trecut
De când ne-am revoltat pentru mai bine,
Dorinţele nu s-au îndeplinit,
Toate au devenit ca nişte vise.

O singură sansă a mai rămas,
La mulţi de a pleca din ţară,
Cu supărări şi fără glas,
De copii s-a-ndepărtat ca să şi-i crească.

Şi tinerii nou absolvenţi,
Alţii cu mare performanţă,
Au tot pornit spre alte zări
Inteligenţa să o folosească.

Pe-acolo şi-au creat viitor,
Devenind mari colonii române,
Urmaşii vin acum la bunicii lor,
Fiind totuşi, de altă naţiune.

De ne-nţeles ce s-a-ntâmplat,
Când noi credeam că se cuvine,
După conducătorul alungat,
Totul să fie mult mai bine.

Ce să mai credem noi acum,
Când în aşa "democraţie",
S-a dovedit fără cusur,
Că n-ai încredere în nime'.

Poate că cei în alte ţări plecaţi,
Cu experienţa câştigată,
Vor reveni curând încurajaţi,
Din sfera întunecată să ne scoată.

De-aceea ţară dragă tot aştept,
Să vină momentul prielnic,
Să-ţi scriu o poezie cu gând înţelept,
O odă, cu glasul poetic.

poezie de Dumitru Răscol (1 martie 2018)
Adăugat de Dumitru Răscol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, Adrian Păunescu!

Adio, Stimate domn al poeziei
Prin care toată viaţa te-ai luptat,
Pentru dreptate, cinste şi iubire
şi dragostea poporului înduplecat.

Poezia s-a transformat in cântec,
Doina, speranţa şi dor,
înviorând al ţării pântec
Trezind la viaţă acest popor.

Prin ea ai proslăvit înaintaşii,
Fiind idolii acestei ţări,
Care cât au trăit sărmanii
Au suferit gândind spre alte zări.

Prin poezie mereu ai cântat
Durerile prin care trece ţara,
Gândind ca cei de la conducerea de stat
Vor lua măsuri ca să dispară mana.

De-aceea i-ai şi lăudat
Sperând ca va merge spre bine,
Omagiu fiind considerat
Când alţii te-au acuzat şi pe tine.

şi comuniştii şi pro-capitalistii
Au încercat ca să-ţi închidă gura,
Inima nu ţi-a mai suportat
Adio, pentru totdeauna!

poezie de Dumitru Răscol (2015)
Adăugat de Rascol Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai scriu o poezie

Când mi-este dor de tine,
În liniştea târzie,
Cu lacrimi şi suspine
Mai scriu o poezie.

Sub clar de lună plină
Aş vrea să-ţi simt căldura,
Dar tot ce mă alină
E ritmul şi măsura.

Tânjesc să-ţi aud glasul
Ce mă-ncânta odată,
S-admir cum calcă pasul
Ca rima încrucişată.

În ochiul tău şăgalnic
Să văd tot universul...
Ah, totul e zadarnic
Mi-a mai rămas doar versul.

poezie de Octavian Cocoş (5 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când străjerul a văzut lumina

Iarnă, vară... străjerul stătea de veghe sus,
pe acoperişul palatului lui Atreus.
Acum, iată, el aduce veşti bune. A văzut focul aprins
pe piscul din depărtare şi-i fericit; corvoada lui a luat sfârşit:
nu-i uşor să stai acolo zi şi noapte în frig şi-n arşiţă,
aşteptând lumina focului
de pe vârful muntelui Arachnaion.
Acum a apărut îndelung aşteptatul semnal. Totuşi, când vine,
fericirea aduce mai puţină bucurie decât şi-ar imagina cineva.

Oricum, am câştigat mult: ne-am eliberat
de speranţă şi de aşteptare. Multe lucruri se vor mai întâmpla
casei Atrizilor: nu trebuie să fii un mare înţelept
pentru a ghici asta acum, când străjerul a văzut lumina.
Aşa că să nu exagerăm.
Lumina este bună; şi cei care vin sunt buni,
cuvintele şi acţiunile lor sunt şi ele bune.
Avem motive să credem că totul va decurge bine.
Iar Argosul se poate descurca şi fără neamul Atrizilor.
Vechile familii nu-s veşnice.

Desigur, mulţi oameni vor avea câte ceva de spus.
Noi trebuie să ascultăm. Dar nu ne vom lăsa înşelaţi
de cuvinte precum Indispensabil, Unic şi Măreţ.
Altcineva indispensabil, unic şi măreţ
va fi întotdeauna aici la momentul potrivit,

*Atrizii- familie celebră pentru blestemul care i-a urmărit pe membrii săi (Agammenon, Menelaos, Egist, Ifigenia, Electra, Oreste) datorită nelegiuirilor strămoşilor, Tantalus şi Atreu.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubită ţară, ce-ai ajuns!

În România mea de glorii -
Frumoasă şi sofisticată,
Zac adevăruri peremptorii,
Ce nu se schimbă niciodată.

Acei ce-şi dăltuiesc averea,
Tot înşelându-i pe cei mulţi,
De partea lor va fi puterea,
Cu cât mai lipsiţi de virtuţi!

Pe când acei care muncesc
Ajung slugi la nişte "poame",
Nu doar că nu se-mbogăţesc
Ba mai mult, pot muri de foame!

Pentru vacanţe se găsesc
Locuri mirifice – o droaie
Pe plaiul nostru românesc...
Dar noi mai nou, plantăm gunoaie!

Avem de toate pentru toţi,
Unele chiar din abundenţă,
Însă părem nişte netoţi:
Noi exportăm inteligenţă!

Aleşii storc de aur ţara,
Nu se gândesc la ce va fi;
Ce naţie mai are tara
De-a-şi asupri propriii copii!

De-ar şti eroii tăi prezentul,
Nu s-ar putea opri din plâns;
Şi-ar schimba chiar şi testamentul...
Sărmană ţară, ce-ai ajuns!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulă tristă

Pădurea este plină de păsări mari şi mici,
Cu pene colorate şi glas ciripitor,
Autohtone cârduri pe câmpuri, prin urzici
Şi multe alte păsări din neamul călător,
Cu gust de aventură, s-au răsfăţat la soare,
Prin ţări mai călduroase şi pline de bucate
Din alte zări de lume, cu mult mai primitoare
Şi-au hoinărit prin ramuri cu fructe încărcate.
În zor, de dimineaţă, în mijloc de ogor,
Făcu o adunare tot neamul păsăresc,
Doreau ca să aleagă un for conducător
Şi, toate deodată, prea tare ciripesc.
Le înjurau cumplit cele ce-au stat în ţară
Şi propuneau o lege prin care, în final,
Să stea un timp de-o parte cele ce-au fost pe-afară,
Să nu poată conduce în mod oficial.
Concluzia e clară în codrul de la noi:
În for conducător acum să se aleagă
Acei autohtoni ciripitori de soi,
Care-au trăit în ţară viaţa lor întregă.

Morala:
Azi toţi ciripitorii
Pun mâna pe putere,
Ei sunt devoratorii
Butoiului cu miere.

fabulă de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea naţiei

În această ţară sunt obrazuri ude
Şi prea mulţi se culcă cu stomacul gol,
Prea-s puţine drumuri şi prea mult nămol
Iar în ministere multe,, paparude".

În această ţară prea-s păduchi în frunte
Iar în sanatorii mult prea mulţi bătrâni,,
Tot mai mult sunt lupii paznici puşi la stâni
Şi luaţi cu japca brazii de pe munte.

În această ţară hore-s tot mai rare,
Cântă lăutarii ne-ncetat prohod,
Sarea în bucate o-nghiţim cu iod
Şi aducem grâul de peste hotare.

Cine e de vină, cine îşi asumă
Stare-aceasta care nu e roz de loc...
La ruleta sorţii cum să ai noroc
Când cu aspirină te tratezi de ciumâ.

Nu-s de vină ruşii, ţineţi bine minte,
Nici americanii, că o ducem rău,
Noi ne suntem nouă singurul călău
Când votăm ca proştii pentr-un blid de linte.

În această ţară prea puţin se vine
Şi prea mult se pleacă, parcă e exod
Prea întind spre dânsa nevăzut năvod
Să ne ia puţinul braţele haine.

În această ţară nimeni nu aude
Lacrima fierbinte şiroind pe-un rid
Hoţii, mulţi la număr, legile desfid
Iar în ministere-s multe,, paparude".

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A noastră soartă

Au murit atâţia oameni
Cu speranţa la mai bine
Cu speranţa că urmaşii
Vor trăi cum se cuvine.

Şi acum trecut-au anii
Tot ce s-a schimbat sunt nume
Tot aceleaşi feţe-amare
Tot aceleaşi timpuri dure.

Să cădem puţin pe gânduri
Pentru ce noi am luptat
Nu să-ntoarcem spatele
Ca şi cum am fi uitat.

Vor veni copiii noştri
Întrebând: voi ce-aţi făcut?
V-aţi jertfit pentru o viaţă
Ce noi nu am cunoscut

Putem schimba istoria,
Clădim palate pe ruine
Nu să spunem asta-i soarta.
Va veni odată bine.

Am distrus ce am avut
Şi căpeteniile sunt moarte
Dar doi oameni n-au putut
Să conducă-n ţară toate.

Şi acei care acum
Dau din gură ca-nainte,
Sunt acei ce cred că noi
Fân avem în loc de minte.

Însă noi ştim să răbdăm
Nu ştiu dacă bună-i calea
S-aşteptăm ca peste toate
Să s-aşterne uitarea.

Strigă suflete din groapă
Şi copii rămaşi orfani
Plânge Dunărea de milă
Şi ai ţării veterani.

O lume-ntreagă ne priveşte
Milă este-n ochii lor
Când aud că spun "săracii"
Simt că-nebunesc şi mor.

N-am avut de ei nevoie
Şi sper că nici nu om avea
Căci nimeni nu dă fără a cere
Cât ar fi viaţa de grea.

Va veni şi ziua-n care
Ne vor cere înapoi
Ce-a venit într-o căruţă
Va pleca într-un convoi.

N-ar fi pentru-ntâia oară
Când din bunătatea noastră
Alţii foloase ar trage
Chiar cu mintea lor cea proastă.

Încredere s-avem în alţii?
Doar în noi şi e destul.
Căci de mila ăstor oameni
Îmi ajunge, sunt sătul.

Nu că am pierdut curajul
Sau încrederea în oameni
Da nu noi suntem cei ologi
Ci un popor de oameni zdraveni.

Şi de credeţi că spun basme
Ia uitaţi-vă-n oglindă
Şi ce veţi vedea atunci
În al vost suflet să se prindă.

Veţi vedea pe Ştefan, Ţepeş
Brâncoveanu, Cantemir,
Pe Vladimirescu Tudor
Şi pe viteazul Mihail.

Poezie aveţi în sânge
Coşbuc, Goga, Minulescu,
Oameni de popor ca Creangă
Visători ca Eminescu.

Aceşti oameni, oameni mari
Vin dintr-un popor tot mare
Şi cu ei noi ne legăm
Într-o naţiune tare.

Şi cum spun eu ce gândesc,
Spuneţi ce aveţi pe suflet.
Au venit vremurile-n care
Viaţa este fără scrupet.

De-a lungul anilor şi-acum
Cu toţii ştiu că îndurăm
Dar nu ne provocaţi prea mult
Căci încă ştim să şi luptăm.

Şi-odată sângele când fierbe
Greu se poate domoli
Şi toate-armatele străine
Nu ne-or putea iar potoli.

Feriţi-vă duşmani nemernici
Feriţi-vă de cei ca noi
Căci când e unul la necaz
Vom fi cu toţii stil pe voi.

Noi v-am primit cu pace-n suflet
Când în pace aţi venit
Aţi venit cu gânduri rele
Peste graniţi v-am gonit.

Aţi plecat cu capu-n piept
Din istorie ne-aţi şters
Dar în a istoriei poezie
Încă mai lipseşte un vers.

Acel vers suntem doar noi,
Oameni simpli, doar români
Dar noi încă n-am uitat
Cine-au fost ai noşti bătrâni.

Avem suflete curate
Şi a noastră ţară încă
Pe meleagurile lumii
Este cea mai-naltă stâncă.

Nu-i din aur ca a voastră
Nu sclipim doar în afară
Dar de vi la noi în iarnă
Vei pleca crezând că-i vară.

Seara ne plimbăm pe stradă
Nu avem inima mică
Nu ca voi frică de oameni
Doar de Dumnezeu ni-e frică.

Şi acum că ştiţi ce suntem
Ştiţi ce-nseamnă omenie
Pot să spun veniţi în pace
Şi prieteni vom fi pe vecie.

poezie de Robert Botsch
Adăugat de Robert Botsch
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, România!!!

La mulţi ani dragă române, ori unde te-ai afla
La mulţi ani cu sănătate, că azi e ziua ta!
Domnul să te aibă-n pază, să ai fericire,
Şi să iţi "seteze" mintea doar pentru iubire!
Pentru ţară, pentru semeni, pentru tot ce-i bun,
Şi să nu uiţi niciodată că eşti brav ROMÂN!!!
Oriunde te vei duce şi paşii te-or purta,
Să-ţi aminteşti cu drag şi dor, că una-i ţara ta!
Să o cinsteşti cum se cuvine, s-o aperi de cei răi,
Şi să trăieşti mereu cu gândul şi-n suflet cu speranţa
Că Dumnezeu va "lucra" bine şi pentru fraţii tăi!!!

poezie de Mariana Simionescu (1 decembrie 2011)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când trece coplăria

Când trece copilăria
trece şi trecutul.
Se stinge amintirea,
se pierde începutul.
Sufletul nu plânge,
un nou început se-arată.
Credinţa-n viitor învinge,
bătălia-i câştigată.
Un nou început, prezentul
e cea ce trăieşti acum.
Simţi că a sosit momentul
să-ţi construieşti singur nou drum.
Un drum ce te îndreaptă
spre marea biruinţă,
Spre viaţa luminată,
că-n suflet ai credinţă.
Cu gândire îndrăzneaţă
vei descoperi,
pasiunea pentru viaţă.
Mai spiritual vei fi.
Aşa simţi că trăieşti.
Te vindeci de trecut.
Noi piscuri cucereşti,
Te-îndrepţi spre azimut.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În alt timp

Firul ierbii se usucă,
La fel ca sufletul de om
Pământul o să rămână,
Fără stele sau vre-un pom.

Si privim alienatici,
Timpul ăsta de gherilă
Aşteptând ca şi copii,
Să mai vină Moş Gerilă.

Totul putrezeşte-n cale,
Paşii noştrii nici n-au fost
Vor rămâne doar victorii,
Inutile, fără rost.

Când alţii o să petreacă
Pe planete-ndepărtate,
Noi v-om fi tot la colibe,
Ascunşi într-un colţ în noapte.

Iar urmaşii o să vadă,
Vremurile astea vechi
Şi pe noi în alte poze,
Fără creier sau urechi.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să scriu o poezie

Vreau să scriu o poezie
Pe o frunză de copac.
Despre acest miez de toamnă
Cât de mult Îmi este drag.

Vreau să scriu o poezie
Pe un strop de ploaie rece.
Despre timp, care fără milă
Aşa de repede trece!

Vreau să scriu o poezie
Pe palmele tale moi.
Care mă mângâie cu gingăşie
Când suntem în doi!

Vreau să scriu o poezie
Pe o rază de soare.
Care din ce în ce de dupa nori,
Mai rar răsare.

Vreau să scriu o poezie.
Pe ceru-ncărcat de stele,
Să aducă bucurie
De ziua măicuţei mele.

poezie de Vladimir Potlog (9 octombrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru ţară, pentru neam

De la daci, de la romani,
Am primit tot ce n-aveam.
Am primit glie şi ram,
Şi ne-am zămislit ca neam.

Eşti dator să lupţi, române,
Pentru ţară, pentru neam.
Pentru glie, pentru grâne,
Pentru frunza de pe ram.

Să păstrezi ţara şi neamul!
Că sunt tot ce ai mai sfânt.
Aprig să înfrunţi duşmanul,
Când calcă al tău pamânt.

poezie de Dumitru Delcă (30 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum în secolul douăzeci şi unu...

acum în secolul douăzeci şi unu,
când viaţa a devenit doar toamnă,
omenirea intră la idei
se consideră abandonată, singură, cu ea însăşi,
de când ne gândim la viitor
toate zidurile s-au strămutat,
principiul speranţei a ieşit în fugă pe geam
şi noi ne uităm cruciş unii la alţii,
hai să schimbăm lumea,
dar cu cine anume,
cu clasa muncitoare care a intrat în extaz?
te uiţi spre viitor
ca şi cum te-ai uita pe gura unui obuzier.
căutăm altă ţară pe care n-o găsim niciodată,
avem impresia că pământul goneşte nebuneşte spre autodistrugere.
toate imperiile şi-au schimbat stăpânii,
s-au schimbat şi conştiinţele,
hainele, femeile, modele,
începem să credem în viaţa de apoi,
în măreţia şi laşitatea ei,
dictatorii vin, se duc ca bufonii,
hamlet se zvârcoleşte în plasă,
faust face un rol infam şi ridicol,
roscolnicov dă cu târnăcopul,
a murit şi dumnezeu,
cine mai scaldă morţii
şi-i îngroapă
şi le răsădesc flori pe morminte,
doamneee, cât galben pe frunzele moarte,
cât albastru dureros în sânge, câte gemete înăbuşite...
măsor timpul cu pasul meu, stea după stea,
încă sunt treaz,
mă încolţeşte timpul,
număr paşii următoarei toamne,
cu toţi cocorii de pe cer,
cu toate durerile lumii,
ucid vise, voluptăţi care nu se mai întorc,
preschimb femeile în coliere şi inele
ca să semene cu alizeele albe
şi să le găsim în ţara natală a visului.

când se lasă cortina
aştept cu frică şi nemângâiat o moarte ridicolă.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (4 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai responsabili

E vremea schimbărilor, frate române
Răbdarea-i pe sfârşite, doar lupta ne rămâne
Să-nlăturăm toţi viermii paraziţi ai ţării
Ce-au sărăcit poporul şi ne-au făcut mizerii

Corupţia perfida, ucide tineretul
Că viermilor le place luxul şi bănetul
Şi-s mulţi pe trupul ţării şi tot mai nesătui
Devine tot mai greu, cu ei ca să te pui.

Au un tupeu de vierme, lipsiţi de conştiinţă
N-au nici un Dumnezeu, sunt fără de credinţă
Demnitari de frunte, în care am crezut
Au stors a noastră ţară cum nu s-a mai văzut

Formând partide frate, viermii au prins putere
De la an la au tot mai multă avere
Şi c-o nesimţire de vierme parazit
Poporul în câţiva ani, jalnic a sărăcit

Şi-n toate-i debandadă, greu de suportat
Legile sunt strâmbe, labirint curat
Poporul sărman, e împins ca să dea şpagă
Căci asta la toţi viermii le este ce-a mai dragă.

Şi şpaga e în toate, din minister în jos
Să fii cinstit acuma e tare anevoios
Te provoc române, să facem o schimbare
Pe viermi să-nlăturăm fără vreo cruţare

Şi dacă au făcut averi ce nu-s justificate
Fără nici o milă, să fie confiscate
Şi-om da la medici frate şi-om dota spitale
Că sunt lipsuri multe şi-i o mare jale

Şi-om purta de grijă la dascăli, profesori
Să-i păstrăm în ţară, nu slugi prin alte zări
Şi-om dota şi şcoala să facă performanţă
Tineretul astfel să capete speranţă.

Multe am putea face, după cum se pare
Însă asta frate, îndeamnă la schimbare
Oricare dintre noi, un pic mai responsabili
Hai să arătăm, române, că suntem capabili!

poezie de Ionel Popa (8 noiembrie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parlamentul Ruşinii Naţionale (dominat de PSD) a încălcat Constituţia şi decizia CCR timp de 9 ani refuzând să pună în aplicare rezultatul referendumului din 2009, prin care poporul suveran l-a obligat să reducă numărul de parlamentari la maxim 300 (pamflet)

Ce fel de drepturi ai, române, ce fel de suveranitate,
Când Parlamentul ţi-o ignoră, lipsit total de demnitate,
Când Constituţia o-ncalcă, când mai presus el e de legi,
Iar pentru-a' sale interese, el face mari fărădelegi,

Când referendumu-ncălcându-l, în loc ca ei să se rărească,
Sfidând, făcut-au al lor număr ca şi mai mult să îl sporească?
Ce fel de ţară e aceea şi cum să nu te înfiori,
Când Parlamentul ţării este reprezentat de infractori,

Când legile ne sunt făcute de cei ce sunt nelegiuiţi,
De cei ce legea n-o respectă şi-n rele sunt aşa hârşiţi?
Ce ţară oare e aceea, când de mulţi ani neîntrerupţi,
Chiar Parlamentul ţării este reprezentat de mari corupţi?

Ce fel de ţară e aceea, ce fel e de democraţie,
Când Parlamentul ţării este cu mult mai rău ca o mafíe,
Când preşedinte al său este un infractor ce-i condamnat?
Cum să mai scoţi obrazu-n lume, cum să mai fii român stimat?

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (30 mai 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe si iar vorbe...

( ce să fie oare?... decât vorbe goale...)

Dacă doresc ceva, 'ţi voi spune,
Aşa sunt eu şi chiar mi-e bine,
Te vreau întreg plin de iubire
Deşii sunt prea tăcută-n fire

Aştept să treacă ziua-ntreagă
Şi-apoi ne spunem tot ce vrem
Trecut-au vorbele prin faţa
Luminilor din locul gol.

Îmi place să te simt uşor,
Ca un proscris în ţara largă
A sufletului părăsit
Lângă cuvintele grămadă.

Dacă a rămas ceva să-ţi spun
Aleg o altă ţară acum
Poate şi alte vorbe bune,
Să ţi le spun mai mult în şoapte.

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era vara în care am încetat să o mai caut. Când am încuiat toate uşile, am spălat paharele de vin, am ascuns toate discurile. Vara în care nu am putut să arunc fotografiile, dar am reuşit să nu le mai privesc, să nu le mai trăiesc. Vara în care m-am scos singur de sub dărâmături, fără să o mai aştept pe ea să vină să mă salveze. Atunci am început să trăiesc din nou, dar altfel. Involuntar am început să trăiesc prin ea, chiar dacă ea încetase să-mi mai fie stâlp. A fost momentul în care ea s-a mutat de lângă mine, undeva... în mine, pentru că abia după ce am pierdut-o, am reuşit să o cunosc cu adevărat.

Andreea Blându în In Tempora
Adăugat de Andreea Blându
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anthony Findlay

Valabil atât pentru ţară cât şi pentru om,
Iar pentru o ţară ca şi pentru un om
Este mai bine să fie temută decât iubită.

Iar o ţară mai degrabă rupe prietenia
Cu toate naţiunile din lume
Decât să-şi pericliteze bunăstarea,
Declar că pentru un om este mai rău dacă-şi pierde
Banii decât dacă-şi pierde prietenii.

Iată, rup cortina care-ascunde sufletul
Unei aspiraţii străvechi:
Când oamenii vociferează pentru libertate
Ei, de fapt, vor să se-înstăpânească peste cei cu adevărat puternici.

Eu, Anthony Findlay, care dintr-un umil sacagiu
M-am ridicat pe culmea eminenţei
Până acolo încât spun mulţimii "Veniţi" – şi ei vin –
Sau spun mulţimii " Plecaţi,"
Afirm că unei naţiuni nu-i va fi niciodată bine
Şi nici nu va cunoaşte binele
Dacă cei puternici şi cei chibzuiţi nu vor avea bastonul
Şi nu-l vor folosi pe spatele celor proşti şi leneşi.

poezie de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot

Pentru tine nu–i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să fiu struna aceea
Încordată dar blândă,
Dintr-o harfă ce mângâie norii,
Ce stau gata să toarne
Ploaia târzie peste pământu-nsetat.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot s-ating obrazul curat
Al cerului tău,
Că atingerea mea
Îti va aprinde toate stelele,
Una câte una,
În noaptea ta grea...
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să-ţi mai văd o dată chipul,
Să-ţi mai mângâi o dată pleoapele obosite
Cu degete aspre de tot lutul din mine,
Că pot să-ţi mai şoptesc,
Cu glasul meu omenesc: Te iubesc!
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT,
Până când sunetul Şofarului
Va zgudui Înaltul,
Şi-atunci, ceea ce-a fost
Prea puţin,
Sau prea mult,
Va fi TOT.

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (iulie 2011, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Problemele nu dispar. Pe măsură ce evoluezi, ele devin din ce în ce mai mari. Când aveai 10 ani problema era că nu ai bani de buzunar. Acum ai un venit dar ai şi alte probleme. Poate trebuie să te întreţii singur dar cel puţin ai banii tăi. Probleme însă sunt mai mari. Apoi îţi faci o firmă. Câştigi mult mai mulţi bani însă stresul şi cheltuielile au crescut şi ele mult, precum şi responsabilităţile. Problemele nu dispar niciodată ci devin direct proporţionale cu puterea noastră de a le duce pe umeri. Paradoxul e că în timp ce problemele tale devin din ce în ce mai mari, tu poţi să devii din ce în ce mai fericit. "Când o să am, şi când o să fiu, am să fac" este păcatul pe care mulţi oameni îl fac. Nu vei avea niciodată fericirea dacă nu reuşeşti să fii fericit chiar în clipa asta pentru că privind la viaţa ta, erai mai rău acum mult timp. Dacă după tot drumul pe care l-ai parcurs, după ce ai supravieţuit şi încă eşti în picioare, nu poţi să fii recunoscător şi fericit, când crezi că vei fi? Problemele tale vor deveni şi mai mari pe măsură ce viaţa trece. Ştiind acest lucru ce ai de gând să faci diferit începând din acest moment?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!