Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Acum în secolul douăzeci și unu...

acum în secolul douăzeci și unu,
când viața a devenit doar toamnă,
omenirea intră la idei
se consideră abandonată, singură, cu ea însăși,
de când ne gândim la viitor
toate zidurile s-au strămutat,
principiul speranței a ieșit în fugă pe geam
și noi ne uităm cruciș unii la alții,
hai să schimbăm lumea,
dar cu cine anume,
cu clasa muncitoare care a intrat în extaz?
te uiți spre viitor
ca și cum te-ai uita pe gura unui obuzier.
căutăm altă țară pe care n-o găsim niciodată,
avem impresia că pământul gonește nebunește spre autodistrugere.
toate imperiile și-au schimbat stăpânii,
s-au schimbat și conștiințele,
hainele, femeile, modele,
începem să credem în viața de apoi,
în măreția și lașitatea ei,
dictatorii vin, se duc ca bufonii,
hamlet se zvârcolește în plasă,
faust face un rol infam și ridicol,
roscolnicov dă cu târnăcopul,
a murit și dumnezeu,
cine mai scaldă morții
și-i îngroapă
și le răsădesc flori pe morminte,
doamneee, cât galben pe frunzele moarte,
cât albastru dureros în sânge, câte gemete înăbușite...
măsor timpul cu pasul meu, stea după stea,
încă sunt treaz,
mă încolțește timpul,
număr pașii următoarei toamne,
cu toți cocorii de pe cer,
cu toate durerile lumii,
ucid vise, voluptăți care nu se mai întorc,
preschimb femeile în coliere și inele
ca să semene cu alizeele albe
și să le găsim în țara natală a visului.

când se lasă cortina
aștept cu frică și nemângâiat o moarte ridicolă.

poezie de (4 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-BucovuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 27 octombrie 2018.
Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Citate similare

Scrisoare-poem

prietene, am aflat că ai murit demult,
am intrat la idei când am auzit ca te-a abandonat viața,
într-un sicriu amărât,
ce speranță să mai am eu când știu că ai fost viu
și-acum zaci cu viermii la un loc?
tu nu te mai uiți spre viitor,
eu nu mă mai uit spre trecut,
inima ta atrage viermii,
inima mea atrage vulturii,
noi nu mai găsim nicio țară,
nici în stânga, nici în dreapta,
niciun râu, nicio mare,
în care să ne desfătăm și noi
și să fumăm o țigară în liniște.
dacă imperiile și-au schimbat stăpânii,
noi ne schimbăm domiciliile,
căci conștiințele le-am schimbat de multe ori.
când vorbeam despre viitor,
tocmai atunci principiul speranței a ieșit pe ușă,
și-am rămas uitându-ne unul la altul chiorâș.
ce dacă am iubit aceeași femeie?
pe tine nu te mai doare nimic,
pe mine mă mai doare gelozia,
și acum mă întreb ce-ai căutat tu în patul nevestei mele,
s-a scris cam puțin despre acest episod,
poate fac din el un roman de dragoste
cu care voi rupe buricul târgului.
într-un timp îmi spuneai vei emigra în america,
cred însă că n-ai mai avut timp,
trebuia cearnă cineva bălegarul din cimitir.
odată și odată toți ajungem aici,
adio dorințe, adică privești și tu o tăietură de rochie
mai sus de genunchi,
sau să te pierzi într-un mov,
aprins de pasiuni,
tai privirile unei dame cu ascuțișurile ochiului,
privești aterizarea unui fund de femeie
pe patul de dragoste,
să mai retrăiești asemenea clipe,
pătrunzi în miezul unei muzici,
în ritm de dans sudamerican,
desfaci câteo bluză
pentru un sân în călduri,
joci un rol pe la agențiile matrimoniale ;
noi am fost mereu în probe,
refer la convorbirile noastre despre metafizică
care ne-au înnebunit,
pe tine chiar mortal,
pe mine parțial.
ce nepregătiți am fost atunci!
nu știam ereziile se pedepsesc,
la orice stare de potop tu răspundeai cu miturile genezei,
la ce ți-au folosit toate astea?
îmi spuneai mereu, divinizând eroarea,
-ți cauți alt drum,
citeai în ochi, în astre, în forme, în cărți, în semne,
doreai mori la paris, în susurul senei sau pe mon parnas,
să nu știe nimeni de tine,
visezi vei fi înmormântat cu alămuri de muzici militare ;
efemere gânduri, în secreta plasă a timpului,
tăcută gălăgie care a risipit incertul contur al lucrurilor.
ziceai ești buddha
și așezi timpul după alte principii,
tăiai de pe răboj toamnele,
care-ți purtau indispozitia peste tot,
erai scârbit de iluzia urbană
și-mi tot povesteai e o minune când o ființă
îți respiră așa de liniștit în brațe, la piept,
în timp ce inima-ți bate în vâltoarea unei mari pasiuni.
știu eram doi nebuni care plănuiam răsturnam universul,
și ce mici și imbecili am devenit
crezând dacă murim noi, va muri întreaga lume.

poezie de (25 iunie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-BucovuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Țara mea

O, țară de când tot aștept
Să vină momentul prielnic,
Să-ți scriu o poezie cu gând înțelept,
Pentru realizări, într-un ritm melodic.

Ca să ne bucurăm cântând,
De starea mândră-n care te-ai afla,
Poporul iasă strigând,
Slavă! pentru patria mea.

Dar, iată mult timp a trecut
De când ne-am revoltat pentru mai bine,
Dorințele nu s-au îndeplinit,
Toate au devenit ca niște vise.

O singură sansă a mai rămas,
La mulți de a pleca din țară,
Cu supărări și fără glas,
De copii s-a-ndepărtat ca să și-i crească.

Și tinerii nou absolvenți,
Alții cu mare performanță,
Au tot pornit spre alte zări
Inteligența să o folosească.

Pe-acolo și-au creat viitor,
Devenind mari colonii române,
Urmașii vin acum la bunicii lor,
Fiind totuși, de altă națiune.

De ne-nțeles ce s-a-ntâmplat,
Când noi credeam că se cuvine,
După conducătorul alungat,
Totul fie mult mai bine.

Ce să mai credem noi acum,
Când în așa "democrație",
S-a dovedit fără cusur,
n-ai încredere în nime'.

Poate cei în alte țări plecați,
Cu experiența câștigată,
Vor reveni curând încurajați,
Din sfera întunecată să ne scoată.

De-aceea țară dragă tot aștept,
Să vină momentul prielnic,
Să-ți scriu o poezie cu gând înțelept,
O odă, cu glasul poetic.

poezie de (1 martie 2018)
Adăugat de Dumitru RăscolSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Înțelepciunea morții

Cine nu se naște nu moare.
Moartea e cea mai trainică lucrare a lui Dumnezeu.
Soarta ta este de muritor, dorințele te depășesc.
Cu cât ai mai mult, cu atât pierzi mai mult prin moarte.
Râsul este izvorul vieții, plânsul este al morții.
Să trăiești ca și cum ai fi nemuritor, mori cu aceeași credință.
În fiecare om zace un mort – trecutul.
Când mori te întorci la locul nașterii.
Nu vorbi des despre moarte, îi poți atrage atenția.
Datorită morții a intrat morala în viața noastră.
Viața este un împrumut al morții.
Pot trăi la nesfârșit cei ce nu au nimic de făcut.
Când știi de toate mergi spre moarte cu ochii închiși.
De unde știm că nu ne așteaptă cu dor cei care au plecat?
Știm vom muri, dar nu știm uneori am murit deja.
Nu preocupă moartea acum, am să mă ocup de ea după.
Moartea ta este treaba altora, nici tu nu te poți ocupa de ea.
Nu ducem lipsă de timp, ci de viață.
Cunosc moartea mai bine decât morții.
Cine pătrunde trufaș în moarte?
Cineva arde, cineva putrezește în viață fiind.
Orice termen de garanție amintește de moarte.
Spitalele au nevoie de bolnavi, cimitirele de morți.
Cei vii se duc, morții rămân ca martori.
Când viața nu există, nici moartea nu are loc.
Iubirea nu ne apropie și nici nu ne depărtează de moarte, dar ne dă curaj.

poezie de
Adăugat de Boris Marian MehrSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Când recunoaștem în noi starea de martor și o transcendem, noi vedem suntem eterni nenăscuți și atunci, cui îi e frică, cine moare? Așa cum în coșmarul din noaptea trecută nu te-ai îndoit deloc că ai murit și totuși tu te-ai trezit Tot în patul tău, ca în fiecare dimineață, exact la fel, când credem că am "murit" în veghe, noi ne trezim ca Dumnezeu cel viu, care este Viața din tot și din toate. TU nu te naști și nu mori, DOAR VISEZI ASTA. ȘI ATUNCI, CINE EXPERIMENTEAZĂ FRICA, CINE SE NAȘTE, CINE MOARE?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ești altfel

Cât te-ai schimbat iubită primăvară,
Pe lângă ploi ai și ninsori,
Cât de-ncâlcită ești spre seară,
Ești cum n-ai fost pe vechii zori.

Acum ești verde cu răceală,
Acum ești caldă peste flori,
Apoi ești albă de zăpadă,
Ești cum n-ai fost pe ochișori.

Cât te-ai schimbat de astă vară,
Când ai plecat unde nu știu,
Lăsându-ți sora tropicală,
Să ardă verdele cel viu.

Îmi pari atât de supărată,
Pe pomi, pe flori și-apoi pe noi,
De-aș ști ce ți-am făcut surato,
Cât m-aș certa întins sub ploi.

Cât te-ai schimbat iubită primăvară,
Te porți de parcă te răzbuni,
ai găsit pădurea rară
Și luncile ce nu mai sunt.

E timpul, scurs, pleci surato,
E timpul tău să nu mai fii
Și-ai să dispari îngândurată,
Cu stolul tău de păpădii.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Senectute, frumoasă ești!

este senectutea timpul fericirii noastre?
animalul din noi a murit demult,
acum trăim cu sufletele noastre
printre forme luminoase și vagi ce nu-s încă beznă.
cuprindeam în brațe toate orașele
și câmpiile fără de sfârșit,
penumbra pe care o vedem este lentă și nu doare,
ea curge pe un povârniș, semănând cu eternitatea.
femeile au gustul melancoliei
și le găsim în paginile cărților nescrise,
toate astea nu trebuie să ne înspăimânte,
au o întoarcere a lor în timp,
drumurile noastre au fost ecouri și pași,
femei, bărbați, agonii, învieri, dezamăgiri, iluzii,
zile și nopți, răstimp între vise și vise,
iernile cu zăpezile frumoase,
verile cu tumultul vieții,
toamnele cu melancolii,
primăverile cu florile din inimi,
să le putem uita așa usor?
cartagina, infernul, glorii, între zori și amurg,
istoria ne topește pe toți în smalțul pământului,
nu rămâne decât
plânsul străvechi al mumei pe morminte...

poezie de (14 iulie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-BucovuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Senectute, frumoasă ești!

este senectutea timpul fericirii noastre?
animalul din noi a murit demult,
acum trăim cu sufletele noastre
printre forme luminoase și vagi ce nu-s încă beznă.
cuprindeam în brațe toate orașele
și câmpiile fără de sfârșit,
penumbra pe care o vedem este lentă și nu doare,
ea curge pe un povârniș, semănând cu eternitatea.
femeile au gustul melancoliei
și le găsim în paginile cărților nescrise,
toate astea nu trebuie să ne înspăimânte,
au o întoarcere a lor în timp,
drumurile noastre au fost ecouri și pași,
femei, bărbați, agonii, învieri, dezamăgiri, iluzii,
zile și nopți, răstimp între vise și vise,
iernile cu zăpezile frumoase,
verile cu tumultul vieții,
toamnele cu melancolii,
primăverile cu florile din inimi,
să le putem uita așa usor?
cartagina, infernul, glorii, între zori și amurg,
istoria ne topește pe toți în smalțul pământului,
nu rămâne decât
plânsul străvechi al mumei pe morminte...

poezie de (14 iulie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-BucovuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Senectute, frumoasă ești!

este senectutea timpul fericirii noastre?
animalul din noi a murit demult,
acum trăim cu sufletele noastre
printre forme luminoase și vagi ce nu-s încă beznă.
cuprindeam în brațe toate orașele
și câmpiile fără de sfârșit,
penumbra pe care o vedem este lentă și nu doare,
ea curge pe un povârniș, semănând cu eternitatea.
femeile au gustul melancoliei
și le găsim în paginile cărților nescrise,
toate astea nu trebuie să ne înspăimânte,
au o întoarcere a lor în timp,
drumurile noastre au fost ecouri și pași,
femei, bărbați, agonii, învieri, dezamăgiri, iluzii,
zile și nopți, răstimp între vise și vise,
iernile cu zăpezile frumoase,
verile cu tumultul vieții,
toamnele cu melancolii,
primăverile cu florile din inimi,
să le putem uita așa usor?
cartagina, infernul, glorii, între zori și amurg,
istoria ne topește pe toți în smalțul pământului,
nu rămâne decât
plânsul străvechi al mumei pe morminte...

poezie de (14 iulie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-BucovuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce rost?!

Destinul meu n-a fost prea blând,
Prea mulți în viață mi-au intrat,
S-au adunat în ea pe rând,
Fără măcar fi-ntrebat.

Am încetat să mă mai plâng,
unii intră și nu-ntreabă
Dar parcă tot mai mulți se strâng
În viața mea, cei fără treabă.

Și nu-ncetează tot vină
Se-ntrec cu toții dând năvală
Cu cât, de ei, este mai plină
Cu-atât e viața mea mai goală!

Numai acei ce eu i-aș vrea
Nu sunt pe-aproape când mi-e dor
Și atunci când vin unde să stea?
alții stau pe locul lor!

Unii s-au instalat în lege,
Alții voința mi-o supun
Dar niciunul nu-nțelege
viața mea nu-i bun comun!

Abia putând să mai respir
De câți se-nghesuie în ea
Mă dau deoparte și mă mir:
Ce rost am eu în viața mea?!

poezie de din revista "Cugetul"
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Glossă nouă

Motto:
Drag Poet, de când ai plecat...
În țară nimic nu s-a schimbat

"Vreme trece, vreme vine..."
Cu minciuna cât mai ține?
"Toate-s vechi și toate-s toate..."
Se descurcă cine poate.
"Ce e rău și ce e bine?"
Când trăiești viață de câine.
"Tu te-ntreabă și socoate..."
De-ți ajung banii ne moarte.

"Nu spera și nu ai teamă!..."
Când poliția te cheamă..
"Ce e val cu valul trece..."
Vorbe-n vânt cu apă rece.
"De te-ntreabă, de te cheamă..."
Te miri ca la panoramă.
"Tu rămâi la toate rece..."
Nu un an, de trei ori zece.

Ce le pasă dacă ție
Ți s-a stins orice dorință...
La tâlhari cu-a lor hoție,
N-ai nici milă, nici credință..

Huzuresc împărătește...
Cu minciuna cât le ține;
Alți flecari, altă poveste...
Vreme trece, vreme vine.

Se descurcă cine poate –
Cel care a tot furat...
De-așa vremi avurăm parte,
Și întruna-am îndurat...
Unii mor..., s-au săturat,
Alții dau abil din coate;
Ce-ați crezut că s-a schimbat?
Toate-s vechi și toate-s toate.

Fratele ce-ți fuse bun
Ani în șir, chiar mama ta...
Nu te vor! Așa o spun
Mulți tribuni de mahala.
Poți avea pe cin' crezi!...
Când trăiești viață de câine;
De ești treaz, parcă visezi –
Ce e rău și ce e bine...

pământul nu-l mai vrei,
Nici recolta s-o culegi;
Asculți vorbe la mișei,
Te căznești și nu-nțelegi

Să-ncropești un parastas...
Îți ajung banii de moarte?
Doar atât ți-a mai rămas –
Tu te-ntreabă și socoate.

te apără de rele
Și dreptate ție-ți face,
Te ferește de belele...
E activă doar când tace..
Ce e rău în toate astea?!...
Azi poliția ție-e mamă;
S-o iubești, asta-i năpasta...
Nu spera și nu ai teamă.

Că aștepți apa intre
Iar în matcă, între maluri;
Unii spun că nu ai minte...
Marea naște alte valuri.
Vorbre-n vânt și apă rece –
Din belșug la fiecare...
Mulți neghiobi pământul are,
Ce e val cu valul trece.

Ce-a putut ochiul -ți vadă,
Câte ai să pătimești...
Ți se pare-o promenadă?
Cine-o face, nu ghicești!...

Te-ngrozești dar nu mai strigi,
Stai mirat la panoramă...
Nu te miști, ce-ai să câștigi?
De te-ntreabă, de te cheamă.

Vezi că lumea-i trecătoare...
Unii și-au ieșit din minți,
Căci minciuna-nșelătoare –
Tu la prag acum te uiți.
O -mi dai cu capu-n grindă...
Nu un an... de trei ori zece,
Asta bine o să-ți prind㠖
Tu rămâi la toate rece.

Nu un an, de trei ori zece
Stai mirat la panoramă;
Vorbe-n vânt cu apă rece,
Când poliția te cheamă.
De-ți ajung banii de moarte
Când trăiești viață de câine...
Se descurcă cine poate –
Cu minciuna cât mai ține.

poezie de
Adăugat de Marin Voican-GhioroiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Dumnezeu toate le-așează

Când verdele planetei dispare,
Dispare și viața pe pământ.
Soarele nu mai răsare,
Nu mai e ploaie, nici vânt.

Când apocalipsa vine,
Pământul se face scrum.
Din el nimic nu mai rămâne.
Totul e negru și fum.

Universul nu ne reciclează.
Clonă, nu ne poate face.
Dumnezeu toate le-așează,
În fața lui, lumea tace.
Nimic nu ne luminează,
Moartea viață, nu se face.

Chiar dacă pământul moare,
Galaxia nu dispare.
Altă stea pe cer apare,
Cu timpul și ea dispare
Fiindcă e tot căzătoare.

poezie de (15 mai 2012)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Eu vin din lumea lui Marinetti

eu vin din lumea lui marinetti,
aruncând totul la pământ,
la dracu dragoste, iubire
și toate câte-s în inimă,
această cârpă cu care
s-au șters toți pe mâini,
acum dansăm printre
mese și scaune ca saltimbancii,
ne dezbrăcăm hainele
și ne scălămbăiem în oglingă
ca niște maimuțe din junglele africane,
hai, veniți, intrați în joc,
doi pași înainte
și unul pe loc,
ce frumos ne stau la gât
lanțurile de aur
în acest azur lins pe ochi,
ținem steaua lumii pe umărul drept
și avem armuri de oțel pe piept.

în serile când luceafărul
în galop fuge pe cer,
noi ne destrăbălăm în lumea lui dionis
pe lângă delfinii din adânc,
rupți din refugiul ultimului delir.

degeaba punem cuvintele în cuiburi goale,
n-are cine să le clocească,
ele sângerează din consoane,
mor în damf de parfum
ca merele domnești infectate de viermi.

ascultați melodile acestei toamne,
când frunzele acompaniază tristețea,
ca niște evantaie japoneze pe fața unei gheișe,
ascultați cum plâng pietrele de jad
sub freamătul copacilor,
flaute sub lună, îndurerate
de despărțirile de gâtul de colan al madonelor,
ascultați tristețea frunzelor de plop sub bătaia vântului,
ascultați cum filozofii pun diagnostic aureolat viitorului,
un fel de zefir de bucurii cu râsete pe ghirlănzi spumoase.

inimi flămânde ca niște câini în haite
îngurgitează iubirea pe nerumegate,
răscolind în carnea efemeră, pândind inalterabilul.
visăm mereu incendii apocaliptice
care să prefacă în scrum sărmanele noastre ființe
imperfecte și vulnerabile,
ne revoltăm de destinul biologic al lumii,
dar nu vedem ochiul rece al morții
cu rostogolirea pământului spre neant.

poezie de (20 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-BucovuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Teză despre moarte

o parte din sufletul meu e în doliu
după părinții dragi care-au murit
pământul i-a acoperit ca un lințoliu
dar ei sunt împăcați cu fața spre zenit.

așa e viața cu moartea sfântă lege
ne naștem cu ea o purtăm în noi
dar nu e om acela care nu culege
lumini și fericiri savuroase și moi.

încă viața o iubesc cu moartea în spinare
încă nu știu cum să o confrunt
cu probleme apasă spatele doare
suspină și timpul prin părul cărunt.

când va veni ziua să nu-l văd pe soare
am să-i zâmbesc morții n-am să mă încrunt.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când te uiți ce-i viața

Când te uiți ce-i viața, pe-a toamnei crude bolți,
Observi că-i un Mordor cu uriașe porți!

Când te uiți ce-i viața, privind cum timpul trece,
Sa știi viitorul e-al dracului de rece!

Când te uiți ce-i viața, în prag de Anul Nou,
Vezi cum se-nvârte roata, ca la un cazinou!

Când te uiți ce-i viața la un televizor,
O parte-i comedie, iar restul film horror!

Când te uiți ce-i viața-n al soarelui apus,
Tânjești după cei dragi, care demult s-au dus!

Când te uiți ce-i viața, nu fi pesimist,
E câte-un happy-end ce se termină trist!

Când te uiți ce-i viața, privind marea-nspumată,
E valul care nu se va-ntoarce niciodată!

poezie de , după Mihail Lermontov (decembrie 2013)
Adăugat de Alex DospianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Cum poate primarul să stea la masă cu familia lui când știe că toți tinerii din sat, din comună sunt duși în lumea întreagă? Nu ai un tânăr care să-ți facă o sobă, o poartă, un scaun românesc. Nu-l găsești. Acesta este un duh de nestatornicie, exact ceea ce era în viața barbarilor de altadată care au venit peste noi și s-au așezat în Câmpia Panonică. Toate neamurile și-au găsit adăpost la noi, cum au fost hunii, se gândesc acum să capteze, ia când Ardealul, când Basarabia, când Dobrogea. Și politica europeană este de-a valma, dusă după interesele câtorva. A mai venit și moda asta a unicului guvern european, ceea ce duce cu gândul că s-a apropiat sfârșitul lumii.

citat din
Adăugat de Dan NicorescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Căutăm fericirea, dar nu înțelegem cu ea se află în fericirea celor de lângă noi. Frustrarea este primul inamic al fericirii, apoi închistarea în norme palpabile, după care orbirea spiritelor ce gravitează în jurul unor idei fixe. Fericirea o găsim în lumină, în cânturi și flori, în ziua ce se arat㠖 răsărit și apus, dar înainte de toate o găsim în zâmbetul și liniștea pe care o emană semenii noștri – acea energie pozitivă ce ne încarcă spiritual.

aforism de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Ignoranța, scepticismul, aroganța și inconștiența fac parte din lumea noastră interioară, iar dacă acum viața nu este așa cum ne dorim este tot din cauza a ceea ce se află în interiorul nostru. Cum am putea fi fericiți și să avem viața pe care o visăm când niciodată, ceea ce avem acum nu este suficient de bun? Recunoștința, iubirea, acceptarea și curajul sunt armele noastre, care vin tot din interior și ne pot face fericiți. Când ai vreo pretenție, vreo supărare de genul celor pe care le ai zilnic, adu-ți aminte ești viu, respiri, exiști și poate se nimerește ca afară fie și o zi cu soare. Dacă nu ai avea aer și te-ai sufoca, ai da toate posesiunile, toate privilegiile sociale, toate pretențiile doar pentru acest dar minunat: cel al vieții și al aerului din plămânii tăi. Dacă ai avea puterea fii recunoscător pentru tot ce ai acum în viața ta în plus, nu doar pentru aerul din plămâni, cât de bogat ai fi?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina-Maria Constantin

Voiajul către viitor

Provocăm viitorul utilizând la maxim prezentul,
Iubirea Universală sperând să găsim,
în voiajul către viitor purcedem deși uneori nu-l dorim,
gândind că-i mai bine aici rămânem trăind momentul.
De iubirea tuturor înconjurați, convinși nicicând
nimeni nu va dispărea și timpurile bune vom păstra
decât s-atingem întunericul unui mâine plângând,
nefiind poate în măsură clipele negre a gestiona.
Nu te încrede în totalitate dar încearcă!
Ai frică de moarte?
Nu trebuie căci ea e adevărata pace,
e sora ce va răspunde întrebărilor noastre vorace
cele mai de neconceput dar mai întâi de toate,
merităm trăim viața negândind la moarte.
Ne naștem o singură dată
dar murim de multe ori pentru a renaște
până când moartea făr'de-ntoarcere,
în ceruri ne va recunoaște
prin pacea și răspunsurile avute la întrebările toate.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Moarte, tu n-ai nume de Om

(scris pe patul de spital, aprilie 2018)

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă și un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăbovește jos
sub deal un pic
sting lumina apa
gazul și să las o cheie
ori nu știai am
o mamă și un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca și când
ar fi fost fie
un anotimp în care
aș fi putut plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
-ți mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
și sunt gol-goluț că n-am putut
-mbrac nimic
așa sun Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
strâng trecutul și viața între dinți
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ți-am spus răgaz -mi dai
să mai zăbovești la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar știai
că-i bolnav și trist
și-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei -mi dai
un se4mn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
știu că te grăbești
și-i musai
revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu știai
și o mamă care a lăcrimat destul
și-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greșit de vii pândind
și totuși dacă vii
adu-mi și tu ceva -mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost și încă sunt

noa haide moarte hai

pășește-n cet de poți
injectează-mi în vene noaptea
fie și în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mî-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
taci...

poezie de din Lacrimi de pe altarul trupului (aprilie 2018)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Mariana Eftimie Kabbout

Dragul meu...

Să numeri câte stele sclipesc pe cer mereu
Le număr eu pe cele care nu-s...
Tot căutând lumina spre care eu m-am dus
Căci n-am ajuns acolo, dragul meu...

Să numeri anii toți ce scriși ne-au fost pe frunți
Îi număr eu pe cei care mai vin
Și între noi să faci un pod din flori de crin
Să-ncununeze ale noastre nunți

Dac-ai să uiți acum, aminte-am -ți aduc
De la-nceput s-o iei fără regret
Purtându-ți azi iubirea ca pe un sfânt secret
Pe care nu l-a șters al vieții truc

Când am -ncerc să număr săruturile tale
Vor naște-n mine clipe care nu-s
În timp ce tu, încătușat, de remușcări sedus
Vei bântui-n văzduhuri ireale

Arată-mi dragul meu, acum, cât m-ai iubit
Căci eu rămas-am astăzi cu nimic...
Doar mări învolburate am tot închis în plic
Temându-mă de valul răzvrătit

Și de va fi să uiți, poți uita cu bine,
Eu am uit doar ceea ce n-a fost...
Voi încerca -nvăț ca niciodată, pe de rost,
număr stelele, dar... fără tine...

poezie de din Atingeri Divine
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 15 iunie 2017.
Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: O dată la cât timp trebuie schimbat uleiul de motor? Fii primul care răspunde!
Direcționează
3,5%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!