Când străjerul a văzut lumina

Iarnă, vară... străjerul stătea de veghe sus,
pe acoperişul palatului lui Atreus.
Acum, iată, el aduce veşti bune. A văzut focul aprins
pe piscul din depărtare şi-i fericit; corvoada lui a luat sfârşit:
nu-i uşor să stai acolo zi şi noapte în frig şi-n arşiţă,
aşteptând lumina focului
de pe vârful muntelui Arachnaion.
Acum a apărut îndelung aşteptatul semnal. Totuşi, când vine,
fericirea aduce mai puţină bucurie decât şi-ar imagina cineva.

Oricum, am câştigat mult: ne-am eliberat
de speranţă şi de aşteptare. Multe lucruri se vor mai întâmpla
casei Atrizilor: nu trebuie să fii un mare înţelept
pentru a ghici asta acum, când străjerul a văzut lumina.
Aşa că să nu exagerăm.
Lumina este bună; şi cei care vin sunt buni,
cuvintele şi acţiunile lor sunt şi ele bune.
Avem motive să credem că totul va decurge bine.
Iar Argosul se poate descurca şi fără neamul Atrizilor.
Vechile familii nu-s veşnice.

Desigur, mulţi oameni vor avea câte ceva de spus.
Noi trebuie să ascultăm. Dar nu ne vom lăsa înşelaţi
de cuvinte precum Indispensabil, Unic şi Măreţ.
Altcineva indispensabil, unic şi măreţ
va fi întotdeauna aici la momentul potrivit,

*Atrizii- familie celebră pentru blestemul care i-a urmărit pe membrii săi (Agammenon, Menelaos, Egist, Ifigenia, Electra, Oreste) datorită nelegiuirilor strămoşilor, Tantalus şi Atreu.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!