Cavaler

Cavalerul în neagră armură străbate
călare în lumea vuind.

Şi-afară e totul: ziua, văile toate
şi prieteni şi duşmani şi-ospeţe-n palate
şi vara şi fata şi codrul, cetate
de Graal şi de mii de ori Marea Divinitate
pe străzile toate domnind.

Totuşi, sub platoşa cavalerească,
unde-i inelul cel mai cernit
moartea-i ascunsă şi trebuie să gândească,
să gândească:
spada când va ţâşni în sfârşit
prin plasa din fierul cel tare,
liberatoarea spadă străină-n avânt,
să mă salveze din ascunzătoare,
unde atâtea zile-ntr-un loc
am stat strivită de-acoperământ –
ca-n urmă însumi să mă-ntind mare în zare
şi să joc
şi să cânt.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărţii întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care nu vrea să gândească e bigot, cel care nu poate să gândească e prost, cel care nu îndrăzneşte să gândească e sclav.

citat clasic din William Drummond
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul II

Şi-aproape-o fată-a fost şi s-a iscat
din fericirea unică a lirei,
senin luci prin vălul primăverii
şi în urechea mea îşi făcu pat.

Dormea în mine. Totul somn era.
Copacii ce-am admirat vreodată,
cerul palpabil, lunca mângâiată
i-orice uimire ce a fost a mea.

Dormea dar lumea. Cum a fost creată
de tine, zeu ce cânţi, de nu dorea
să fie trează? Se iscă, dormi.

Şi unde-i moartea-i? Oare vei găsi
acest motiv, cât cântul va dura?
Din mine unde cade ea?... Aproape-o fată

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

El începu apoi a scoate limbile din sân şi a le arăta la toată adunarea, şi de câte ori arăta o limbă de atâtea ori cădea şi câte o pernă de sub ţigan, până ce, în cele din urmă, căzu şi el de pe scaun, atât de tare se speriase dihania. După aceea voinicul nostru spuse toate câte a păţit, şi cum a făcut de a ţinut noaptea atât de mult timp. Nu-i trebui împăratului să se gândească mult şi să vază că voinicul care vorbea avea dreptate, şi cum era de supărat pe ţigan, pentru mişelia şi minciuna lui cea neruşinată, porunci şi numaidecât se aduse doi cai neînvăţaţi şi doi saci de nuci, legă pe ţigan de coadele cailor şi sacii de nuci şi le dete drumul. Ei o luară la fugă prin smârcuri, şi unde cădea nuca, cădea şi bucăţica, până ce s-a prăpădit şi ţigan şi tot. În urmă pregătindu-se lucrurile, după câteva zile făcu nuntă mare, şi luă românaşul nostru pe fata împăratului de soţie, şi ţinu veselie mare şi nemaipomenită mai multe săptămâni, puindu-l şi în scaunul împărăţiei, iară fata lăcrămă şi mulţumi lui Dumnezeu că a scăpat-o de sluţenia pământului, de harapina spurcată.

Petre Ispirescu în Balaurul cel cu şapte capete
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi de toamnă

E vremea, Doamne! Vara a fost lungă.
Aruncă-ţi umbra peste cadranele solare
şi vânturile pe câmpii le-alungă.

Dă fructelor din urmă porunci să fie pline;
mai dă-le două zile de la sud,
îndeamnă-le s-ajungă coapte bine,
şi toarnă dulce suc în vinul crud.

De-acum cel fără casă mereu pribeag va fi.
Cel singur va fi singur vreme lungă,
va sta de veghe, lungi scrisori va scri
şi prin alei mereu va rătăci, neliniştit,
când frunzele s-alungă.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai greu e să-i faci pe oameni să gândească. Sau să nu gândească.

aforism de Valeriu Butulescu din Stepa memoriei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cercuri tot mai vaste îmi depăn viaţa mea

În cercuri tot mai vaste îmi depăn viaţa mea
şi-mi fac deasupra lucrurilor drum;
pe cel din urmă, poate, nu-l voi mai încheia,
dar îl voi încerca oricum.

Împrejurul lui Dumnezeu, turn străvechi, zbor mereu,
de mii de ani tot zbor fără-ncetare;
şi nu ştiu încă bine ce sunt:
o vijelie, un vultur, ori un cântec mare.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roza vitraliilor

A labei lor trândavă lunecare
tăcere iscă,-ameţitoare-n noi,
ca, brusc, privirea-n jur rătăcitoare,
una din mâţe să ne-o prindă-apoi,

cu sila-n ochiu-i mare, să ne ia
privirea ce, cuprinsă ca-n vâltori,
o vreme încă mai înoată-aşa,
şi cade-apoi într-un leşin uşor,

când ochiul cel părelnic dormitând,
se cască şi se strânge-n vuiet sferic,
şi-o smulge până-n roşu sânge-afund –:

Aşa-nhăţau rozete mari, în domul
cel vechi, o inimă, din întuneric,
şi o trăgeau cu ele-adânc, în Domnul.

sonet de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duşmanul cel mai mare

Nici acum, bogat în ani,
Nu duc lipsă de duşmani.
Dar duşmanul cel mai mare
Sunt eu însumi, cel mai tare!

epigramă de George Budoi din Autoironii (15 octombrie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, întuneric...

Întuneric din care m-am născut,
te iubesc mai mult decât iubesc toate focurile
care străjuiesc lumea –
pentru că focul creaza un cerc de lumină în jurul oricui
şi-apoi, dincolo de limitele acestuia,
nimeni nu mai ştie nimic despre tine.

Dar întunericul atrage spre el totul –
forme şi focuri, animale şi... pe mine;

cât de uşor le-adună pe toate! –
forţe şi oameni –

şi este posibil ca o mare prezenţă să se mişte-alături chiar acum.

Eu cred în nopţi.

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce citeşte

Citeam de mult. Din după-masa ceea
când ploaia la ferestre fremăta.
Vântul de-afară nu-l mai cunoşteam
în cartea grea.
Priveam în carte cum te uiţi în oameni,
în oamenii întunecaţi de gânduri,
alături timpul se zgâia la rânduri.
Brusc paginile-au răsărit senine
şi-n locul bâiguielilor firave
sta scris pe toate seară, seară...
nu m-am uitat pe geam şi totuşi curg
cuvintele şi şiruri lungi se frâng
din rândurile lor împrăştiate...
Acuma ştiu că peste încărcate
grădini, sclipind, sunt bolţile departe;
soarele ar fi trebuit să mai coboare.
Şi-acum se lasă noaptea peste zare;
risipa se adună-n pâlcuri rare,
pe drumuri lungi trec oamenii în noapte
şi de departe ca şi cum ar creşte
nimicul întâmplat se desluşeşte.
Şi dac-acum ridic din carte ochii,
nimic nu mi-e străin şi totul mare.
aici trăiesc ce se petrece afară
şi peste tot nimic n-are hotare;
dar mă-mpletesc şi mai adânc în linii
când ochii mei pe lucruri se coboară,
pe simplitatea gravă a mulţimii;
atunci încet pământul se revarsă.
Şi bolta-ntreagă-ncearcă s-o cuprindă:
întâia stea e cea din urmă casă.

poezie celebră de Rainer Maria Rilke
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te găsesc în lucrurile toate

Eu te găsesc în lucrurile toate,
cărora li-s bun şi frate-mi eşti;
Ca o sămânţă, te aprinzi şi poate
în cele mari, mare te dăruieşti.

Acesta-i jocul forţei cea adevărate,
trece slujind prin lucrurile toate:
crescând în rădăcini, în trunchiuri piere
şi-n vârfuri, pare-o înviere.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (24 septembrie 1899, Berlin-Schmargendorf), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Singurătatea ca o ploaie-mi pare.
Din mări ea suie către înserare;
şi din câmpii pierdute-n depărtare
suie la cer, statornicu-i lăcaş.
Şi-abia din cer se lasă pe oraş.

Şi plouă-n ora vag crepusculară,
când toate străzile spre zori se-ndreaptă,
când trupuri ce nimica nu aflară,
dezamăgit şi trist se trag deoparte;
când oameni care se urăsc de moarte
dorm în acelaşi pat, atât de-aproape:

singurătatea trece-atunci pe ape...

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blitz

(pentru Ion Gabriel D.)

acolo mergea el cel mai des –
unde pietrele de pe inimă
se-amestecau prea uşor cu pietrele muntelui.
de-aceea, ori inima-i rătăcea prin locuri sălbatice,
ori muntele se lupta să-i iasă din piept.
totuşi, acest prieten nu uita niciodată
să-şi rostească viaţa
ca şi cum ar fi scris scrisori lui Dumnezeu.
e-adevărat, uneori agăţa totul
de-un semn de-ntrebare,
alteori se-ntreba de mai poate spune Da
cel ce de mii de ori a spus Nu.
e-adevărat, deseori ne trântea în faţă
icoana unui hoinar,
însă de tot atâtea ori şi-a risipit
singura inimă în dureroase şi calde
plecări şi veniri.

poezie de Alexandru Mărchidan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cavalerii orelor

Cavalerul orei de zori
Vibrează sub solzi:
Cerul n-a mai sădit sori,
Lumina sună din corzi.

Cavalerul orei de ceară
Stoarce mierea din stelele coapte,
Cu umbre de paloş măsoară
Cozile Căii de Lapte.

Cavalerul orei de vis,
Tăvălit în ape de var,
Adoarme - cum i s-a prezis -
La cel mai albastru hotar.

Cavalerul orei de somn,
În platoşa caldă de smalţ,
Pe ţara de plumb este domn,
Dar pierdu de la piept un smarald.

Cavalerul orei de moarte
Ridică degetele de aur:
Metalele cupelor sparte
Se-ntorc în teluric tezaur.

Cavalerii orelor pleacă
Egali, către zodii de taină:
Poate cel cu mantaua săracă
Să-ţi prindă ora neştiută de haină.

poezie celebră de Romulus Vulpescu (1953)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căluşeii

Cu-acoperiş şi umbra-i se-nvârteşte
un mic răstimp, uşor, întreaga ceată
de cai pestriţi din ţara cufundată,
ce şovăie-ndelung pân-asfinţeşte.
Da, la trăsură câte unu-i înhămat,
dar toţi privesc în faţă vitejeşte;
un leu cumplit şi roşu-i însoţeşte.
Şi alb, din când în când, un elefant.

Şi-un cerb, ca-n codru-aidoma se-arată,
atât că are şa, iar sus, călare,
o fată vânătă şi mică e-ncopciată.

Şi trece alb, pe leu călare, un băiat,
se ţine strâns, cu pumnul mic, înfierbântat,
În timp ce leul limbă, colţi, arată.

Şi alb, din când in când, un elefant.

Şi trec şi fete, strălucind călare,
prea mari aproape,-acum, în cavalcadă,
din mijlocul vârtejului, deodată,
privesc în sus, în vag, în depărtare.

Şi alb, din când în când, un elefant.

Şi toate trec, grăbite să termine,
se mişcă-n cerc, se-nvârt la întâmplare.
Şi roşu, verde, sur, în treacăt vine,
un mic profil, abia-nceput dispare.
Şi-un zâmbet, uneori, întors încoace,
ce fulgeră-mbătat şi se desface,
în jocu-acesta orb, fără suflare.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi (Jardin du Luxembourg), traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acela care ocupă un stat trebuie să se gândească dinainte la toate cruzimile pe care va fi nevoit să le săvârşească şi pe toate să le facă dintr-o data, pentru ca să nu fie nevoit să le repete în fiecare zi...

Niccolo Machiavelli în Principele (1513)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Timpul călătoriei mele este lung
calea pe care o am de străbătut este fără de sfârşit.

Am ieşit pe aripile primei raze de lumină
şi am urmat drumul prin singurătăţile lumilor,
lăsând urma mea peste atâtea stele.

Calea cea mai lungă mă apropie cel mai mult de tine
şi modularea cea mai întortocheată este tocmai aceea care duce
la perfecta simplitate a acordului.

Călătorul trebuie să bată la toate porţile înainte
de-a ajunge la a sa. Trebuie să rătăcim prin toate luminile din afară
pentru a ajunge în sfârşit la templul cel mai lăuntric.

Lăsat-am ochii să rătăcească departe, înainte
de a-i închide şi a spune: Tu eşti aici.

Această întrebare, această aşteptare
se topeşte în lacrimile a o mie de fluvii şi scufundă lumea
sub valul acestei certitudini.

poezie celebră de Rabindranath Tagore
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Introducere

Oricine-ai fi: în seară, vino-afară
din camera, în care totul ştii;
în zare, ultima-i casa ta-n seară:
oricine-ai fi.
Cu ochii ce, trudiţi, au evadat
cu greu din pragul cunoscut, ridici
uşor un arbore întunecat
şi-n frunţi de cer îl pui: zvelt, solitar.
Şi lumea ai făcut. Şi ea e mare
şi ca o vorbă, ce-n tăceri se coace.
Şi vrerea ta cum i-a înţeles, în pace,
suavi, o, lasă ochii tăi să zboare.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărţii întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mumă-sa rugă pe împăratul să asculte rugăciunea fiului lor. Iară împăratul porunci să umble nişte boieri din casă în casă să încerce inelul, şi la ce fată ori muiere se va potrivi, să o aducă cu cinste la curtea împărătească. Umblară boierii şi răzbătură toate colţuleţele, şi ca să se potrivească inelul la cineva, ba. Se întoarseră deci cum s-au fost dus. Să se dea fiul împăratului de ceasul morţii, de ciudă, când auzi una ca aceasta! În cele mai de pe urmă porunci să se cerceteze şi prin curtea împărătească. Chemă de faţă pe toate muierile, slujnicile şi roabele. Toate se grăbiră a veni. Încercă inelul şi la nici una nu se potrivi. Pasămite pe găinăreasa o uitaseră toţi cu totul. Bucătăreasa îşi aduse aminte şi spuse împărătesei de dânsa.

Petre Ispirescu în Găinăreasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Cad frunzele, cad ca din depărtare,
de parc-ar ofili grădini, departe-n ceruri;
şi cad cu dezminţite gesturi.

Şi-n nopţi cade pământul greu
din toate stelele-n singurătate.

Noi toţi cădem. Şi mâna asta cade.
Şi uite cealaltă. Ea e în toate.

Şi totuşi este Unul care ţine
căderea asta blând în mâna lui.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!