Zi de toamnă

E vremea, Doamne! Vara a fost lungă.
Aruncă-ţi umbra peste cadranele solare
şi vânturile pe câmpii le-alungă.

Dă fructelor din urmă porunci să fie pline;
mai dă-le două zile de la sud,
îndeamnă-le s-ajungă coapte bine,
şi toarnă dulce suc în vinul crud.

De-acum cel fără casă mereu pribeag va fi.
Cel singur va fi singur vreme lungă,
va sta de veghe, lungi scrisori va scri
şi prin alei mereu va rătăci, neliniştit,
când frunzele s-alungă.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi de toamnă

Doamne: e vremea. Vara a fost mare.
Coboară-ţi umbra peste ornice solare,
şi pe ogoare lasă vântu-n voie.

Pline tu cere ultimelor fructe să devie;
doar două zile mai de sud le dăruieşte,
dă-le îndemn spre împlinire şi goneşte
în vinul greu dulceaţa cea târzie.

Cine acum nu are casă nu-şi mai face,
cine e singur, multă vreme o să fie,
el va veghea, citi şi lungi scrisori va scrie,
şi pe alei, încolo şi încoace,
neliniştit va rătăci, când frunze-adie.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poezia austriacă modernă (1970), traducere de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi de toamnă

Doamne, e timpul. Vara a fost mare.
Aşterne-ţi umbra pe cadranele solare,
şi pe ogoare lasă vântu-n voie,

Şi porunceşte fructelor să-şi ţină rodul plin;
mai dă-le două zile lungi mediterane
ca să alunge gusturi diafane
din struguri dulci în greul vin.

Cine acum casă nu are, nu-şi mai face,
cine acum e singur, singur o să fie,
va sta veghind, citind, scrisori va scrie
şi pe alei va rătăci fără de pace
pe când neliniştite frunze adie.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi de toamnă

Doamne, e timpul. Vara a fost mare.
Aşterne-ţi umbra pe cadranele solare,
şi pe ogoare lasă vântu-n voie,

Şi porunceşte fructelor să-şi ţină rodul plin;
mai dă-le două zile lungi mediterane
ca să alunge gusturi diafane
din struguri dulci în greul vin.

Cine acum casă nu are, nu-şi mai face,
cine acum e singur, singur o să fie,
va sta veghind, citind, scrisori va scrie
şi pe alei va rătăci fără de pace
pe când neliniştite frunze adie.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, vecine Dumnezeu

Tu, vecine Dumnezeu, când uneori
în noaptea lungă eu de tulbur cu a mea bătaie
e că-ţi aud răsuflu-ţi rareori
şi ştiu: Eşti singur în odaie.
Când îţi doreşti ceva, nu-i nimeni pentru tine
să-ntindă un pahar să bei:
Ascult mereu. Dă-mi doar un singur semn.
Îţi sunt aproape.

Doar un perete-ngust, întâmplător, ce ne desparte
e între noi; căci s-ar putea să fie:
Chemarea gurii tale, alei mele, de departe -
şi el se prăbuşeşte făr' să ştie,
lipsit de zgomot, mut.

E construit din ale tale chipuri.

Tablourile tale îţi stau ca nume-n seamă.
Şi când luminile odată mă cunosc
eu, în adâncul meu, te recunosc,
ca strălucire risipită pe o ramă.

Şi simţurile mele-n grabă amorţite
Sunt fără ţară şi de tine despărţite.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, vecine Dumnezeu...

Tu, vecine Dumnezeu, când uneori
în noaptea lungă eu de tulbur cu a mea bătaie
e că-ţi aud răsuflu-ţi rareori
şi ştiu: Eşti singur în odaie.
Când îţi doreşti ceva, nu-i nimeni pentru tine
să-ntindă un pahar să bei:
Ascult mereu. Dăm doar un singur semn.
Îţi sunt aproape.

Doar un perete-ngust, întâmplător, ce ne desparte
e între noi; căci s-ar putea să fie:
Chemarea gurii tale, alei mele, de departe -
şi el se prăbuşeşte făr' să ştie
lipsit de zgomot, mut.

E construit din ale tale chipuri.

Tablourile tale îţi stau ca nume-n seamă.
Şi când luminile odată mă cunosc
eu, în adâncul meu, te recunosc,
ca strălucire risipită pe o ramă.

Şi simţurile mele-n grabă amorţite
Sunt fără ţară şi de tine despărţite.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cum s-a stins…

Şi cum s-a stins fără de veste
Amorul cel nemărginit
De-ţi pare că e o poveste
Ce alţii ţi-ar fi povestit.

Şi cum mereu în cale lungă
Trec norii peste mări şi ţări,
Astfel simţirile s-alungă
Şi moare dragostea de ieri.

Şi vecinic altă e simţirea
În sân de oameni muritori,
Schimbată e întreagă firea
Din ceas în ceas până ce mori.

Iată de ce gândind la tine
Nu plâng c-amorul tău s-a stins,
Căci astăzi, ştiu atât de bine
Că dorul care te-a cuprins,

Se va sfârşi, fără de urmă,
S-a stinge ca şi cel dintâi,
Iar moartea patimile curmă
Şi-o biată pulbere rămâi.

poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe lume sunt singur şi totuşi nu sunt îndeajuns de singur.

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit vremea să trăiesc timpul meu,
Să nu mai sufăr mereu,
Să nu ofer şi obrazul stâng
La cel crud şi nătâng.

catren de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce citeşte

Citeam de mult. Din după-masa ceea
când ploaia la ferestre fremăta.
Vântul de-afară nu-l mai cunoşteam
în cartea grea.
Priveam în carte cum te uiţi în oameni,
în oamenii întunecaţi de gânduri,
alături timpul se zgâia la rânduri.
Brusc paginile-au răsărit senine
şi-n locul bâiguielilor firave
sta scris pe toate seară, seară...
nu m-am uitat pe geam şi totuşi curg
cuvintele şi şiruri lungi se frâng
din rândurile lor împrăştiate...
Acuma ştiu că peste încărcate
grădini, sclipind, sunt bolţile departe;
soarele ar fi trebuit să mai coboare.
Şi-acum se lasă noaptea peste zare;
risipa se adună-n pâlcuri rare,
pe drumuri lungi trec oamenii în noapte
şi de departe ca şi cum ar creşte
nimicul întâmplat se desluşeşte.
Şi dac-acum ridic din carte ochii,
nimic nu mi-e străin şi totul mare.
aici trăiesc ce se petrece afară
şi peste tot nimic n-are hotare;
dar mă-mpletesc şi mai adânc în linii
când ochii mei pe lucruri se coboară,
pe simplitatea gravă a mulţimii;
atunci încet pământul se revarsă.
Şi bolta-ntreagă-ncearcă s-o cuprindă:
întâia stea e cea din urmă casă.

poezie celebră de Rainer Maria Rilke
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne! fă-mă să seamăn mereu cu cea pe care bărbatul meu o doreşte în mine! Doamne! Doamne! salvează-mi bărbatul, pentru că el mă iubeşte cu adevărat şi fără el aş fi prea orfană. Şi apoi fă, Doamne, ca el să moară primul, pentru că vrea el să pară puternic, dar este cuprins de teamă când nu mă aude că fac gălăgie prin casă. Doamne! scapă-l mai întâi de teamă! Ajută-mă să fac mereu tărăboi prin casă, chiar dacă va fi nevoie să sparg câte ceva din când în când.

citat din Consuelo de Saint-Exupery
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cavaler

Cavalerul în neagră armură străbate
călare în lumea vuind.

Şi-afară e totul: ziua, văile toate
şi prieteni şi duşmani şi-ospeţe-n palate
şi vara şi fata şi codrul, cetate
de Graal şi de mii de ori Marea Divinitate
pe străzile toate domnind.

Totuşi, sub platoşa cavalerească,
unde-i inelul cel mai cernit
moartea-i ascunsă şi trebuie să gândească,
să gândească:
spada când va ţâşni în sfârşit
prin plasa din fierul cel tare,
liberatoarea spadă străină-n avânt,
să mă salveze din ascunzătoare,
unde atâtea zile-ntr-un loc
am stat strivită de-acoperământ –
ca-n urmă însumi să mă-ntind mare în zare
şi să joc
şi să cânt.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărţii întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cercuri tot mai vaste îmi depăn viaţa mea

În cercuri tot mai vaste îmi depăn viaţa mea
şi-mi fac deasupra lucrurilor drum;
pe cel din urmă, poate, nu-l voi mai încheia,
dar îl voi încerca oricum.

Împrejurul lui Dumnezeu, turn străvechi, zbor mereu,
de mii de ani tot zbor fără-ncetare;
şi nu ştiu încă bine ce sunt:
o vijelie, un vultur, ori un cântec mare.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rar

Singur, singur, singur,
Într-un han, departe
Doarme şi hangiul,
Străzile-s deşarte,
Singur, singur, singur…

Plouă, plouă, plouă,
Vreme de beţie
Şi s-asculţi pustiul,
Ce melancolie!
Plouă, plouă, plouă…

Nimeni, nimeni, nimeni,
Cu atât mai bine
Şi de-atâta vreme
Nu ştie de mine
Nimeni, nimeni, nimeni…

Tremur, tremur, tremur…
Orice ironie
Vă rămâne vouă
Noaptea e târzie,
Tremur, tremur, tremur…

Veşnic, veşnic, veşnic,
Rătăciri de-acuma
N-or să mă mai cheme
Peste vise bruma,
Veşnic, veşnic, veşnic…

Singur, singur, singur,
Vreme de beţie
I-auzi cum mai plouă,
Ce melancolie!
Singur, singur, singur…

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecine dumnezeu, de uneori

Vecine dumnezeu, de uneori
te tulbur, în nopţi lungi, cu-a mea bătaie
e că-ţi aud suflarea rareori
şi ştiu că tu eşti singur în odaie.
Şi când îţi trebuie ceva, nu-i nimeni,
când dibuieşti, nu îţi dă nimenea să bei:
ascult mereu. Fă un mic semn de vrei.
Sunt lângă tine.

Doar un perete-ngust e-ntre noi doi,
întâmplător, şi altfel poate fi:
un strigăt doar al unuia din noi,
şi el s-ar prăbuşi,
fără de zgomot, mut.

Din ale tale chipuri e făcut.

Şi chipurile-ţi stau ca nume-n faţă.
Şi dacă scapără lumina-n mine,
cu care-adâncul meu te regăseşte,
pe cadre, strălucind, se risipeşte.

Şi simţurile-mi care iute-ngheaţă
sunt fără ţară şi s-au rupt de tine.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o toamnă timpurie

Mi-a fost dat să-ţi fiu ursită într-o toamnă timpurie,
Când în bob plesneau ciorchinii în potop de bucurie
Şi când vinul clocotea şi umfla în buza spumei
Iar rugina înmulţea, tremurând de spaima brumei.

Era vremea, când cocorii inundau în cârduri, cerul,
Osteneau în zbor, grăbiţi, i-alunga din urmă gerul,
Codrii galbeni scuturau şi foşnea prin frunze vântul,
Ropoteau castani şi roşcovi, veşmântând, de zor, pământul.

A fost vals, a fost tangou, a fost dans într-o cascadă,
Râurate primăveri văluresc azi prin zăpadă,
A fost vreme de iubire, vis în mal de primăvară,
Sub coroane de salcâmi, un parfum de dulce-vară.

Iar din urmă anotimpuri au rostogolit troiene,
Scuturând munţi de nămeţi peste anii scurşi alene,
Au prins gust de verde crud două margini de câmpie,
Doi lăstari îndrăgostiţi, într-o toamnă timpurie.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile şi nopţi a plouat; a plouat o săptămână, două. Oamenii umblau pretutindeni veseli, călcând fără să se uite prin mocirle. O zi apoi a contenit curgerea: soarele căta înapoi de la asfinţit, din munţi. «Se face vreme bună deacu...» ziceau oamenii. Dar peste noapte prinse a turna cu găleata. Şi pe urmă ploaia lungă a miezului nopţii s-a întemeiat iar, fumurie, pornită pentru veşnicie parcă. Pâraie umflate s-au năpustit în ogoare. Păgubiţii se scărpinau în cap; ceilalţi îngânau cu filosofie: «Tot mai bine aşa decât secetă!»...

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe 22 Decembrie, moartea Soarelui este deplină, Soarele deplasându-se spre sud, fără întrerupere timp de 6 luni, ajunge în cel mai jos punct de pe bolta cerească. Apoi încetează a se mai deplasa spre sud, cel puţin perceptibil, pentru următoarele trei zile. În acest timp, Soarele rezidă în vecinătatea Crucii Sudice sau Crucii Constelaţiilor. După acest moment, pe 25 Decembrie, Soarele se deplasează cu 1 grad, de această dată spre nord prevestind zile mai lungi, mai călduroase şi venirea primăverii. Şi de aceea se spune: Fiul care a murit pe cruce a făcut-o pentru trei zile numai pentru a renaşte, motiv pentru care Iisus şi ceilalţi zei ai Soarelui au în comun crucificarea; cele trei zile ale morţii şi conceptul de reînviere. În momentul echinocţiului de primăvară, Soarele detronează întunericul. După acest moment, ziua devine mai lungă decât noaptea. Se ivesc condiţiile revitalizante a tot ce înseamnă viaţă.

Camelia Opriţa în WordPress.com, La porţile universului
Adăugat de Elena Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt prea singur pe lume şi totuşi nu-s singur destul

Sunt prea singur pe lume şi totuşi
nu-s singur destul,
orice ceas să-mi fie sfinţit.
Sunt prea ne-nsemnat pe lume şi totuşi
nici mic nu-s destul
să pot fi în faţa ta
ca un lucru-nţelept, tăinuit.
Voinţa mea o vreau şi vreau pe-al faptei
drum
Să duc voinţa mea;
vreau în tăcute vremi,
şovăitoare oarecum,
când se-apropie ceva,
să fiu între cei ce ştiu
sau singur să fiu.

Vreau fiinţa toată să-ţi reflect, să-ţi sorb,
nicicând să nu fiu prea bătrân sau orb,
să îţi pot ţine chipul greu, şovăitor.
Vreau să mă desfăşor.
Nicicând nu vreau încovoiat să fiu,
căci nu sunt eu când sunt încovoiat.

Vreau cugetu-mi adevărat
În faţa ta. Vreau să mă zugrăvesc
ca pe-un tablou la care m-am uitat
aproape şi îndelungat,
ca vorbele de mine înţelese,
ca un urcior de fiecare zi,
ca faţa mamei,
ca o corabie ce mă culese
şi mă goni
prin viforul cel mai de moarte.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omule pribeag

Tu, omule pribeag, te uită la soroace
Şi aminteşte-ţi că totul se sfârşeşte,
Întreabă-te mai des: "Cu viaţa ce voi face?"
Căci niciodată nu ştii apusul când soseşte.
De vei umbla aiurea prin ceaţă, fără rost,
Dând lungă amânare la timpul mântuirii,
Vei spune prea târziu: "O, Doamne, prost am fost
Că am pierdut cărarea şi ziua izbăvirii!"

Şi-atunci te vei ruga, să-ţi vină-n ajutor
Toţi cei de lângă tine, dar va fi în zadar,
Vei alerga-n genunchi pe drum rătăcitor,
Pierzând pentru-o himeră, cărarea spre altar.
Căci aţa cea subţire se strânge pe mosor
Şi nu îţi lasă vreme s-o mai întinzi odată,
Ajungi pe negândite condus de un sobor,
La locul tău cel veşnic, în cripta-ntunecată.

De-aceea om pribeag, nu amâna unirea
Cu Dumnezeu căci iată, de furi vei fi răpit,
Cu umilinţă rogă-L să-ţi dea din fericirea
De-a fi de-a dreapta Lui curat şi mântuit.

poezie de Rodica Constantinescu (24 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsplata faptelor

RĂSPLATA FAPTELOR

Am învăţat prin viaţă să fac bine,
să nu spun "Nu!", chiar şi când mi-era greu,
de-a onora aşa cum se cuvine,
promisiunea sufletului meu.

Prin omenie triumfa voinţă
şi îmi încununa cuvântul dat,
că-n fapte punean suflet şi credinţă,
pentru izbânda celui ajutat.

Am insistat peste a mea putinţă,
când dificultăţi am întâmpinat,
că mai mare mi-ar fi fost suferinţă,
de rana în suflet dezonorat.

Putere îmi luam din rugăciune
şi-n semnul crucii puneam speranţă.
Să am mulţumirea faptelor bune,
mi-aş fi dat şi o parte din viaţă.

De îmi erau rude sau simplii străini,
nu pregetam, mereu să fac bine.
Ajutam cât puteam şi din bani puţini,
pe cei şi mai sărmani decât mine.

Nicicând nu am aşteptat vreo răsplată,
aşa cum ar fi fost omeneşte.
Nădăjduiesc a fi îndestulată,
la Domnul, când viaţa se sfârşeşte.

Acum cred proverb ce-mi spuneau părinţii:
"Până la Domnul e cale lungă!
Te judecă şi te condamnă sfinţii,
Până la Rai, sufletul s-ajungă!"

*Din colecţia "Poezia de azi"
30 iunie 2014
Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Poezia de azi (30 iunie 2014)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!