Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Cel ce citește

Citeam de mult. Din după-masa ceea
când ploaia la ferestre fremăta.
Vântul de-afară nu-l mai cunoșteam
în cartea grea.
Priveam în carte cum te uiți în oameni,
în oamenii întunecați de gânduri,
alături timpul se zgâia la rânduri.
Brusc paginile-au răsărit senine
și-n locul bâiguielilor firave
sta scris pe toate seară, seară...
nu m-am uitat pe geam și totuși curg
cuvintele și șiruri lungi se frâng
din rândurile lor împrăștiate...
Acuma știu că peste încărcate
grădini, sclipind, sunt bolțile departe;
soarele ar fi trebuit să mai coboare.
Și-acum se lasă noaptea peste zare;
risipa se adună-n pâlcuri rare,
pe drumuri lungi trec oamenii în noapte
și de departe ca și cum ar crește
nimicul întâmplat se deslușește.
Și dac-acum ridic din carte ochii,
nimic nu mi-e străin și totul mare.
aici trăiesc ce se petrece afară
și peste tot nimic n-are hotare;
dar mă-mpletesc și mai adânc în linii
când ochii mei pe lucruri se coboară,
pe simplitatea gravă a mulțimii;
atunci încet pământul se revarsă.
Și bolta-ntreagă-ncearcă s-o cuprindă:
întâia stea e cea din urmă casă.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 1 iulie 2018.
Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "The Notebooks of Malte Laurids Brigge" de Rainer Maria Rilke este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -88.00- 34.99 lei.

Citate similare

De spus când adormi

Să-nvălui vreau în cânt pe cineva,
lângă el fiu și să stau.
Și să te legăn vreau și nani ți-aș cânta,
și din somn și în somn să te iau.
În casă numai eu fiu anume,
acel ce știe: noaptea a fost rece.
S-ascult afară și-n adânc ce se petrece,
în tine, în pădure și în lume.
Se cheamă orologiile bătând,
străfundul vezi prin timpul limpezit.
Jos, mai aud un om străin trecând,
străin, un câine-n somn a tresărit.
În urmă e tăcere. Eu cobor
ochii mei larg deschiși asupra ta;
ei te țin lin și se desprind ușor,
când în noapte se mișcă ceva.

poezie de din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărții întâi, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Introducere

Oricine-ai fi: în seară, vino-afară
din camera, în care totul știi;
în zare, ultima-i casa ta-n seară:
oricine-ai fi.
Cu ochii ce, trudiți, au evadat
cu greu din pragul cunoscut, ridici
ușor un arbore întunecat
și-n frunți de cer îl pui: zvelt, solitar.
Și lumea ai făcut. Și ea e mare
și ca o vorbă, ce-n tăceri se coace.
Și vrerea ta cum i-a înțeles, în pace,
suavi, o, lasă ochii tăi zboare.

poezie de din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărții întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
David Boia

Iarna

De la pol de printre gânduri
Vine iarna rânduri, rânduri
La început puțin sfioasă,
Dar apoi mai curajoasă

Prin plaiuri adiacente
Cu ifose și cu accente,
Cerne ea dint-un burduf
O catifea albă de puf

Măiastră de felul ei,
Croșetează din scântei,
Prin păduri peste câmpie
Acea imensă broderie

Mai pe urmă deșănțată,
Despletită, decoltată
Dă buzna peste coclauri
Cu ifose ca de tauri

Și când gerul avansează
Undeva la Bobotează,
Instalează pe afară
Dictatura glaciară

Tot acum prea din zbor
O meclă de dictator,
Ca o babă cloanță hâdă
Barbar continuă râdă

După stagiul de rutină
Se retrage prin grădină.
Iar zilele lungi cu soare
O alungă din hotare

Când temperatura crește
Și o învinge vitjește,
Ea pleacă din haltă-n haltă
Și le lasă toate baltă.

poezie de (29 aprilie 2013)
Adăugat de David BoiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Elegie de seară

Maică, maică, rău bate
vântul din ce-nu-se-poate
spaima clipei vinovate
lovește dinspre tine
biciul lacrimii senine
și mă arde peste față
precum moartea peste viață

că din câte paseri sunt
numai paserea-cuvânt
se lasă în arderi line
peste țipătul din mine

maica mea călcând pre moarte
te aștept de-un veac de cărți
să te-ntorci maică din morți
ca să te zidesc în carte

au înflorit ochii mei
peste coala de hârtie
ce zăpezi ne cântă în oase
urma ta ne mai rămase
un izvor de apă vie

usca-mi-s-ar viața mie
și voi plânge prin copii
maica mea te-aștept vii
la pustia din pustie

sunt aproape de Departe
am trecut și vămi și porți
maica mea călcând pre moarte,
te aștept vii din morți.

poezie de din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi-i teamă de o carte

Mi-i teamă de o carte (o văd ades și-n vis)
pe care aș deschide-o-nfrigurat
și-n paginile ei aș da de-odat...
de toate versurile pe care incă nu le-am scris.

De care sufletul mi-i însă, îmbibat:
precum de apă un burete;
și solie - din partea lor - mi-i orice vis curat,
și mi-i devreme ora cea târzie.

Parcă văd citind - în acea carte
doar pân' la mijloc orice poezie,
știind ce-i scris, de-odată, mai departe,
cum dintr-un rând poemu-ntreg învie.

Și ochii-ar luneca, pustii de gânduri -
ca peste un destin ce se amână -
peste acele, dragi și sfinte, rânduri,
precum transcrise de-o străină mână.

Nescrise foi se vor sălbătici-n sertare;
și în amurguri vechi, cu iz amar, -
eu cartea ceea-aș răsfoi-o, arare;
ca pe-osânditul propriul meu dosar.

poezie de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Manifest de unire" de Nicolae Dabija este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -24.08- 18.99 lei.

În desăvârșita noapte

În desăvârșita noapte
când ridic privirea din carte,
din numerabilele clare rânduri,
o, ce stelar de limpede se-mparte,
ca un buchet de rustice flori,
îngrămădirea de gânduri:

Tinerețe a sprinten legănatei prore,
cu șovăieli, duioșii, mângâieri. –
Pretutindeni bucuria de-a fi mână-n mână,
dorință însă nicăieri;
prea mult univers și destulă țărână.

Din Poeziile către noapte

poezie de din Poezii (1906-1926), Desăvârșite, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

De rădăcini

Când am plecat, nu m-am uitat în urmă,
Oricum, nu mai vedeam nimic,
Aveam ceață în ochi, să mă ridic
Speram prea mult, orbit după căldură...

Lăsam iubiri, regrete îngropate,
Prieteni, vecini, frați, câțiva dușmani,
Atunci, eu nu știam că peste ani
Îi voi iubi, de-acolo, de departe.

Plecam, un El Dorado căutând
Către comoara ce-o doream demult,
Dar n-am putut al inimii tumult
mi-l opresc, de al meu drag pământ.

Iar noaptea, când adorm, un rai visez,
Cu munți și dealuri, râuri, câmpuri, mare,
Când trezesc, febril privesc în zare
Spre ce-am lăsat în urmă, și-al meu crez

Se revelează brusc, din nonculoare:
Acolo-i curcubeul meu, lângă izvoare...!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Era ceva răutăcios, ceva care rănea

și mă durea de fiecare dată când îmi lua cartea. după care stingea lumina.
dar sub pătură aveam o altă carte și o lanternă. nu dura prea mult
noapte de noapte trecea și mi le lua. până când
nu am mai avut nimic. și minunea s-a întâmplat. într-o noapte.
după ce mi-a luat cartea și a stins lumina, am închis ochii
și lacrimile s-au revoltat, și-au țâșnit
luând cu ele vălul negru
și-atunci am văzut.
cărțile veneau, făceau o plecăciune,
se deadeau de trei ori peste cap și se deschideau
luându- cu ele.
acum era suficient închid ochii
și asta l-a făcut turbeze
evadasem. scăpasem.
l-am lăsat cu ura și frustarile sale
nimeni și nimic nu-mi poate lua imaginea cărților
decât odată cu viața.
dar ce mai contează, eu sunt deja carte
parte din carte

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

De ce v-ar păsa?

Doamne, niciodată!
Genunchii mei nu au putut săruta
pământul,
fără fiu Eu!
Eu sunt nimeni, efemer, dar...,
ai mei, Bunicul, Străbunicul și Răstrăbunicul sunt acolo!
În țărână. Eu încă sunt aici!
Sper , aici, încă mai este un loc curat!

Am șters mult până aici!
M-am șters și pe mine
și
aici oare mai pot ramâne Om?
mai departe mai am și alte...,
ca să văd ce voi mai fi?
Mulțumesc pentru cei puțini care m-au citit din suflet.
Mâ înclin în fața lor,
sincer,
dacă au simțit cu adevărat ceva
din cuvintele mele, aiurea inșiruite!
Mulțumesc pentru, citiți aceste rânduri!
Dacă nu, pentru mine nimic nu are sens,
sau nu mă luați în considerație!
Eu sunt un nimic, dacă nu sunt capabil

îmi dau seama că nimicul nu există!
Asta am simțit, și, sincer, asta am scris!
De fapt cui îi pasă? De ce v-ar păsa?

poezie de (august 2009)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Levitația peste lucruri obișnuite

o cădere fără limite
este ca o îndoire a genunchilor
care nu se face din genunchi
este brațul care
arcuit
ține de sete
și ține în loc drumul cu tot
ce e de mers mai departe

tu vei trece ușor cu degetul peste obraz
pe urma unei lacrimi care nu mai există
este aici o tristețe
care nu vrea meargă mai departe
o arcuire elastică a sentimentelor
peste un trup care încă plutește

când închid ochii
se aude cum în această viață
se ridică scaunele pe mese
și totuși nimeni nu mai are unde plece

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ploie de amurg

Se face seară, aud afară ploaie
Ce se prelinge peste mine în singurătatea din odaie.
Mă uit la sticla de la geam cum picurii se-adună
Și caut să te-ajung și nu te văd... Nu este nicio lună...

Am doar crâmpeie de un zâmbet cu ochi calzi,
Căprui, în luciu... Ți-aș da din ploaia mea de-amor ca să te scalzi
Și simt un iz ieșit de nu știu unde;
E al tău... Se spune că de ploaie și miresmele-s talaz, pot inunde.

Silicele topit neuniform dă voalul de-un topaz;
Nu-i geamul spart, dar simt doi picuri pe obraz...
Te-nchipui visătoare-n patul alb, gând dus, citind o carte...
Tot plouă și nu-i pod așa de lung și ești așa departe, de departe, de departe...

poezie de (28 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Așa am păcălit moartea

în tot ceea ce am scris nu știu dacă
am scris cartea cărților
știu doar
am scris adevărata poezie a lumii
o lume fără pretenții cu doar
câteva provizii
pentru atunci când moartea
va privi pe geam
în lumea aceasta
greu de definit
dimineața
la amiază și seara
fără ca cineva să se așeze
la masă cu mine
hrănesc cu aceleași cuvinte
cu firimiturile căzute
îmi hrănesc singurătățile
timp în care
ai mei
privesc îmbătrâniți din
fotografia uitată sub pioneza
prinsă pe grindă

nu
n-am scris cartea cărților dar
seară de seară
când Dumnezeu întoarce capul
crezând voi termina
ultima carte
de morală
a lumii din mine
scriu pe timp cu sânge de înger

așa îmi păcălesc moartea

stau pieziș și împletesc șuvițe
din timpul rămas doar
doar îmi voi putea vindeca
mușcătura de pe suflet...

poezie de (6 octombrie 2016)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Cântecul nimicului

Din nimic - zidesc nimicul…
Soarele, pe boltă sus,
S-a urcat, săltând buricul…
Noaptea-n fund de iad s-a dus.

Vrăbii, vânt și disperare…
Zac - de doruri părăsit;
Din nimic - nimic răsare…
Unde-i tot ce-am îndrăgit?

Frica tot mai des paște
Zi de zi și ceas de ceas…
Din nimic – nimicul naște…
Șovăie stingheru-mi pas.

Gânduri negre-mi sunt stăpâne
Nu mai am nimic de-ascuns…
Din nimic – nimic rămâne…
Zile am trăit de ajuns.

Socotelile de-acasă
Nu s-au potrivit în târg…
Cum nimicu-mi este casă
Din nimic – nimic dă pârg.

Amăgiri și vise nu-s…
Bun tovarăș mi-e nimicul!
Soarele, pe boltă sus
S-a urcat săltând buricul.

poezie de
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cântec de dragoste

Cum să-mi țin sufletul acesta - cum
să nu se atingă de al tău? Cum să-l ridic
deasupra-ți către altceva, din afară?
Ah, cum aș vrea să-l pot ascunde-acum,
la adăpost, pierdut în miez de seară,
pe-un loc străin, tăcut, unde nimic
nu-i lung fior, de câte ori adâncu-ți se-nfioară.
Dar orice ne atinge pe noi doi, e-o-mbrățișare
și ne cuprinde ca arcușul care
din două coarde-același sunet smulge.

Ci cărui instrument îi suntem strună?
Ce cântăreț ne poartă-n a sa mână?
O, cântec dulce!

poezie clasică de
Adăugat de gyongySemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Geamul de sub tei

Se-nalță luna-n depărtări stelare
Luminile vărsându-și pe zâmbetul ce-l am
Și ramul verde-al teiului în floare
Lovește permanent în liniște la geam.

Simt o rază albă cum coboară
Lângă geam de sub bătrânul tei,
Când ochii tăi frumoși seară de seară
Privesc cuminți în gingași ochii mei.

Și când în geamul vechi surâde luna
Ca un copil din tainicul ei zbor,
Eu te tot strâng în brațe ca nebuna,
Când ridici la pieptu-ți cu mult dor.

Ce-ar fi să fie-așa precum e visul,
Ce-ar fi real ca să trăiesc realul?
Dar viața ne mângâie cu surâsul
Și ne oferă-n vise idealul.

poezie de (30 aprilie 2011)
Adăugat de Diana EnachiiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gene de smoală

În crângul meu aspru de-atâtea sălcii
Se-așază o lună pe marginea bărcii,
Iar lacul privește la mine cum tac
Și plute de iarbă din mine desfac.

Când păsări de noapte îmi cântă difuz,
Cu ochii lor galbeni spre cerul ursuz,
Absorb luciul apei în ochiul deschis –
Un ochi care-mi ține un soare închis.

Mă rabdă pădurea, rabdă și cerbii,
Iar vântul -ntreabă de ce firul ierbii
Așteaptă, o vreme, luna de seară;
Să uite, plece, să nu mă mai ceară!

Pe cerul sălbatic copacii se zbat,
Din crengi și din păsări îmi crește un pat,
Pe care m-așez cuminte, în tihnă,
Cu ochii mei galbeni pentru odihnă.

Apoi totul doarme. Oile rânduri
Se-adună în turm㠖 moină de gânduri –,
Cocorii se rup în stol de mărgele,
Iar stolul de noapte mă poartă cu ele.

Aici m-am născut, la prima rafală,
Din vântul câinesc, în râul de smoală,
Aici sunteți voi și cu voi am crescut,
Aici sfârșesc spre un nou început.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Intrare

Oricine-ai fi: tu seara ieși afară
din cameră, unde tu totul știi;
casa ți-e ultima povară:
oricine-ai fi.
Cu ochii obosiți ce-abia mai pot
Cuprinde tocitul prag pentru eliberare,
în fața lui ridici copacul negru tot
și-l pui mlădiu și singur cerului altare.
Și lumea ai creat. Și ea e mare,
ca un cuvânt ce pârguie în pace.
Și cum voința ta-nțelege sensuri rare,
ea lasă tandru ochii tăi plece...

poezie clasică de , traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de AndriescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Marius Robu

Mi-e seară

Mi-e seară sufletul, mi-e seară
Și-aș vrea să-l dau din piept afară,
nu-i mai fie niciunui
Umil, milă de mila lui.

Mi-e noapte sufletul, știi,
Cad stelele peste stihii
Și beznă vreau fie când
Murind, le vei privi căzând.

Mi-e noapte-n suflet, însă tu
Te temi de noapte, iar eu nu.

poezie de din Pacoste de dragoste
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

De ce

afară plouă și e vânt
lumina a murit și timpul a tăcut
eu zac pe un țărm pustiu
la margine de lume, de speranță
e neagră noaptea în care sunt
de ce să stau
când nu știu unde sunt
unde plec
când drumuri nu mai sunt
e beznă adâncă în mine și în jur
de ce să înjur
mai bine plâng în ultimul meu cânt
sunt beat
îngrozitor de beat
de ce crezi că sunt nebun
dau de pereți cu toate
se poate...
nu mă trezesc
de ce să mă trezesc
văd ce...
gunoiul din jur
privesc în sus, în jos
și vrei să nu înjur
ura, minciuna pură, ordinară
dansează zgomotos pe stradă
astăzi e în toate
se poate, sigur se poate
mi-e capul greu
genunchi dor
de târât prin noroi
sprijin de gânduri
de ce să mă ridic
mai bine zac
în eterna și fascinanta mocirlă
e bine, nu
nu, prietene, aici totul e un mare nimic
ce mai contează
nu vreau nimic
nimic nu zic
doar plâng printre rânduri
sau rătăcesc printre gânduri, se poate...
aici lucruri murdare sunt
le spăl, dar put
banii miros urât
pe țărm cobor ades
spăl sufletul meu
pătat de ură și noroi
din jur, din noi
ce caut eu aici în ăst gunoi
sublim, de soi
caut roza sau psihoza
unui suflet ce a fost
caut un sens fără sens
într-un deplin consens
întreb întruna
câte unul, câte una
desigur fără sens
ce sens au toate
totul e atât de clar și fără sens
atunci
cine plânge acolo sus

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fără tine

Nu pot privi în urmă cu mânie,
Sunt acum un vulcan stins,
Un crater peste care a crescut iarba.
Ar fi trebuit totuși să mă înveți
Cum ar fi să trăiesc fără tine.
Vezi, eram foarte tineri,
Stăteai peste drum,
Veneai doar în vacanțe,
Când ți-am zărit pentru prima oară
Ochii albaștri printre cireși,
Am știut...
Am umblat de mână
Pe toate aleile, potecile,
Ani, vacanțe, anotimpuri,
Mi-ai spus vom împărți
Cândva planeta la doi,
M-ai învățat iubirea pe litere,
Caligrafic,
Dar nu m-ai învățat cum ar fi viața
Fără tine...
Nu privesc în urmă cu mânie,
Acum sunt un vulcan stins,
Un crater plin de cenușă,
Un câmp de luptă părăsit
Peste care crește iarba.
Acum este târziu, se lasă înserarea,
Privesc cu seninătate apusul,
Soarele roșu care împarte
Planeta în două,
Totuși,
Ar fi trebuit să mă înveți
Cum să trăiesc fără tine...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Direcționează
2%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!