Cel ce citește
Citeam de mult. Din după-masa ceea
când ploaia la ferestre fremăta.
Vântul de-afară nu-l mai cunoșteam
în cartea grea.
Priveam în carte cum te uiți în oameni,
în oamenii întunecați de gânduri,
alături timpul se zgâia la rânduri.
Brusc paginile-au răsărit senine
și-n locul bâiguielilor firave
sta scris pe toate seară, seară...
nu m-am uitat pe geam și totuși curg
cuvintele și șiruri lungi se frâng
din rândurile lor împrăștiate...
Acuma știu că peste încărcate
grădini, sclipind, sunt bolțile departe;
soarele ar fi trebuit să mai coboare.
Și-acum se lasă noaptea peste zare;
risipa se adună-n pâlcuri rare,
pe drumuri lungi trec oamenii în noapte
și de departe ca și cum ar crește
nimicul întâmplat se deslușește.
Și dac-acum ridic din carte ochii,
nimic nu mi-e străin și totul mare.
aici trăiesc ce se petrece afară
și peste tot nimic n-are hotare;
dar mă-mpletesc și mai adânc în linii
când ochii mei pe lucruri se coboară,
pe simplitatea gravă a mulțimii;
atunci încet pământul se revarsă.
Și bolta-ntreagă-ncearcă s-o cuprindă:
întâia stea e cea din urmă casă.
poezie celebră de Rainer Maria Rilke
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre noapte
- poezii despre cărți
- poezii despre întuneric
- poezii despre vânt
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre seară
- poezii despre ploaie
- poezii despre ochi
Citate similare
De spus când adormi
Să-nvălui vreau în cânt pe cineva,
lângă el să fiu și să stau.
Și să te legăn vreau și nani ți-aș cânta,
și din somn și în somn să te iau.
În casă numai eu să fiu anume,
acel ce știe: noaptea a fost rece.
S-ascult afară și-n adânc ce se petrece,
în tine, în pădure și în lume.
Se cheamă orologiile bătând,
străfundul vezi prin timpul limpezit.
Jos, mai aud un om străin trecând,
străin, un câine-n somn a tresărit.
În urmă e tăcere. Eu cobor
ochii mei larg deschiși asupra ta;
ei te țin lin și se desprind ușor,
când în noapte se mișcă ceva.
poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărții întâi, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre somn, poezii despre tăcere, poezii despre păduri sau poezii despre muzică
Introducere
Oricine-ai fi: în seară, vino-afară
din camera, în care totul știi;
în zare, ultima-i casa ta-n seară:
oricine-ai fi.
Cu ochii ce, trudiți, au evadat
cu greu din pragul cunoscut, ridici
ușor un arbore întunecat
și-n frunți de cer îl pui: zvelt, solitar.
Și lumea ai făcut. Și ea e mare
și ca o vorbă, ce-n tăceri se coace.
Și vrerea ta cum i-a înțeles, în pace,
suavi, o, lasă ochii tăi să zboare.
poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărții întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre singurătate, poezii despre pace sau poezii despre copaci
Iarna
De la pol de printre gânduri
Vine iarna rânduri, rânduri
La început puțin sfioasă,
Dar apoi mai curajoasă
Prin plaiuri adiacente
Cu ifose și cu accente,
Cerne ea dint-un burduf
O catifea albă de puf
Măiastră de felul ei,
Croșetează din scântei,
Prin păduri peste câmpie
Acea imensă broderie
Mai pe urmă deșănțată,
Despletită, decoltată
Dă buzna peste coclauri
Cu ifose ca de tauri
Și când gerul avansează
Undeva la Bobotează,
Instalează pe afară
Dictatura glaciară
Tot acum prea din zbor
O meclă de dictator,
Ca o babă cloanță hâdă
Barbar continuă să râdă
După stagiul de rutină
Se retrage prin grădină.
Iar zilele lungi cu soare
O alungă din hotare
Când temperatura crește
Și o învinge vitjește,
Ea pleacă din haltă-n haltă
Și le lasă toate baltă.
poezie de David Boia (29 aprilie 2013)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre ger
- poezii despre dictatură
- poezii despre început
- poezii despre zile
- poezii despre victorie
- poezii despre temperatură
- poezii despre tauri
Elegie de seară
Maică, maică, rău mă bate
vântul din ce-nu-se-poate
spaima clipei vinovate
mă lovește dinspre tine
biciul lacrimii senine
și mă arde peste față
precum moartea peste viață
că din câte paseri sunt
numai paserea-cuvânt
se lasă în arderi line
peste țipătul din mine
maica mea călcând pre moarte
te aștept de-un veac de cărți
să te-ntorci maică din morți
ca să te zidesc în carte
au înflorit ochii mei
peste coala de hârtie
ce zăpezi ne cântă în oase
urma ta ne mai rămase
un izvor de apă vie
usca-mi-s-ar viața mie
și voi plânge prin copii
maica mea te-aștept să vii
la pustia din pustie
sunt aproape de Departe
am trecut și vămi și porți
maica mea călcând pre moarte,
te aștept să vii din morți.
poezie de Petre Ivancu din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre hârtie, poezii despre zăpadă, poezii despre vinovăție sau poezii despre vamă
Mi-i teamă de o carte
Mi-i teamă de o carte (o văd ades și-n vis)
pe care aș deschide-o-nfrigurat
și-n paginile ei aș da de-odat...
de toate versurile pe care incă nu le-am scris.
De care sufletul mi-i însă, îmbibat:
precum de apă un burete;
și solie - din partea lor - mi-i orice vis curat,
și mi-i devreme ora cea târzie.
Parcă mă văd citind - în acea carte
doar pân' la mijloc orice poezie,
știind ce-i scris, de-odată, mai departe,
cum dintr-un rând poemu-ntreg învie.
Și ochii-ar luneca, pustii de gânduri -
ca peste un destin ce se amână -
peste acele, dragi și sfinte, rânduri,
precum transcrise de-o străină mână.
Nescrise foi se vor sălbătici-n sertare;
și în amurguri vechi, cu iz amar, -
eu cartea ceea-aș răsfoi-o, arare;
ca pe-osânditul propriul meu dosar.
poezie celebră de Nicolae Dabija
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre visare, poezii despre versuri, poezii despre suflet, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre ore
În desăvârșita noapte
În desăvârșita noapte
când ridic privirea din carte,
din numerabilele clare rânduri,
o, ce stelar de limpede se-mparte,
ca un buchet de rustice flori,
îngrămădirea de gânduri:
Tinerețe a sprinten legănatei prore,
cu șovăieli, duioșii, mângâieri.
Pretutindeni bucuria de-a fi mână-n mână,
dorință însă nicăieri;
prea mult univers și destulă țărână.
Din Poeziile către noapte
poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârșite, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre stele, poezii despre gânduri, poezii despre flori, poezii despre dorințe sau poezii despre bucurie
De rădăcini
Când am plecat, nu m-am uitat în urmă,
Oricum, nu mai vedeam nimic,
Aveam ceață în ochi, să mă ridic
Speram prea mult, orbit după căldură...
Lăsam iubiri, regrete îngropate,
Prieteni, vecini, frați, câțiva dușmani,
Atunci, eu nu știam că peste ani
Îi voi iubi, de-acolo, de departe.
Plecam, un El Dorado căutând
Către comoara ce-o doream demult,
Dar n-am putut al inimii tumult
Să mi-l opresc, de al meu drag pământ.
Iar noaptea, când adorm, un rai visez,
Cu munți și dealuri, râuri, câmpuri, mare,
Când mă trezesc, febril privesc în zare
Spre ce-am lăsat în urmă, și-al meu crez
Se revelează brusc, din nonculoare:
Acolo-i curcubeul meu, lângă izvoare...!
poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre vecini, poezii despre râuri, poezii despre religie, poezii despre rai, poezii despre prietenie sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Era ceva răutăcios, ceva care rănea
și mă durea de fiecare dată când îmi lua cartea. după care stingea lumina.
dar sub pătură aveam o altă carte și o lanternă. nu dura prea mult
noapte de noapte trecea și mi le lua. până când
nu am mai avut nimic. și minunea s-a întâmplat. într-o noapte.
după ce mi-a luat cartea și a stins lumina, am închis ochii
și lacrimile s-au revoltat, și-au țâșnit
luând cu ele vălul negru
și-atunci am văzut.
cărțile veneau, făceau o plecăciune,
se deadeau de trei ori peste cap și se deschideau
luându-mă cu ele.
acum era suficient să închid ochii
și asta l-a făcut să turbeze
evadasem. scăpasem.
l-am lăsat cu ura și frustarile sale
nimeni și nimic nu-mi poate lua imaginea cărților
decât odată cu viața.
dar ce mai contează, eu sunt deja carte
parte din carte
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre revoltă, poezii despre negru sau poezii despre imagine
De ce v-ar păsa?
Doamne, niciodată!
Genunchii mei nu au putut săruta
pământul,
fără să fiu Eu!
Eu sunt nimeni, efemer, dar...,
ai mei, Bunicul, Străbunicul și Răstrăbunicul sunt acolo!
În țărână. Eu încă sunt aici!
Sper că, aici, încă mai este un loc curat!
Am șters mult până aici!
M-am șters și pe mine
și
aici oare mai pot ramâne Om?
mai departe mai am și alte...,
ca să văd ce voi mai fi?
Mulțumesc pentru cei puțini care m-au citit din suflet.
Mâ înclin în fața lor,
sincer,
dacă au simțit cu adevărat ceva
din cuvintele mele, aiurea inșiruite!
Mulțumesc pentru, că citiți aceste rânduri!
Dacă nu, pentru mine nimic nu are sens,
sau nu mă luați în considerație!
Eu sunt un nimic, dacă nu sunt capabil
să
îmi dau seama că nimicul nu există!
Asta am simțit, și, sincer, asta am scris!
De fapt cui îi pasă? De ce v-ar păsa?
poezie de Viorel Muha (august 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre sinceritate, poezii despre mulțumire, poezii despre lectură, poezii despre existență, poezii despre cuvinte, poezii despre curățenie sau poezii despre adevăr
Trec anii peste vreme...
Trec anii peste vreme și vremea peste ani
nici gândul nu mai poate din urmă să-i ajungă,
la poarta neuitării doar lava din vulcani
cu amintiri aprinse încearcă să mai plângă.
Nici timpul nu mai vine în ritmul său banal,
secunde dilatate duc ziua mai departe,
trecând-o peste noapte pe coama unui val
din marea zbuciumată a vorbelor deșarte.
Se clatină lumina din falnicul văzduh
de-atâta grea prostie de-a valma aruncată
prin poezii orfane și fără pic de duh
ce și-au găsit cuvântul în coada de lopată.
Mă-ascund fără zăbavă în golfu-adiacent
să regăsesc uitarea sub umbrele opace
aduse peste noapte de vântul ascendent
din margini de iubire, venită să mă-mpace.
Îndată și tăcerea se-așterne, ca un scut,
o liniște cerească pe gânduri se întinde,
vin amintiri senine pe aripi de sărut
iar dorul tău, iubito, în brațe mă cuprinde.
poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existențiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vulcani sau poezii despre uitare
Levitația peste lucruri obișnuite
o cădere fără limite
este ca o îndoire a genunchilor
care nu se face din genunchi
este brațul care
arcuit
ține de sete
și ține în loc drumul cu tot
ce e de mers mai departe
tu vei trece ușor cu degetul peste obraz
pe urma unei lacrimi care nu mai există
este aici o tristețe
care nu vrea să meargă mai departe
o arcuire elastică a sentimentelor
peste un trup care încă plutește
când închid ochii
se aude cum în această viață
se ridică scaunele pe mese
și totuși nimeni nu mai are unde să plece
poezie de Cecilia Costache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre limite sau poezii despre degete
Așa a fost, așa va fi
Așa a fost, așa va fi.
Timpul trece ca nebunul.
Mâine vei îmbătrâni,
Tânăr nu rămâne unul.
Așa a fost, așa va fi.
Viața nu-i decât un timp
pe care îl poți trăi,
anotimp cu anotimp.
Așa a fost, așa va fi.
Lăstarul va crește pom.
Copilul va deveni
mâine lângă tine om.
Așa a fost, așa va fi.
Cât pământul se rotește,
din noapte se face zi,
ziua în noapte sfârșește.
Așa a fost, așa va fi.
Unul naște altul moare.
Nimeni nu poate trăi
timpul, nesfârșit de mare.
Așa a fost, așa va fi.
Totul e în transformare.
Natura se va primeni,
soarele veșnic răsare.
Așa a fost, așa va fi.
Dumnezeu-i atotputernic.
El ne poate dărui
lumină din întuneric.
Așa a fost, așa va fi.
Toate își au rostul lor.
Timpul nu-l putem opri.
Este veșnic curgător.
Așa a fost, așa va fi.
Va curge timpul ca izvorul.
Doar Dumnezeu poate ști
care ne e viitorul.
Așa a fost, așa va fi.
Cum e scris în Sfânta Carte.
Timpul nu se va opri,
viața curge mai departe.
........................
Așa a fost, nu va mai fi
când sfârșitul lumii vine.
Pământul va încremeni,
Universul nu-l mai ține.
poezie de Dumitru Delcă (6 februarie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre sfârșitul lumii sau poezii despre sfârșit
Ploie de amurg
Se face seară, aud afară ploaie
Ce se prelinge peste mine în singurătatea din odaie.
Mă uit la sticla de la geam cum picurii se-adună
Și caut să te-ajung și nu te văd... Nu este nicio lună...
Am doar crâmpeie de un zâmbet cu ochi calzi,
Căprui, în luciu... Ți-aș da din ploaia mea de-amor ca să te scalzi
Și simt un iz ieșit de nu știu unde;
E al tău... Se spune că de ploaie și miresmele-s talaz, pot să inunde.
Silicele topit neuniform dă voalul de-un topaz;
Nu-i geamul spart, dar simt doi picuri pe obraz...
Te-nchipui visătoare-n patul alb, gând dus, citind o carte...
Tot plouă și nu-i pod așa de lung și ești așa departe, de departe, de departe...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre poduri sau poezii despre alb
Cântecul nimicului
Din nimic - zidesc nimicul
Soarele, pe boltă sus,
S-a urcat, săltând buricul
Noaptea-n fund de iad s-a dus.
Vrăbii, vânt și disperare
Zac - de doruri părăsit;
Din nimic - nimic răsare
Unde-i tot ce-am îndrăgit?
Frica tot mai des mă paște
Zi de zi și ceas de ceas
Din nimic nimicul naște
Șovăie stingheru-mi pas.
Gânduri negre-mi sunt stăpâne
Nu mai am nimic de-ascuns
Din nimic nimic rămâne
Zile am trăit de ajuns.
Socotelile de-acasă
Nu s-au potrivit în târg
Cum nimicu-mi este casă
Din nimic nimic dă pârg.
Amăgiri și vise nu-s
Bun tovarăș mi-e nimicul!
Soarele, pe boltă sus
S-a urcat săltând buricul.
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vrăbii sau poezii despre naștere
Trec anii peste vreme...
Trec anii peste vreme si vremea peste ani
nici gândul nu mai poate din urmă să-i ajungă,
la poarta neuitării doar lava din vulcani
cu amintiri aprinse încearcă să mai plângă.
Nici timpul nu mai vine în ritmul său banal,
secunde dilatate duc ziua mai departe,
trecând-o peste noapte pe coama unui val
din marea zbuciumată a vorbelor deșarte.
Se clatină lumina din falnicul văzduh
de-atâta grea prostie de-a valma aruncată
din guri neostenite, dar fără pic de duh,
ce-și caută cuvântul în coada de lopată.
Mă-ascund fără zăbavă în golfu-adiacent
să regăsesc tăcerea în umbrele opace
aduse peste noapte de visul ascendent
din margini de iubire, venită să mă-mpace.
Îndată și tăcerea se-așterne..., ca un scut,
o liniște cerească pe gânduri se întinde,
vin amintiri senine pe aripi de sărut
iar dorul tău, iubito, în brațe mă cuprinde.
poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediția din 11.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre secunde
Reverie echinocțială
Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele, venite de afară,
pictează sub fereastră măști de carnaval!
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai știu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spațiul sideral de căutat...
Dar mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun, fără să știu precis ce-aș vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinerețea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă-ndată, focul să-l aprind,
dar tinerețea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind!
Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
iubitele lăsate-n prag de paradis.
Le simt tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate vreau să le vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
să le aduc, din nou, în raiul pământesc.
Să le iubesc cum o făceam odată,
fără să am vreo teamă că ar fi păcat,
când le chemam pe toate, deodată,
să recitim poemele nescrise-n pat...!
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dor sau poezii despre vorbire
Bătrânul poet
Pe o bancă veche,
Stă un bătrân poet.
Cu o carte în mână
Și cu inima bătându-i tot mai încet.
Fulgi de gheață cad
Peste părul lui cărunt,
Ca peste un obiect uitat
Acolo de cineva, de mult.
Cu ochi triști, dar de o blândețe rară,
El citește cu glas dulce despre o frumoasă țară.
Și vocea lui răsună peste iarna grea,
Și nimeni nu-l înțelege că lui îi este dor de țara sa.
Toți trec fără să-l ia în seamă
Dar el citește cu glas domol despre a sa mamă.
Despre un dor nemărginit,
Despre Vatra de unde a pornit.
Dar glasul lui să aude tot mai încet
Și vântul mai tare bate, a obosit bătrânul poet,
Dar nu se încumetă să închidă a sa carte.
poezie de Vladimir Potlog (14 februarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bătrânețe, poezii despre voce, poezii despre păr cărunt, poezii despre păr sau poezii despre mamă
Așa am păcălit moartea
în tot ceea ce am scris nu știu dacă
am scris cartea cărților
știu doar că
am scris adevărata poezie a lumii
o lume fără pretenții cu doar
câteva provizii
pentru atunci când moartea
mă va privi pe geam
în lumea aceasta
greu de definit
dimineața
la amiază și seara
fără ca cineva să se așeze
la masă cu mine
mă hrănesc cu aceleași cuvinte
cu firimiturile căzute
îmi hrănesc singurătățile
timp în care
ai mei
mă privesc îmbătrâniți din
fotografia uitată sub pioneza
prinsă pe grindă
nu
n-am scris cartea cărților dar
seară de seară
când Dumnezeu întoarce capul
crezând că voi termina
ultima carte
de morală
a lumii din mine
scriu pe timp cu sânge de înger
așa îmi păcălesc moartea
stau pieziș și împletesc șuvițe
din timpul rămas doar
doar îmi voi putea vindeca
mușcătura de pe suflet...
poezie de Teodor Dume (6 octombrie 2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păcăleli, poezii despre îngeri sau poezii despre sânge
O poveste
Trece o zi, tu nu spui nimic,
Zboara un gand cum ca nu mai vrei,
Tristetea ce-o port nu mai pot s-o ridic,
Si simt ca-i nevoie cumva s-o inchei.
Esti rece, esti dura, iar eu vinovat,
Nu stiu cum se face, dar tu ai dreptate,
Noptile lungi si plansul in pat,
Te poarta chiar mult mai departe.
Oftam, suferim, ne indepartam,
Voi sti ce sa fac sa trec peste?
Pe-a cui este vina mereu ne certam,
Si asa incheiem o poveste.
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad B
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Vlad Bălan despre vinovăție, poezii despre dreptate, citate de Vlad Bălan despre dreptate, poezii despre depășire sau citate de Vlad Bălan despre depășire
Cântec de dragoste
Cum să-mi țin sufletul acesta - cum
să nu se atingă de al tău? Cum să-l ridic
deasupra-ți către altceva, din afară?
Ah, cum aș vrea să-l pot ascunde-acum,
la adăpost, pierdut în miez de seară,
pe-un loc străin, tăcut, unde nimic
nu-i lung fior, de câte ori adâncu-ți se-nfioară.
Dar orice ne atinge pe noi doi, e-o-mbrățișare
și ne cuprinde ca arcușul care
din două coarde-același sunet smulge.
Ci cărui instrument îi suntem strună?
Ce cântăreț ne poartă-n a sa mână?
O, cântec dulce!
poezie clasică de Rainer Maria Rilke
Adăugat de gyongy
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Rainer Maria Rilke despre muzică, citate de Rainer Maria Rilke despre tăcere, poezii despre sunet, citate de Rainer Maria Rilke despre sunet, citate de Rainer Maria Rilke despre seară sau citate de Rainer Maria Rilke despre iubire