Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Cel ce citește

Citeam de mult. Din după-masa ceea
când ploaia la ferestre fremăta.
Vântul de-afară nu-l mai cunoșteam
în cartea grea.
Priveam în carte cum te uiți în oameni,
în oamenii întunecați de gânduri,
alături timpul se zgâia la rânduri.
Brusc paginile-au răsărit senine
și-n locul bâiguielilor firave
sta scris pe toate seară, seară...
nu m-am uitat pe geam și totuși curg
cuvintele și șiruri lungi se frâng
din rândurile lor împrăștiate...
Acuma știu că peste încărcate
grădini, sclipind, sunt bolțile departe;
soarele ar fi trebuit să mai coboare.
Și-acum se lasă noaptea peste zare;
risipa se adună-n pâlcuri rare,
pe drumuri lungi trec oamenii în noapte
și de departe ca și cum ar crește
nimicul întâmplat se deslușește.
Și dac-acum ridic din carte ochii,
nimic nu mi-e străin și totul mare.
aici trăiesc ce se petrece afară
și peste tot nimic n-are hotare;
dar mă-mpletesc și mai adânc în linii
când ochii mei pe lucruri se coboară,
pe simplitatea gravă a mulțimii;
atunci încet pământul se revarsă.
Și bolta-ntreagă-ncearcă s-o cuprindă:
întâia stea e cea din urmă casă.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "The Notebooks of Malte Laurids Brigge" de Rainer Maria Rilke este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -88.00- 34.99 lei.

Citate similare

De spus când adormi

Să-nvălui vreau în cânt pe cineva,
lângă el fiu și să stau.
Și să te legăn vreau și nani ți-aș cânta,
și din somn și în somn să te iau.
În casă numai eu fiu anume,
acel ce știe: noaptea a fost rece.
S-ascult afară și-n adânc ce se petrece,
în tine, în pădure și în lume.
Se cheamă orologiile bătând,
străfundul vezi prin timpul limpezit.
Jos, mai aud un om străin trecând,
străin, un câine-n somn a tresărit.
În urmă e tăcere. Eu cobor
ochii mei larg deschiși asupra ta;
ei te țin lin și se desprind ușor,
când în noapte se mișcă ceva.

poezie de din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărții întâi, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Introducere

Oricine-ai fi: în seară, vino-afară
din camera, în care totul știi;
în zare, ultima-i casa ta-n seară:
oricine-ai fi.
Cu ochii ce, trudiți, au evadat
cu greu din pragul cunoscut, ridici
ușor un arbore întunecat
și-n frunți de cer îl pui: zvelt, solitar.
Și lumea ai făcut. Și ea e mare
și ca o vorbă, ce-n tăceri se coace.
Și vrerea ta cum i-a înțeles, în pace,
suavi, o, lasă ochii tăi zboare.

poezie de din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărții întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
David Boia

Iarna

De la pol de printre gânduri
Vine iarna rânduri, rânduri
La început puțin sfioasă,
Dar apoi mai curajoasă

Prin plaiuri adiacente
Cu ifose și cu accente,
Cerne ea dint-un burduf
O catifea albă de puf

Măiastră de felul ei,
Croșetează din scântei,
Prin păduri peste câmpie
Acea imensă broderie

Mai pe urmă deșănțată,
Despletită, decoltată
Dă buzna peste coclauri
Cu ifose ca de tauri

Și când gerul avansează
Undeva la Bobotează,
Instalează pe afară
Dictatura glaciară

Tot acum prea din zbor
O meclă de dictator,
Ca o babă cloanță hâdă
Barbar continuă râdă

După stagiul de rutină
Se retrage prin grădină.
Iar zilele lungi cu soare
O alungă din hotare

Când temperatura crește
Și o învinge vitjește,
Ea pleacă din haltă-n haltă
Și le lasă toate baltă.

poezie de (29 aprilie 2013)
Adăugat de David BoiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Elegie de seară

Maică, maică, rău bate
vântul din ce-nu-se-poate
spaima clipei vinovate
lovește dinspre tine
biciul lacrimii senine
și mă arde peste față
precum moartea peste viață

că din câte paseri sunt
numai paserea-cuvânt
se lasă în arderi line
peste țipătul din mine

maica mea călcând pre moarte
te aștept de-un veac de cărți
să te-ntorci maică din morți
ca să te zidesc în carte

au înflorit ochii mei
peste coala de hârtie
ce zăpezi ne cântă în oase
urma ta ne mai rămase
un izvor de apă vie

usca-mi-s-ar viața mie
și voi plânge prin copii
maica mea te-aștept vii
la pustia din pustie

sunt aproape de Departe
am trecut și vămi și porți
maica mea călcând pre moarte,
te aștept vii din morți.

poezie de din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi-i teamă de o carte

Mi-i teamă de o carte (o văd ades și-n vis)
pe care aș deschide-o-nfrigurat
și-n paginile ei aș da de-odat...
de toate versurile pe care incă nu le-am scris.

De care sufletul mi-i însă, îmbibat:
precum de apă un burete;
și solie - din partea lor - mi-i orice vis curat,
și mi-i devreme ora cea târzie.

Parcă văd citind - în acea carte
doar pân' la mijloc orice poezie,
știind ce-i scris, de-odată, mai departe,
cum dintr-un rând poemu-ntreg învie.

Și ochii-ar luneca, pustii de gânduri -
ca peste un destin ce se amână -
peste acele, dragi și sfinte, rânduri,
precum transcrise de-o străină mână.

Nescrise foi se vor sălbătici-n sertare;
și în amurguri vechi, cu iz amar, -
eu cartea ceea-aș răsfoi-o, arare;
ca pe-osânditul propriul meu dosar.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Manifest de unire" de Nicolae Dabija este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -24.08- 18.99 lei.

În desăvârșita noapte

În desăvârșita noapte
când ridic privirea din carte,
din numerabilele clare rânduri,
o, ce stelar de limpede se-mparte,
ca un buchet de rustice flori,
îngrămădirea de gânduri:

Tinerețe a sprinten legănatei prore,
cu șovăieli, duioșii, mângâieri. –
Pretutindeni bucuria de-a fi mână-n mână,
dorință însă nicăieri;
prea mult univers și destulă țărână.

Din Poeziile către noapte

poezie de din Poezii (1906-1926), Desăvârșite, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Dan Mitrache

De rădăcini

Când am plecat, nu m-am uitat în urmă,
Oricum, nu mai vedeam nimic,
Aveam ceață în ochi, să mă ridic
Speram prea mult, orbit după căldură...

Lăsam iubiri, regrete îngropate,
Prieteni, vecini, frați, câțiva dușmani,
Atunci, eu nu știam că peste ani
Îi voi iubi, de-acolo, de departe.

Plecam, un El Dorado căutând
Către comoara ce-o doream demult,
Dar n-am putut al inimii tumult
mi-l opresc, de al meu drag pământ.

Iar noaptea, când adorm, un rai visez,
Cu munți și dealuri, râuri, câmpuri, mare,
Când trezesc, febril privesc în zare
Spre ce-am lăsat în urmă, și-al meu crez

Se revelează brusc, din nonculoare:
Acolo-i curcubeul meu, lângă izvoare...!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Era ceva răutăcios, ceva care rănea

și mă durea de fiecare dată când îmi lua cartea. după care stingea lumina.
dar sub pătură aveam o altă carte și o lanternă. nu dura prea mult
noapte de noapte trecea și mi le lua. până când
nu am mai avut nimic. și minunea s-a întâmplat. într-o noapte.
după ce mi-a luat cartea și a stins lumina, am închis ochii
și lacrimile s-au revoltat, și-au țâșnit
luând cu ele vălul negru
și-atunci am văzut.
cărțile veneau, făceau o plecăciune,
se deadeau de trei ori peste cap și se deschideau
luându- cu ele.
acum era suficient închid ochii
și asta l-a făcut turbeze
evadasem. scăpasem.
l-am lăsat cu ura și frustarile sale
nimeni și nimic nu-mi poate lua imaginea cărților
decât odată cu viața.
dar ce mai contează, eu sunt deja carte
parte din carte

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

De ce v-ar păsa?

Doamne, niciodată!
Genunchii mei nu au putut săruta
pământul,
fără fiu Eu!
Eu sunt nimeni, efemer, dar...,
ai mei, Bunicul, Străbunicul și Răstrăbunicul sunt acolo!
În țărână. Eu încă sunt aici!
Sper , aici, încă mai este un loc curat!

Am șters mult până aici!
M-am șters și pe mine
și
aici oare mai pot ramâne Om?
mai departe mai am și alte...,
ca să văd ce voi mai fi?
Mulțumesc pentru cei puțini care m-au citit din suflet.
Mâ înclin în fața lor,
sincer,
dacă au simțit cu adevărat ceva
din cuvintele mele, aiurea inșiruite!
Mulțumesc pentru, citiți aceste rânduri!
Dacă nu, pentru mine nimic nu are sens,
sau nu mă luați în considerație!
Eu sunt un nimic, dacă nu sunt capabil

îmi dau seama că nimicul nu există!
Asta am simțit, și, sincer, asta am scris!
De fapt cui îi pasă? De ce v-ar păsa?

poezie de (august 2009)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Levitația peste lucruri obișnuite

o cădere fără limite
este ca o îndoire a genunchilor
care nu se face din genunchi
este brațul care
arcuit
ține de sete
și ține în loc drumul cu tot
ce e de mers mai departe

tu vei trece ușor cu degetul peste obraz
pe urma unei lacrimi care nu mai există
este aici o tristețe
care nu vrea meargă mai departe
o arcuire elastică a sentimentelor
peste un trup care încă plutește

când închid ochii
se aude cum în această viață
se ridică scaunele pe mese
și totuși nimeni nu mai are unde plece

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ploie de amurg

Se face seară, aud afară ploaie
Ce se prelinge peste mine în singurătatea din odaie.
Mă uit la sticla de la geam cum picurii se-adună
Și caut să te-ajung și nu te văd... Nu este nicio lună...

Am doar crâmpeie de un zâmbet cu ochi calzi,
Căprui, în luciu... Ți-aș da din ploaia mea de-amor ca să te scalzi
Și simt un iz ieșit de nu știu unde;
E al tău... Se spune că de ploaie și miresmele-s talaz, pot inunde.

Silicele topit neuniform dă voalul de-un topaz;
Nu-i geamul spart, dar simt doi picuri pe obraz...
Te-nchipui visătoare-n patul alb, gând dus, citind o carte...
Tot plouă și nu-i pod așa de lung și ești așa departe, de departe, de departe...

poezie de (28 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cântecul nimicului

Din nimic - zidesc nimicul…
Soarele, pe boltă sus,
S-a urcat, săltând buricul…
Noaptea-n fund de iad s-a dus.

Vrăbii, vânt și disperare…
Zac - de doruri părăsit;
Din nimic - nimic răsare…
Unde-i tot ce-am îndrăgit?

Frica tot mai des paște
Zi de zi și ceas de ceas…
Din nimic – nimicul naște…
Șovăie stingheru-mi pas.

Gânduri negre-mi sunt stăpâne
Nu mai am nimic de-ascuns…
Din nimic – nimic rămâne…
Zile am trăit de ajuns.

Socotelile de-acasă
Nu s-au potrivit în târg…
Cum nimicu-mi este casă
Din nimic – nimic dă pârg.

Amăgiri și vise nu-s…
Bun tovarăș mi-e nimicul!
Soarele, pe boltă sus
S-a urcat săltând buricul.

poezie de
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Trec anii peste vreme...

Trec anii peste vreme si vremea peste ani –
nici gândul nu mai poate din urmă să-i ajungă,
la poarta neuitării doar lava din vulcani
cu amintiri aprinse încearcă să mai plângă.

Nici timpul nu mai vine în ritmul său banal,
secunde dilatate duc ziua mai departe,
trecând-o peste noapte pe coama unui val
din marea zbuciumată a vorbelor deșarte.

Se clatină lumina din falnicul văzduh
de-atâta grea prostie de-a valma aruncată
din guri neostenite, dar fără pic de duh,
ce-și caută cuvântul în coada de lopată.

Mă-ascund fără zăbavă în golfu-adiacent
regăsesc tăcerea în umbrele opace
aduse peste noapte de visul ascendent
din margini de iubire, venită să mă-mpace.

Îndată și tăcerea se-așterne..., ca un scut,
o liniște cerească pe gânduri se întinde,
vin amintiri senine pe aripi de sărut
iar dorul tău, iubito, în brațe cuprinde.

poezie de din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediția din 11.03.2021
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

Bătrânul poet

Pe o bancă veche,
Stă un bătrân poet.
Cu o carte în mână
Și cu inima bătându-i tot mai încet.
Fulgi de gheață cad
Peste părul lui cărunt,
Ca peste un obiect uitat
Acolo de cineva, de mult.
Cu ochi triști, dar de o blândețe rară,
El citește cu glas dulce despre o frumoasă țară.
Și vocea lui răsună peste iarna grea,
Și nimeni nu-l înțelege lui îi este dor de țara sa.
Toți trec fără să-l ia în seamă
Dar el citește cu glas domol despre a sa mamă.
Despre un dor nemărginit,
Despre Vatra de unde a pornit.
Dar glasul lui aude tot mai încet
Și vântul mai tare bate, a obosit bătrânul poet,
Dar nu se încumetă închidă a sa carte.

poezie de (14 februarie 2021)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Așa am păcălit moartea

în tot ceea ce am scris nu știu dacă
am scris cartea cărților
știu doar
am scris adevărata poezie a lumii
o lume fără pretenții cu doar
câteva provizii
pentru atunci când moartea
va privi pe geam
în lumea aceasta
greu de definit
dimineața
la amiază și seara
fără ca cineva să se așeze
la masă cu mine
hrănesc cu aceleași cuvinte
cu firimiturile căzute
îmi hrănesc singurătățile
timp în care
ai mei
privesc îmbătrâniți din
fotografia uitată sub pioneza
prinsă pe grindă

nu
n-am scris cartea cărților dar
seară de seară
când Dumnezeu întoarce capul
crezând voi termina
ultima carte
de morală
a lumii din mine
scriu pe timp cu sânge de înger

așa îmi păcălesc moartea

stau pieziș și împletesc șuvițe
din timpul rămas doar
doar îmi voi putea vindeca
mușcătura de pe suflet...

poezie de (6 octombrie 2016)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

O poveste

Trece o zi, tu nu spui nimic,
Zboara un gand cum ca nu mai vrei,
Tristetea ce-o port nu mai pot s-o ridic,
Si simt ca-i nevoie cumva s-o inchei.

Esti rece, esti dura, iar eu vinovat,
Nu stiu cum se face, dar tu ai dreptate,
Noptile lungi si plansul in pat,
Te poarta chiar mult mai departe.

Oftam, suferim, ne indepartam,
Voi sti ce sa fac sa trec peste?
Pe-a cui este vina mereu ne certam,
Si asa incheiem o poveste.

poezie de
Adăugat de Vlad BSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cântec de dragoste

Cum să-mi țin sufletul acesta - cum
să nu se atingă de al tău? Cum să-l ridic
deasupra-ți către altceva, din afară?
Ah, cum aș vrea să-l pot ascunde-acum,
la adăpost, pierdut în miez de seară,
pe-un loc străin, tăcut, unde nimic
nu-i lung fior, de câte ori adâncu-ți se-nfioară.
Dar orice ne atinge pe noi doi, e-o-mbrățișare
și ne cuprinde ca arcușul care
din două coarde-același sunet smulge.

Ci cărui instrument îi suntem strună?
Ce cântăreț ne poartă-n a sa mână?
O, cântec dulce!

poezie clasică de
Adăugat de gyongySemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Intrare

Oricine-ai fi: tu seara ieși afară
din cameră, unde tu totul știi;
casa ți-e ultima povară:
oricine-ai fi.
Cu ochii obosiți ce-abia mai pot
Cuprinde tocitul prag pentru eliberare,
în fața lui ridici copacul negru tot
și-l pui mlădiu și singur cerului altare.
Și lumea ai creat. Și ea e mare,
ca un cuvânt ce pârguie în pace.
Și cum voința ta-nțelege sensuri rare,
ea lasă tandru ochii tăi plece...

poezie clasică de , traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de AndriescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Corneliu Neagu

Neuitarea

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele venite de afară.
pictează sub fereastră măști de carnaval.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai știu de ce au fost plecate,
prin spațiul sideral ce-aveau de căutat.

Și mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun, fără să știu ce-aș vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
caute prin astre tinerețea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinerețea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.

Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe recheme
iubitele lăsate-n prag de paradis.
Le simt tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-ncep le vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
le aduc din nou în raiul pământesc.

Și să le-alint, cum o făceam odată,
fără să am vreo teamă că ar fi păcat,
când le chemam pe toate, deodată,
recităm poeme de iubire-n pat.

poezie de din Drum spre eternitate, Ed. ePublishers, Bucureșri, 2019
Adăugat de Corneliu NeaguSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorena Craia

Gene de smoală

În crângul meu aspru de-atâtea sălcii
Se-așază o lună pe marginea bărcii,
Iar lacul privește la mine cum tac
Și plute de iarbă din mine desfac.

Când păsări de noapte îmi cântă difuz,
Cu ochii lor galbeni spre cerul ursuz,
Absorb luciul apei în ochiul deschis –
Un ochi care-mi ține un soare închis.

Mă rabdă pădurea, rabdă și cerbii,
Iar vântul -ntreabă de ce firul ierbii
Așteaptă, o vreme, luna de seară;
Să uite, plece, să nu mă mai ceară!

Pe cerul sălbatic copacii se zbat,
Din crengi și din păsări îmi crește un pat,
Pe care m-așez cuminte, în tihnă,
Cu ochii mei galbeni pentru odihnă.

Apoi totul doarme. Oile rânduri
Se-adună în turm㠖 moină de gânduri –,
Cocorii se rup în stol de mărgele,
Iar stolul de noapte mă poartă cu ele.

Aici m-am născut, la prima rafală,
Din vântul câinesc, în râul de smoală,
Aici sunteți voi și cu voi am crescut,
Aici sfârșesc spre un nou început.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook