De vorbă cu iarnă

M-am întâlnit cu Iarna la Predeal…
Era-mbrăcată ca şi-acum un an,
Cu aceeaşi albă rochie de bal,
Păstrată vara sus, pe Caraiman…

Călătoream spre ţara unde cresc
Smochine, portocale şi lămâi…
Eram într-un compartiment de clasa I,
Cu geamul mat, pietrificat de ger,
Şi canapeaua roşie de pluş,
Sub care fredona-n calorifer,
Sensibil ca o coardă sub arcuş,
Un vag susur de samovar rusesc…

Şi-am coborât în gară, pe peron,
Să schimb cu Iarna câteva cuvinte…
Venea din Nord,
Venea din Rosmersholm -
Din patria lui Ibsen şi Björnson,
De-acolo unde,-n loc de soare
Şi căldură,
Înfriguraţii cer… Literatură…
Şi m-a convins c-acolo-i mult mai bine
Decât în ţara unde cresc smochine,
Curmale, portocale şi lămâi,
Şi din compartimentul meu de clasa I
M-am coborât ca un copil cuminte
Şi m-am întors cu Iarna-n Bucureşti…

O! Tu, sfătuitoarea mea de azi-nainte,
Ce mare eşti,
Ce bună eşti,
Ce caldă eşti!…

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de ţară în ţara mea

Un bătrân călător pe drum de seară
Trecea străin pe strada mea.
Îl tot vedeam şi-am îndrăznit a-l întreba:
- De unde vii şi cine eşti, bătrâne?
Era-ntristat şi suspina.
Cu glasul stins el mi-a răspuns:
- De unde vin? Nu întreba
Plecat am fost din ţara mea
Dar peste tot unde-am umblat
În suflet ţara mi-am păstrat
Şi m-am întors
Aici, unde-i pământul sfânt
Unit cu el prin legământ.
Cu glasul blând şi coborât
- O, Doamne - se rugă bătrânul -
Mai ţine-mă în viaţă cât
S-apuc să văd zâmbind românul!

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bonsai

La o margine de lume
Unde ochii ţi-adăpai,
Un copac, ieşit din hume,
Te-a rugat să-i dai un nume.
- Eşti... bonsai!

-Bine, dar eu sunt afară,
Cresc de capul meu, nu vezi?
Duc o viaţă solitară
Unde alţii pot să moară,
Tu, ce crezi?

Dacă am coroana mică
-Pare tunsă, dar nu e!-
Zici că rasa mea-i pitică,
De ghiveci, la o adică,
Păi, de ce?

M-am luptat cu vânturi rele
Şi-am învins: am rezistat!
Nu din false temenele
Sunt mai strâmb la rămurele:
M-am forţat.

M-am opus la geruri crude
Şi-am rămas eu singur, vai!
Am scăpat de-atâtea trude!
Unde-s falnicele rude?
Eu... bonsai?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moldova, ţara mea de dor

Moldova, ţara mea de dor,
De cântec şi baladă.
Eşti ca o pasăre măiastră
Care cântă într-o livadă.

Cântă un cântec frumos
Despre un Voievod faimos.
Care a venit din ţara de jos,
Ca să fie oamenilor de folos!

Care a fost un domn viteaz şi mare,
El a apărat cu credinţă a tale hotare,
Ca tu Moldovă, să ajungi acum,
Să fii cea mai gingaşă floare.

O floare atât de frumoasă,
Cântată, iubită mereu,
Ca o casă mare,
Eşti ţara poporului meu.

Moldovă, dor nemărginit,
Eşti ca un strugure de poamă,
Plaiul meu prea mult iubit,
Unde m-a născut a mea mamă!

poezie de Vladimir Potlog (15 aprilie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo unde...

Pe-un leagăn de vis, e-un meleag de poveste,
Pe-ale stâncilor văi, pe-ale munţilor creste,
Unde graiul român în trei feluri răsună
Când ciobanii şi-acum,,, Mioriţa" îngână,

Pe-un tărâm străjuit de Barajul Siriu,
Unde arde mocnit, din pământ Focul Viu,
Într-un loc fermecat, cu păduri de stejar,
Care a zămislit, din pământ, chihlimbar,

Unde Ţara Luanei are-o poartă spre Cer
Ce păstrează intact al legendei mister,
Unde sfinţii apar plângând la ferestre
Cu lacrimi de foc, în biserici rupestre,

Unde poţi să admiri, sorbind din gurgui,
Poiana cu zeci de trufaşe statui,
Pe unde auzi, intonat cam şăgalnic
Un cântec de dor despre râul năvalnic,

Unde a vieţuit renumitul zăgan,
Unde şesul e-o parte din pustiu Bărăgan,
Unde oamenii vin fascinaţi, curioşi
De-un miracol etern: Vulcani Noroioşi,

Unde iarna copacii, de gheaţă, se frâng
Aşteptând înflorirea din splendidul Crâng,
Unde-un vârf, Penteleu, este veghe şi scut
E judeţul în care, cândva, m-am născut.

poezie de Marilena Răghinaru din Căutări pe tărâmul unui vis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După fructe se cunoaşte pomul (Iisus): fiecare specie face fructe şi seminţe după felul ei

În stejari nu cresc măsline,
Nici în roşcovi mandarine;
Nu fac brazii portocale
Şi nici carpenii curmale.

În salcâmi nu cresc cireşe,
Nici în plopi nu cresc măceşe;
Nu fac paltinii banane,
Nici mestecenii castane.

Nu fac gârniţele prune,
Iar din tei n-aduni alune;
În goruni nu cresc căpşuni
Şi nici piersici în aluni.

Nu fac viţele smochine
Şi nici duzii clementine;
Nu cresc rodii în anini,
Nici lămâile-n măslini.

Nu fac vişine scoruşii
Şi nici mure corcoduşii;
Nu cresc nucile-n platani,
Nici caisele-n castani.

Nu fac zmeură mălinii,
Nici fistic nu fac smochinii;
Nu cresc áfine-n cătínă,
Nici migdale în glicină.

Nu fac struguri porumbarii,
Iar gutui nu fac arţarii;
Nu cresc în magnolii pere,
Nici în sălcii nu cresc mere.

poezie de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (15 septembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram foarte timid când eram mic. Abia cu vremea am devenit mai dezinhibat. Agresivitatea asta e şi o formă de apărare. Odată, în clasa a patra, eram un băiat destul de delicat pe atunci, mama mi-a dat cămaşă albă călca­tă, iar podelele clasei erau unse cu păcură. În pauză, cineva m-a împins şi-am căzut. Când m-am uitat pe cămaşă, eram negru. M-am întors furibund şi l-am bătut măr pe primul care mi-a ieşit în cale. Când mi-am dat seama ce am făcut, m-am îngrozit: era bătăuşul cla­sei.

citat din Mircea Dinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am regăsit

m-am regăsit într-un final
aceeaşi doină din caval
ce-a coborât demult din munţi
cu paşii umezi şi desculţi.
m-am regăsit în fir de iarbă
în ochii tăi ce stau să cadă
pe trupul meu incins de vară
scăldat în râul de la moară

m-am regăsit intr-un târziu
în bobul spicului de grâu
în macii înfloriţi in luncă
şi-n raza soarelui ce urcă
tot mai aprinsă spre zenit
şi-apoi coboară-n asfinţit.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe unde eşti?!

Pe unde eşti când zori de zi se crapă,
Când gura mea pe buza ta se-adapă?!
Pe unde eşti când ceru-i plin de stele,
Când ţi-as zidi din ele-n cer castele?!

Pe unde eşti în nopţi cu lună plină,
Când mă îmbrăţişai ca o glicină?!
Pe unde eşti când rupt de oboseală,
Mi-aş pune capul lin în a ta poală?!

Pe unde eşti când mor de dor şi jale
Şi leac mi-ar fi să-ţi strâng coapsele tale?!
Pe unde eşti când gândul mi-e la tine
Şi-s bântuit de îndoieli haine?!

Pe unde eşti când sufletul mi-e frânt
Şi-alerg ca un nebun şi mă frământ?!
Pe unde eşti când vreau, la miez de noapte,
Sărutul tău cu gust de piersici coapte?!

Pe unde eşti, c-aş bea cu tine seva
Ce-n cupe ne-a turnat-o Kamadeva?!
Pe unde eşti când viaţa mea-i o luptă
Şi timp perfid din trupul meu se-nfruptă?!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2019)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum crucial

Pe scara sufletului meu
M-am întâlnit cu bunul Dumnezeu -
Eu coboram mâhnit din conştiinţa mea,
Iar El urca surâzător spre ea!…

Şi ne-am oprit la jumătatea scării
Încrucişându-ne în clipa-ntâmpinării
Săgeţile perechilor de ochi ca de-obicei -
Ah! ochii Lui cum seamănă cu ochii mei!

Pe scara sufletului meu
M-am întâlnit din nou cu Dumnezeu -
El cobora solemn din conştiinţa mea,
Iar Eu urcam surâzător spre ea!…

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti, copilărie?

Mare greşeală am făcut
când te-am părăsit pe tine.
De ce oare m-am grăbit
să-mi adaug ani şi zile?
Acum m-a cuprins tristeţea
c-am pierdut copilăria,
care e mult mai frumoasă
decât toată frumuseţea.
Ghiduşii, jocuri, isprăvi,
unde oare v-am lăsat?
Astăzi umblu prin dumbrăvi.
Bătrâneţii m-am predat.

poezie de Dumitru Delcă (2 aprilie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românul patriot

Din flori de primăvară
cunună am să-ţi fac.
Eu port, frumoasă ţară,
mândria ta cu drag.
Că tu eşti România
în care m-am născut,
Eşti ţara mea, eşti glia
în care am crescut.
Oriunde-n lume rătăcesc,
în inimă-ţi duc dorul.
Ca să-ţi arăt cât te iubesc,
la brâu port tricolorul.
Revin în România,
unde îmi e izvorul.
Aici îmi e moşia,
aici îmi e poporul
Tu eşti a mea comoară.
Ce mult te preţuiesc!
Nimic nu mă doboară.
Aici vreau să trăiesc.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am născut în România

M-am născut în România,
Ţara unei guri de rai,
Unde Mioriţa-şi plânge
Oful pe-un picior de plai.

M-am născut în România,
Ţara Munţilor Carpaţi,
Cu-ale lor creste semeţe
Şi păduri cu brazi înalţi.

M-am născut în România,
Cu podişuri şi câmpii,
Râuri, Dunăre şi Mare,
Aur şi-alte bogăţii.

M-am născut în România,
Într-un sat ca multe alte,
Cu oameni de omenie,
Cum sunt oamenii la sate.

M-am născut în România,
Ţara mea cu mândru nume,
Ce-l port cu mândrie-n suflet,
De când rătăcesc prin lume.

M-am născut în România,
Lângă murmur de izvor,
Iar când mi-o veni sfârşitul,
Tot acolo, vreau să mor!

M-am născut în România,
Ţara strămoşilor mei,
Şi vreau, când va fi să fie,
Să putrezesc lângă ei...

poezie de Nicu Andriţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi m-am convins din nou cât de dăunător este să fumezi. M-am dus să fumez la bucătărie unde soţia mea făcea de mâncare. M-a pus să curăţ cartofi!

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miros de portocale

Acum când anii îi adun
Pribeag pe-a sorţii cale,
Mai simt în orişice Crăciun
Miros de portocale.

Cu ochii minţii mă revăd
Trântit în neaua moale,
La săniuş făcând prăpăd
Pe Burta Albă-n vale.

Noiembrie de cum trecea
Şi iarna da semnale,
Din orice fulg răzleţ ieşea
Miros de portocale.

Chiar şi-universul conspira
Prin legi fundamentale
Şi tot în juru-mi radia
Miros de portocale.

Acum, când una decojesc
Pe-o mică farfurie,
Acel fior nu-l mai găsesc
Şi nici vreo bucurie.

Parcă şi-acum miroase-un pic
În camera ornată,
Dar nu mai regăsesc nimic
Din vraja de-altădată.

Şi-l caut toată viaţa mea
Prin universuri goale,
Pe-acel copil care simţea
Miros de portocale.

poezie de Daniel Dobrică
Adăugat de Băştinaşul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patria mea

patria mea
este universul meu
"dodoloaţă" ciuntită,
denigrată, furată,
defrişată, minţită
părăsită de fii şi fiice
rămâne pentru mine
mama
copilăriei mele
locul unde m-am născut
şi trăiesc
orinde aş pleca
în universul
sufletului meu
rămâne patria mea
mai presus
de orice sentiment

păsările călătoare
migrează toamna
spre ţările
unde clima e caldă
primăvara
se întorc la cuiburile lor
cum reuşesc?
au şi ele patrie?
- da.... patria mea!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti, Doamne...

M-am slujit de stele-ntotdeauna
Când am vrut la Tine să ajung
M-a vegheat din înălţime luna
Luminându-mi noaptea drumul lung.
Toate, Doamne, toate-s ale Tale
Tu le-ai pus acolo sus în cer
Ele doar mă însoţesc pe cale
Dar la semnul Tău se sting şi pier.

Din Lumina Ta, în ele, Tată
Ai lăsat să picure un pic
Şi mă rog dar, Doamne, niciodată
Nu vor fi mai mult decât nimic.

Sunt frumoase, le-ai creat anume
Pentru mine să le văd ca sunt
Dar şi ele-s, Doamne, tot din lume
Şi-s şi ele, Doamne, din pământ.

Pot să moară orişicând şi ele
Dar Lumina sufletului meu
Nu e nici din lună, nici din stele
Ci e de la Tine, Dumnezeu.

Sigur ca dorinţa-mi încolţeşte
Când le văd şi când în cer Te ştiu
Dorul meu când înspre Tine creşte
Ele-mi stau de martori că eşti viu.

Toate-s de folos şi-s toate bune
De m-ajută, Doamne să mai cresc
Lumea asta toată-i o minune
Şi mai mult prin lume Te iubesc.

Ai lăsat un semn în fiecare
Şi în toate străluceşti la fel
Muntele veghează lângă mare
Tot pământu-i, Doamne, un Betel.

Loc de taină şi odihnă sfântă,
Locul unde singur îmi vorbeşti
Stele, îngeri, lună, ceruri cântă
Tu eşti Doamne veşnic Cel ce eşti!...

poezie de Adriana Cristea (19 octombrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Modelul inimii mele

Tu eşti modelul pe care mi-l doresc,
Eşti vorba dulce pe care o şoptesc.
Tu eşti model pentru inima mea,
Eşti energia şi puterea ce bate în ea!

Tu eşti modelul de care am nevoie,
Eşti raza de lumină pe care nu am voie,
Să o ignor, să nu o văd, să o ratez...
Eşti iubirea cu care vreau să mă tratez!

Tu eşti modelul ce mult l-am căutat,
Eşti unda de iubire ce m-a acaparat.
Tu eşti model pentru dragostea mea,
Eşti tot ce pot avea mai bun din ea!

Tu eşti modelul ce mult l-am visat,
Eşti fiinţa de care nu m-am săturat.
Tu eşti supermodel în viaţa mea,
Eşti liniştea şi pacea ce eu le-aş vrea!

poezie de Ovidiu Kerekes (10 martie 2021)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

În rochie albă de mireasă

În rochie albă de mireasă
Te-am visat, iubita mea,
Eşti a inimii mele aleasă,
Eşti o floare de nu-mă-uita.

Privirea ta fermecătoare,
Glasul tău melodios
Sunt ca o rază de soare
Care încălzeşte sufletul meu prea-păcătos.

Pe altarul iubirii am jurat în doi să fim
Şi sub steaua fericirii
Toată viaţa cu dragoste să trăim.

Dar m-am trezit din a mea visare
Şi întuneric în jurul meu era,
Inima îmi batea tot mai tare,
Pentru tine iubrea mea.

Căci tu dormeai lângă mine
Somn dulce şi uşor
Şi eu, parcă să nu audă nimeni,
Ţi-am şoptit, iubito: te ador.

poezie de Vladimir Potlog (1 februarie 2011)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezident în ţara cuvintelor

Rezident în ţara cuvintelor
ţara care m-a adoptat
şi totuşi
arhanghelii
ori demonii ce mă locuiesc
se simt uneori precum imigranţi ilegali
dar unde să fug
unde să mă ascund
autoexilat din patria mumă
ţara în care nu se mai produc tunuri
dar se dau tunuri la tot pasul
unde cerneala se uscă în uitare
pe pagini de carte
legate nu cu aţă ori cu clei
ci cu zale
unde să fug
unde să mă ascund
dacă nu acolo unde călimara cu cerneală
e bolul în care
cei închişi pe viaţă
fără drept la recurs compensatoriu
îşi înmoaie pesmeţii.

poezie de Adrian Rentea
Adăugat de capra vecinului
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, vara ta... tu, iarna mea eternă...

Şi de m-aş naşte înc-o dată,-n vară,
Te-aş aştepta din iarna-n care eşti.
Pe buze, ca pe-o strună de vioară,
Cu un sărut, adagio, să-nfloreşti.

Şi i-aş cânta zăpezii să se-ndure,
Să mai aştepte-n ceruri un minut,
Atât cât să-nverzească-n noi pădure
Şi vara să ne fie aşternut.

Ninsorilor le-aş recita poeme,
S-adoarmă undeva în drumul lor.
Îţi voi trimite-albastrul să te cheme
Aici, în dormitorul florilor.

Decembrie să plece în vacanţă,
Să-ncuie gerul şi furtuni în pod!
Cu luna lui cuptor, fă alianţă,
Din iarna-n care eşti să te deznod.

Până la mine,-un pod de primăvară
Te-o trece peste neguri şi stihii;
Ţi-am împletit din violete-o scară:
Tu calcă peste ele, dar, să vii!

Şi de mai simţi o albă mângâiere,
Nu te opri! De sub zăpezi, viclean,
Cu glasul rece-al iernii îţi va cere,
Să mai rămâi, un îngheţat ocean.

Să te dezgheţ, nu aş putea vreodată-
Eu, vara ta, tu iarna mea. Şi ştiu,
Dorinţa mea rămâne suspendată
Între speranţă şi un ''prea târziu''...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!