Eu, vara ta... tu, iarna mea eternă...

Şi de m-aş naşte înc-o dată,-n vară,
Te-aş aştepta din iarna-n care eşti.
Pe buze, ca pe-o strună de vioară,
Cu un sărut, adagio, să-nfloreşti.

Şi i-aş cânta zăpezii să se-ndure,
Să mai aştepte-n ceruri un minut,
Atât cât să-nverzească-n noi pădure
Şi vara să ne fie aşternut.

Ninsorilor le-aş recita poeme,
S-adoarmă undeva în drumul lor.
Îţi voi trimite-albastrul să te cheme
Aici, în dormitorul florilor.

Decembrie să plece în vacanţă,
Să-ncuie gerul şi furtuni în pod!
Cu luna lui cuptor, fă alianţă,
Din iarna-n care eşti să te deznod.

Până la mine,-un pod de primăvară
Te-o trece peste neguri şi stihii;
Ţi-am împletit din violete-o scară:
Tu calcă peste ele, dar, să vii!

Şi de mai simţi o albă mângâiere,
Nu te opri! De sub zăpezi, viclean,
Cu glasul rece-al iernii îţi va cere,
Să mai rămâi, un îngheţat ocean.

Să te dezgheţ, nu aş putea vreodată-
Eu, vara ta, tu iarna mea. Şi ştiu,
Dorinţa mea rămâne suspendată
Între speranţă şi un ''prea târziu''...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire albă

Şi m-aş preface-n fulgul de zăpadă
Care-ţi atinge fruntea-ngândurată,
Şi te-aş mai ninge-n vise câteodată,
Să mă asculţi cum ning ca o baladă.
Şi să m-atingi, să mă topesc în palmă
Când îmi aştepţi sub vâsc îmbrăţişarea,
Tu să fii ţărmul, eu să îţi fiu marea
Într-un ocean de alb. Atât de calmă
Să îţi pătrund sub piele cu sfiala
Atâtor doruri ce-au zăcut departe
În iarna amintirilor deşarte
În care ne mai paşte îndoiala.
Şi m-aş preface-n iarna cea mai iarnă,
Să te îngheţ în veşnicia albă,
Şi din colinde să îţi fac o salbă,
Din ceruri, îngeri, peste noi, să cearnă
Tăcerile zăpezilor eterne.
Tu, doar iubirea, peste mine-aşterne!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adagio

Îşi iau adio teii de la vară,
Cu miere ninge peste ochii mei,
Mai strâng parfumul florilor spre seară.
În picături de miere, de mă vrei,

Opreşte-te pe-o ramură cuminte,
Ce-şi mai păstrează rodu-nmiresmat
Şi-oi picura cu lacrimă fierbinte,
Din florile ce încă n-au plecat.

Mai am un braţ ce încă înfloreşte,
Mai urcă seva verde-n inelar-
O mărturie care povesteşte,
Că îţi sunt vară în vocabular.

Rosteşte-mă ca pe o rugăciune,
Dar, nu îngenunchea, că n-ai s-ajungi,
Să prinzi ultimul zvon de pasiune
Al ramului, cu degetele stângi.

Voi mai vibra o clipă, chiar de plouă
Şi vântul îmi mai fură un suspin.
Veghează-mă pe-un colţ de lună nouă,
Cu ultima suflare să te-alin...

Îşi iau adio teii de la vară,
Ca un adagio în scâncet de vioară...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeme de nea...

Să nu plângi, poezie, că te-am lăsat orfană,
Să-ţi cauţi o poveste, să-ţi sprijine tăcerea!
Un zâmbet de prieten să îţi aşezi pe rană,
Să-ţi mângâie tristeţea şi lacrimi şi durerea!

Eu am rămas acasă şi te aştept cuminte,
Doar gândul e cu tine şi parcă nu-i prea mult,
Că nu pot, poezie, să te ascund în braţe
Şi scâncetul albastru nu pot să ţi-l ascult.

Să ningi frumos acolo, în luna vieţii mele,
Aşa cum ningi în mine, în fiecare vară,
Când te adun din ceruri, pierdută printre stele!
Eu am rămas acasă cu vara mea amară,

Să mă mai nasc o dată-n clepsidra nemiloasă,
Un fir de sare gemă, topindu-se de teamă.
Să nu fii, poezie, pe noaptea mea, geloasă!
E noaptea-n care versul în lacrimă-o să geamă.

Voi da noroc cu cerul, voi aştepta lumina,
Să îmi deschidă ochii, ca se te pot vedea.
Ninsoarea mea albastră, sărutu-ţi rădăcina
Din care urcă-n mine poemele de nea!

poezie de Violetta Petre din Ninsori albastre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă pliez pe toane, să te am...

Tu mă descompui şi mă compui, tu mă urci în cer şi mă cobori,
Sunt a ta şi sunt a nimănui, sunt deşert şi ploaie fără nori.
Tu mă înfloreşti, mă veştejeşti, mă desfiinţezi şi mă-ntregeşti,
Azi mă uiţi şi mâine mă iubeşti, mă alungi şi iarăşi mă primeşti...

Îmi frângi visele într-un minut şi ningi peste mine-n luna mai
Ca şi cum nici nu m-ai cunoscut şi doar iarnă şi furtuni îmi dai.
Vii prin mine şi mă viforeşti, de nu-mi mai găsesc niciun poem,
Doar septembrie îl mai citeşti, şi să nu mi-l furi, încă, mă tem...

Aştept jurământ pe inelar, să te ştiu, cumva, numai al meu,
Tu îmi spui că visu-mi e-n zadar şi că totul e doar un clişeu.
Nu te ştiu decât din amintiri ale unei toamne în amurg,
Când mi-ai pus pe buze trandafiri şi de-atunci dorinţe-n mine curg...

Şi îmi eşti şi nu îmi eşti şi-aştept, ca din când în când să te aud,
Glasul tău aş vrea să îl păstrez şi în glasul meu să îl includ...
Mai visez, încă n-am obosit, că te voi privi în ochi vreodat'
Şi atunci vei şti cât te-am iubit... şi de toate tu eşti vinovat...

Mă pliez pe toane, să te am, ca pe-un elixir pentru pustiu
Şi la orice caznă mă înham, doar ca să te am cât de târziu...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-nlocuim tabloul ninsorilor din noi

E iarnă-acum, iubite, în parcu-n care-aştept,
Să nu mai ningă-a tine şi-a dor de-mbrăţişare.
Dar ninge fantomatic pe umărul meu drept
Şi-n stângul geme iarna-ntr-un semn de întrebare.

Se tânguie copacii sub albele poveri
Cu braţele întinse spre ceruri încărcate
De lacrime de îngeri cu zborul în tăceri
Şi peste mine aripi de răni îndurerate,

Cad troienindu-mi paşii pe-aleile pustii,
Pe unde amintirea se zbenguie în voie.
E linişte, iubite, şi ştiu că n-ai să vii,
Deşi în iarna asta, de tine, am nevoie.

E-o masă a tăcerii, pe undeva pe-aici,
Pe care o statuie îşi poartă-n ger pedeapsa.
De ai veni, sentinţa să poţi să i-o ridici,
Te-aş lămuri să facem, în doi, tabula rasa.

Să-nlocuim tabloul ninsorilor din noi,
Ştergând un anotimp ce ninge-n calendare,
Să anulăm Crăciunul! Dar cât vom fi de goi,
Fără colinda nopţii din noaptea de născare...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un pod

Sunt un pod peste râu,
Către tine mereu,
Pe nimic sprijinit,
Doar pe sufletul meu.

Acest râu nemilos
Mă va sparge-n bucati,
Starea mea o-nţeleg,
Dar şi tu seama dă-ţi.

Sunt un pod peste râu,
Pe pilonii mei trişti,
Către tine mereu,
Insă tu nu exişti.

Nu-nţelegi că mi-e greu,
Că mi-e frig şi urât,
Sint greoi şi sunt fix,
Sunt un pod şi atât.

Unde-apuc să mă duc
Sunt silit să rămân
Că miroase a fier,
Că miroase a fân.

Şi deodată-nţeleg
Că sunt trist în zadar,
Pe pilonii mei trişti
Mă cuprind şi tresar.

Tu simţi tot ce simt eu,
Ba mai grav, ba mai mult,
Plânsul tău permanent
Il preiau şi-l ascult.

Şi dau parcă ecou
Şi vibrez în alt mod,
În picioare călcat
Ca un om, ca un pod.

Sunt un pod peste râu,
Sunt un pod peste mers,
Câte vânturi m-au scris,
Câte ploi m-au tot şters.

Dar tu nu eşti pe mal,
Dar tu nu eşti cu ei,
Dar tu nu mă striveşti,
Tu mă ţii şi mă bei.

Sunt un pod ridicat
Peste-un râu incomod,
Sunt un pod, eşti un râu,
Eşti un râu, sunt un pod.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, unde...

Am soarele pe frunte, deşi e marţi întreagă
Şi mă îmbracă august în galbenul din flori,
Întinde braţul tandru, Romeo să culeagă
Pentru-a lui Julietă, mirajul din culori.

Şi eu privesc povestea, cu inima-mpăcată,
Am amintirea vie a toamnelor din noi,
Şi de nu eşti cu mine, rămâne suspendată
Dorinţa unei clipe, cu paşii înapoi,

Când înfloreau poeme în puf de păpădie,
Dansând pe macii tineri ai unei dimineţi.
Erai atât de verde şi eu atât de vie,
Că se plimbau prin sânge atât de multe vieţi!

Azi amurgesc poeme la ţărmul mării mele,
Cu liniştea în braţe m-apropii de sfârşit.
Şi chiar de-mi port amurgul fără sclipiri de stele
Mai am un loc albastru în care te-am iubit.

Voi recita din tine, să te aduc aproape,
Priveşte-mă din locul în care te-ai ascuns!
Şi doar un gând trimite, să ţi-l aşez sub pleoape,
Acolo unde-n lacrimi, doar toamne au pătruns.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La nord de tine, la nord de mine...

La nord de tine-i iarnă şi în stele,
Ca niciodată în povestea noastră
Şi ninge înspre mine-n toate cele
Şi albul cerne peste mare-albastră.

Un singur anotimp se dezveleşte
Şi nuditatea-i albă mă-nspăimântă,
La graniţe furtuna te păzeşte
De primăveri şi de strigări de nuntă.

Ţi-ai îngropat şi visele-n troiene,
Orice dorinţă s-a supus docilă
Gheţarilor cu colţii de hiene
Şi eu te plâng cu dragoste şi milă.

Şi ce mireasă ţi-ai ales, iubite-
Frumoasă e, dar e atât de rece!
La nord de mine, iarna te înghite,
Cât încă nu-i târziu, fă-o să plece!

A mai rămas în mine-un pic de vară,
Să te ating cu ea pe-o amintire
Aş vrea. Şi ieşi din iarna ta afară,
Măcar o dată să mai guşti iubire.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş putea...

De-aş putea cuprinde zarea cu o singură privire,
Nu te-aş mai avea în minte ca o simplă amintire,
Ţi-aş vedea frumosul chip în oglinda cerului
Şi mi-aş pune stăvilar împotriva dorului...!

De-aş putea schimba destinul aş da timpul înapoi
Şi-aş fugi în rai cu tine să rămânem amândoi
Pe guriţa ta ca fraga ţi-as da dulce sărutat,
Printre flori şi printre iarbă te-aş iubi neîncetat

De-aş putea să fiu eu floarea ce-o culegi în zori de zi
Cu mireasma mea te-aş face şi mai mult a mă iubi
M-ai păstra în foi de carte ca pe-o frunză-ntr-un ierbar
Şi din când în când ţi-aş cere un sărut, unul măcar

De-aş putea să fiu o apă cu-al meu val să mă-nfăşor
Să-mi pot şterge lăcrimioara din lumina ochilor
Ţi-aş vedea chipul aievea în apa izvorului
Şi n-aş mai fi trist într-una din pricina dorului!

De-aş putea să fiu eu timpul care trece mult prea greu
Când tu nu eşti lângă mine să te strâng la pieptul meu
M-aş opri în loc o clipă rătăcind pe-al vieţii drum
Iar pe tine te-aş preface în clepsidra mea cu fum!

De-aş putea să-ţi mângâi pleoapa cu-n sărut în zori de zi
Să-ţi fiu dulce dezlegare, tu iubita mea să-mi fii
Aş striga în gura mare să audă o lume-ntreagă
Cât de mult ţin eu la tine şi cât imi eşti tu de dragă!

poezie de Gabi Costin (13 aprilie 2014)
Adăugat de Gabi Costin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna de pe cer

Îţi promit că ies la noapte, sus pe cer
Să caut luna, ce se ascunde-n nori
Şi, dintre mii de aştri călători
O să ţi-o aduc, golită de mister.

Din razele pe care le va geme
O să îţi ţes o scară fermecată
Pe care să te urci, frumoasă fată,
Spre alte înălţimi ce-or să te cheme

De va fi timp, pe-acolo prin înalt
Îţi voi culege şi un buchet de stele
Să înţelegi, uitându-te la ele,
Că eşti de necuprins, că eşti de neuitat

Din luna de pe cer, şi stele, şi comete
Luminei care eşti o să-i aduc lumină
Şi poate că atunci, firească şi deplină,
Iubirea mea va şti o clipă să te-mbete

poezie de Constantin Cucu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă

... şi dacă n-ar fi fost aşa să fie
cum s-a-ntâmplat nesigur între noi
ce-aş fi făcut cu toamna străvezie
din vara scufundată în noroi

şi dacă n-ar fi fost de sus să cadă
în toiul iernii umbrele de ploi
aş fi crezut că stai în ambuscadă
în primăvară care curge peste noi

şi dacă n-ar fi fost aşa cum este
şi ar fi fost aşa că nu mai eşti
aş fi putut eu oare trece peste
aceste anotimpuri din poveşti.?!

poezie de Iurie Osoianu (18 decembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un păcat numit Apollo

Eşti păcatul vieţii mele şi mă iert că te mai port,
Ca pe-o salbă de mărgele, ca pe-o haină de import.
Te-ai zdrelit pe ici pe colo, te-am cârpit cu borangic,
Dar îmi eşti şi-acum Apollo, deşi eşti un pic mai mic.

Te păstrez prin buzunare, în poşeta de oraş,
Să-mi fii muză. Ce onoare! Şi spre seară amoraş.
Te hrănesc cu poezie şi de sete-ţi pregătesc
O licoare azurie, de pe buze ce-nfloresc.

Ai cam obosit de-o vreme şi te plângi ca un moşneag
Şi te zbaţi între dileme. Doar nu vrei să mă retrag!
Ţi-e cam dor de libertate şi ai vrea din nou să zburzi,
Dar, eu nu te-aud, iubite, că sunt surdă între surzi.

Şi-ai să stai aici cu mine, până-n ultimul minut,
Că îmi eşti păcat, ştii bine, şi cu tine am crescut.
Şi de-o fi să mori tu primul, te voi împăia, să ştii-
Las' s-aştepte ţintirimul! Eu te ţin printre cei vii,

Să mai scriu câteva versuri, (fără tine n-aş putea)-
Cum să te îngrop, Apollo, când şi mort eşti steaua mea?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai eşti aici

soarele din vară a îmbătrânit
are razele obosite
sus muntele cântă orizontul
aripa a căzut frantă pe-o piatră
rănită
nu mai eşti aici
şi-i timpul toamnei peste an
mă uit la păsări cum zboară cerul
mă uit cum se zbate orb văzduhul
în vultur
acum mă prăbuşesc din înălţimi
pentru că nu mai eşti, eu
pentru că nu mai eşti, aici
şi-n noapte plâng întunericul din mine
o lumânare crede-mă mai vreau
o ultimă lumină

ceva îmi spune că-n timpul tău
reală-i iubirea, crede-mă
nu fugi de mine
nu fugiţi voi, zile
nu lăsaţi să plouă cu gânduri în mine
niciodată nu voi mai fi
este timpul iubirii, a trecut vara
acum tu nu mai eşti, eu
acum tu nu mă mai ştii
nu mi-a mai rămas să iubesc
decât pentru todeauna
numai iubirea

poezie de Viorel Muha (octombrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coexistau în sufletul meu şi vara şi iarna sentimentelor (straniu, dar atât de real...) şi căldura şi gerul, tandreţea florilor învăluind în mister întreaga mea lume, încremenirea rece a iernii propulsându-se în inimile celor din jur...

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici iad, nici rai

Am obosit să te mai strig, iubite
Oricine ai fi fost, dar nu mai eşti.
Şi nici n-ai fost, am vrut doar să-mi citeşti,
Pe buze, adormitele cuvinte

Rămase undeva-n eter, ecouri
De aripi adunate într-un zbor,
Când tu, grăbit, plecai în urma lor,
Eu adunam, în urma ta, zerouri.

Şi m-am pierdut, cum toamna-şi pierde straiul,
Printre cuvinte. Să te-opresc, am vrut
Într-un poem cu noi, de început.
Dar n-am găsit nici iadul şi nici raiul.

De-aş şti că braţele-ţi îmbrăţişează
Un trup de Zee care te-a vrăjit,
M-aş risipi în neantul infinit
Şi n-aş mai ţine, noaptea albă, trează.

Şi vine înc-o noapte şi-ncă una;
(L-aş fi rugat, cândva pe Demiurg,
Când clipe goale, peste mine, curg
Să otrăvească stelele şi luna).

Se năpustesc flămândele coşmaruri
Când glasul sugrumat de neputinţi,
Scrâşneşte-atât de-anemic printre dinţi
Pierzându-se, o şoaptă, printre valuri.

Eşti prea departe să m-auzi, iubite
Iar eu sunt prea aproape de înec;
Adio, peste mine, ape trec,
Să nu-ţi faci griji, că mor aşa cuminte!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al vieţii poem

Voi face un pod între mine şi mine
pentru cât nu m-am iubit
dar nimeni nu trebuie să ştie,
cum nimeni nu trebuie să vadă
umbra mea din ultima mea zi pe pământ!
îmi va mai trebui o singură zăpadă
să-i scriu vieţii un poem desăvârşit...
când nişte scări voi urca...
voi coborî o mie de scări
ori voi sări câte două, întristată!
Să nu pot muri s-ar putea!
dar dacă alerg pe-un câmp de lavandă?
numai poezia să nu-nchidă ochii înaintea mea
poate aşa-mi va creşte un cord în partea dreaptă!
voi trece încet... ca-ntr-un regal
peste curbura de ramuri numită arcadă...
până dincolo... din-co-lo...
infinit mai pierdută în abis
va ninge cernit şi voi pleca împăcată
c-am terminat al vieţii poem,
cu două inimi scris!
Nemaiştiind care din ele
va-ncepe pe-un rug sa ardă...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Poeme noi, Amprente
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate îmi răspunzi din iarna ta...

Nu mă-ntreba de ce te caut iară!
(Am mai promis că-am să te uit, cândva).
Dar, şuieră prea tare vântu-afară
Şi îmi aduce-n casă iarna ta.

Şi cum să n-o primesc, când amiroase
A mere coapte şi-a parfumul tău?
Şi ninge cu zăpadă de mătase,
Cum ninge peste brazii din Ceahlău.

Şi tot mătase albă se aşterne
Pe-un ţărm de mare ce l-am vrut al meu,
Când valurile ne foşneau sub perne
Şi ne privea din ceruri Dumnezeu.

Să reînvii o clipă risipită
Dintr-un noian de alb rătăcitor,
E pentru mine-o tainică ispită,
Ca cerul pentr-un vajnic zburător.

Şi-am să te caut şi prin mine, iară...
Poate-ai rămas şi eu încă nu ştiu,
Că n-ai plecat, nicicând, din mine-afară-
Doar, să nu te găsesc mult prea târziu!

Când va-nceta să ningă peste lume
Şi albul, să tresară, va uita,
Voi îndrăzni să te mai strig pe nume
Şi poate îmi răspunzi, din iarna ta.
......................................................
Doi oameni de zăpadă şi-o tăcere-
Atât a mai rămas din tot ce-am fost.
Şi eu şi tu avem o mângâiere:
C-avem aceeaşi iarnă, adăpost.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş trece pe la tine, dragul meu

dar mă tem că inima ţi s-ar putea opri de atâta fericire
şi-apoi vezi tu
orele în care te strâng sub pleoape
sunt mult prea frumoase
să le stricăm cu obiceiuri prosteşti

şi totuşi
aş trece pe la tine
să văd cum îţi îmbraci neliniştea
în fiecare zi
cum pâinea şi vinul nu înseamnă nimic
dar mă tem că ai putea să te îneci de plâns
dacă mâna mea
din întâmplare
ţi-ar atinge pieptul gol
şi atunci m-aş simţi vinovată
că nimeni
nu a mai ajuns
atât de aproape de tine

şi totuşi
aş trece
aş trece să te întreb
cum te doare
când nu îţi vorbesc
e o durere normală
din carne până în suflet
sau nu înţelegi de unde vine şi unde se termină

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Susur de vioară

De nu mi-ai fi, te-aş aduna din stele,
Din mugurul de verde-neîmblânzit,
Din umbra ce e dată fiinţei mele,
Din ceasul vieţii, ce-mi e hărăzit.
De nu te-aş şti, te-aş căuta-n trecut,
În visele ce mor în zori de zi,
În şoaptele ce-n mine s-au născut
Să caute-mplinirea-n poezii.
Aş răscoli pădurile de gânduri,
Câmpiile simţirii le-aş ara,
De-ar curge-n sânge slove rânduri, rânduri
Şi carnea mea cu lacrimi vor săra!
De-ar fi să nu te am cu mâinile-amândouă,
Din doruri, din visări, te-aş plămădi
Iar sufletul mi-oi împărţi pe-n două
Şi-n pieptul tău, apoi, l-oi rasădi!
Tu eşti al meu! Îţi port muzica-n sânge!
O partitură-n pielea mea gravată,
Voi fi etern vioara care plânge
Întregul ce-l formam noi doi odată!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unica fiinţă

Mama mea, icoană sfântă,
Mama mea, suflet de pâine,
Tu eşti unica fiinţă
Care în sufletul meu veşnic va rămâne.

Va trece timpul peste mine,
Va trece timpul peste noi,
Dar tu vei fi unica fiinţă
Care mă va apăra de vânt şi ploi.

Pentru tine, scumpă mamă,
Aş trece munţii în zbor,
Căci tu eşti acea fiinţă
Care mi-ai dat un viitor.

În faţa ta mă închin
Şi multă sănătate îţi doresc,
Căci tu eşti unica fiinţă
Pe care cu adevărat o iubesc.

poezie de Vladimir Potlog (5 martie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!