Miros de portocale

Acum când anii îi adun
Pribeag pe-a sorţii cale,
Mai simt în orişice Crăciun
Miros de portocale.

Cu ochii minţii mă revăd
Trântit în neaua moale,
La săniuş făcând prăpăd
Pe Burta Albă-n vale.

Noiembrie de cum trecea
Şi iarna da semnale,
Din orice fulg răzleţ ieşea
Miros de portocale.

Chiar şi-universul conspira
Prin legi fundamentale
Şi tot în juru-mi radia
Miros de portocale.

Acum, când una decojesc
Pe-o mică farfurie,
Acel fior nu-l mai găsesc
Şi nici vreo bucurie.

Parcă şi-acum miroase-un pic
În camera ornată,
Dar nu mai regăsesc nimic
Din vraja de-altădată.

Şi-l caut toată viaţa mea
Prin universuri goale,
Pe-acel copil care simţea
Miros de portocale.

poezie de Daniel Dobrică
Adăugat de Băştinaşul
Votează! | Copiază!