O întrebare

Ca să uit măcar o clipă de atâta supărare
Mă aplec peste-o hârtie şi lansez câte-o-ntrebare.
Câte lacrimi au să curgă ? Câte mame vor mai plânge?
Să oprească suferinţa şi “zvâcnirile de sânge ".
Voi cei mari ce-aveţi puterea, şi vă bălăciţi în toate,
Nu credeţi că este timpul să lansaţi un: nu se poate?
Dacă vouă vă surâde, soarele când asfinţeşte
Şi vă înfoiaţi în pene când chenzina iar vă creşte,
Dacă voi ”Divanul Mare” n-aveţi limite-nimica.
Când e vorba de-ale voastre, nu-i ruşine, nu-i nici frica,
Nu credeţi că cei ca mine v-au ales în fruntea ţării
Să fiţi drepţi, curaţi ca roua, nu tulburi ca apa mării?
Nu credeţi că-n lumea asta toate au limita lor
Şi că cel ce poartă greul este prea-nţelegător ?
Mai lăsaţi-vă trufia şi orgoliul de partid,
Răsfoitul de ziare când legile se decid.
Stoaceţi-vă seva-n creier, faceţi legile mai drepte
Pentru cei lipsiţi de "multe", săturaţi să tot aştepte.
Ca să ştiţi cum o duc dânşii, coborâţi puţin la “vale”,
Să vedeţi şiroi de lacrimi, s-auziţi doine de jale,
Să vedeţi bătrâni şi tineri ce se zbat numai în drame,
Pe când voi ţineţi de scaun şi-adunaţi la kilograme.
Oameni buimăciţi la minte, de-atâtea promisiuni,
Săturaţi de vorbe goale, de lozinci şi de minciuni.
Doamne. . . fă-i să înţeleagă că zâzania din ei,
Le aduce doar porecla de: smintiţi şi de mişei,
Fă-i să ştie că trufia este o boală ce nu iartă
Şi că-i duce pân-la urmă la discordie şi ceartă.
Poate astfel vor pricepe şi-şi vor modela “cuvântul”,
Altfel, nu-i iartă mulţimea, nu-i mai rabdă nici pământul.

Aveţi grijă să nu vă scoate-ţi ochii,
domnilor din fruntea ţării.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei din... "Cizmă"

Ne urăsc, că românaşii
se descurcă, aşa cum pot,
dar o să-şi găsească naşii
pân-la urmă, aşa socot.

Unii latră să nu tacă,
îi priveşti, apoi înjuri,
te privesc, rânjesc şi pleacă,
dând din cap, parcă-s mahmuri.

Alţii îşi urăsc şi neamul,
uită de unde-s plecaţi,
scriu prostii, să-şi umple tomul,
cum au fost ei blasfemaţi.

Doamne fă-i să înţeleagă,
Că zânzania din ei,
Îi despart în multe cete
De zănateci şi de mişei.

Peste tot sunt buni şi rele,
nimeni nu-i zeu pe pământ,
când visez cu nişte Iele
mă consider cel mai sfânt.

Oare? Sfinţi mai sunt?
Poate în Ceruri,
Dar... Nu se ştie, nici acolo.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri, lacrimi de dor (15 mai 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni buni, încetaţi să vă mai întristaţi. Oare nu ştiţi voi că tristeţea vine din evenimente trecute ce se petrec în mintea voastră exact ca şi când s-ar petrece acum? Oare nu ştiţi că puteţi să vă alegeţi gândurile? Oare nu ştiţi că puterea de a decide ce e bine şi ce e rău stă tot în mâinile voastre? Nu-i vedeţi pe cei mai potrivnici decât voi, cu mai puţine decât voi care zâmbesc şi se bucură de ceea ce au? Nu v-aţi dat seama până acum că ceea ce acumulaţi nu vă face mai fericiţi? N-aţi observat că şi un zâmbet pus pe buzele încrâncenate ale unui om vă face să vă simţiţi mai bine? Chiar trebuie să fiţi egoişti înainte de a oferi? Dacă nu daţi acum din leul vostru 10 bani, când veţi avea 10 milioane, credeţi că veţi oferi unul?! Fiţi recunoscători pentru ceea ce vă oferă viaţa, căci este exact ceea ce aveţi nevoie, chiar dacă nu e întotdeauna ceea ce vreţi!

citat din Valentin Bărbulescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru bărbaţii carii să însoară bătrâni şi vor să ia mueri tinere

Nu vedeţi voi ticăloşi
Că sânteţi neputincioşi,
La ce focul mai umblaţi
Tinere ca să vă luaţi?
Luaţi mai bine mătuşi
Ce umblaţi după păpuşi?
Vreţi să le purtaţi în cap
Sau să le aveţi în dulap?
Tinerele pentru voi
Vă sânt grijă şi nevoi.
Nu vedeţi că mârâiţi,
La ce tinere voiţi?
Sau în loc de cadre vreţi
Să le puneţi în păreţi?
Mai întâi vă socotiţi
Ca să nu vă amăgiţi.
Tinere luaţi belea
Grijă şi inimă rea.
Că cum le vedeţi şăzând
Lâng-un tânăr şi râzând,
Rămâneţi la îndoieli
La grijă şi bănueli
Tremuraţi, ohtaţi amar,
Vă pedepsiţi în zădar,
Voi pe mâni să le purtaţi,
Tot rămâneţi înşălaţi.
Că-n săptămâna dintâiu
Vă pune supt căpătâiu.
Ele vor tineri frumoşi,
Nu caut la voi, la moşi.
Voi cu cât le dezmierdaţi,
Cu atât le-ntărâtaţi,
Şi mai rău le nebuniţi,
La gust mai rău le porniţi,
Când mergeţi la adunări,
Ele privesc desfătări,
Cu cei tineri frumuşăi
Întinde glume râs cu ei.
Şi voi atunci necăjiţi
Staţi d'oparte şi priviţi.
Staţi d'oparte ruşinaţi,
Ca când nu le-aţi fi bărbaţi.
Lor l-e gândul la amor,
Casă cu bătrâni nu vor,
De casă nici nu-ngrijesc,
Nici pân minte socotesc
Pe voi v-au în loc d-argaţi,
Nu vă socotesc bărbaţi."

poezie de Paris Mumuleanu din Rost de poezii adecă stihuri (1820)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele şi speranţa

Voi oameni sensibili şi plini de speranţă
Viaţa este numai iubire?
Nu vreau să cred că voi nu credeţi în ziua
Când stelele se vor uni cu lumea
Şi nu se vor mai separa de ploi
Vor fi doar ele simple adieri?
Vor redeschide inimile necuprinse
În alge de păr atinse...
Nu vreau decât să sper că mâine şi eu voi rămâne
O stea mică pe cerul aprins
Şi voi străluci în inimile voastre
Ce mă cuprind în mii de spaţii alese
De astăzi stelele vor străluci altfel...
Se vor opri în ochii tăi...

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brooke: Credeam că vă cunosc. Dar presupun că e mai uşor să vedem ce vrem decât să căutăm adevărul. Credeţi că mă cunoaşteţi, dar nu-i aşa. Şi asta înseamnă că nu ştiţi de ce sunt în stare. Mă vedeţi ca pe o persoană care e populară şi care are toate răspunsurile. Dar nu-i adevărat. S-ar putea să nu ştiu mereu ce fac, dar voi încerca să îmbunătăţesc lucrurile. Şi când voi face vreo greşeală, pentru că toţi greşim, promit să vă cer ajutorul. Nu pot face asta singură, dar dacă-mi daţi o şansă, putem face lucruri măreţe împreună. Promit că, dacă aveţi încredere în mine, voi găsi curajul să vă îndeplinesc visele.

replică din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încearcă a nu plânge...

Încearcă a nu plânge, când zorii dimineţii
Nu vor putea să-mbrace în purpură poeţii,
Şi tu, nu plânge dacă ei nu mai pot să scrie,
De dragoste de viaţă o altă poezie.

E un sfârşit în toate, cum este pe pământul,
Unde o nemurire e numai în Cuvântul,
În care toţi poeţii au fost şi-or să mai fie,
Trăind doar cu Femeia, mereu, în Poezie,

Că lor le e Femeia un vis crescut în floare
Şi ea le este muză, în veci nemuritoare,
Aşadar, tu, nu plânge, Femeie, când se duce,
Poetul să îşi pună în vers aripi de Cruce,

El ştie că-i rămâne, în urmă, numai cântul
Iubirii lui, ce poate a înflori pământul,
Nu plânge, când el ştie că nu-i va fi sfârşitul
Acolo unde Crucea-i aşteaptă răsăritul...

poezie de Pavel Lică din Galaxia marilor iubiri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi parlamentari

Unde-i onoarea şi mândria
care ne-însoţeau odată?
Unde este România,
ţara noastră mult visată?
În lanţuri aţi pus poporul.
Ţării i-aţi secat izvorul.
Vă-înfruptaţi din munca noastră.
Sunteţi pentru noi năpastă.
Pe români nu-i mai vreţi fraţi.
La occident vă-înclinaţi.
Mintea voastră o ia rara.
Ne vindeţi până şi ţara.
Pentru-un pumn de "euroi",
la străini sunteţi slugoi.
Sunteţi laşi, sunteţi păgâni.
Voi n-aveţi sânge de români.
Aţi vândut aurul ţării.
Aţi vândut talazul mării.
Până când voi mai speraţi
că mai puteţi să furaţi?
Când nu vor mai putea răbda,
românii se vor răscula,
pe străbuni vor răzbuna,
rănile vor vindeca.
Şi-într-o nouă primăvară
vor fi iar stăpâni pe ţară.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare fără plic...

(ca un pamflet, dar nu e )

Mă adresez, azi, vouă, pretinşi bărbaţi de stat,
Voi, dornici să munciţi... ca musca la arat,
Îngurgitând iluzii... c-aţi tras în brazdă plugul
Stând cocoţaţi în cârcă la cel ce duce jugul.

Voi, burduhane pline şi gard pentru Armani,
Specialişti în biruri şi aşi... la furat banii.
Clienţi de tribunale... ş-apoi de puşcării,
V-aţi îtrebat vreodată ce e cu voi pe-aci??

Mă adresez şi vouă, pretinse mame, încă...
Văd plânsetele ţării lovind în voi ca-n stâncă
Iar voi plimbaţi poşete de mii de euroi,
Atât cât ia sărmanul pe-un an... sau poate doi.

Voi, plini de doctorate... facute la minut,
Rostiţi atâtea vorbe că-'ncap într-un strănut.
Aveţi măcar decenţa să vă priviţi în faţă
Să puneţi întrebarea... ce v-aţi dorit în viaţă?!

Dac'-aţi urcat acolo cu gândul doar la pradă,
Eu zic să mai priviţi din când în când şi-n stradă.
Ferească Dumnezeu... să se răstoarne carul,
Nu cred să fiţi în stare, să suportaţi amarul

Vărsat de-atâta vreme, cu-atâta nepăsare.
Nu încercaţi c'-un deget să măsuraţi o mare.
Eu omul de pe stradă, aşa cum spuneţi voi,
N-am unde să mai cad... sunt prins între nevoi.

Mă doare şi răbdarea, cât credeţi c-am s-o port?
Nu mă duceţi în stare să nu vă mai suport.
S-a dus un sfert de secol de când conduceţi ţara
Eu m-am ales cu vorba, că "Iarna nu-i ca vara".

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi.

replică din Sfânta Evanghelie după Matei, Predica de pe munte. Fericirile. Adevărata împlinire a Legii. - 5:3-12 de Sfântul Matei
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii de azi, nu-I uitaţi pe părinţi

Copii de azi, păstraţi-i în minţi
Şi în suflet pe ai voştri părinţi!

Ei v-au îngrijit, v-au vegheat,
Şi din puţinul lor v-au dat,
Ca să creşteţi cu aripi de zbor,
Să fiţi urmaşi cu viitor!

V-au iubit, v-au ocrotit,
Şi dacă uneori v-au dojenit,
Copii de azi, nu îi pizmuiţi,
Pe-aceşti neobosiţi părinţi!

Ceas de ceas şi zile de-a rând,
Voi aţi fost în al lor gând,
Că nu există un lucru mai sfânt,
Decât să fii părinte pe pământ!

În pragul casei lor, ei aşteaptă smeriţi,
Să le daţi un semn, că-i iubiţi,
Şi că-n aceste privinţi,
Mai există copii cu dor de părinţi!

Dacă viaţa departe vă poartă,
Nu-i lăsaţi pe părinţi singuri cu a lor soartă,
Veniţi şi ştergeţi lacrimile lor,
Care au curs, după atâta dor!

Veniţi ca uşa lor este mereu deschisă,
Pentru voi, să le-mpliniţi o lipsă,
Să-i bucuraţi în sufletele lor,
Pe părinţii care strigă după ajutor!

Şi într-un târziu, ce nu se va şti,
Când clipele părinţilor se vor sfârşi,
Şi nu vor mai cunoaşte zori,
Să v-amintiţi de ei adeseori!

Copii de azi, nu-i uitaţi pe părinţi,
Chiar dacă ei n-au fost nişte sfinţi!

poezie de Gheorghe Alionte (12 ianuarie 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa pruncilor orfani

Priviţi, oh, oameni, lumea asta mare!
Vedeţi şi stăpânire şi teroare,
Vedeţi huzur, ori lacrimă de prunci,
Pe chipuri obosite cute-adânci...
Vedeţi copii înfometaţi şi goi
Scârbiţi de suferinţă şi nevoi.
Câte orori în lumea asta, Doame!
Mor prunci de frig! Oh, pruncii mor de foame!

Priviţi, oh, oameni, lumea asta mare!
Rana ascunsă-n suflete nu doare?!
Nu doare plânsul, noaptea, sărăcia?!
De ce trăiţi atunci în România?!
În parcuri, pe poteci, atât de singuri,
Copiii străzii trec prin anotimpuri,
Cerşind un colţ de pâine, ori o haină.
Voi nu-i vedeţi?! Ori nu-i băgaţi în seamă?

Vedeţi şi stăpânire şi teroare...
Închideţi uşa celui care n-are.
Se-afundă-n valuri de dureri, dar voi,
Voi cei ce-aveţi, nu-i scoateţi din nevoi.
În ochiul vostru ei rămân de stâncă
Şi între voi prăpastia-i adâncă.
Oh, n-aveţi milă! Crucea şi-o vor duce
Să fie sprijin pentr-o altă cruce.

Vedeţi huzur, ori lacrimă de prunci?
Străin de Dumnezeu, nu-ţi mai aduci
Aminte de poruncile zidite
În stânca unui trup de oseminte?!
Fii drept şi bun, aproapele-ţi ajută,
Din duhul tău, tu duhul i-l înfruptă,
Celui bolnav, dă-i linişte în gând
Şi vindecă-i durerea mai curând!

Pe chipuri obosite cutea-adânci
Dac-ai să vezi, aminte să-ţi aduci
Că s-au zidit pe ei ca tu să fii
Mai fericit cu fiecare zi.
Dar tu, străin, alergi... Şi-ntunecare
Îţi este de un timp întreaga zare.
Te cheamă, iată, diavolii-n luciri
Şi viaţa ta-i un şir de amăgiri.

Vedeţi copii înfometaţi şi goi...
Ca ei aţi fi putut să fiţi şi voi.
Cerşesc desculţi, li-i foame, ori li-i sete,
Încă mai speră, încă pot s-aştepte.
Bolnavi, febrili, părinţii li-s... pe moarte.
Destine frânte, lacrimi, nedreptate...
Ei nu s-au lepădat de Dumnezeu,
Căci numai El îi sprijină la greu.

Scârbiţi de suferinţă şi nevoi,
Puteaţi cândva, oricând, să fiţi şi voi.
O zi măcar să încercaţi a fi
Săraci, bolnavi... Poate aşa veţi şti
Să daţi lumină celor etern întunecaţi,
Să vreţi să daţi acelor flămânzi, ca între fraţi,
Mâncare, ori o haină, ori un pahar cu apă...
Nu fiţi infirmi la suflet, cu inimă săracă!

Câte orori în lumea asta, Doamne!
De ce se plânge şi de ce se moare?!
Şi dincolo de plângeri, în regres
E astăzi, Doamne, al planetei mers.
Dă timpul înapoi! Rana-mi alină!
Învie-i iar pe cei care muriră!
Dă-le şi soare, dă-le şi iubire!
Renască crini de-acum în nemurire!

Mor prunci de frig! Oh, pruncii mor de foame!
Tu mângâie-i şi îi ajută, Doamne!
Prin braţul nostru dă blândeţe, azi,
Durerea lor de-acum, te rog s-o arzi!
Şi dă-le lor şi zâmbet şi lumină
Şi suferinţa, Doamne, le-o alină!
Căci, oh, altar din trupul meu aş face,
Dar dă-le Doamne azi în suflet pace!

Mor prunci de frig! Oh, pruncii mor de foame!
Câte orori în lumea asta, Doame!
Scârbiţi de suferinţă şi nevoi,
Vedeţi copii înfometaţi şi goi.
Pe chipuri obosite cute-adânci...
Vedeţi huzur, ori lacrimă de prunci.
Vedeţi şi stăpânire şi teroare...
Priviţi, oh, oameni, lumea asta mare!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa

Apa curge din izvoare, izvorăşte în fântâni,
Dar când ea dispare, plâng şi cei tineri şi cei bătrâni.
Fără apă pâinea nu creşte, în râuri şi iazuri peştii mor!
Apa este elixirul vieţii, când o bei rece de la izvor.

Fără apă, viaţă nu-i pentru pomii şi florile din grădini.
Fără ea, pe pământ ar creşte numai urzici şi spini!
Bucuraţi-vă când plouă şi când auziţi că susură un izvor,
Natura ne aduce bucurie nouă şi pământul devine mai roditor.

poezie de Vladimir Potlog (16 octombrie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

La revedere, mamă, la revedere, tată!

Mă iartă, mamă, şi mă iartă, tată!
că-n ziua asta caldă de blajin,
nu vin cum vine toată lumea cumpătată,
să dau pomană pentru voi, ca un creştin.

Mă iartă, mamă, şi mă iartă, tată!
că azi cu voi e doar singurătatea...
şi mă căznesc aşa cum niciodată,
şi soarta mi-o blestem, şi laşitatea...

Mă iartă, mamă, şi mă iartă, tată!
dar ştiţi si voi că sunt plecat la muncă,
şi peste tot e-o criză blestemată
şi dacă vin, stăpânii mă aruncă.

Mă iartă, mamă, şi mă iartă, tată!
voiam să vă aduc o nepoţică,
adică pentru voi, e strănepoată...
adică sunt bunel... la o adică.

Mă iartă, mamă, şi mă iartă, tată!
şi vă promit c-oi încerca la anul
să vin şi eu cum vine lumea toată,
la cimitir, să-şi ostoiască-aleanul.

Mă iartă, mamă, şi mă iartă, tată!
dar am vorbit mai an cu un vecin,
cu moş Vasile, cel de peste-o poartă,
să iasă-n locul meu la ţintirim...

Să toarne câte un pahar de vin,
lângă mormântul tău şi-al mamei – tată,
iar lumea spună: Să trăim, să-i pomenim!
şi liniştea cu clopote să bată.

Şi-atunce firea-mi se va linişti,
simţind din depărtări că e iertată,
şi buzele-mi uscate vor şopti...
la revedere, mamă, la revedere, tată!

poezie de Iurie Osoianu (9 mai 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-ne

Lăsaţi-ne în pace şi-n nevoi
În ţara sărăcită şi trădată,
Să n-o târâţi cu forţa în război
Şi nu-i mai puneţi ţintele pe hartă!

Nu faceţi din soldaţi carne de tun
Hienelor avide de putere,
Că-n lume nu-i nimic mai sfânt şi bun,
Doar pacea este unica avere...

Voi vreţi, cei din apus şi răsărit,
Să semănaţi pe glob doar panică şi ură,
Cu ace şi cu boli ne-aţi umilit
Şi ne-aţi călcat adânc pe bătătură...

Noi nu vrem arme-n lume, nici război,
Nu-i mai schimbaţi cu foc şi sânge harta!
Cu gândul hâd şi suflet de strigoi,
Voi vreţi cu tancuri să-i decideţi soarta...

Vă credeţi mari, dar sunteţi nişte sclavi
Ai marilor magnaţi,... marionete,
Săraci în duh şi de arginţi bolnavi,
Producători de bombe şi rachete.

Lăsaţi-ne, c-avem eroi destui,
Noi încă-i auzim cum gem sub cruce,
Războiul ne înfioară ca un cui
Când viaţa, însăşi, este la răscruce!...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: De ce susţii că banii nu vor aduce niciodată echitate? A. M: Cum ar putea-o face când banul o poate cumpăra? Oare câţi dintre voi vedeţi că politica e doar o glumă bună dar ceea ce vă conduce este banul? Şi cine îl are? Doar 1% din populaţia planetei este plină de bani, restul suferă sub o formă sau alta de sărăcie, deci unde e echitatea? E o himeră să crezi că orice copil sărac poate să ajungă putred de bogat, ca să fii lacom şi să furi totul de la ceilalţi într-un mod acceptabil ai nevoie de tone de minciuni educate, la care copilul sărac nu va avea niciodată acces. Lăcomia e o boală pe care o moşteneşti din copilărie şi o justifici onorabil, altfel dacă ai vedea cruzimea şi viclenia te-ai sinucide. Bogaţii îi plătesc pe cei săraci, adică guvernele, deci politicienii lumii, aceşti datornici la rândul lor vor da legi ce vor creşte şi mai mult bogăţia celor bogaţi. Banul produce de fapt, puterea politică, nu mulţimile. Mulţimile doar îşi aleg tiranii, niciodată libertatea şi cu atât mai puţin echitatea mai ales financiar vorbind.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi cei naivi care credeţi aberaţiile astea ar trebui să vedeţi oare la intrarea în somn - pentru că marele Osho de România nu doarme, nu visează şi nu se duce niciodată la budă că stă cu ochii în pirostii - deci pentru voi găgăuzilor care dormiţi, oare cum vă dizolvaţi în somn, pe bucăţi? Întâi adoarme "eu"-l şi apoi "sunt-ul"? Doamne, că mare ţi-e grădina ta! Aşadar la moartea domnului Targa sau Tanga că e acelaşi lucru la cum gândeşte, dar asta numai din cauză că nu mai are gânduri, bă fraierilor, mai întâi îi va muri o mână, apoi un picior, apoi părul din barbă, dar ochii care sunt de fapt "Sunt-ul", adică "sinele etern" nu vor muri, ci vor rămâne nemişcaţi. Cât de multe aberaţii în numele aceluia care nu poartă nici un nume şi nu poate fi descris în veci de capcana cuvintelor a conceptelor! Oare de ce insistă acest guru fals pe practică? Pentru că doar aşa puteţi fi controlaţi. La MISA sunt oameni care fac practică de 30 de ani, şi fireşte care nu înţeleg indicaţiile "clare" ale "ghidului"! De aceea, vor mai trebui să practice încă 30 milioane de încarnări. Dar voi ca şi ei aţi practicat DEJA de milioane de miliarde de vieţi, cât mai vreţi să practicaţi pentru a ajunge Aici? Acum unde sunteţi? Plecaţi cu mintea după practicile voastre interminabile, nu?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua odă a lui Lactaniu pentru iubita sa

O!
Zei!
Înduraţi-vă şi daţi-mi iarăşi
Puterea de-a scoate un sunet din flaut.
De câteva zile iubesc iar şi-s domic
Să-mi fac cunoscut tuturora secretul.

Vreau toţi să ia parte la marea mea taină,
Nici unul străin de ospăţ să rămâie.
Vecin sau duşman, călător sau prieten
Să freamăte toţi când s-apropie ora.

Priviti-o şi voi!
Nu-i aşa că-i frumoasă?
Că trupul ei zvelt e uşor ca o coardă,
Că-n buze zdrobiţi, nu-i aşa,
Curg întruna
Ciorchini nevăzuţi plini cu must şi cu sânge.

Doi miei nou născuţi i se joacă pe umeri
Şi doi porumbei de pe piept stau să-i zboare.
Cu ciocul întins ciugulesc din cămaşă
Privirile mele - grăunţe senzuale.

Ca
Procris, cea veşnic ucisă de soare.
De câte ori ochii spre cer şi-i înalţă
Ţi-e teamă să nu
se prefacă în rouă,
Aâît de suavă şi gingaşă este.

Ah!
Cum vă deplâng că voi nu-i puteţi strânge
Ca mine, cu palmele leneşe, sânii.
Că umerii ei nu-i puteţi, ca şi mine,
Desface uşor de sub acul mantilei.

Ah!
Cum vă deplâng că voi n-aveţi prilejul
Să ştiţi gustul buzelor ei parfumate,
Să beţi ca şi mine sărutul ei aprig
Şi-n joc să-i cunoaşteţi dulceaţa făpturii.

Sau mai ales noaptea, când ceaţa se lasă
Şi pântecul ei nu vedeţi cum se-ndoaie.
O!
Zei,
Daţi-mi numai atâta putere
Această-ndoire s-o cânt, nu mai multă.

De-aţi şti cât de netedă-i ea n-aţi mai râde,
De-aţi şti cum alunecă palma când trece
Pe şoldul ei alb n-aţi mai sta la-ndoială
Să-ntindeţi pe lira mea struna dorită.

Dar voi staţi!
Şi singur alerg prin dumbravă
Şi nimeni n-ascultă sărmanul meu cântec.
Nici ea măcar, ea pentru care de-o vreme
Nici masă nu am, nici culcuş, nici odihnă.

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu te uit

mâine când ţie în obraji
şi-n gene tremurânde
vor ninge răsărituri
şi norii se vor curba în lacrimi
voi striga cerului...
da

când vor creşte
în picături de iarbă
pe verde albastru de cer
amintirile noastre
voi spune...
a fost

când voi întoarce timpul
către astăzi
şi tristeţea va ploua în mine
cu apusuri târzii
voi striga...
stai clipă!

pune totul aici
în cumpăna mea
să nu te uit.

poezie de Viorel Muha (iulie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi n-aţi fost cu noi în celule

Voi n-aţi fost cu noi în celule
să ştiţi ce e viaţa de bezne,
sub ghiare de fiară, cu guri nesătule,
voi nu ştiti ce-i omul când prinde să urle,
strivit de cătuşe la glezne.

Voi n-aţi plâns în palme, fierbinte,
străpunşi de cuţitul trădării.
Sub cer fără stele, în drum spre morminte,
voi n-aţi dus povara durerilor sfinte
spre slava si binele ţării.

În cântec cu noi laolaltă
trecând printre umbre pereţii,
voi n-aţi cunoscut frumuseţea înaltă
cum dorul irumpe, cum inima saltă
gonind dupa harpele vieţii.

Ce-i munca de braţe plăpânde,
ce-i jugul, ce-i rânjet de monstru,
cum scârţâie osul când frigul pătrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveţi de unde
să spuneţi aproapelui vostru.

Voi nu ştiţi în crunta-nchisoare
cum minte speranţa şi visul,
când uşile grele se-nchid în zăvoare,
şi-n teama de groaznica lui încleştare
pe sine se vinde învinsul.

Aţi stat la ospeţe-ncărcate
gonind după fast şi orgoliu,
nici milă de noi şi nici dor, nici dreptate,
nici candel-aprinsă şi nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.

Aşa sunteţi toţi cei ce credeţi
că pumnul e singura faimă.
Făţarnici la cuget, pe-alături ne treceţi,
când noi cu obrajii ca pământul de vineţi,
gustăm din osânda şi spaimă.

Când porţile sparge-se-or toate
şi morţii vor prinde să urle,
când lanţuri şi ziduri cădea-vor sfărmate,
voi nu ştiţi ce-nseamnă-nvierea din moarte,
căci n-aţi fost cu noi în celule.

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec vagabonzii

Trec vagabonzii,
Trec stăpânii grădinilor fără stăpâni,
Trec antipozii fericirii patriarhalilor bătrâni,
Trec anonimii omenirii,
Trec corifeii poeziei şi preistoriciii gândirii,
Trec regii primului dezastru şi-nvinşii primului regret,
Trec vagabonzii-
Parodia nedumeririi lui Hamlet.

Voi nu i-aţi cunoscut nici unul
Dar ei pe voi v-au cunoscut,
Ei - cei goniţi de câinii voştri-
V-au cunoscut
Când v-au cerut
Ce nu le-aţi dat,
Voi sclavii primei ruşini şi-ai primului păcat...
Trec vagabonzii - însetaţi de cer,
De mări
Şi de păduri...

Voi ce-i priviţi cum trec pe-alături de voi,
Nepăsători
Şi orbi,
Ca nişte regi Oedipi,
Fiţi mândri
Că-n negrul vostru stol de corbi
S-au coborât de unde nu ştiţi
Şi-aceşti câţiva răzleţi vulturi...
Fiţi mândri şi le-ntindeţi mâna,
Şi dacă v-o resping scârbiţi,
Voi - umiliţi-
Îngenunchiaţi ca-n faţa unor atotputernici iertători,
Căci vagabonzii sunt enigma eternului "de-atâtea ori",
Şi ei de-atâtea ori vă iartă,
De câte ori îi necinstiţi!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!