Cei din... "Cizmă"
Ne urăsc, că românașii
se descurcă, așa cum pot,
dar o să-și găsească nașii
pân-la urmă, așa socot.
Unii latră să nu tacă,
îi privești, apoi înjuri,
te privesc, rânjesc și pleacă,
dând din cap, parcă-s mahmuri.
Alții își urăsc și neamul,
uită de unde-s plecați,
scriu prostii, să-și umple tomul,
cum au fost ei blasfemați.
Doamne fă-i să înțeleagă,
Că zânzania din ei,
Îi despart în multe cete
De zănateci și de mișei.
Peste tot sunt buni și rele,
nimeni nu-i zeu pe pământ,
când visez cu niște Iele
mă consider cel mai sfânt.
Oare? Sfinți mai sunt?
Poate în Ceruri,
Dar... Nu se știe, nici acolo.
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu din Freamăt de gânduri, lacrimi de dor (15 mai 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre încălțăminte
- poezii despre visare
- poezii despre tăcere
- poezii despre superlative
- poezii despre prostie
- poezii despre cărți
- poezii despre câini
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.