Tot acel trecut

Pădurile sunt străvechi;
Iar bobocii care se deschid
Printre spinii tufanilor,
Treziţi în martie de-un vânt lichid,
Sunt milenari în frumuseţea lor –
Nimeni nu ştie din ce noroi,
Din ce întunecate vremuri
Vine trandafirul înspre noi.
Izvoarele sunt din tinereţea lumii,
Iar pârâul susurând în liniştea din jur
Curge din locul unde zăpezi reci dorm
Sub ceruri de azur,
Cântând istorii lungi despre periplul
Anotimpurilor, niciodată monoton;
Fiecare strop limpede şi pur
Este înţelept ca Solomon.

Noi, oamenii, suntem vechi fantasme;
Visele noastre toate îşi au seva
În penumbra Raiului, în basme
Spuse de privighetorile mamei Eva ;
Ne trezim, şoptim o vreme,
Dar, odată ziua trecută, pe lume
Rămân tăcerea şi somnul indiferent
Al câmpului de imortele – flori fără nume.

poezie clasică de Walter de la Mare, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţia de geografie

Noi doi suntem ca şi când ar veni, la Paris, un boşiman
să discute, cu un eschimos, despre vreme. Tu eşti dusă
cu pluta pe toate râurile din Europa şi din alte cinci continente
iar eu trag targa pe uscat. Tu ai toate
regretele din lume şi pe mine mă doare
de lume unde nu pot spune-n poem.
Ţie-ţi plac perdeluţele roz şi mie mi se fâlfâie.

Asta nu e viaţă, care ne-a adus pe noi laolaltă,
ci un şofer beat plecat spre Cancun şi ajuns la Calcutta!
Aş vrea să fie limpede, limpede. Limpede!
Nici un dulce din lume nu va stinge, vreodată,
amarul din noi: numai o clipă privindu-ne, cei mai mari cofetari
italieni şi turci îşi vor frânge mâinile a neputinţă
şi se vor împuşca în cap, cu gloanţe de plumb.

Noi doi suntem ca şi când ar veni, la Viena, un boşiman să discute,
cu un eschimos, despre vreme. Ca şi când cei doi ar supravieţui
numai şi numai conversând despre ploaie! Noi doi
suntem ca şi când, la Berlin ori aiurea, un boşiman şi un eschimos
adânc în ochi s-ar privi, ar ofta şi-ar vorbi nesfârşit despre ploaie!

Noi doi suntem ca şi când un beţiv ar amesteca, toată noaptea,
tequila şi sake. Ca şi cum aş fi eu victima tuturor accidentelor
rutiere din lume şi numai în fantasmele tale mai trăiesc.

Dacă noi doi am sta în faţa unei oglinzi, sunt sigur, sunt sigur,
în ea s-ar vedea doar unul din noi!

poezie de Adrian Suciu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitatele nave

Uitaţi sunt cei care-au servit pe nave anonime,
Ai căror tovarăşi zac în albastra tăcere-înfrigurată.

Pentru valoarea, onoarea şi gloria lor patria-ar trebui să plângă,
Altminteri sufletele lor nu-şi vor afla pacea niciodată.

Iar faptele de vitejie ale multora uitaţi printre puţinii
Amintiţi de ziua eroilor nu-s cântate-n nici o poezie.

Când ţara-i fericită, navele anonime-şi reiau locul în flota tăcută
Şi despre ele nimic nu se mai ştie.

Ele-au instaurat pacea printre spinii
Multor ţărmuri străine şi, da, au transportat războinici la luptă.

Astăzi istorii despre vitejie si patriotism
Se mai aud doar în poveştile marinarilor.

Cântaţi un cântec pentru cei bravi, puternici şi frumoşi,
Care-au arat toate oceanele şi fluviile cu navele lor;

Cântecul să fie-un tribut adus fostei noastre flote,-acum în declin,
Navigatorilor cu care ţara-a trecut prin războaie, răstrişte şi chin.

Din depărtări, prin neguri reci şi ceaţă, suspine vin spre noi
De la echipajele plecate-n lumea de apoi –

Pe catarge drapelul nostru nu se mai înalţă-n soare,
Iar fără respect pentru gloria trecută, n-are şansă marina viitoare.

poezie de Daniel Kozak, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa în mai bine

La răscruce de vânturi fără nume,
Mergeam ca un străin spre capatul de lume
Şi-n sufletul meu se ascunde-o teamă,
Că infinitul e ca un tablou cu ramă.
Zăpezi din nou se-aştern pe înserat
Şi noi lumini albastre se retrag,
Speranţele noastre sunt troienite,
Iar noi suntem cu gândurile rătăcite.
Apoi caut flori nemuritoare,
Chiar şi din gheaţă de s-au format oare.
Aş vrea să fie o nouă revenire,
Să fie bine pentru omenire.

poezie de Eugenia Calancea (6 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noi...

La noi, şi dascălii-s înjunghiaţi
De sceleraţi, în ziua mare,
Copiii noştri mor în chinuri, torturaţi
Şi nimeni nu ne dă crezare.

Ministrul nu ştie româneşte,
Iar demnitarii dorm prea liniştiţi
Şi cetăţeanul flămânzeşte,
Căci ne consideră nişte tâmpiţi.

La noi, hoţia e în floare,
Corupţia se simte peste tot,
Iar legile admit prea tare
Realitatea neputinţei lor.

La noi, se dă frumos din coate,
Prostia iese la iveală,
Am vrea să meargă ca pe roate,
Dar nu se poate fără şcoală.

Confraţii noştri dorm pe-afară,
În Europa sunt extrem de buni,
Căci omenia se măsoară
Puţin mai nobil, chiar de sunt români.

Suntem pierduţi pentru vecie,
Într-un hăţiş destul de-ngrozitor
Şi n-om schimba o Românie,
Căci nu avem un bun conducător.

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea din noi

Câta linişte e în noaptea din mine,
Şi câta iubire e în ziua din tine,
Sunt fericită, că avem de acum,
Şi zi şi noapte, doar un singur drum.

Am rătăcit străini prin lume...
Dar nimeni n-a ştiut să dea un nume
Şi pe la fel de fel de uşi am fost,
Însa iubirea noastră, are acum un rost.

Îmi mângâi pletele si asta ma-nfioară
Si gura mi-o săruţi, a câta oară?
Sunt împlinită că am fost şi suntem doi,
Şi fericită c-avem liniştea în noi!

poezie de Lusiana Drăguşin (14 octombrie 2010)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din vremuri străvechi, din trecut şi până-n prezent, călăuzindu-se de Legea Junglei, Omenirea merge pe o cale greşită. În loc să topească armele şi să facă din ele brăzdare, iar Forţele Tinere din întreaga Lume să fie înrolate în Detaşamente de Construcţii, care să făurească Raiul pe Pământ, ele sunt utilizate pentru distrugerea, pentru nimicirea semenilor. Cursa acerbă a Înarmării sau al cui Buton Atomic este mai mare e o Capcană fatală, din care nu va scăpa din ea teafără, deoarece Înarmarea duce Umanitatea în Impas, spre Întuneric şi Pieire, iar Dezarmarea – spre Lumină, Progres şi Prosperitate. Păzea! Deci, "A fi sau a nu fi?" – această întrebare shakespeariană depinde de fiecare din noi, dar mai mult, de Conducătorii Lumii pe care îi... alegem.

Mihai Cucereavii (6 ianuarie 2018)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem

De te întrebi cine sunt eu,
Ţi- ar trebui ani de lumină,
In infinitul Univers,
Sa- mi afli vasta rădăcina.

Insişti să ştii cine sunt eu?
Enigmă sunt, complexitate,
Şi totuşi spun, sunt parte fier,
Ce-a curs de pe planeta Marte.

Un strop din Venus am luat,
Granitu- mi este temelia,
Din Jupiter s-a strecurat,
In trupul firav, energia.

Şi soarele in mine- a curs,
Orice- ntuneric, e lumină,
Şunt praf de stele pe pământ,
Sunt ieri şi azi şi ce- o să vină.

De mă întrebi cum mai sunt eu,
Ţi- aş spune, sunt la fel ca tine,
Iubesc profund dar ştiu să iert,
Când nu-mi răspunzi cum se cuvine.

Suntem aici cu scop precis,
Au vrut şi alţii ca să vină,
Suntem din toate câte- un pic,
Din marea sursă de lumină.

Sunt eu, eşti tu şi suntem noi,
Azi ploaie, vânt, mâine furtună,
Ieri, tigrii, lei, lungi şerpi pitoni,
Doar porumbei pe vreme bună.

Suntem un tril de ciocârlii,
O bufniţă in miez de noapte,
Suntem minune pe pământ,
Şi îngeri albi unde sunt şoapte!

poezie de Marina Tuturman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purtăm în calde inimi

Purtăm în calde inimi speranţe şi dorinţi,
Ce dorm în noi de-a pururi, din moşi şi din părinţi,
Venind din neam în neam, în timp şi de departe,
Ne-am rupt din Univers, iar noi suntem o parte,
Cu tainice însuşiri, nedesluşite încă,
O apă care curge, tot limpede şi-adâncă.
Când ducem peste vremuri, sub bolţile albastre,
Un vis înaripat, făclia vieţii noastre.

Purtăm în calde inimi dorinţe de mai bine,
În ochi nemărginirea din zările senine,
Cu razele de soare, când în lumini irumpe,
Acele giuvaeruri, bătute-n pietre scumpe.
În timpul ce se scurge, noi suntem fiinţă vie,
Pe-acest Pământ bătrân, păstrând o mărturie.

poezie de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

20 mg/ml

te trezeşti.
dimineaţa
ţi se pare
frumoasă.
atât ne-au injectat,

20 mg / ml
să uităm laturile întunecate
ale oraşului pe
care l-am visat toate nopţile
să refacem structurile în somn
să uităm
balastul
când
transcend din paturile albe
mirosurile de amoniac,
distileriile de feromoni
ale pământului, aburii,
urcă la suprafaţă.

&
să uităm că
oraşul e brăzdat de tranşee
iar bucăţi de carne
strălucesc la soare,
că deasupra lui podurile
coboară / urcă
se învârt în gol, iar
roboţii ne alimentează
fabricile.

20 mg / ml,
dar noi tot
suntem păpuşi cu rezervoare,
cu furtunuri reci,
picioarele ne sunt prinse de mâini,
mâinile ne sunt prinse de pământ,

iar
pământul are bare lungi
câmpii electrice
legate între ele
prin
curele de transmisie. torc ca pisicile.
şi direct din subteran
mărfurile curg pe benzile noastre rulante.

20 mg / ml,
pentru ca disperarea să se termine
odată cu întunericul
să rămână doar
podurile cu funii care se topesc în ceaţă.
funiile lor vii,
funiile lor care
continuă să
strângă,
să strângă.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Posedat

Când dorm citesc pe cozi de comete
Gândurile celor ce stau ascunşi pe planete
Îi văd zâmbind, dansând printre munţi,
Cărunţi.

Iar unii din ei vorbesc despre Pământ
Iar vorbele lor, ca timpul, dispar în vânt
Ori sunt aruncate de către mândrul Soare,
Pe altare.

Şi simt acum că mă privesc cum dorm
Cu a lor corp de umbră, cu chipul lor diform,
Aud cântecul lor, cântat de-un stol de corbi,
Toti orbi.

Iar şerpi ispititori, îmi spun să mă trezesc
Cu glasul lor sâsâitor, mult prea grotesc
Dar voi rămâne în lumea mea din vis,
Precis.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată, e 4 aprilie

azi îţi vorbesc despre
o zi de primăvară
când
toţi oamenii se împlinesc
ghioceii sunt mult mai ieftini
decât în anul în care ai plecat
mama şi-a înghiţit ultima lacrimă
spunând că
te-a visat în livada cu pruni
din spatele casei
dormeai sub prunul
care l-ai plantat
la naşterea mea
ai zis că
4 aprilie este ziua care
dă sens existenţei tale şi că
Dumnezeu te-a binecuvântat
nu ştiu cât de sincer
a fost cu tine
pentru că
ţi-a rupt din trunchi

ce să-ţi mai spun...

fotografia de pe noptiera
din camera de oaspeţi
am înrămat-o în lacrimi şi
va curge mereu înspre suflet
de-asupra fântânii
veghează soarele
are mult prea mult
sânge în priviri
şi pare trist şi flămând
să mai ştii că
în patul tău de două persoane
nu mai doarme nimeni

fără tine nu mai suntem noi

toate lucrurile sunt mici
întâmplător sau nu
Dumnezeu priveşte şi tace
acum eu sunt cel care trudeşte
prin casă
liniştea înspăimântă

din când în când
mă urc în pod şi privesc poarta
printre crăpăturile ţiglei
dar să ştii că
am lăsat-o întredeschisă
pentru ziua în care o să vii
să-mi spui
La mulţi ani!

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât încă iarnă-ţi sunt...

Iubesc tăcerea din zăpezi şi liniştea de sub troiene
Şi albul n-aş vrea să-l ating, când mi se-aşterne pe sub gene.
E-atât de efemeră clipa, când ninge pur peste morminte,
Încât m-aş preschimba în iarnă, de tine, să-mi aduc aminte.

Şi-aş îngheţa visele toate şi nopţile le-aş îngheţa,
Să te păstrez, să pleci din mine, când zorile vor trâmbiţa
Că primăvara întârzie, împotmolită-n verde crud
Pe undeva, într-o chilie, de unde ruga, nu-i aud.

În calendare ghioceii se prind în zi de Mărţişor
În hora florilor şi-a nopţii în care nasc iubiri şi dor,
Dar eu mă ancorez în iarnă, ca un copil orfan de sân,
Să mai iubesc ninsori albastre şi sub ninsori să mai rămân.

Tu să nu strigi, că nu te-aude vreo primăvară, pe vreun ram,
De sub zăpada gurii mele, acolo unde descifram
Un alfabet numai al nostru, cu flori de gheaţă în cuvânt!
Tu soarbe-mi seva din cuvinte, atât cât încă iarnă-ţi sunt!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâni pescari la malul mării

Se întâlnesc acolo în fiecare dimineaţă... în fiecare zi a anului.
Se adună la capătul digului... cu toate sculele lor de pescuit.

Uneori se salută unul pe altul strigându-se pe nume.
Uneori doar îşi zâmbesc...
Uneori fac numai un gest cu mâna...
un semn cu ochiul sau din cap.

În vreme ce pun momeala-n cârlige şi aruncă firele
sporovăiesc fără contenire – despre vieţile lor,
despre familii, iar uneori despre pescuit...
aceşti bătrâni pescari de la malul mării.

De-i întrebi, dacă-au pierdut o zi de pescuit vreodată,
ei îţi răspund de-îndată...: " Noi? Niciodată."
Sunt fericiţi dacă prind vreun peşte,
iar dacă nu, împăcaţi.
Pentru că deşi pescuitul i-a adus împreună,
din câte simt eu,
aici este vorba mai mult decât despre pescuit –
aceşti bătrâni pescari de la malul mării...

poezie de Jim Yerman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imnul zânelor

Sosit-a timpul să venim,
pe neamu-acesta să-l trezim.
Să urmăm legea strămoşească,
destinul nostru să-mplinească.

Refren 1: Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul sacru,
VĂ TREZIŢI!

De când Zamolxe ne-a chemat,
din ceruri noi ne-am întrupat,
să vindecăm acest popor,
să-i trezim dorul de izvor.

Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul sacru,
VĂ TREZIŢI!

La vetre noi vă adunăm
pe Dumnezeu să-L venerăm.
Străbunii noştri să renască,
azi în suflarea românească.

Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul sacru,
VĂ TREZIŢI!

Vă dăm credinţă şi iubire
vă dăm lumină şi-mplinire.
vă dăm prea plinul holdelor,
luaţi bucuria zorilor.

Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul sacru,
VĂ TREZIŢI!

Dansăm la vetre şi altare.
Ne veţi găsi la sanctuare,
în temple-n rit de consacrare.
Suntem a neamului chemare.

Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul viu,
SĂ VĂ TREZIŢI!

cântec, versuri de Octavian Sărbătoare (18 octombrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cele mai vechi timpuri s-a ştiut că gândurile noastre influenţează realitatea noastră. Aşa cum fiecare plantă se naşte din sămânţă, neputând exista în afara acesteia, fiecare act al nostru derivă din seminţele ascunse ale gândirii noastre şi nu ar fi putut deveni niciodată manifest dacă acestea nu ar fi existat. Acţiunea este consecinţa gândirii, iar bucuria sau suferinţa sunt consecinţe ale acesteia. Astfel, noi culegem ce am semănat, iar fructele sunt dulci sau amare.

citat din James Allen
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, beţivi universali

Ne regăsim cântând, pe coamele timpului,
Suntem praful stelar, golani şi lichele,
gonind galaxii din gânduri în sufletul vinului,
creativi şi sinceri, creaţi de foc prin stele.

Avem o misiune: de a urla în lume,
dreptăţi îngălate sorbind din pahare,
suntem şlefuiţi de-o forţă fără nume,
iar aşchierea noastră nu stă în abrazare.

La masă cu vremurile şi Arhanghelii trişti,
bem cuvinte şi umbre euritmice,
ne refuzăm trecutul! Noi suntem beletrişti,
şi demolăm veacului metodele empirice.

Vrem, acum, la masă, să ne toarne-n pahare,
Antici străvechi şi Regi din istorii,
Pe cruce, sub cruce, cerşim încântare,
noi vrem Cer şi Pământ... nu falsele glorii.

Adu-ne deci Timp, vinul universal!!!
Suntem fraţi cu secunda, Cuvântul de azi,
ne face părtaşi pe un drum comensual!
Dacă refuzi, te pierdem! În Moarte să arzi!!

poezie de Radu-Florin Moldovan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echinocţiu Boreal

Când ziua cu noaptea se-mbină egale,
sub geana cerească-a-lui Marte fălos
vestale de strajă, în temple astrale,
întorc într-o clipă-anotimpuri pe dos.
Atunci te-ai născut neuitată speranţă,
să vii înspre mine în strai hibernal,
din vraja tăcerii să-mi dai cutezanţă,
trecând peste visuri, doinind din caval.

Veneai din neant într-o casă săracă,
când noaptea cădea peste jarul încins,
iar timpul din mers se oprise să treacă
prin porţi redeschise de gând neatins.
Pornisem din cer pe cărări temerare,
un prunc fără nume, şi fără destin,
când ziua cu noaptea oprite-n hotare
vorbeau la zenit despre cei care vin.

Iar eu printre ei, cu ursita-mi divină,
la ceasuri răzleţe, de greu început,
naiv aşteptam peste vreme să vină
doar har din vrăjit paradis neştiut.
Primit-am si nume, de bună chemare,
să-l trec peste vreme cu gândul pios,
când timpul astral, necuprins în hotare,
din noi anotimpuri îşi lua un prinos.

Mergeam înainte, spre căi de lumină,
trecutul primea doar un spaţiu închis,
când ziua cu noaptea abile se-ngână
în zorii aprinşi peste cerul deschis.
Dar anii trecut-au pe căi temerare
lăsându-mi în prag nevăzute uitări,
pe toate le-am strâns să le pun în tipare
croite din franje cu lungi întrebări.

Şi totuşi, tu viaţă mi-ai dat fericire,
să trec peste lume mesaj în Cuvânt,
gustând din pocale cu har nemurire
ajunsă-nlăuntru prin Duhul Cel Sfânt.
Primesc în tăcere şi ultima clipă,
trecută prin vreme de ceasul banal,
aştept fără teamă Preasfânta Aripă
să-mi pună pe frunte mirajul astral.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ediţia din 04.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum de epocă

Într-un buchet de flori de toamnă... am pus parfum de epocă,
Un vechi parfum stors din romanţe, din frumuseţi îngălbenite.
Parfum de coarde-atinse tandru şi veşnic... ca un miez de rocă,
Parfum din vremuri ce sunt duse... parfum din timpuri fericite.

Pe un buchet de flori de toamnă, am pus parfum de nostalgie,
Un vechi parfum cu iz de-atuncea, când ne iubeam fără păcat.
Parfum de epoci strânse-n viaţa... cu-aceiaşi timpi ca-n trilogie,
Parfum din vremuri stinse-n vremuri, odor ce-şi n-are duplicat.

Într-un buchet de flori de toamnă, am pus parfum de tinereţe,
Un vechi parfum, stors din dorinţe... păstrat acuma în memorii.
Parfum de nopţi topite-n patimi, de nopţi cu nuferi de nobleţe,
Parfum din vremi demult apuse... din vremi răzleţe prin istorii.

Pe un buchet de flori de toamnă, am pus parfum de ploi târzii,
Un vechi parfum cu-aromă dulce, cu-aromă coaptă, de demult.
Parfum din stropi de pasiune... ce-au curs prin nopţi cu frenezii,
Parfum din vremi... ce-au fost odată, romanţe vechi ce le ascult.

poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Am fost ascultat la geografie.
Trebuia să vorbesc despre munţi, ape şi păduri.

Profesoara m-a privit sever,
Apoi mi-a cerut să spun lecţia.
Dar eu am început să vorbesc despre tine.

Am demonstrat că relieful nu există
decât în noi,
Că râul e iubire,
Că muntele e absolut,
Că pădurile sînt strigăte de dragoste.
Apoi am vrut să-i conving pe ceilalţi
Că toate acestea eşti tu!
Dar cei din jur au râs,
Iar profesoara mi-a pus 2,
Fără să-şi dea seama că şi doiul
E tot o pereche,
O pereche de îndrăgostiţi,
Care, de fapt, suntem noi [...]

poezie de Vlad Solomon din În noi e un cer mai adevărat (1984)
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valoarea supremă este ajutorarea noastră şi a celor din jur. Banii sunt doar una din multele forme secundare prin care valoarea se manifestă, ca o consecinţă şi dacă ratăm esenţa misiunii şi ne focusăm prima oară pe bani sau orice altceva, ratăm înţelegerea legilor fundamentale ale vieţii. Demonstraţia: ce înseamnă banii fără oamenii din jur? Dacă eşti singur pe insulă, ce rol au banii? Ce sens are orice, fără oamenii din jur? Cum ne mai putem descoperi pe noi fără cei din jur ca oglinzi şi parteneri? Ce suntem noi când nu avem cui să dăruim?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!