Exerciţiu de timp...

Îmbătrânim pe fiece secundă,
Iar timpul buclucaş dispare-n undă.
Prin univers el zburdă negăsit
Şi-adoarme trist când am murit.

Mirarea vieţii se propagă-n el
Şi ne trasformă printr-un joc fidel,
Doar fericirea creşte-n noi
Şi ne absolvă paşnic de nevoi.

Visarea clipei o uităm,
Prin focul serii ce-l creăm.
Iar valul dezmierdărilor pierdute,
Pe buze se aştern tăcute.

O rază ancestrală leneveşte,
Iar faza lunii se căzneşte.
Şi schimbă nopţi tăcute-n zile,
Cum moartea stinge minţi ostile.

Rămâne-n noi trecutul efemer,
Pe cerul amintirilor din auster.
Şi frumuseţea clipelor visate,
Ce ne-amăgesc frumos în noapte...

poezie de Liviu Reti (8 noiembrie 2014)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alinare-n alpinism

Petrec cu ochii zarea
Şi-i liberă ca valul,
M-apucă iar visarea,
Sunt eu, nisipul, malul

S-aprinde asfinţitul
Şi luna reapare,
Iar cerul ca lignitul
Mă chinuie-n visare.

O muzică răsună
Prin garduri şi alei,
Iar dame cântă-n strună
Cu dor de câţiva lei.

Un felinar se-nclină,
Rugina l-a ajuns.
Ce vremuri de salină!
Nimic nu e de-ajuns.

Convoaie se perindă
Prin ochii plini de ceaţă,
Privirea-mi stă în grindă,
Speranţa-i fir de aţă.

Zâmbesc laconic, trist
La alinarea-ţi vie,
Durere-n alpinism,
Frumoasă reverie.....

poezie de Liviu Reti (1 octombrie 2015)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna, număr prim...

Este Septembrie şi-i cald,
Doar roiuri de ţânţari plutesc,
Deasupra mării de smarald
Şi a naturii plină de lumesc.

Umiditatea permanentă şi activă
Aruncă valuri de bruboane peste corp,
Iar mintea îmi devine evazivă,
Când se-ntâlneşte cu un strop.

Asudă pielea şi întregul corp
Şi doar natura aşteaptă o schimbare,
Cocorii încă nu-s întorşi de tot,
Iar mintea zburdă spre visare.

Acum, mi-am amintit frumos,
Cum poate toamna să întoarcă timpul
Şi cum, iar, frunze se întind pe jos,
Ca un covor ce-mi oglindeşte nimbul.

Visând la locuri pline de speranţă
Cu jocul vieţii relaxat,
Mă-ndrept voios spre cutezanţa
Unui tărâm frumos, uitat.

poezie de Liviu Reti (1 septembrie 2018)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minune siderală

Din curcubeu ai răsărit,
Minune siderală;
Şi timpul l-ai redefinit,
Sub auroră boreală.

Încet, încet răsar viziuni,
Zâmbindu-mi nestatornic;
Iar ochii îmi şoptesc minuni,
Pe ace de ceasornic.

Schimbarea se anunţă-n vis
Şi-n roua dimineţii,
Când chipu-mi tânăr şi proscris,
Sărută albul ceţii.

Mijesc sub razele de soare,
Pe iarba verde-pal,
Iar corpu-ţi se prelinge-n zare,
Prin sticla de opal.

Aievea, te revăd pe cer,
Minune siderală;
Când timpul zburdă efemer,
Prin dragostea-mi astrală.

Durerile încerci s-alungi,
Cu zâmbetu-ţi ceresc,
Culese din trecutele spelunci,
Ce se arată din lumesc.

Nu m-oi întoarce niciodat",
La timpul ce-a trecut,
Căci el îmi strigă ne-ncetat:
Iubeşte viaţa, chip de lut!

poezie de Liviu Reti (18 iulie 2015)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut iar prin neumblate stepe

Te caut iar prin neumblate stepe
Cu frica-n sânge. Să te pierd subit
Mi-e teamă-acum, dar încă n-a murit
Speranţa c-amândoi vom reîncepe
Un vals târziu. În vals te-am învărtit
Prin colţuri noi, prin umbre de otrepe,
Când fără noi nu aş putea concepe
În dansul vieţii, pasul dezrobit.
Te caut iar prin neumblate stepe...
Tablou de patimi, gândul amorţit,
Când în galop se-ntrec prin crânguri iepe,
Te voi cunoaşte, când vei fi fugit
Cu prima rază; ce trăiri sirepe
Se sting tardiv - mă sting în glas dogit.

sonet de Ionuţ Popa (5 martie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

X2

Se caută, dar nu se regăsesc,
Se văd, dar nu se pot atinge,
Încearcă tot ce e ceresc
Pe timp şi clipa ce se stinge.
Trăiesc ca să reflecte timpul,
Cum corpurile lor o cer
Şi schimbă ritmic anotimpul
În jocul nostru auster.
Renasc din apă şi pământ
La margine de azimut
Şi se revarsă în cuvânt
Cu jocul lor frumos şi mut.
Sunt doi copii cu ochi de miri,
Ce veşnic stau în colţ opus
Şi se ating doar din priviri
În răsărit sau în apus.

poezie de Liviu Crinel Reti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar ea...

Nici timpul nu contează,
Când apa mai gravează
Şi valul levitează
Pe malul ca o rază.

Arcaşu-i dus, acuma
El mătură cutuma
Şi spera că şi gluma
Să bucure şi luna.

Etatea-i diferită,
Ea nu mai e dorită
Şi este hămesită,
De noi mereu hulită.

Frumosu-i stacojiu,
Nu mai vibrează. Ştiu
Doar ţelu-i purpuriu
Pe cerul cam pustiu.

Trecutu-l înteţeşte
Minunile-n fireşte.
Mirarea te porneşte
In jocu" ce-şi doreşte.

O floare se deschide
Buchetu-l reaprinde
Şi şnuru" şi-l întinde
Uşor, deloc cuminte.

Te-ncununeaza mamă,
Chiar azi, eu bag de seamă
O încercare, teamă
Pe bolta de aramă...

poezie de Liviu Reti (23 iulie 2015)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floral de iarnă

Au înflorit pe ramuri fulgii,
Minuni de iarnă ni se-arată,
Pe dealuri se aleargă murgii,
Iar, noi privim natura toată.

Albastru-i cerul infinit,
Nori de zăpadă s-au ascuns,
Cărarea iernii din zenit
Ne mână azi, spre munte, sus.

Doar liniştea zăpezii cântă,
Pe timpul de pe portativ,
Iar, copilandrii iau la trântă,
Albă zăpadă... făr de motiv.

poezie de Liviu Reti (16 ianuarie 2020)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Centenar

A adormit poporul proletar
şi s-a trezit bogat de râs sub soare,
căci altfel era un stigmat
pe bolta vremii fără de culoare.
Istoria, însă, la-ntărit la rădăcini,
pe plaiuri carpatine de poveste
şi astăzi ochiul se înclină ruginind,
când lacrimile curg fără de veste.
Utilul recviem al clipelor trecute
învie zilnic în a noastră minte
şi nerăbdarea clipelor demult pierdute
ne tulbură ecosistemul corpului cuminte.
Speranţa unicului gând rămas în noi
se zbate-nlănţuită pe podele,
iar viaţa biciuită cu noroi
este acoperită doar de haine rele.
O sănătate şubredă ne-aşteaptă,
căci educaţia e-n vacanţă de ani buni,
iar unicul răspuns: "la moş-aşteaptă"
ne-aminteşte că suntem români.
Se răsucesc valorile-n acest popor,
cu dragoste de limbă şi de glie,
el speră, azi, în rănile ce-l dor
şi-n visul sângelui din iie.
Un tricolor doar i-a rămas
pe lespedea din pieptu-i sfânt
şi-o cheie ce roteşte-un ceas,
pe arealul sorţii din mormânt.
Române, nu te da bătut,
căci jocul vieţii e precar,
tu realizează ce ai vrut,
Acum, în an de centenar.

poezie de Liviu Reti (1 decembrie 2018)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie funebră

Prin moartele scânduri ce stau de strajă
Aş vrea să te mai văd mergând prin cimitir
Să îţi mai văd ochii cum mă privesc cu teamă
Iar după să dispari ca prin delir.

Ce opere, ce cantece regale?
Doar vocea ta mă-ncântă când o ascult
Ce îngeri care cântă lin la harpe?
Vreau să mai văd corbii din urma ta cântând.

Să bată clopotele să îţi anunţe sosirea
Iar preoţi să citească-n urma ta
Să arda candeli pe uitatele morminte
Să-ţi aminteşti că tu ai fost a mea.

Şi să dansăm în marea mascaradă
Creată pentru noi de ingerii din iad
Să zboare lângă noi roiuri de fluturi
Ce se transformă-n scrum şi cad.

Dar nimeni nu va şti această noapte
V-om dispărea ca vorbele în vânt
Doar cimitirul va rămâne-n noapte
O părăsită bucată de pământ.

poezie de Alin Ojog (10 mai 2022)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare

Timpul nu-i de-ajuns,
Corpul nu vrea-n pat,
Iar privirea goală
Stă-n tavan pătrat.

Gândul nu-i ascuns,
Iar lumina-i scuză
Printr-un păr netuns
Ş-o minte confuză.

Mă încearcă absent
Un dor-reverie,
Ce strigă strident
Din tâmpla pustie...

Visul e acum
Încercare deşartă,
Iar dorinţe postum
Eu le chem... dinspre artă.

poezie de Liviu Reti (20 martie 2016)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi doi şi... norii

Te iubesc... ş'-acum
Şi te voi iubii mereu
Cu-o teamă de nebun
Şi chiar de vei fugi,
Eu în urma Ta... voi rătăci
Şi nu o clipă doar,
O secundă, sau o viaţă!

Voi rătăci şi Eu şi Tu
Prin lumea fără Noi
Prin nopţi fără de vise
Prin inimi tot mai îngheţate,
Prin timpul fără de hotar,
Prin mii de lacrimi şi amar
Până ne vom regăsi din nou!

Iar Noi...
Vom fi cu-o clipă mai târzii,
Cu-o clipă mai bătrâni,
Cu-o viaţă mai pustii
Cu ochii plânşi,
Secătuiţi de atâtea lacrimi.

Ne vom întoarce la izvoare,
În alte vieţi trecute-n asfinţit!
Vom asfinţi în depărtări
Doar Noi, Noi doi şi... norii!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pribeag

Pribeag sub cerul cenuşiu
Al unei toamne friguroase,
Mergând spre cai ce nu le ştiu
Prin labirinturi odioase

Privind cum cerul plange-ntruna
Cu lacrimi reci de ploaie hâdă
Iar inima-mi spune nebuna
Bătând secundă cu secundă

Că timpul meu încet se scurge
Iar viaţa ce mi-e în derivă
Treptat la jumătate-ajunge
Deşi destinul nu se schimbă.

Rămân la fel, doar un hoinar
Prin timp rătăcitor haotic
Fără să am măcar habar
De iubirea ce-i un narcotic.

Acest narcotic mult-râvnit
Încă nu mi se-arată-n cale,
Încă nu l-am reîntâlnit
Şi îl aştept în continuare.

Dacă ştii unde să-l găsesc
Te rog, spune-mi, nu fi un rău
Şi Îţi promit, te răsplătesc,
Căci voi putea iubi din nou...

poezie de Bogdan Constantin Proca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea

Tăcerea răzvrătită, ivită dintr-o teamă
lăsată deoparte pe vârful unui dâmb,
în prag de insomnie fără răgaz îşi cheamă
dulăii neuitării legaţi de gândul strâmb.

Trec orele haine şi somnul nici nu ştie
că visurile-ntoarse pe aripi de mister
vor fi pe veci rescrise în falsa poezie
trecută de pendulă prin ritmu-i auster.

Iar timpul, pe tăcute, adună fără grabă
secundele orfane, pierdute în trecut,
în neuitări sterile ascunse-ntr-o silabă
la marginea tăcerii din dorul convolut.

Tăcerea se destramă şi-o voce siderală
mă cheamă, fără veste, în timp nedefinit,
ascult smerit chemarea şi ultima-ndoială
prin ceasul cu pendulă dispare-n infinit.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de primăvară

Vreau să-mi înflorească iar
Toată grădina sufletului meu
Să-ţi mai pot aduce-n dar
Flori de vis prin şemineu.

Mi-e dor s-ajung la mine-n sat
Să scriu de casa părintească,
De soare să nu fac rabat
Şă beau cu poftă o "Fetească".

Vom căuta pe luncă, iar,
Flori şi trifoi cu patru foi
Şi-n fiecare zi din calendar
Vom răsădim iubirile din noi.

Să văd cum zburdă pe răzor
Miei, când berze vin la cuibul mare,
Noi, încărcaţi cu fulgere de dor
Să plecăm prin codru la plimbare.

Ne curgă iubire prin destine
Cum cei cocori în nopţi cu lună
Iar eu, mereu îndrăgostit de tine
Să te privesc pe margini de lagună.

Când va-nflori toată grădina
Tot alizeu-n plete să-ţi rămână -
Vom savura mereu lumina
Apusului ce tandru se amână.

poezie de Eugen Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vers în toamnă

Versul meu este în toamnă.
Trupul meu este în vânt.
Timpul prihănit de hrană
Mă subjugă pe pământ.

Chipuri văd peste stindarde,
Plete zburdă după gând.
Volburată, iarăşi arde
Mintea-mi rece, pe cuvânt.

Frunzele se duc cu nimfe,
Râurile cresc pe piscuri.
Astigmată cade-n cifre
Amăgirea-mi dintre scrisuri.

Nici durerile nu cresc,
Nicio lună nu răsare.
Doar un zâmbet de ceresc
Mă cuprinde-n disperare.

Am să dorm uşor pe vise,
O să zac pe frunze noi,
Cu-amintiri despre proscrise
Subjugate de nevoi.

Iar când sunetul de gheaţă
Peste clipe va veni,
Doar lumina-mi de pe faţă
Stinsă-n gând va străluci...

poezie de Liviu Reti (8 septembrie 2014)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigătul literei...

Când urlă litera prin tine
Şi tâlcul crede amintiri visate,
Încearcă să răzbată către mine,
O carte despre literele toate.

Când joacă focu-n întuneric
Şi marea-n amintiri tăcute,
Încearcă să-mi trimiţi un feeric
De litere nemaivăzute.

Când scrie sunetul himere
Şi instrumentele se sting dezacordate,
Încearcă să renaşti plăcere,
Pe valul literei stigmate.

Când jocul mintii te condamnă
Şi doar instinctul plânge,
Încearca să aduni prin toamnă,
Iubirea literei ce fuge.

Când frica morţii te atinge
Şi golul abisal se-arată,
Încearcă ochiul care plânge,
Să nu-l închizi în poartă.

Când ai trecut hotarul veşnic
Şi doar lumina te-nconjoară,
Încearcă gândul să-ţi rămână sfetnic
Şi litera să nu o laşi să moară...

poezie de Liviu Reti (14 octombrie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul sirenei din nou

Mă strigă valul mării şi dorul tău mă leagă:
Am sânul de femeie şi trupul de delfin.
Trirema-naintează şi ape noi dezleagă,
Iar cornul lunii palid se-apleacă în declin.

Mă strigă valul mării şi Echo trist răspunde,
Şi scoicile sonore din zări în zări se frâng...
Aruncă-ţi iar, străine, cântarea ta pe unde,
Sa nu aud talazul şi apele ce plâng.

Mai cântă, ca sirena sa fie iar femeie!
Căci iată se înalţă cu murmur milenar
Lung marea să-şi recheme puternic a ei zeie...
O, tu, ce stai pe proră, ridică glasul iar!

poezie celebră de Ion Pillat din Eternităţi de-o clipă
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitorul soarbe prezentul inexorabil. Prezentul regretă de multe ori trecutul prin noi, căci întoarcere încă nu avem. Trecutul se pierde în timpul amintirilor, undeva departe. Să alegem cea mai bună cale de timp, căci pe toate le avem în faţă, dar doar temporar, iar de trecut să luăm aminte că nu putem să-l mai avem.

Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum?!

Cum se lasă-ntunecarea peste suflete şi-n viaţă?!
Cum apar râuri de lacrimi şi de riduri peste faţă?!
Cum cuprinşi de întristare, de atâta-amărăciune
Ne sunt gândurile noapte şi ni-i inima tăciune!

Cum în valuri mişcătoare, totul piere ca o umbră,
Cum trec anii, ani de-a rândul... şi destinul se surupă
Precum un castel de spumă risipindu-se în ape
Se retrage în nisipuri şi dispare-n rugi de noapte...

Vezi, în lampioane sacre pier frânturi din viaţa noastră,
Iar noi suntem lotci tăcute, prin furtuni, pe marea-albastră,
Cum prinşi între sentimente, clătinaţi şi-n remuşcare,
Aşteptăm un semn - iubirea, între valuri călătoare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum?!

Cum se lasă-ntunecarea peste suflete şi-n viaţă?!
Cum apar râuri de lacrimi şi de riduri peste faţă?!
Cum cuprinşi de întristare, de atâta-amărăciune
Ne sunt gândurile noapte şi ni-i inima tăciune!

Cum în valuri mişcătoare, totul piere ca o umbră,
Cum trec anii, ani de-a rândul... şi destinul se surupă
Precum un castel de spumă risipindu-se în ape
Se retrage în nisipuri şi dispare-n rugi de noapte...

Vezi, în lampioane sacre pier frânturi din viaţa noastră,
Iar noi suntem lotci tăcute, prin furtuni, pe marea-
albastră,
Cum prinşi între sentimente, clătinaţi şi-n remuşcare,
Aşteptăm un semn - iubirea, între valuri călătoare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!