Sonetul negru

Trag de perdele cerul şi mă miră,
Că soarele mă arde în fântână,
Îi smulg zenitul, vână după vână,
De ard vulcanii lui şi mă inspiră!

E-o-nvălmăşeală gata să rămână,
Peste ţesuturi ce se adumbriră,
Dar lacrima ce candidă respiră,
Sentinţa morţii veşnic o amână!

Şi în rotirea cerului rebelă,
Cocorii înşiraţi peste carlingă,
Aleargă istoviţi mânaţi de velă!

Iar de-au zburat pieptiş să se convingă,
Cad hămesiţi în şubreda nacelă,
Căci cerul greu refuză să se stingă!

sonet de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonie de toamnă

Lacrima cerului coboară peste viaţă...
Un albatrros peste valuri verzi, înspumate,
Purtând în adânc durerea, spaima şi noaptea,
Amărăciunea şi tristeţea din noi,
Afundând-o în şoapte,
Sinistre, dureros de murdare,
Pătate cu resturi de leşuri de scoici,
Cu umbre filiforme de roci...
Cerul mai jos s-a plecat,
Ca o rugăciune, ca o mătanie...
Sfântă lumină! Covor de frunze
Pudrat cu aur şi miere,
Cu rouă arămie,
Picurând în mormânt
Taina sângerilor lăsată peste pleoape
Ca o pelerină de lacrimi.
O noapte continuă tânjind
După taina ascunsă
În lacrima cerului coborâtă tăcut
Peste viaţă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi peste suferinţe

Cad lacrimile pe asfalt
Şi se transformă-n inimioare,
Dulci picături vin din înalt,
Acolo sus, ceva ne doare

Cad lacrimile peste noi
Şi cerul plânge îngereşte,
Prea am rămas în suflet goi,
Deşi Iubirea ne doreşte

Cad lacrimi, Doamne, cad de sus
Şi se transformă-n fericire,
Căci sufletul nu a apus
Şi îşi doreşte iar iubire

Cad lacrimi mari, dar nu din nori,
Peste păcate şi dorinţe,
Când le atingi începi să zbori,
Lăsând în urmă suferinţe

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negru în pieptul dorului

Câinele rău este negru în cerul gurii,
Stelele sunt lătrate până în cerul cerului...

Dumnezeu vrea să se convingă
Dacă cerul este negru în întregul lui

Şi tu îmi spui că merg cu capul în nori
Şi mă mai întrebi: de dragul cui?

Stelele cad ploaie în poezia mea
Şi-i fac din (şi prin) lumină gurgui!

Câinele rău, negru în cerul gurii,
Latră pe litere în pieptul dorului!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răpită de tornadă
pulberea fină –
refuză cerul

haiku de Constantin Păun din Liniştea ierbii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vela

Sclipeşte-n zare-o velă albă, se-înclină şi revine,
Acolo unde cerul şi marea-albastră-s una:
Ce caută-n aceste ţinuturi – pentru ea străine?
Ce-a lăsat în urmă,-acasă, înfruntând furtuna?

Straşnic, vântul stârneşte-înalte valuri,
Catargul geme şi-oftează-n genuni de ape...
Dar ea nu caută-ale fericirii voaluri
Şi nu de fericire vrea să scape.

Dedesupt, limpede, aleargă curentul submarin,
Deasupra, soarele razele aurii îşi toarce;
Rebelă, parcă-ar căuta-n furtună un altfel de destin,
Ca şi cum doar în uragan ar găsi linişte şi pace.

poezie de Mihail Lermontov, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad perseide

Cad perseidele din cer,
Pe un Pământ în agonie,
De unde vin e un mister,
Spre ce zări zboară nu se ştie...

Cad perseide peste tot,
Peste iubire, peste ură,
Peste bunic, peste nepot,
Peste îngheţ, peste căldură...

Şi-or mai cădea steluţe mii,
Căci Universu-i generos,
Din ale cerului tării,
De sus se prăvălesc în jos,

Dar ca şi visele deşarte,
Chiar de trudesc pe drumul lung,
De fericire nu au parte,
Mereu la ţintă nu ajung...

Cad perseidele din cer,
Pe un Pământ în agonie,
De unde vin e un mister,
Spre ce zări zboară, nu se ştie...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi azi mai plouă –
cerul cade prăbuşit
peste antene

haiku de Constantin Păun din Foşnet de stele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La porţile cerului

porţile cerului oricând se deschid
căci iubirea este veşnic anotimp
cu puterea ei mai dărâmă un zid
fluturi de visare să valseze pe câmp

am făcut cu cerul solemn legământ
să îi ofer din suflet un curcubeu
născut din armonia dintre ploi şi cuvânt
legat prin nemurire de Dumnezeu

cinci culori să-mbrace trupul de poem
reflexii de lumină şi pe cerul nopţii
în viaţa după moarte nu am să mă tem
că din slovele mele vor dispărea emoţii

porţile cerului prin cânt se deschid
căci iubirea este anotimp candid

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge în miez de primavară

Ninge peste floarea cea de cais,
Ninge peste floarea cea de măr.
Totul e ca într-un paradis,
Un paradis frumos, dar efemer.

Ninge peste iarba înverzită,
Ninge peste ochii tăi frumoşi.
Peste o stradă părăsită,
Unde totuşi se joacă doi copii voioşi.

Ninge în miez de primăvară
Fulgii cad monoton şi moi.
Peste un tren care a sosit în gară,
Ninge peste mine, peste noi.

Dar iată, fulgii se topesc
Şi se prefac în stropi de ploaie.
Soarele răsare ca un zeu măreţ
Şi arde din nou ca o văpaie.

poezie de Vladimir Potlog (24 aprilie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secetă

Când vara este-n amiază,
seceta se instalează.
Câmpia plânge cu dor
după ploaia unui nor.
E căldură-îngrozitoare.
Totul în natură moare.
N-a mai plouat de o lună.
A secat apa-n fântână.
Nici la izvorul din vale
apa nu-şi mai taie cale.
Peste tot pământul crapă,
că cerul nu-l mai adapă.
Ţăranii, genunchi îndoaie
şi se roagă Sfntului,
să dea o bură de ploaie
pe faţa pământului.
Ruga le-a fost ascultată
şi din cerul plin cu nori,
a-început să plouă-îndată
peste oameni, peste flori.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cade lacrima
strivită între pleoape
unde e cerul?

haiku de Constantin Păun din Foşnet de stele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul morţii

Se-ntinde râul morţii
Precum lanul de grău...
A început secerişul de suflete...
Vuieşte cerul de durerea clopotului
Şi lacrimi de spice cad peste
Carnea pământului.
Riduri de spice se strâng
În nopţi sângerii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Şi noaptea mea, vorbindu-i nopţii tale
zicea: adânco, prinde-mă de mână
să ne-înecăm în valul gros şi moale
cu spume negre, vână lângă vână
acum, cât încă n-am trezit liliecii
cu şuier dulce-ademenindu-i toată
buimaci şi orbi ca să-mi stârnească recii
fiori şi-aripa-n pieptul meu să-şi zbată.

poezie de Eta Boeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul carului

Tras de boi pe drumuri carul,
Merg încet şi sunt mânaţi,
Sub biciuşti îşi duc calvarul,
De la ţărani şi la argaţi.

Urcă la deal, coboară la vale,
Osiile-i scârţâie mereu,
Unii trag, cu greu, pe cale,
Alţii îndeamnă cu tupeu.

Scârţâind merge coşmarul,
Peste podeţe, peste pâraie,
Deodată s-a-nţepenit carul
În noroiul după ploaie.

Tras de boi pe drumuri carul.

rondel de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri

Dacă tu ai pleca...
Răul ar înghiţi sărutul
Simţirea şi nevoia de tine
Recunoscând îndrăzneala de-a iubi.

Cuvintele mele, puţinele...
Întreabă cerul, noaptea, stelele
Pe vântul care se pierde printre nori
Mă pierd şi eu în muzici şi în sfere...

Gândurile îmi muscă carnea
Foşnesc obosite fără sens
Parcă-ar aştepta parcă-ar pleca...
Le mai aud încă glasul sacadat.

Dincolo de orizont de mâine
Şi vagi prezenţe... se voiau prin timp
Dragostea mea persistă dincolo de ieri
Dincolo de îmbrăţişarea promisă ce arde.

Cad clipele albe peste ochii-nduratori
Şi peste trupul meu legănat în lumină
Ard amintirile şi întristările...
Şi patima pe care cu greu am învis-o.

poezie de Teodora Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nelinişte şi pace

E atâta linişte-ntre noi
De parc-ar fi după război;
Nici Dumnezeu nu mai respiră
La fel de tare cum se miră.

E atâta linişte c-aud
Mirarea lui din cerul crud
Care ne-a blestemat să fim
Înfrânţi şi să ne despărţim.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La coasă

Trag de coasă prin dudău
între viaţă şi între hău,
cad stamine cu albine
un for roşu mă întreţine
şi cosim la pas, în doi,
şoapta zborului de foi.
Inima o simt cu palma,
brazdele polog de-a valma.
Se înşiră ca pe aţă,
cad mărgelele pe faţă.
Claie, stog, fânul se întinde,
serile cui le voi vinde
Că-n desişul ăstei ierbi
mi-au crescut pegaşi din cerbi...
Ici-colo un licurici,
muşuroaie de furnici,
toate gândurile mele
sunt un stol de rândunele,
şi pendulul peste hău,
taie bine, taie rău...
Nu ştiu iarba de mătase,
dacă-n rai o să mă lase
Trag de coasă peste vii,
mă nasc serile târzii!

poezie de Constantin Păun din Patima izvoarelor (1995)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Începe să miroasă a primăvară

începe să miroasă a primăvară,
pe glesnele copacilor mugurii respiră,
vântul trece-acasă să se culce,
soarele zâmbeşte printre plopi
şi ca-n oglinzi de-argint
îşi încrucişează razele,
peste pulberea albastră a gâzelor,
mijeşte iubirea-ntr-un cuib de salcâm,
printre frunziş,
o fântână albă de granit
pluteşte prin aer ca un megalit,
cu o cumpănă care sprijină cerul,
flăcări de aur viscolite
se joacă pe suprafaţa apei
în unduiri melancolice.
în ceruri largi ecoul se desface,
spărgându-se de aerul tare al dimineţii,
zările se aşează
pe treptele sălbatice ale naturii,
începe nuntirea, iubirile, dragostea.
cu aripi de aur,
acestă iubire îşi desface pletele
ca nişte frunze galbene de laur,
cu gura sălbatică şi pieptul cald,
topindu-se-n luceafărul de ziuă.
albastre ceruri se zbat în fântână,
se leagănă iubirea furtunos
în doldora de pasiuni celeste,
cu pielea –aramă goală,
nud proaspăt, blestemat,
îmbrăţişat de veşnicul bărbat.

ard pulberi peste ceruri şi se rup
în hohote sălbatice de lup,
cad de pe sus aripi de porumbei,
ca o maramă limpede de nor,
ce înfăşoară trupuri de femei,
cu braţele de dor tulburător.
şi toate-acestea se topesc în iarbă
când razele pe cer încep să fiarbă.

amuşinăm a dulce primăvară,
iubirea se aprinde-n suflet iară,
ne adăpăm la dulcele izvor,
trec peste noi speranţe care mor,
suntem pământ, şi vise, dar şi stele,
fugare roiuri printre lumi rebele.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (20 ianuarie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vână de poet, venă de critic.

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvor

De ani şi ani, mereu revin cocorii,
Spre vadul lor de ape cu speranţe,
Aşa cum arcuindu-se-n restanţe,
Pământul însetat rechiamă norii

Şi lutul cald;deschizător de stanţe,
Stăpân peste sudorile candorii,
Răsare luminos la fel ca zorii,
Poemul nemuritelor instanţe,

Iar cerul plin de brazi şi căprioare
De cerbi înalţi cu inima ca para,
Când sevele irump cu primăvara,

Desferecând trecutul, desţelnit de floare,
Cuprins de o frenetică vâltoare,
Izvor de apă vie, cât e ţara!...

sonet de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!