Sonetul negru
Trag de perdele cerul și mă miră,
Că soarele mă arde în fântână,
Îi smulg zenitul, vână după vână,
De ard vulcanii lui și mă inspiră!
E-o-nvălmășeală gata să rămână,
Peste țesuturi ce se adumbriră,
Dar lacrima ce candidă respiră,
Sentința morții veșnic o amână!
Și în rotirea cerului rebelă,
Cocorii înșirați peste carlingă,
Aleargă istoviți mânați de velă!
Iar de-au zburat pieptiș să se convingă,
Cad hămesiți în șubreda nacelă,
Căci cerul greu refuză să se stingă!
sonet de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vulcani, poezii despre negru, poezii despre moarte, poezii despre inocență, poezii despre Soare sau citate de Constantin Păun despre Soare
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.