Negru în pieptul dorului

Câinele rău este negru în cerul gurii,
Stelele sunt lătrate până în cerul cerului...

Dumnezeu vrea să se convingă
Dacă cerul este negru în întregul lui

Şi tu îmi spui că merg cu capul în nori
Şi mă mai întrebi: de dragul cui?

Stelele cad ploaie în poezia mea
Şi-i fac din (şi prin) lumină gurgui!

Câinele rău, negru în cerul gurii,
Latră pe litere în pieptul dorului!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul rău apare când cerul gurii este negru.

aforism de Grigore Rotaru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Se dau stelele
cu capul
de palatul gurii tale
nu ştiu cum
de-au confundat Cerul
cu papilele gustative
cu cerul dulce-al tău
neîmblânzitelor săruturi.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele prostului cad direct din cerul gurii. Cuvintele deşteptului cad din cerul lui Dumnezeu.

aforism de Ionuţ Caragea (2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui dalmaţian politic

Geaba pozezi... ca "integru"
Când "pătat" eşti pe de-a-ntregu'
Şi cu cerul gurii... negru!...

tristih de Constantin Enescu (24 mai 2012)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sorb cerul din priviri

Noaptea se aşază pe un scaun de lemn
citeşte un poem al luminii
şi subliniază cu negru.

Luna priveşte de curiozitate din mijlocul cerului,
stelele nu văd nimic
şi pleacă la plimbare prin galaxie.

Mă prinde somnul şi ca să nu adorm
mă înviorez cu două pahare cu vin alb,
sorb cerul din priviri,
carul mare a luat-o la sănătoasa.

Caii dimineţii pasc pe pajişte,
muntele tace şi mişcă din sprâncene,
pe semne apele
îl sapă la rădăcini.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sorb cerul din priviri

Noaptea se aşază pe un scaun de lemn
citeşte un poem al luminii
şi subliniază cu negru.

Luna priveşte de curiozitate din mijlocul cerului,
stelele nu văd nimic
şi pleacă la plimbare prin galaxie.

Mă prinde somnul şi ca să nu adorm
mă înviorez cu două pahare cu vin alb,
sorb cerul din priviri,
carul mare a luat-o la sănătoasa.

Caii dimineţii pasc pe pajişte,
muntele tace şi mişcă din sprâncene,
pe semne apele
îl sapă la rădăcini.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isaura - sclavă neagră în cerul gurii

Îmi înfig dinţii în negrul tău
în colţul gurii îmi curge
o dâră vâscoasă
de umbră
cu mâinile băgate în zulufii lor
îţi dau copiii cap în cap
trec unul prin altul
în trenul unde stăm faţă în faţă
priveşti ochii mei albaştri
oglindiţi în razale soarelui
ce intră prin fereastra murdară
nu merg cu tine
o să cobor la prima
nu îmi ninge în primăvară
ţi-am spus
am o singură coastă ruptă
e loc puţin în egoismul meu Isaura
sclavă neagră în cerul gurii

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul negru

Trag de perdele cerul şi mă miră,
Că soarele mă arde în fântână,
Îi smulg zenitul, vână după vână,
De ard vulcanii lui şi mă inspiră!

E-o-nvălmăşeală gata să rămână,
Peste ţesuturi ce se adumbriră,
Dar lacrima ce candidă respiră,
Sentinţa morţii veşnic o amână!

Şi în rotirea cerului rebelă,
Cocorii înşiraţi peste carlingă,
Aleargă istoviţi mânaţi de velă!

Iar de-au zburat pieptiş să se convingă,
Cad hămesiţi în şubreda nacelă,
Căci cerul greu refuză să se stingă!

sonet de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele nimănui

Câinele nimănui
Latră pe umărul meu,
Îmi sfâşie inima,
Îmi suge sângele,
Mă lasă lumânare
Fără flacără.

Mă topesc
Unindu-mă prin iarbă
Cu rădăcinile...

Câinele scoate oasele
La lumină,
Le aşează
La temelia cetăţii lui,
Îşi face acoperiş
Şi horn
Prin care
Sufletul meu
Iese odată cu fumul
Prin umărul trecutului
Care a uitat
Să latre!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza iubăreaţă

Nu sunt frunza nimănui,
Eu sunt frunza dorului,
A dorului şi-a iubirii
Din inima omenirii.

Luminez pe unde trec,
Niciodată nu mă-nec,
Vântul mă poartă în zare,
Nu mă pune la-ncercare.

N-am aripi dar am lumină
În inima mea senină,
Merg cu ciocârlia-n zare
Lipită de-a ei cântare.

Cerul mai aduce frunze,
Mă prinde uşor în buze,
Apoi fluieră-a lui viers
De s-aude-n univers.

- Am o frunză iubăreaţă,
Este pătrunsă de viaţă,
De viaţă şi de dor
În al soarelui pridvor.

Nu e frunza nimănui,
Este frunza cerului,
Se lipeşte omeneşte
De sufletul ce-o iubeşte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Văd

totul în roz
desi e negru
în cerul urii
stelele verzi
albe pitice

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încheiere

Chiar supus osândei grele
Corbu e-al literaturii:
Deşi negru, cerul gurii
Şi l-a învelit cu stele...

epigramă de George Corbu din Culegere de epigrame (1974)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

poezie (vezi şi poem)

Poezia este curcubeul răsărit prin cerul gurii.

definiţie aforistică de Gabriel Petru Băeţan din Răsad de lumină lăuntrică
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clepsidra vârtejului negru

Lawrence Anthony respiră rouă din urma elefanţilor,
Le descoase rănile din alicele braconierilor.
Nici un elefant nu a împăiat un om deşi
Generaţii de elefanţi s-au supus tristeţii.
În habitate, Lawrence Anthony, a netezit durerea trompelor,
A şlefuit fildeşii timpului cu inima şi
A căzut împlinit cu spatele la lumină.
Elefanţii de pretutindeni i-au stat de veghe
Până când umbra lui s-a strecurat ca o lacrimă în pământ.

Stelele lor ticăie, mulţumindu-i, din clepsidra vârtejului negru.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răstălmăcire

Ochii mei văd focul adâncului,
Purificarea se face prin jertfă,
Credinţa rămâne cuiul
Înşurubat în crucea luminii.

Privesc mântuirea
Prin câinele răstălmăcind
Neîncrederea.

La un semn
Trupul se desprinde,
Sufletul se înălţă
În vitrina Domnului.

Şi câinele latră,
Şi latră, şi latră...!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până nu mai sunt

Ştii ce-mi şopteşte
Noaptea
Când apari pe cerul meu
Din umbră?
Propteşte-ţi somnul
De umărul meu,
Iubito,
Să împărţim stelele
Până nu mai sunt...

Ştii ce-mi îngână
Ziua
Când rămâi pe cerul meu
În lumină?
Ascunde-ţi genele
În razele mele,
Iubito,
Să alunge norii
Până nu mai sunt...

Ştii ce-mi spune
Seara
Când adormi pe cerul meu,
În apusuri?
Aprinde-ţi dorul
Din roşul soarelui,
Iubito,
Să ardă temeri,
Până nu mai sunt...

poezie de Gabriela Chişcari (25 iunie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Menestrel trist

Se sparg corbii-n haina mea de plumb,
cu nori de plumb şi fum şi sare.
Magnetizate, abia curg razele solare
peste carnea putrezită de plumb.

Pattern bacovian,
geam de staniol.
Plouă în cuptor
grame de formol
şi metan.

Anestezie peste Sistemul Solar
ce-şi lasă plăgile pe Terra
şi fălcile pe schela
minţii creierului uman.

Sar cristale în gât de pelican
cu cerul gurii înnorat,
cu cerul gurii însetat
de constelaţia marelui arcan.

poezie de Antonio Mihai Vanţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul

Nu vezi că cerul este cu tine?
îţi spune "atinge-mă", dar nu mă pângări!
Este mersul cerului printre planete,
printre fiinţele omeneşti şi extraterestre,
cerul te mângâie şi tu nu îl vezi?
Cerul şi timpul petrec împreună drumul
care duce spre infinit
şi către Lumina care-l pătrunde,
cerul este pavat cu respiraţia ta,
cerul se joacă în zbor cu plămânii tăi,
dezmierdându-te cu un suflu terestru
şi cu o energie eternă,
care se plimbă prin Universurile cerului
şi printre stelele destinului, cerul se lasă pătruns de zânele Soarelui
şi se mângâie unul pe altul,
spunând "ce soartă grea avem"
cu pământenii acestui Pământ destin,
ce îşi duc destinul sortit
de atâta trudă şi viaţă-n derivă...
Este cerul pe care tu nu-l vezi,
dar îl vezi în inima ta, cum te roagă să-l ierţi
când nu mai poate a te ajuta
cu răsuflarea sa Divină
şi te invită-n călătoria sa printre astre,
ca să culegeţi împreună florile cerului
care au mai rămas curate.
Printre Stele Lumină pipăie şi îl alintă
cu o floare vie de viaţă
ruptă din sufletul tău,
ca o recompensă pentru darul ce-l porţi.
Pune-i în piept floarea de mire
şi dăruieşte-i mireasa purităţii,
ca să poată a petrece la nunta terestră,
cuvânt de iubire şi dragoste celestă, iubeşte cerul ce te învăluie în mantie albastră,
şi cu o privire te roagă să-l ierţi,
că nu a putut fi mai aspru cu tine, om,
ca tu să nu te speli pe mâini cu el.
Aleargă prin cer cu smerenie
şi strânge-l la pieptul tău,
ca pe o iconă ce poartă pe îngeri,
chiar de nu poţi a-l vedea,
prin straturi de mir şi dezmierdare.
Cultivă cerul cu flacăra ruptă din inimă
şi aşeaz-o pe-o rază din Soare,
ca să se simtă ca o floare
ce poartă curcubeul în zare.
Priveşte cerul cu dragoste şi pipăie-l dacă eşti în stare,
ca apoi să-l aşezi în palmă
şi să dormiţi în patul cu puf din nori!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negru e totul

Negru e totul,
O licărire se întrevede,
Lumina rece îmi arde sufletul,
A mea lume în neant se pierde,
Totul neînţeles, negru totul.

În abisul îngheţat,
Privesc adânc,
Prea infim sunt eu, ca pe el să îl fi descifrat
Totul e ruină,
Singur speranţa îmi mănânc
Negru e totul.

Mă trezesc, negru e totul
Dezamăgit, de lume încet devorat,
Aştept o licărire din abisul îndepărtat,
Dar în zadar. Negru e totul.

poezie de Ioan Nechifor (29 noiembrie 2011)
Adăugat de Ioan Nechifor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce frumuseţe! Am văzut norii, luminile şi umbrele lor, pe îndepărtatul şi dragul nostru Pământ... Apa părea întunecată, cu pete uşor strălucitoare... Când am privit orizontul, am văzut brusc contrastul dintre tranziţia de la culorile deschise ale suprafeţei Pământului şi cerul absolut negru care mă înconjura. M-am bucurat de bogăţia spectrului de culori de pe Pământ. Acesta este înconjurat de o aureolă de lumină albastră, care se închide treptat, devenind turcoaz, albastru închis, violet şi în cele din urmă cărbune negru.

citat clasic din Iuri Gagarin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!