În ţara lui Mură-n Gură

În ţara lui Mură-n Gură,
Totu-mi este pe măsură.
Când mă scol de dimineaţă,
Nu la şapte, ci la zece,
Vine-o tavă cu dulceaţă
Şi-un pahar cu apă rece.

Şi dulceaţa zice: ia-mă!
Şi paharul zice: bea-mă!
Ia-mă! Bea-mă!
Uşor de zis!
Însă gura s-o deschizi,
Nu-i deloc aşa uşor!
- Ajutor! Ajutor!
Linguriţa, grijulie,
Îmi deschide gura mie.
Ei, aşa mai merge, zic,
Dacă mă ajuţi un pic!

Dar e timpul să fac baie!
Apa intră în odaie
Cu volanele-i albastre.
- Ne-adresăm domniei voastre!
- Cum doriţi să fiţi spălat?
Uite-aşa, culcat în pat!
Cum doriţi să fiţi lăut?
Uite-aşa, în aşternut!
Iar acum, prosopul cel pufos
Se înclină, moale, până jos
- Eu să vă frec aş vrea, pe spate
- Nu, vai de mine, nu se poate!
Întreabă-te şi întreabă-mă
Cum pot să ies din plapumă?
Afară-i frig, în pat e cald
La urma urmei, nu mă scald!

În ţara lui Mură-n Gură,
Căşti o gură cât o şură,
Şi îndată-ţi pică-n ea,
Tot ce vrei şi tot ce ai vrea!
Sărmăluţe-n foi de viţă,
Supă caldă, tocăniţă,
Cozonac, compot, halviţă
Cârnăciori şi ciulama,
Murături, et cetera.

Am mâncat, de m-am umflat!
Nu-i nimic, o macara, iată că pe sus mă ia
Şi m-aşează după plac,
Colo-n umbră-ntr-un hamac.
Huţa-huţa, ce să zic,
Bine-i când nu faci nimic.
Lecţiile stau pe masă,
Dar de lecţii nici nu-mi pasă.
Stau şi moţăi în hamac,
Ele singure se fac.

- Dragă aritmetică, nu ştiu ce te-mpiedică
Să rezolvi vreo trei probleme!
Eu de fleacuri nu am vreme!
Draga mea gramatică,
Nu fi antipatică!
Nu fi, zău, nesuferită!
Şi transcrie într-o clipită
Exerciţiile mele!
Vezi că eu n-am timp de ele!
Hai, draga mea istorie,
N-am chef să am memorie!
Ţine minte tu mai bine,
Cine s-a luptat cu cine,
În ce an, şi-n care loc!
Eu să-nvăţ nu am timp deloc!

În ţara lui Mură-n Gură,
Am prieteni pe măsură!
Vreţi să vi-i prezint cumva?
S-a făcut! Poftiţi încoa'!
Ăsta-i Puiu-prinde-muşte,
Asta-i Lica-vreau-găluşte.
Ăsta-i Miţă-strâmba-nas
Ăsta-i Duţă-mielul-gras
Asta-i Sanda-somn în gene
Şi-ăsta-s eu: burduf de lene.

Toată-toată ziulica,
Aţi văzut? Nu fac nimica.
Şi programul se încarcă.
Astfel, nu e de mirare,
Că ceva mă-mbie parcă
Şi mă trage la culcare.
Ah! Îmi este somn de pic!
Şi-apoi, prea mult am vorbit cu voi!
Când vorbesc mai multişor
Obosesc îngrozitor!

În ţara lui Mură-n Gură
Somnul repede te fură!
Nici n-ai timp să spui la lună
... Noapte bună!...

poezie satirică de Nina Cassian
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul celei care dă din gură ...

Să dai din gură nu-i uşor,
Când tu nimic nu ai a spune.
Ba vrei s-o faci şi cu umor
Din vreo circumvoluţiune.
Eşti ca un accelerator
Ce-ncet dar sigur ne răpune.
Să dai din gură nu-i uşor,
Când tu nimic nu ai a spune.
Ştiu că-ţi doreşti auditor
Pe noi şi-ntreaga naţiune.
Şi crezi, ca orice orator,
In neaoşa vocaţiune.
Să dai din gură nu-i uşor...

rondel de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai una!

Pe umeri pletele-i curg râu
Mlădie, ca un spic de grâu,
Cu şorţul negru prins în brâu,
O pierd din ochi de dragă.
Şi când o văd, îngălbenesc;
Şi când n-o văd, mă-mbolnăvesc,
Iar când merg alţii de-o peţesc,
Vin popi de mă dezleagă.
La vorbă-n drum, trei ceasuri trec
Ea pleacă, eu mă fac că plec,
Dar stau acolo şi-o petrec
Cu ochii cât e zarea.
Aşa cum e săracă ea,
Aş vrea s-o ştiu nevasta mea,
Dar oameni răi din lume rea
Îmi tot închid cărarea.

Şi câte vorbe-mi aud eu!
Toţi fraţii mă vorbesc de rău,
Şi tata-i supărat mereu,
Iar mama, la icoane,
Mătănii bate, ţine post;
Mă blestemă: De n-ai fi fost!
Eşti un netot! Ţi-e capul prost
Şi-ţi faci de cap, Ioane!

Îmi fac de cap? Dar las să-mi fac!
Cu traiul eu am să mă-mpac
Şi eu am să trăiesc sărac,
Muncind bătut de rele!
La fraţi eu nu cer ajutor,
Că n-am ajuns la mila lor
Şi fac ce vreau! Şi n-am să mor
De grija sorţii mele!

Mă-ngroapă fraţii mei de viu!
Legat de dânsa, eu să ştiu
Că am urâtei drag să-i fiu?
Să pot ce nu se poate?
Dar cu pământul ce să faci?
Şi ce folos de boi şi vaci?
Nevasta dacă nu ţi-o placi,
Le dai în trăsnet toate!

Ori este om, de sila cui
Să-mi placă tot ce-i place lui!
Aşa om nici vlădica nu-i
Şi nu-i nici împăratul!
Să-mi cânte lumea câte vrea,
Mi-e dragă una şi-i a mea:
Decât să mă dezbar de ea,
Mai bine-aprind tot satul!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Te-ai... Îmbătat?! Cine?! Tu, şefu'?!
Lucian: Da, Nis, eu... M-am îmbătat rău de tot, nu glumă, cum nu poate fi exprimat în cuvinte, sigur cum anume, nu vă pot spune, pentru că habar n-am, nu-mi amintesc deloc, nimic... Dar e clar că aşa s-a întâmplat. Şi de ce vă uitaţi toţi aşa, la mine? Ce-i, nu vă vine să credeţi? Vi se pare imposibil? Din nefericire, e adevărat! Foarte adevărat. Vă amintiţi că v-am promis o perioadă de vacanţă de o lună de zile. Păi, după doar două zile de la plecarea voastră de aici, din navă şi până mai alaltăieri, n-am făcut nimic altceva, decât să stau închis în rezerva mea şi să beau într-una tot ce mi-a picat în mână, fără a ţine cont ce anume era în sticle, atâta timp cât nu era apă, lapte, suc sau ceai. N-am mâncat, n-am făcut nimic altceva; am băut într-una, până n-am mai ştiut de mine, iar roboţii nu m-au putut opri, pentru că înainte de a intra în rezerva mea, am blocat sistemul de închidere al uşii, cu o parolă codificată, cu recunoaştere sonoră... De ce mă priviţi aşa?! Ştiu, vi se pare imposibil ca eu să fi făcut aşa ceva. Acum şi mie mi se pare imposibil, dar adevărul e că am făcut-o! Cu vârf şi îndesat! Vă întrebaţi de ce?! Vreţi să ştiţi şi motivul pentru care m-am îmbătat în asemenea hal?! Mda, n-are rost să vă întreb, e clar că vreţi să aflaţi...
Lia: Luci... Nu spune nimic!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dificilul

DIFICILUL

Deseori el te întreabă,

Ai făcut cutare treaba?,

Desi nu ţi-a spus s-o faci,

Uita ca zis, de te baga iute-n draci.

Zice, hai să facem treaba aia,

Nestabilind clar linia,

Spune una, face alta,

Pleacă iute ca săgeată.

Mereu zice, stai un pic nu te grăbi,

Asta mereu mă scârbi,

Las', c-o facem altădată,

Şi o lasă suspendata.

Zice, de ce n-ai făcut aşa?,

Te lasă şi-n închide uşa,

Nu-n înţelegi ce vrea să spună,

Parca are prune-n gura.

Greu e să lucrezi cu el,

Nu-l poţi avea de model,

De fapt este un ciufut,

Fară pic de conţinut.

Daca-i ceri o lămurire,

Începe să gangure,

Şi îi suna telefonul,

Vorbeşte un ceas, pan' se strica microfonul.

La el, nu-ţi vine să te duci,

Mai bine-ţi faci zece cruci,

Laşi pe mai tărziu când poţi,

O lămurire să-i scoţi.

Meticulos, de nu se poate,

Vrea să fie ca la carte,

De fapt e delăsător,

Şi deloc încântător.

Ce faci, nimic nu e bun,

Lasă!, nu-i acuma oportun,

Nu-şi asuma, ce greşeşte,

Dar pe altul îl pedepseşte.

Vrea ca totul să se facă,

Mai repede şi mai degrabă,

Trebuie să faci ca el,

Că se supară de-altfel.

Iniţiativă, nu poţi avea,

Tot ce faci, poate cădea,

De-ai făcut, de ce-ai făcut,

Te pune la desfăcut.

Ori ce faci, nimic nu-i place,

Caută să te provoace,

Tot ce face el e bine,

Să faci aşa, cum dispune.

Te lasă vorbind şi pleacă,

Lasă timpul ca să treacă,

Şi când intra în impas,

Atunci, cam avem de tras.

Greu, lucrezi cu dificiliul,

N-ai ce face asta-i stilul,

De vrei, îl abandonezi,

Dar cu cu cine mai lucrezi?.

Nu ştie a explica,

La el nu-n înţelegi nimica,

De vrei să-n înţelegi ce vrea,

Te-apuca nervii şi sudoarea.

Zice des, ai răbdare, stai un pic,

Pleacă şi nu zice nimic,

Ramai singur şi vorbeşti,

De ajungi, să te scârbeşti.

Oare la şapte luni s-a născut?,

De parca-i în spatiu pierdut,

Ori ce-ai zice, ori ce-ai face,

Toate faptele-i displace.

Mai bine-n viaţă, trage chilul,

Nu lucra cu dificilul,

El păru-n cap ţi-l albeşte,

Moartea încet, el ţi-o grăbeşte.

Angelin Leru

23.10 2018

poezie de Angelin Leru din compozitie proprie (23 octombrie 2018)
Adăugat de Angelin Leru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea L(l)enii-n pandemie

M-am decis să scriu poemul,
Fiindcă sunt în izolare
Şi mi-am pus şi eu însemnul
Lenii care ştiu că doare.
Lenea asta, cum spun unii,
N-ar avea asemănare
Şi atins de-a ei secure,
Nu stă nimeni în picioare.
Oh, ce dulce toropeală
Te îmbie... Ai ghicit?!
E doar lenea. Ţi se spune
Că n-ai poftă de gătit?
Lasă Leană, timpul trece,
Nimeni nu s-a sinchisit.
Tu mănânci ce-ai în ogradă.
Umbra lenii, c-ai tăiat,
Azi, bucată cu bucată
Şi prin unghii ţi-a intrat.
Cum?! Nu vrei să duci gunoiul?
Sigur, lenea e de vină
Şi se fac munţi de gunoaie
Şi de ele-i casa plină.
De spălat ar fi zadarnic
Că oricum se murdăresc
Toate hainele, deci bine,
Bine-ar fi să lenevesc.
Nici spălatul nu-mi convine.
În fond, nu e indicat
Şi sunt riscuri pentru mine.
Nu mai zic că-i de călcat...
Cu atâtea dungi pe rufe
Toată treaba sună prost.
Ce să le mai calc degeaba?!
Deci le las precum au fost.
Praful nu-l mai şterg. Se pune.
Nici cu mopul nu mai dau -
Sunt alergică, fac spume.
Mai bine lungită stau.
Încins mi-este telefonul
Şi-am o lene de mă doare,
Nearat este ogorul
Şi am pânze-ntre... picioare.
Astăzi, ce mai tura-vura,
De atâta stres şi chin,
Merg, mănânc şi trag pe dreapta,
Dar pe net am să revin.
Când mi s-o acri de lene,
Căci e vremea a mura
Chiar şi murături şi varză...
Dacă nu spăl putina.
Aşadar am multă treabă.
Dar acuma zac în pat
Şi când mă trezesc, fireşte,
Mă apuc să fac curat.
Să spăl geamul, mi se pare
O corvoadă, n-o mai fac.
Nici perdeaua nu-i prea neagră
Şi spălată-i tot un drac.
Pânzele de pe la colţuri
Poate-ascund ceva. Le las.
Şi să mătur, îmi e lene.
Se pune praf pe obraz...
Uite, vezi ce praf sunt toate?!
Şi de ce să mai muncesc?!
Fac şi altceva... se poate.
Ştiu şi eu... să lenevesc.
Doamne, sufletul îmi iasă
Şi n-am vreme de pierdut
Am muncit o viaţă-ntreagă
Tot filozofând. Mă... mut!
Vine moartea şi mi-e lene
Să mă-nham la drum cu ea.
Nici la fund nu m-oi mai şterge,
Plec hai-hui şi tra-la-la.
C-a venit o altă lege
Şi (ce) miroase a rahat.
La putere e Covidul - un virus neînfricat.
Punem botniţa la gură,
Precum ni s-a indicat,
Eu de-acuma îmi las lenea,
Îmi iau moartea şi-am plecat.
- Nu te teme, nu te teme!
Moartea cu lene te ia...
- Las Covidul?! Plec în moarte?
Nu ne-am înţeles aşa.
Ştiu că legea nu e lege,
Dar e contraindicat,
Însă nu cred că se poate,
Îmi e lene, este noapte,
Nu mă pot da jos din pat.

pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Ah, Luci... Nu ştiu ce să-ţi spun... Dar zău că nu e bine!
Lucian: Off, da, ştiu că nu e bine. Dar ce pot face? N-am nici o putere. Sunt atât de neputincios... Şi atâţia ani pierduţi degeaba? Opt ani din viaţa mea, de iluzii, de speranţe, totul dus, din cauza lui Sid... Cine şi-ar fi putut imagina?! Bine, poate că şi eu am greşit, dar... Uff, mai bine făceam cum îmi spunea mama şi rămâneam acasă; renunţam la misiunea asta afurisită... Era mult mai simplu! Fără complicaţii inutile! Ce rost au toate astea?! Comandantul misiunii... Halal! Sunt jalnic!
Mihai: Uff, Luci... Zău, nu vorbi astfel!
Lucian: Dar cum altfel ai vrea să vorbesc? Când pierd totul printre degete? Când nimic nu-mi merge bine?! Situaţia îmi scapă de sub control. Încerc să mă amăgesc că încă aş avea vreo şansă, dar văd bine că mă amăgesc doar... Ce-mi rămâne? Nimic. Cu Lia n-am nici o şansă. Probabil n-am avut niciodată, doar aşa credeam eu...
Mihai: Ba ai, dar trebuie să-i vorbeşti. Să-i spui odată ce simţi pentru ea! Nu-i atât de dificil. Dacă eu am putut, cu Ly, nu văd de ce n-ai putea şi tu; mai ales tu, Luci! Zău aşa...
Lucian: Da, tu nu vezi ce ar putea fi atât de dificil; normal, pentru tine e greu de înţeles... Cum să-i spun?! De ce? Să mă refuze din nou? Să mă respingă, ca de fiecare dată? Pentru a câta oară? Ce folos?!
Mihai: Ah, de asta te temi tu?
Lucian: Păi, m-a respins de atâtea ori; nici măcar nu mai ţin minte de câte... Mi se pare normal să-mi spună, categoric, "nu"... Dar, nu contează. Mă retrag în rezervă, să n-o lăsăm pe Ly să aştepte prea mult.
Mihai: Da, bine, mergi. Mă găseşti tot aici.
Lucian: Tu, cu computerele astea... Nu poţi să stai mult timp departe de ele!
Mihai: Obişnuinţa, Luci. Obişnuinţa... Şi în plus, pasiunea!
Lucian: Bine. Revin imediat.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Nu te mai tot scuza atât. Aşa... Apoape că am terminat cu tine pe ziua de astăzi. Dar mai avem ceva de făcut. Iar între timp putem discuta, nimic nu ne împiedică, deci... Aş dori să te întreb ceva.
Lucian: Orice. Întreabă-mă!
Stela: Mai întâi te rog să te întinzi alături, fiindcă acum e nevoie să stai întins, pentru ultimul control de astăzi.
Lucian: Nici o problemă, doctore.
Stela: Deci, Luci... Îndrăznesc să te întreb numai pentru că ştiu că tu-l cunoşti foarte bine pe Alex, de mult timp, de când eraţi mai mici, deci, consider că eşti în măsură să-mi spui ce fel de om este. L-aş putea întreba şi pe lungan, dar parcă mi-e mai uşor cu tine.
Lucian: Ce fel de om e Alex?! Îţi dai seama că n-am de gând să-l critic! Oricum, după părerea mea, e minunat! Sau cel puţin aşa-l văd eu.
Stela: Bun. Asta cred că puteam să-mi dau şi singură seama. Altceva aş dori să aflu de la tine, iar tu eşti în măsură să-mi răspunzi.
Lucian: Hai, spune odată ce doreşti să afli, nu mai ocoli subiectul.
Stela: Ca de obicei, eşti foarte direct, comandante... Deci, aş vrea să ştiu dacă... Nu, nu-i bine aşa, se corectă ea, încercând să reformuleze: Crezi că ar fi posibil ca Alex să mă fi acceptat pe mine în viaţa lui, doar din cauză că nu are pe cine altcineva să aleagă?
Lucian: Nu, evident! Ce tot vorbeşti prostii, doctore?

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cadou de ziua iubitei (pe vreme de izolare)

(Ea:) Ştii că mâine-i ziua mea,
Sper că n-ai uitat de ea...
Nu umbla tot gură cască;
Mie să îmi vii cu mască!

(El:) Te iubesc şi te doresc,
Dar eu, mască... nu găsesc!

(Ea:) Cred că tu ştii cel mai bine
Şi nu-ţi baţi iar joc de mine...
Ia să vezi cum te omor
Dacă nu îmi vii cu clor!

(El:) Iubi, ştii că te ador,
Însă, nu mai au nici... clor!

(Ea:) Vezi, eu, de-astea, nu-nţeleg,
Iar, de pat, o să te leg!
Şi nu îţi deschid nici uşa,
Până nu-mi arăţi... mănuşa!

(El:) Nici mănuşi nu au deloc,
Cică, nu mai sunt pe stoc!

Dar, să nu luăm Corona,
Nu vin singur, ci... cu Mona!
Şi să nu îmi ceri iar cheia,
Mona - spirtul, nu... femeia!

pamflet de Carmen Cristina Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâneţe

Când plouă afară şi e frig,
Nu mai am nici un câştig,
Stau în casă şi citesc
Şi deloc nu mai vorbesc.

A venit iarna cea grea,
Care nu-i plăcerea mea.
Sufletul mi-e-ntunecat,
N-am nici poftă de mâncat.

N-am cu cine să discut
Şi asta nu-i deloc plăcut.
Îmi vin în minte amintiri,
Trecutele mele trăiri...

Micuţa noastră casă,
Adolescenţa cea frumoasă
Şi iubirea de poveste,
Care a fost şi nu mai este...

Anii au trecut în zbor,
Ca o aripă de cocor.
Ce mai este de făcut?
Haide, spune, că te-ascult!

Nimeni nu mă poate minte,
Viaţa-mi este pe sfârşite...
Şi iată, privesc în stele,
Că-i finalul vieţii mele...

poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bondarul şi albina

Pe un băţ de Floarea soare',
Ce-şi înalţă spre lumină
Mlădioasa sa tulpină,
Stau de vorbă două gâze,
Un bondar şi o albină.

"Draga mea", îi spuse-acesta
Ridicând aripile şi-aranjându-şi dungile,
Tare-aş vrea să-ţi spun ceva,
Dar nu-mi vin cuvintele!

"Ştii? În afară că sunt tânăr,
Ne-nvăţat si neşcolit,
Unii spun chiar despre mine,
Ca aş fi un pic tâmpit?!

Tare-aş vrea să ştiu şi eu
Vorbe-alese să adun
Şi să fac din ele versuri
Care-apoi să ţi-le spun!

Sau să cânt mi-ar mai plăcea,
Pe'nserat, mai pe răcoare,
Ţi-aş cănta cu drag ceva
Înainte de culcare.

Dar nimic din toate astea,
Nu-s in stare ca să fac
Şi nu ştiu cum aş putea
Întru-un fel să-ţi fiu pe plac?!

"Dragă june'naripat
Şi cu spatele dungat,
Cu ochi negrii de tăciune,
Înteleg ce vrei a-mi spune!

Eşti şi tânăr şi frumos
Şi puternic eu aş spune,
Însă altceva aş vrea
De la cel ce-mi va fi june!

Şti tu oare ce e munca?
Tu te plimbi din floare-n floare,
Nu aduci ca mine-n stup,
Tot polenul în spinare!

Şi nici ceară tu nu faci,
Faguri, ce să mai vorbim?
Şi-aş mai zice căteva,
Dar mai bine ne-oprim!

Nu vreau versuri să-mi reciţi,
Nici balade ca să-mi cânţi,
Vreau doar să munceşti ca mine
Şi tot stupul să-l ajuţi!

Draga mea regret a-ţi spune
Că-nţeleg că nu-nţelegi,
Ce ţi-am spus eu pan-acuma,
N-ai putut ca să deslegi!

Te-am cerut eu de nevastă?
Am vorbit de "pirostrii"?
Tot ce vreau eu de la tine,
E să-ti dăruiesc copii!

Geaba umbli şi munceşti
Dacă nu ştii pană-acum,
Că aceasta mi-e menirea
Şi apoi îmi văd de drum!

Toţi am fost lăsaţi în lume
C-o menire şi cu-n scop,
Te sărut, îţi spun adio,
Am plecat şi nu-măntorc!

fabulă de George Lache (14 iunie 2010)
Adăugat de George Lache
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ai "v"...

Parc-am mai scris şi n-am niciun răspuns
De ce ca-n alte arte nu-i naiv şi-n poezie;
Măcar să ştiu şi eu că poate m-am ajuns
Şi-am cel puţin, infant, un pic de... fantezie.

Şi pe bună dreptate că-s numai un începător
Da-s tot mereu în critici; agramat şi ametaforic,
Un limitat de-autonedidact, pur-simplu un amator
Rămas din timp uitat, copil tâmpit, eternu-mi euforic.

Oricum tot mi s-a spus mereu aşa; "n-ai v" (adică vână)
Înseamnă că aşa ar fi, nu voi gusta nicicând "v" de victorie;
Nu voi putea într-o zi s-o strig şi eu şi nici s-o am de-o arvună
Să mi se dea şi mie cât de cât un bob de la recolta dintr-o "Glorie".

Deci ce s-o mai lungesc, aşa cum fac şi-acum un tot mai lung de vers
Căci n-am nici pensula pană de foc şi nici paleta nu o am plină de culori
Cum nici n-am nici un scrin sau şevalet nu am căci s-a crăcit picând pervers
Şi aşa sunt blestemat să mâzgălesc culcat pe jos, mă îmbătând 'ntr-un strat de flori.

Deci îmi propun, credeţi-mă şi cu motiv,
Să creez singur nou-curentul de "naiv";
Deci să fiu primul acceptat măcar la el
Aşa fără de pană a prostului, fără penel!

Deşi sunt sigur că şi aşa blamat voi fi
De nişte critici deghizaţi; naivi, sau în copii (nu copii)!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grijă mare la votare!

În ţara noastră, frăţioare
Iată-i rostul de schimbare!
Poporul fiind batjocorit
Mulţi în stradă au ieşit
Şi-au strigat în gura mare
Asta nu e guvernare,
Vrem schimbare!

Tineri mulţi şi-au pierdut viaţa
Supărarea umplând piaţa
Că-i guvernul prea corupt
Şi paharul s-a umplut.
Pe fond de haos evident,
Iar apare un accident
Jos guvernul incompetent!

Durerea fiind aşa de mare
Schimbarea-i cu justificare
Dar să vezi de-acuma vere
Toţi avem câte o părere.
Fiind lipsuri se tot cere
Câte-n lună şi în stele
Opoziţia se vrea... la putere!

Mulţi doresc câte-un ciolan
Şi de-ar fi cât mai băban
Pentru asta dau din coate
Lupta-i pe viaţă şi moarte
Detractorii-s puşi pe treabă
Să vezi cum se dau în stambă
Vrem puterea în mare grabă!

Ciolanul de-i greu de prins
Şi-un oscior este de ajuns,
Funcţionar pe nu ştiu unde
În sistem de va pătrunde.
Ăsta-i vis de parvenire
Demnitar în devenire
De asta vor mulţi primenire!

Dacă mergi acum în piaţă
Poţi să iei şi-un pumn în faţă!
Să n-atragi o mare ură
Ai grijă ce spui din gură
Şi pe cine vei susţine
Sau mai bine te-ai abţine
Dacă-l vor pe.... nu ştiu cine!

Lumea strigă acolo în stradă
Şi pe net e mare sfadă
Nu mai e pic de răbdare
Şi-i o mare încordare
Guvernu-i vinovat de toate
E prea multă nedreptate
Şi aşa nu se mai poate!

În stradă nevoile-s multe
N-are cine să le asculte
Când e criză şi durere,
Se ascund cei de la putere
Însă apar de nu ştiu unde
Mulţi cu interese oculte
Jos partidele corupte!

Unii îl vor pe nu ştiu cine
Dar la UE nu dă bine
Alţii vor pe nu ştiu care
Însă e pătat cam tare
Toţi am vrea prosperitate
Ni se dă... austeritate
Jos corupţii, vrem dreptate!

Vreau să spun că nu e bine
Să mă cert eu şi cu tine
De la puterea ce vine.
Cine vine-i pentru sine!
Dacă ar fi cinstiţi măi frate
Şi-ar avea şi demnitate
N-ar dori imunitate!

Doamne, vezi de tineret
Că-s folosiţi, nu-i un secret
Calea lor le luminează
Şi să-i ai mereu în pază.
De-i nevoie de schimbare
S-avem bună guvernare
Dă-ne minte la votare!

poezie de Ionel Popa (12 noiembrie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mură-n gură

Mă cutremur şi mă pierd,
Ce să fac, dacă-s deştept
Şi cutremurul l-aştept,
Lecţii iau pe... internet.

epigramă de Ileana Nana Filip din Poliţişti pe tocuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât timp dai pentru Isus?

În viaţa-aceasta trecătoare  î
C-un ne-aşteptat şi brusc apus
Tu eşti chemat, ca fiecare,
Să dai răspuns la o-ntrebare
De-o importanţă foarte mare
"Cât timp dai tu pentru Isus?"

Ai timp de prieteni, şi e bine
Dacă-i ajuţi şi-i fericeşti;
Dar, mai presus de-orice şi-oricine,
Petrece-ţi timp cu El, creştine,
Şi în relaţia cu Sine
Cu totul să te dăruieşti.

Îţi faci timp pentru relaxare
Vizionând/citind ceva...
Dar nu-i mai câştigată oare
Clipa cea tainică în care
Isus, în slava Lui cea mare,
Vorbeşte cu fiinţa ta?

O, da, cu mult mai preţioasă
E părtăşia cu Hristos;
Ce stare 'naltă, glorioasă
Când uiţi de tot şi nu-ţi mai pasă
Păşind cu-avânt şi dor spre Casă,
Plin de nădejde, bucuros!

Dai timp şi vlagă – pentru gură –
Muncind aproape-o 'ntreagă zi;
Însă Cuvântul din Scriptură
E hrana unică şi pură
Ce-ntinereşte-a ta făptură
Dacă-ţi faci timp pentru-al citi.

Din viaţa ta aglomerată
Îi dai lui Isus doar un pic
Sau, mai grav, poate niciodată...
Dar ce-o să faci la judecată,
Când vei vedea că-n truda-ţi toată
Făcut-ai totul şi nimic?!

Ia bine seama azi, creştine,
Ce faci cu timpu-ţi preţios;
Să nu te pierzi pe veci pe tine,
Alege de acum mai bine,
C-aici şi-n viaţa care vine
Să dai TOT timpul lui Hristos!
Amin.

poezie de Paula Diţă (27 martie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât timp dai pentru Isus?

În viaţa-aceasta trecătoare
C-un ne-aşteptat şi brusc apus
Tu eşti chemat, ca fiecare,
Să dai răspuns la o-ntrebare
De-o importanţă foarte mare
"Cât timp dai tu pentru Isus?"

Ai timp de prieteni, şi e bine
Dacă-i ajuţi şi-i fericeşti;
Dar, mai presus de-orice şi-oricine,
Petrece-ţi timp cu El, creştine,
Şi în relaţia cu Sine
Cu totul să te dăruieşti.

Îţi faci timp pentru relaxare
Vizionând/citind ceva...
Dar nu-i mai câştigată oare
Clipa cea tainică în care
Isus, în slava Lui cea mare,
Vorbeşte cu fiinţa ta?

O, da, cu mult mai preţioasă
E părtăşia cu Hristos;
Ce stare 'naltă, glorioasă
Când uiţi de tot şi nu-ţi mai pasă
Păşind cu-avânt şi dor spre Casă,
Plin de nădejde, bucuros!

Dai timp şi vlagă – pentru gură –
Muncind aproape-o 'ntreagă zi;
Însă Cuvântul din Scriptură
E hrana unică şi pură
Ce-ntinereşte-a ta făptură
Dacă-ţi faci timp pentru-al citi.

Din viaţa ta aglomerată
Îi dai lui Isus doar un pic
Sau, mai grav, poate niciodată...
Dar ce-o să faci la judecată,
Când vei vedea că-n truda-ţi toată
Făcut-ai totul şi nimic?!

Ia bine seama azi, creştine,
Ce faci cu timpu-ţi preţios;
Să nu te pierzi pe veci pe tine,
Alege de acum mai bine,
C-aici şi-n viaţa care vine
Să dai TOT timpul lui Hristos!

Amin.

poezie de Paula Diţă (27 martie 2013)
Adăugat de Anton
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cearta dintre inima şi trupul lui Villon

- Ce-aud? - Eu sunt! - Cine? - Inima ta,
Ce mă mai ţin doar într-un firicel:
Licoare n-am, nici vlagă a bătea,
Văzându-te retras şi singurel,
Trist, alungat la colţ ca un căţel.
- De ce-s aşa? - De viaţa ta şucheată.
- Ce-ţi pasă ţie? - Port durerea toată.
- Dă-mi pace! - Cum? - A cugeta mă lasă.
- Când va fi asta? - Când oi creşte-odată.
- Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

- Ce gânduri ai? - Să fiu om de valoare.
- Ai împlinit treizeci! - Cât un catâr, şi ce!
- Păi eşti copil? - Ba! - Mi se pare
Eşti apucat! - şi cum, de gât ai vré?
- Nimic nu ştii! - Ba ştiu de musca-n lapte e,
Ce-i alb de ce e negru osebesc.
- Ce, asta-i tot? - Ia vezi că mă zburlesc,
Şi iar ne hărţuim de eşti ciudoasă.
- Eşti chiar pierdut! - O să mă opintesc.
- Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

- Eu am mâhnirea; chinu-i pentru tine.
Dacă erai un biet netot, zevzec,
Te-aş fi iertat, hai, treacă de la mine.
N-ai griji: bun, rău, la tine se petrec,
Ţi-e capul bolovan ori tare sec,
Ori vrei să dai onoarea pe nesăbuinţă!
Să-nveţi din asta, nu ai trebuinţă?
- De toate oi scăpa, întins pe masă.
- Doamne, ce alinare! - Câtă elocinţă!
- Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

- De unde ăst necaz? - E nenorocul care
Însuşi Saturn mi-l puse în boccea,
Ursita când mi-a scris. - Prostie mare!
Stăpân pe soartă eşti, nu sluga sa,
Cum Solomon în cartea lui scria:
"Stau în a celui înţelept putere,
Şi zodii, şi planete, după vrere"
- Rămân cum sunt, ursita mi-e aleasă.
- Ce spui tu? - Zău, credinţa-mi cere.
- Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

- Vrei să trăieşti? - Domnul să-mi dea putinţă!
- Îţi trebui... - Ce? - Mustrări de conştiinţă,
Lectură multă. - Ce? - Cărţi de ştiinţă.
Lasă smintiţii! - Oi mai vedea eu, lasă...
- O să ţii minte? - Dacă-mi dau silinţă.
- Nu sta până când dai de suferinţă.
Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

poezie clasică de Francois Villon, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şapte ani deja

Aş vrea să-ţi scriu o poezie, mamă
Dar simt că-mi sunt ideile de plumb,
În plus, când vreau să-ţi scriu ceva simt teamă
Că toate literele lumii nu-mi ajung.

Nu pot deloc să mi te pun în rime
Şi nici să îţi vorbesc ca şi cum nu ai fi,
Abia de scriu o slovă şi mi-e dor de tine
Şi mă opresc, oftez... Fac asta zi de zi.

Tu nu eşti om de pus în poezie
Şi nici o mamă lesne de descris rimat,
Când m-ai născut, asta mi-ai dat tu mie:
Iubire de nescris în suflet de băiat.

Probabil te întrebi ce fac la astă masă
De nici nu scriu şi nici nu simt că-s viu,
Păi uite, îmi imaginez că eşti şi tu acasă,
Mă mângâi şi îmi spui să dorm, că e târziu.

Şi te ascult, te-mbrăţişez de noapte bună,
Mă uit în urma ta cum mi te duci domol,
Nu vreau ca fără tine soarele s-apună
Şi nici de dimineaţă fără tine să mă scol.

De ce să-ţi scriu, atunci? Oricum nu pot,
Aşa că stau emoţionat şi te cobor din vis,
Mă uit la un tablou cu tine, sprijinit în cot,
Întind o mână şi îţi mângâi părul nins,
M-apropii, mă fac mic, intru-n tablou de tot,
Iar tu-mi şopteşti zâmbind, aproape stins:
"Să nu fi trist, sub crucea mea nu-i niciun mort".

poezie de Sorin Stoica
Adăugat de Sorin Stoica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hora

E frumoasă şi mireasa-
Ce te uiţi a vreme rea?
Hai, ţigane, cântă deasa,
Cântă, cioară, tropotită-
Dar când stau să-mi văd iubita,
Tot nu e ca ea!

Aoleu! când vânt de vară
Culcă iarba la pământ,
Când văd fete-n câmp afară
Şi-aud mierla-n crâng, vecine,
Nu mai ştiu nimic de mine
Pe ce lume sunt!

Hai, săriţi, flăcăi, ce sfântul!
După mine, că-i potop,
Bateţi cu necaz pământul,
Că tot el ne-nchide gura.
Daţi cu toţi tropotitura,
Tot mai scurt, şi trop!

Vezi aşa te vreau, băiete!
Fetelor, săriţi şi voi.
Uite-l, mă, între patru fete!
Ciudă, zici? De ce să-mi fie,
Ciudă-mi e pe lume mie
Numai pe ciocoi.

M-a plesnit şi ieri cu biciul.
Ici grămad-aş vrea să-l pui
Jos pe podini ca ariciul,
Şi să-i joc, ca azi la nuntă,
Care sârbă-i mai măruntă
Pe spinarea lui!

Zic aşa, dar facă-şi placul,
Că-i bătut de Dumnezeu.
Nu-i cu capul întreg, săracul.
Şi-o să-şi afle singur plata-
Ce-mi tot strângi, măi nene, fata,
Las s-o strâng şi eu!

Fă cu plosca încoa, voinice,
Dacă-mi ieşi ispită-n drum,
Sun-o întâi să văd ce zice!
Dă să-nchin, să-ţi zic pe nume:
Când ţi-o fi mai rău pe lume
Fie-ţi ca acum!

Vinu-i bun şi hora-mi place
Iar tu, Doamne, fă-mi ce vrei,
Numai pustnic nu mă face!
Fă-mă floare albă-n luncă,
Şi-apoi ia-mă şi m-aruncă.
Doamne, între femei!

Săriţi lume, că se-ncinge
Moşul Dinu, hoţ bătrân!
Uite-l, mă, că parcă-i minge!
Vă păziţi acum, neveste,
Că mănâncă, moş cum este,
Măr luat din sân!

Tot aşa şi-aşa şi iară
Şi ce-o fi să mai vedem.
Dac-or da tătari în ţară
Ne-om ascunde-n vizunie,
Daca nu, noroc să fie,
Că noi chef avem.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea devreme!

De ştii ceva şi nu îmi spui!
Tu preferi să taci!
Nu eşti în grija nimănui!
Doar cum vrei, tu faci!

Poate acum e prea devreme,
N-ai cum să-nţelegi!
Greşelile în viaţă,
Cu lacrimi ţi le stergi!

Totul este aşa cum este!
Cine-n lume te opreşte?
Măsori cerul cu pământul!
Măsori vorbele cu gândul!

Chiar de-ţi place cum vorbesc?
N-am timp de stat, dar stau cu tine!
Şi de spun că te iubesc,
Încredere tu n-ai în mine?

Din somn mă trezesc, fără să ştiu
Dar ştiu că sunt în somn!
Şi tu eşti lângă mine
Mai bine dorm!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Dar cred că ne-am abătut de la subiect. Adică, nu despre ea intenţionam să discutăm.
Sid: Ştiu, dar n-aş vrea să fii supărat pe mine din cauza ei.
Lucian: Nu sunt supărat, Sid. Atâta timp cât nu-mi dai motive întemeiate, nu văd de ce aş fi.
Sid: Asta-i bine. Pentru că vreau să rămânem prieteni. Mi-ar displăcea să nu mai fim.
Lucian: Sigur. Şi eu vreau acelaşi lucru, Sid. Dar trebuie să înţelegi că mi-e destul de greu să ştiu că-ţi petreci o bună parte din timp împreună cu ea, doar voi doi, în lipsa mea, după cum am înţeles.
Sid: Ea a insistat, serios. Eu am vrut s-o refuz, dar n-am reuşit.
Lucian: Bine, nu te trăgeam la răspundere. Şi să nu interpretezi greşit cuvintele mele. Vezi tu, în mod normal, dacă am fi fost pe Terra şi aş fi văzut-o pe fata de care sunt îndrăgostit plimbându-se în compania altuia, ca să nu amintim de lecţii de dans date de ea acelui individ şi în condiţiile în care respectivul ar şti sigur ce simt eu pentru ea, cu prima ocazie ce mi s-ar fi ivit, l-aş fi bătut măr pe tipul respectiv, chiar dacă după aceea poate aş fi regretat gestul, mai ales că eu nu sunt deloc violent din fire, ci, desigur, destul de calm. Însă, în asemenea situaţii, cu greu mă stăpânesc; de obicei, îmi pierd controlul cu uşurinţă şi crede-mă, nu iese nimic bun de aici.
Sid: Deci, ai vrea să mă baţi?
Lucian: Nu, nu... Deloc! Pe tine, nu... Cum să vreau aşa ceva, Sid? Doar ce ţi-am spus să nu mă înţelegi greşit. Pe tine prefer să te ştiu drept prieten, deşi...
Sid: Deşi ţi-e greu.
Lucian: Exact. Văd că pricepi repede.
Sid: Nu tocmai. Dar încerc. Oricum, ştiu sigur că şi eu vreau să fiu în continuare prietenul tău.
Lucian: Da, sigur. Atunci să nu lăsăm nimic să strice relaţia de prietenie dintre noi. Şi... Sid, nu-mi pot permite să-ţi cer să nu te întâlneşti cu ea deloc, dar dacă, aşa cum susţii, ţii totuşi la prietenia mea, te-aş ruga să nu te implici prea mult, într-o relaţie cu ea. Înţelegi, sper, ce vreau să spun. Te rog doar; nu-ţi impun nimic, pentru că n-am acest drept. Iar acum hai să abandonăm acest subiect!
Sid: Bine.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!