Povestea L(l)enii-n pandemie

M-am decis să scriu poemul,
Fiindcă sunt în izolare
Şi mi-am pus şi eu însemnul
Lenii care ştiu că doare.
Lenea asta, cum spun unii,
N-ar avea asemănare
Şi atins de-a ei secure,
Nu stă nimeni în picioare.
Oh, ce dulce toropeală
Te îmbie... Ai ghicit?!
E doar lenea. Ţi se spune
Că n-ai poftă de gătit?
Lasă Leană, timpul trece,
Nimeni nu s-a sinchisit.
Tu mănânci ce-ai în ogradă.
Umbra lenii, c-ai tăiat,
Azi, bucată cu bucată
Şi prin unghii ţi-a intrat.
Cum?! Nu vrei să duci gunoiul?
Sigur, lenea e de vină
Şi se fac munţi de gunoaie
Şi de ele-i casa plină.
De spălat ar fi zadarnic
Că oricum se murdăresc
Toate hainele, deci bine,
Bine-ar fi să lenevesc.
Nici spălatul nu-mi convine.
În fond, nu e indicat
Şi sunt riscuri pentru mine.
Nu mai zic că-i de călcat...
Cu atâtea dungi pe rufe
Toată treaba sună prost.
Ce să le mai calc degeaba?!
Deci le las precum au fost.
Praful nu-l mai şterg. Se pune.
Nici cu mopul nu mai dau -
Sunt alergică, fac spume.
Mai bine lungită stau.
Încins mi-este telefonul
Şi-am o lene de mă doare,
Nearat este ogorul
Şi am pânze-ntre... picioare.
Astăzi, ce mai tura-vura,
De atâta stres şi chin,
Merg, mănânc şi trag pe dreapta,
Dar pe net am să revin.
Când mi s-o acri de lene,
Căci e vremea a mura
Chiar şi murături şi varză...
Dacă nu spăl putina.
Aşadar am multă treabă.
Dar acuma zac în pat
Şi când mă trezesc, fireşte,
Mă apuc să fac curat.
Să spăl geamul, mi se pare
O corvoadă, n-o mai fac.
Nici perdeaua nu-i prea neagră
Şi spălată-i tot un drac.
Pânzele de pe la colţuri
Poate-ascund ceva. Le las.
Şi să mătur, îmi e lene.
Se pune praf pe obraz...
Uite, vezi ce praf sunt toate?!
Şi de ce să mai muncesc?!
Fac şi altceva... se poate.
Ştiu şi eu... să lenevesc.
Doamne, sufletul îmi iasă
Şi n-am vreme de pierdut
Am muncit o viaţă-ntreagă
Tot filozofând. Mă... mut!
Vine moartea şi mi-e lene
Să mă-nham la drum cu ea.
Nici la fund nu m-oi mai şterge,
Plec hai-hui şi tra-la-la.
C-a venit o altă lege
Şi (ce) miroase a rahat.
La putere e Covidul - un virus neînfricat.
Punem botniţa la gură,
Precum ni s-a indicat,
Eu de-acuma îmi las lenea,
Îmi iau moartea şi-am plecat.
- Nu te teme, nu te teme!
Moartea cu lene te ia...
- Las Covidul?! Plec în moarte?
Nu ne-am înţeles aşa.
Ştiu că legea nu e lege,
Dar e contraindicat,
Însă nu cred că se poate,
Îmi e lene, este noapte,
Nu mă pot da jos din pat.

pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stare de spirit

Am mătreaţă în sprâncene,
Şi mi-e lene... da, ce lene!
Şi să-mi vâr haleala-n bot,
Îmi e lene... şi nu pot...

Nu mă scarpin când mă mâncă,
Stau cu capu' într-o brâncă,
Nu pot sta nici în picioare,
Mi-e o lene de mă doare...

Ochii-abia îi ţin în gene,
Lene mi-e să-mi fie lene,
Şi să-nhaţ un chilipir,
Lene mi-e şi să respire...

Am mătreaţă în sprâncene,
Şi mi-e lene... da, ce lene!
Şi să-mi vâr haleala-n bot,
Îmi e lene... rău de tot...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Talion

Dacă iubesc trandafirii? Desigur!
Asta nu-nseamnă că sunt trandafir
cum unii spun şi mă fac să mă mir,
dar că îmi plac cel mai mult, vă asigur.

Dacă sunt bun cu tot ce mă-nconjoară,
nu-nseamnă că n-am în jur supăraţi
nu doar pe mine: pe viaţă, pe fraţi;
Ce pot să fac? Lor le place să-i doară.

Dezamăgirilor, cred că sunt naşul:
plec şi îmi iau o tăcere ca scut
căci, din momentul când a apărut,
cel ce evită furtuna, nu-i laşul.

Spun ce gândesc şi îmi place-adevărul,
dar dacă doare, mai bine evit
şi îl păstrez doar în gând, liniştit:
fac să dispară din Eden chiar mărul.

Nu sunt perfect şi nu sunt campionul,
dar, când mă supăr ori dacă-s iubit,
totul întorc îndoit, înzecit,
sincer în legea ce-o ştiu: talionul.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te peţesc femeie

Să nu pleci aşa departe,
Nu ştiu cum să fac, să-ţi spun?
Îţi pot dărui o carte,
Dar nu pot acelaşi drum.

Am de dăruit cuvinte,
Poate par a fii puţine,
Dar, te rog, tu, ţine minte
E cam tot ce am la mine.

Nu pot ca să îţi promit,
Luna, stele de pe cer,
Aş minţi, nu vreau să mint
Şi apoi iertări să-mi cer.

Aş putea să spun nevrute
Şi apoi să fug cu tine,
Nici cuvinte n-am prea multe,
Şi tu ştii c-aşa-i mai bine.

Pot să îţi dau mii de flori
Să-ţi pun lumea la picioare
Şi să te ridic la nori,
Dar să nu-ţi iau ce te doare.

Nici măcar o veşnicie
N-am să pot să îţi ofer
Dacă tot îmi e să-mi fie,
Să nu-ţi dau, dar să îţi cer.

Îţi pot da a' mele mâini
Să te mângâie în noapte,
Capul să mi-l culci pe sâni
Şi să te dezmierd în şoapte.

Să m-abandonez cu totul
Tu, să faci ce vrei cu mine,
Să-mi plimb inima cu cortul,
Să o-adăpostesc în tine.

Mai pot face-o nebunie,
Numai eu aş fii in stare,
Să te cer, să-mi fii tu mie,
Uite aşa, o să vrei oare?

Vreau să te peţesc femeie
Cu ce am şi ce-mi rămâne,
Pune-mi inima sub cheie,
Nu pot astăzi, vreau de mâine.

Astăzi încă sunt hoinar,
Şi mă simt aşa de bine,
Port o zi în buzunar,
Şi-o petrec în ochi la tine.

Mă inundă a ta privire,
Nu ştiu ce să mă mai fac,
Lasă lumea, dă-mi de ştire,
Dacă ai liber un pat.

Nu cred c-ai inima rece,
Să mă laşi să dorm afară,
Nu ştii cine poate trece,
Şi mă fura, a câta oară?

Nu te las să pleci departe
Poate n-am să te găsesc,
Vreau să-ţi dăruiesc o parte,
Din preamultul te iubesc!

poezie de Mihail Coandă (12 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lenea

Eu sunt Lenea!
Şi-am venit la adunare
S-o reclam pe-o doamnă care
M-a făcut "Cucoană mare
Care n-are de måncare!"
Vai de mine! Ce ruşine!
Ea să-şi bată joc de mine!
A! Dar am uitat să spun
Că această doamnă care
Spală, calcă şi găteşte
Şi... pe seama mea cârteşte
Hărnicia se numeşte.
Vai de mine! Ce tupeu
Să îmi spună tot mereu
Să mă spăl, să mă-ngrijesc,
Părul să mi-l descâlcesc,
Rufele să le cârpesc;
Să gătesc şi să fac patul,
Să învăţ şi să şterg praful.
Recunosc! Am dezordine-n sertare
Şi nu ştiu să fac mâncare!
Casa-i neaerisită!
N-am deschis geamul de muuult...
Că nu vreau ca să strănut.
Rochia mi-e şifonată,
Nasturele a căzut,
Tivul iar s-a desfăcut...
Doamne, câte-am de făcut!
Şi, tot doamna cu pricina
A venit ieri, bat-o vina,
Să-mi spună că eu n-am minte
Şi-s săracă şi-n cuvinte,
Că nu-mi place să citesc,
Să creez, să studiez...
Eu?! Ce să citesc? Pe cine?
Intrigată-s vai de mine!
Eu sunt Lenea! Nu oricine!
Mi-am luat un laptop nou
Ce gândeşte-n locul meu!
Dacă vreau un referat
Dau pe Google şi-am scăpat!
Să m-apuc să mai gândesc
Şi prin cărţi să scotocesc...
Să citesc studii, memorii...
Ce-au făcut toţi scriitorii...
"Ne-ai uitat de tot!"
Dintr-o carte prăfuită
Tot strigau de pe un raft
"Amintirile" lui Nică.
"Sunt la pagina 50,
într-o carte învechită
de pe răndul trei de sus;
de mă vei deschide-n grabă,
foarte multe am de spus!"
Striga Goe supărat
Că-i în seamă nebăgat.
Eu, în locul lui, vă spun,
Nici nu m-aş băga în seamă,
Că acum mulţi ani,
Eu, Lenea, l-am supravegheat atent
De-a rămas şi repetent!

N-am de gând ca să citesc,
Nu vreau să înnebunesc,
Minţile să le tocesc.
Mai bine umblu hai-hui,
Pe spinarea orişicui,
Bag zâzanie-ntre oameni
Şi duc vorba-ncolo,-ncoace
C-ăla face şi desface...
Sau stau toată ziulica
Mă ocup cu... mai nimica...
Stau pe capul tuturor
Şi nu plec aşa uşor.
Câteodată urlu... ţip...
Nimeni nu-mi zice nimic.
Am şi altă trăsătură-
cică-ar de de caracter-
Invidiez. Dar nu pe-oricine.
Doar pe cei ce au acasă
Numai bunătăţi pe masă.

Gata! Nu mă mai analizez!
Vreau doar să concluzionez:
Eu sunt soră cu prostia,
Cerşetorul, săracia.
Cin'se ia cu mine bine
Pierde haina de pe sine.

Vreţi de mine să scăpaţi?
Puneţi mâna şi-nvăţaţi,
Unii pe-alţii v-ajutaţi!
Ca furnica robotoţi,
Doar un pic să v-odihniţi!
Ignoraţi-mă pe mine
De vreţi să vă meargă bine!

poezie de Alina Sorinela Didu din Călător în Lumea Versului (2 februarie 2015)
Adăugat de Alina Sorinela Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sarcini de serviciu

Lucram de-o vreme la alimentară...
Şi vine într-o zi domnul vrăjală,
Rudă cu şeful, naşul vreau să spun
Şi-mi zice, Doamne, parc-aud şi-acum!
Îmi zice cu emfază, mai de sus:
Desfă-le iute! Şefu-aşa a spus!
Desfă-le şi le spală! Trebuiesc!
Păi treaba-i treabă... Cum să lenevesc?!
Primise finul... şi dădea comandă
Şi se-nvârtea ca bossu-n lumea toată.
Deci cum spuneam, mă apucai de treabă,
Aşa cum se cerea, normal, în grabă
Şi desfăceam şi aruncam de zor
Conservele aduse,-n coşul gol.
Spălam cu sârg, le curăţam, vezi bine,
Fiindcă de muncă, nu-mi era ruşine.
Şi nu ştiu cum, dar Mihaela-apare
Şi mă priveşte dânsa cu mirare:
Ce faci aici?! mă-ntreabă speriată.
Spăl, că aşa mi se dădu comandă.
Măi doamnă dragă, nu le mai spăla,
Că toate astea, cred, te vor costa.
Şi a avut, vă spun şi ea dreptate,
Că toate astea mi-au fost imputate
Şi-am luat cu cinci borcane mai puţin...
Dar lucrul ăsta numai noi îl ştim.
Zâmbesc pe sub mustăţi şi tac din gură.
Ce-aş mai mânca acum o murătură...
Dar nici friptură n-am să-i meargă gustul,
Mai mult, vă spun, nu s-a făcut nici mustul...

pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa într-un bagaj

A fost o zi în care am vrut să plec departe,
Să las în urmă planuri, speranţele deşarte,
Şi rude, şi prieteni, şi gândurile toate,
Am vrut să fiu un altul, mai bun (de se mai poate).

Mi-am pregătit bagajul, cărând de prin unghere,
Atâtea obiecte ce îmi făceau plăcere...
Şi-au fost atât de multe, şi-aşa de greu rucsacul,
Că planul de plecare a avansat... ca racul.

Păi, cum să las afară albumul plin de poze
Cu chipuri din pruncie şi cu metamorfoze
Ce-au fost de-a lungul vremii? Nu, asta nu e bine!
Că pot să-i las pe alţii, dar nu prea pot... pe mine.

Sau, cum să las pachetul cel plin de scrisorele
Cu urmele de rujuri, parfumuri, poezele?
Că astea nu se lasă, sunt amintiri plăcute
Din încercări timide, în vremile trecute.

E clar ce las în urmă, dar nu şi amintirea,
Sau poza ei cu mine, sau gândul, sau iubirea;
De plec în lumea mare acum, să fac pe bardul,
Îmi iau maşina, numai, cu actele şi... cardul.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

10 august este şi ziua leneviei

S-a pus o lene peste mine
Uşor, plăcut, suav, firesc,
Şi năucit de-atâta bine,
Mi-e lene şi să lenevesc.

epigramă de Grigore Cotul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Traian, te rog... Nu-l mai favoriza atât. Nu-i face nici lui bine. Eşti directorul, ştiu că ai putere nelimitată în acest Institut, dar... Lasă-l în pace! Se descurcă foarte bine şi singur; e capabil. Nu are nevoie de intervenţiile tale.
Traian: Intervenţii?! De ce mă acuzi, Diana? Cred că e de ajuns! Să n-o luăm de la capăt! Nu-ncepe şi tu ca Luci, că n-are rost! Trebuie să înţelegeţi că n-am intervenit cu nimic în favoarea lui. I-am dat doar maşina şi telefonul, atâta tot! În plus, o săptămână, cât a lipsit de acasă, apartamentul meu... Dar de intervenit în favoarea lui, n-am intervenit deloc! De ce crezi că n-am făcut parte din Comisia pentru Zboruri Spaţiale? Ar fi trebuit, în mod normal, să fiu preşedintele acestei Comisii. Dar nu s-a putut. Pentru că se ştie că e preferatul meu şi l-aş fi putut favoriza; aşa însă... N-a fost decizia mea! De ce crezi că sunt atât de mândru de el?! Acum sper că ţi-e destul de clar că n-am avut nici un amestec în numirea lui, nici ca membru al echipajului şi nici în faptul că a fost desemnat în funcţia de comandant al misiunii, deci, sper să nu mai aud astfel de acuzaţii niciodată. Şi gata! Crezi ce vrei. La urma urmei, nici măcar nu mă interesează ce crezi, doar să nu mă mai acuzi pe mine de chestiile astea. Nici tu, nici el!
Diana: Bine, deci nu l-ai favorizat. Şi înţeleg că eşti mândru de el, dar încearcă să te abţii; nu mai tot afirma acest amănunt peste tot, în public; e periculos!
Traian: Diana, încetează cu cererile de acest gen! Nu mai poţi să te joci cu mine cum vrei tu. Nu te mai las să mă manipulezi, nu vreau să-ţi mai fac mereu pe plac, nu vreau să mă las mereu influenţat de tine! Îmi ajunge! M-am săturat! Speram că ai să te întorci vreodată la mine, dar acum am înţeles că te-am pierdut definitiv, că nu vei renunţa nicicând la blondul tău, aşa că... Lasă-mă-n pace!
Diana: Să te las în pace?! Bine, cum vrei.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un zâmbet

Stau aici de patru zile,
Credeţi oare că e bine?
Ştiu că asta nu se cade,
Da-s flămând de nu se poate!

Mama a plecat de-acasă,
Iar eu Pisi fioroasă,
Am rămas să fac curat,
Chiar în dormitor, sub pat!

Am simţit eu o mişcare,
C-am urechea foarte mare,
Şi de-atunci eu, cu umor,
Stau pe post de vânător!

Nu ştiu, zău, dacă e bine,
Dar s-a trezit simţu-n mine,
Acela vânătoresc,
Vreau vânat? Eu îl pândesc!

Cred că e un şoricel,
Tare-aş vrea să dau de el,
Deşi nu am stat în viaţă
C-un şoarece faţă-n faţă!

Acum fie, ce o fi,
Aici oi înţepeni,
Aşadar şi prin urmare,
Vom vedea, care pe care!

Însă, nu mai pot de foame,
De-aceea mananc cartoane,
Am facut şi-un tunel mic
Cu gândul la inamic..

Dar ce-mi este dat să vad?
Tocmai când să fac prăpăd,
Intră mama drept în casă,
Şi pune un coş pe masă!

Şi miroase rău a peşte,
Lucru ce mă depăşeşte,
Nu mai sunt aşa rebel,
Cu gândul la şoricel!

Că şi mama mă întreabă:
-Ce-ai făcut acasă, dragă?
Nu-i aşa c-ai fost cuminte?
Ţi-am adus peşte cu linte!

Şi m-am apucat cu sârg
Să mănânc peşte din târg,
Las'că şoarecul nu moare,
Până data viitoare!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Totuşi, nu sunt foarte sigur că ar fi aşa. Adică... Nu-mi dau seama... De ce ar fi tăcut? Toţi? De ce nu mi-ar fi spus? Nici unul? Probabil că ştiau toţi, adică, măcar ei... Mama, blondul, dom' director; şi nici unul nu mi-a zis niciodată nimic în acest sens... Deci, nu pricep! Poate că totuşi, doar ni se pare nouă, Mihai şi-mi fac griji degeaba! Poate că nu-i deloc aşa... Sper că nu-i aşa! La naiba!
Mihai: Eu... Repet, Luci, nu ştiu ce să-ţi spun! Dar... Stai puţin! Ia uită-te la mine!
Lucian: Poftim?!
Mihai: Priveşte-mă cu atenţie, pentru câteva clipe!
Lucian: Bine.
Mihai: Da, acum îmi dau seama... Mi se părea mie mai demult, dar nu făceam legătura sau credeam că doar mi se pare, însă acum e foarte clar! Nu ştiu ce înseamnă asta, dar... E sigur!
Lucian: Ce anume îţi dai seama? Ce-i atât de sigur, Mihai?
Mihai: Luci, semeni mult cu dânsul; nu cu tatăl tău cel blond, ci cu domnul director. Zău aşa, chiar semeni! Mult de tot!
Lucian: Crezi?!
Mihai: Negreşit!
Lucian: Bine, Mihai... Scuze că te-am reţinut! Mă retrag acum.
Mihai: Unde pleci?
Lucian: Nu contează... Aiurea, prin oraş, apoi în navă, desigur. Te las să-ţi vezi de treabă, aici, cu supercomputerul... Pa! Mai vorbim noi.
Mihai: Bine, Luci, cum vrei... Sigur mai vorbim, oricând. Pa!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să plec?!

Mă doare tristeţea, mă doare IUBIREA,
Frământ o-ntrebare:" Mi-am sfârşit menirea?!"
În suflet e ceaţă şi nu ştiu ce simt,
Mă plimb într-un gol... nu mai ştiu să alint.

Să fi obosit de IUBIRE prea multă?!
Privesc trist la ea, dar ea nu m-ascultă...
Mă-ntreabă de ce am adus-o pe lume?!
De ce-am învăţat-o numai lucruri bune?!

Îmi spune c-o doare cumplit roata lumii
Şi pierde, că-şi bagă "în cârd" cu nebunii!
Cuvintele tac şi inima-i surdă
Şi răii se-adună la colţuri, să râdă.

Mă-ntreb ce e bine: să rămân sau să plec?!
E bine să plec când toţi anii îmi trec!
Rămân în Credinţă, că e cel mai bine
Şi îi cer Răbdării să se-ntoarcă la mine!

Nu ştiu ce să fac, nu ştiu ce s-aleg!
Încerc s-o ascult, încerc s-o-nţeleg!...
Am să-l rog pe EL s-aibă grijă de ea!
Ajută-mă, Doamne, că-i "LECŢIA" grea!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa fără trepte

Casa fără trepte

sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu ştiu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit
şi
ochii sticlaţi
îmi place aşa cum sunt cu
umerii apropiaţi şi
gâtul reazăm
sub cer
doar pantalonii mi-au rămas mici
şi
privirea cât o rază

nu-i bai

privesc în urma anotimpurilor ce
au trăit în carnea mea şi
acum se duc...
nu pot să le mai ţin în mine
chiar dacă unul l-am pus de-o parte
pentru atunci când nimeni nu va înţelege nimic
dar cine ştie...

azi am învăţat să-mi fac o cafea
şi să îmi strig nepotul
mai am şi câteva amintiri
poate într-o altă zi îmi a fi
cu mult mai bine
rănile îmi vor curge precum sîngele absent
în târziul din noapte o
să mă ghemuiesc până adorm
şi-n tot timpul acesta cineva
îmi va construi o casă fără trepte
cu o singură fereastră care
va da
înspre apus...

despre toate aceste lucruri
am vorbit cu Dumnezeu
şi totuşi
nu mă pot desprinde de voi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta-i dragostea

Când treci pe lângă mine şi nu mă bagi în seamă,
Iar eu mă uit la tine fără nici o teamă,
Şi simt că-nebunesc, dar ştiu că este bine,
Că atunci îmi fac curaj ca să vorbesc cu tine.

Învaţ mereu mai mult, mai mult ca un străbun,
Doar ca tu să vezi că eu sunt cel mai bun,
Şi-mi strâng toate puterile, şi mă-mbrac frumos,
Doar ca tu să vezi că nu-s cu capu-n jos.

Şi mă întreb mereu, acolo-n mintea mea:
"De ce fac toate astea numai pentru ea?"
Când răspunsul îl cunosc, cine n-ar putea?
Sunt îndrăgostit, asta-i dragostea!

Deci ca să-ţi demonstrez că sunt un cineva
Care ţine mult la tine şi doar cu tine-ar sta,
Îţi ofer un trandafir, ca să-ţi dovedesc
Că sunt îndrăgostit, tre' s-o spun: te iubesc!

Iar când toţi îmi sar în cap şi mă-ntreabă-asa:
"De ce faci toate astea numai pentru ea?"
Nici n-apuc să spun că le spune inima:
Sunt îndrăgostit, asta-i dragostea!

Dar dragostea se-mparte, se-mparte doar în doi.
Ce părere ai? Nu vrei să fim noi?

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa fără trepte

sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu ştiu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit
şi
ochii sticlaţi
îmi place aşa cum sunt cu
umerii apropiaţi şi
gâtul reazăm
sub cer
doar pantalonii mi-au rămas mici
şi
privirea cât o rază

nu-i bai

privesc în urma anotimpurilor ce
au trăit în carnea mea şi
acum se duc...
nu pot să le mai ţin în mine
chiar dacă unul l-am pus de-o parte
pentru atunci când nimeni nu va înţelege nimic
dar cine ştie...

azi am învăţat să-mi fac o cafea
şi să îmi strig nepotul
mai am şi câteva amintiri
poate într-o altă zi îmi a fi
cu mult mai bine
rănile îmi vor curge precum sîngele absent
în târziul din noapte o
să mă ghemuiesc până adorm
şi-n tot timpul acesta cineva
îmi va construi o casă fără trepte
cu o singură fereastră care
va da
înspre apus...

despre toate aceste lucruri
am vorbit cu Dumnezeu
şi totuşi
nu mă pot desprinde de voi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Io-s Pisoi.. Nu m-am trezit
Şi visez peşte prăjit!
Sunt vreo patru ce-mi dau roată
Şi-s mai buni ca niciodată!
Să nu vă-ntrebaţi cum, unde,
C-am cuptor cu microunde!
Au intrat spre-a se-ncălzi
Şi-acum nu-i mai pot opri!
Se rotesc pe lângă mine,
Nu ştiu ce nu le convine,
Fiindcă dacă aş fi treaz
Sigur ar da de necaz!
Şi mai simt pe la picioare,
Un mic semn de întrebare,
Ceva ce m-ar gâdila!
O fi şoricel, cumva?
S-ar putea doar să visez,
Zic unii că inventez...
Pai cum, nu, căci stau închis,
De vreo luna, şi am zis,
Măcar să mănânc, să dorm,
Că-s pisică, nu sunt om!
Recunosc, m-am îngrăşat,
De mâncat şi stat în pat..
Însă, ce să fac şi eu?
Lângă mama-i locul meu!
Dacă ea e necăjită,
Sunt şi eu, într-o clipită!
Dacă se-aşează la masă,
Eu sunt primul, căci mă lasă,
Iar dacă se odihneşte,
Mă gândesc numai la peşte..
Aşa că, nu vă miraţi,
Că visez doar peşte, fraţi!
Zău, în astă izolare,
Mi-e gândul doar la mâncare,
Însă, sunt şi de folos,
Căci nu mă opresc din tors!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greşeli, schimbări şi ajutor

Fac asta din dorinţă,
O fac din neputinţă,
Căci sunt o simplă fiinţă
Ce simte suferinţă.

Fac asta cu folos,
O fac cât mai frumos,
Dar simt că merg în jos,
Şi-o fac mai dureros.

Încerc s-o fac mai bine,
Gândindu-mă la tine,
Dar lacrimi cad puţine
Şi frica nu mai vine.

Şi aud că vrei să-mi ceri
Să încerc din răsputeri,
Să renunţ la zeci poveri,
Să n-am parte de dureri.

Dar n-am vrut să fie-aşa,
N-am vrut să uit de ea,
Iar atunci când ea pleca,
N-am vrut a mă schimba.

Cu gându-n stele m-am trezit,
Asta nu-i ce mi-am dorit,
Am uitat tot ce-am iubit,
Am uitat tot ce-am simţit.

Am greşit, am realizat,
M-ai ajutat, nu mi-a păsat,
Dar când pe uşă ai plecat
Nimic frumos n-a mai durat.

Şi-acum când ştiu unde greşesc,
Acum când ştiu ce îmi doresc,
Încerc din nou să-mi amintesc,
Încerc mereu să te găsesc.

Am uitat tot ce-a durut,
Nu mai am ce am avut,
Şi-ncep să simt ca la-nceput,
Dar prea târziu, te-am pierdut.

Am fost mereu un gânditor,
Am fost mereu un visător,
Am fost mereu un luptător,
Dar acum cer ajutor.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Superstiţii

Că-i marţi şi treişpe n-ar fi bai
Şi nici că un cotoi
De prin al Iadului serai
Prin faţă-mi trece-apoi,

Dar să îmi spună mie Ea
Să merg mai cătinel,
Că-s toate semne şi-aş putea
Să mă gândesc niţel?!

Păi... mă gândesc, dar cum să fac
În spate câţiva paşi?
Marşarier? Oi fi eu Rac,
Dar, ca şofer, mă laşi?

Mai ştiu credinţe, câteva,
Da'-s toate fără rost,
Făcute, parcă, doar să stea
Cuminte... omul prost.

Sunt multe, n-am să vi le spui,
Că par de-apocalips,
Şi nu mai ştiu nici ce făcui
De-mi pune mâna-n ghips.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imposibila debarasare

M-am plictisit, profund, de mine
Uitându-mă-n oglindă zilnic
La trup, ce-mi îngrijesc în silnic...
Şi-i tot mai rău, nu e mai bine.

Încerc mereu să pun, nu iau,
Îi dau şanse de prezentare...
Fatidic, însă, zilnic moare,
Câte puţin şi nu mai vreau.

Aş vrea să fiu un nou, un altul,
Cu tot şi eu şi anturaj...
Nu ştiu, e-o lipsă de curaj
Sau nu ştiu, eu, cum să fac saltul.

Îmi număr zile petrecute
- Nici nu ştiu, de sunt câştigate -
Căci nu le am, toate-s uitate
Şi le credeam pururi avute.

Mă pierd şi nu-i deloc patetic,
Să nu mai am nici căutare...
Credeam că-i doar o întâmplare,
Dar nu-i... se caută estetic.

Atunci, de ce-am acumulat
Atâta carte, simţ şi suflet
Şi cum, nimic, nu mai înduplec?...
Prezentul este expirat?!?

E sigur, schimb, că nu se poate
De-a nu mai fi... şi existând!
Rămâne să mă-ntorc în gând
Să mă suport... eternitate!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu Te mai las

M-am apucat cu mâna de poala hainei Tale
Cu nici un chip de-acuma nu Te mai las să pleci
Şi dacă mi s-ar pune nălucile în cale
Eu sunt a Ta, Isuse, eu sunt a Ta pe veci.
De multe ori din ceruri nu mai aud nimica,
Pe buzele închise nu-i poate un cuvânt,
De multe ori mă doare, de multe ori mi-e frică,
De multe ori mă clatin înveşmântată-n vânt.

Dar degetele mele de Tine se agaţă,
Nu Te mai las, Isuse, să pleci nu Te mai las,
Am rătăcit în lume, am rătăcit în viaţă
Dar poala hainei Tale, ea tot mi-a mai rămas...

Nu Te mai las, Isuse, nu mă mai las de Tine,
Să-mi steie înainte tot iadul cu năluci
Şi trupul să mi-l frângă, cu mâna mă voi ţine
De poala hainei Tale şi tot n-o să Te duci...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, pune semafoare!

Doamne, pune semafoare!
Viaţa asta-i încurcată,
Că de vreau să merg acasă,
Drumul merge la amantă.

Mă opresc la farmacie
Mă opresc să iau un hap,
Dar viagra mă îmbie
O cumpăr şi-mi fac de cap.

Când să plec, mai pleacă frate,
M-a ascuns în şifonier,
C-a venit bărbatu-acasă
Pentru un calorifer.

Am făcut pe dracu-n patru
Şi-am scăpat basma curată.
Doamne, pune semafoare!
Să ştiu când plec la amantă.

poezie satirică de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!