Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Cearta dintre inima și trupul lui Villon

- Ce-aud? - Eu sunt! - Cine? - Inima ta,
Ce mă mai țin doar într-un firicel:
Licoare n-am, nici vlagă a bătea,
Văzându-te retras și singurel,
Trist, alungat la colț ca un cățel.
- De ce-s așa? - De viața ta șucheată.
- Ce-ți pasă ție? - Port durerea toată.
- Dă-mi pace! - Cum? - A cugeta mă lasă.
- Când va fi asta? - Când oi crește-odată.
- Altcé nimic nu îți mai zic! - Nu-mi pasă!

- Ce gânduri ai? - Să fiu om de valoare.
- Ai împlinit treizeci! - Cât un catâr, și ce!
- Păi ești copil? - Ba! - Mi se pare
Ești apucat! - și cum, de gât ai vré?
- Nimic nu știi! - Ba știu de musca-n lapte e,
Ce-i alb de ce e negru osebesc.
- Ce, asta-i tot? - Ia vezi că mă zburlesc,
Și iar ne hărțuim de ești ciudoasă.
- Ești chiar pierdut! - O să mă opintesc.
- Altcé nimic nu îți mai zic! - Nu-mi pasă!

- Eu am mâhnirea; chinu-i pentru tine.
Dacă erai un biet netot, zevzec,
Te-aș fi iertat, hai, treacă de la mine.
N-ai griji: bun, rău, la tine se petrec,
Ți-e capul bolovan ori tare sec,
Ori vrei să dai onoarea pe nesăbuință!
Să-nveți din asta, nu ai trebuință?
- De toate oi scăpa, întins pe masă.
- Doamne, ce alinare! - Câtă elocință!
- Altcé nimic nu îți mai zic! - Nu-mi pasă!

- De unde ăst necaz? - E nenorocul care
Însuși Saturn mi-l puse în boccea,
Ursita când mi-a scris. - Prostie mare!
Stăpân pe soartă ești, nu sluga sa,
Cum Solomon în cartea lui scria:
"Stau în a celui înțelept putere,
Și zodii, și planete, după vrere"
- Rămân cum sunt, ursita mi-e aleasă.
- Ce spui tu? - Zău, credința-mi cere.
- Altcé nimic nu îți mai zic! - Nu-mi pasă!

- Vrei să trăiești? - Domnul să-mi dea putință!
- Îți trebui... - Ce? - Mustrări de conștiință,
Lectură multă. - Ce? - Cărți de știință.
Lasă smintiții! - Oi mai vedea eu, lasă...
- O să ții minte? - Dacă-mi dau silință.
- Nu sta până când dai de suferință.
Altcé nimic nu îți mai zic! - Nu-mi pasă!

poezie clasică de , traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Poems Paperback" de Francois Villon este disponibilă pentru comandă online la 90.99 lei.

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.

Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook