Bătrâneţe

Când plouă afară şi e frig,
Nu mai am nici un câştig,
Stau în casă şi citesc
Şi deloc nu mai vorbesc.

A venit iarna cea grea,
Care nu-i plăcerea mea.
Sufletul mi-e-ntunecat,
N-am nici poftă de mâncat.

N-am cu cine să discut
Şi asta nu-i deloc plăcut.
Îmi vin în minte amintiri,
Trecutele mele trăiri...

Micuţa noastră casă,
Adolescenţa cea frumoasă
Şi iubirea de poveste,
Care a fost şi nu mai este...

Anii au trecut în zbor,
Ca o aripă de cocor.
Ce mai este de făcut?
Haide, spune, că te-ascult!

Nimeni nu mă poate minte,
Viaţa-mi este pe sfârşite...
Şi iată, privesc în stele,
Că-i finalul vieţii mele...

poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta sunt şi alta n-am

E cam umflată, doamna asta şi nici aşa frumoasă nu-i!
(Îşi zise-n gând una geloasă, ce-avea-mpotriva mea un cui.)
Şi ce dacă-i aşa cum spune? Eu, vârsta, n-am să mi-o ascund,
Nici guşiţa, nici obrăjorii şi nici al meu popou rotund.

Am fost şi slabă şi frumoasă, atunci când a fost timpul meu
Că are grijă-n lumea asta, de fiecare, Dumnezeu;
Acum am anii de bunică, deşi am sufletul zurliu
Şi sunt destul de frumuşică pentr-o mamaie... şi mai ştiu

Că roata s-anvârtit mereu şi gândul rău, mereu, se-ntoarce
La cel ce duşmăneşte şi cu uşurinţă, rele face.
Eu iubesc oamenii oricum şi la duşmani le-aş zice-aşa:
Mai uită-te şi tu-n oglindă şi nu numai la mutra mea!

Că fiecare-avem şi bune şi rele şi frumos şi-urât
Dar eu nu am avut şi n-am pe nimeni, ca un os în gât;
Îmi văd de poezia mea şi cine vrea, să mă citească!
Iar cine nu, e liber, zău, în altă parte să se-oprească.

Că dragoste cu sila nu-i şi nici gustul nu se discută,
Că sunt frumoasă pentru unii şi pentru alţii sunt urâtă.
Nici preţuire nu cerşesc şi cui nu-i plac, să meargă-n pace!
Eu am ce dărui mereu şi-n mine, bunătatea zace.

Şi de zăresc pe undeva, vreo frumuseţe de femeie
Îi spun în faţă: draga mea, eşti minunată ca o zeie!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici măcar nu erai genul meu. Dar poate că ai fi fost, până la urmă. Aş fi putut pretinde, nu-i aşa, că "trăiesc momentul" sau că e "prima zi din tot restul vieţii mele" şi atunci, fără să mai analizez atât, te-aş fi abordat direct, în staţia de autobuz de la Universitate. Ca să nu am deloc, dar absolut deloc emoţii, aş fi coborât facebook-ul în real şi ţi-aş fi zis: uite, aşa arată poza mea de profil din acest moment – nu e cea mai grozavă, dar nu e nici pe departe cea mai proastă. Apoi aş fi trecut în revistă informaţiile "despre mine", locurile mele preferate din "fotografii" şi ţi-aş fi dat nişte nume de cunoştinţe apropiate care, la o adică, ar putea zice că-s fată de treabă. După această introducere, ţi-aş fi cerut prietenia şi ţi-aş fi spus că aştept cuminte la "urmăritori", până când vei binevoi să-mi oferi un loc în viaţa (de fapt, în lista) ta. Iar ţie nu ţi s-ar fi părut nimic, dar nimic ciudat în asta, ca şi când şi în lumea reală s-ar întâmpla zilnic.

Anda Docea în Camere de hotel, Iunie, 137 (aprilie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

De trei zile plouă–ntruna,
Peste tot sunt doar băltoace,
Vremea s–a–ntrecut cu gluma,
Şi–asta nimănui nu-i place.

Norii–s groşi şi negrii tare,
Frigul ne–a pătruns la oase,
Aşteptând un strop de soare,
Lumea stă mai mult prin case.

Un căţel speriat de moarte,
S–a ascuns sub scara noastră
Şi–ngheţat spaţiul împarte
Cu-un motan şi cu o broască.

Stau la geam, privind afară,
La vremea deloc frumoasă,
Îmi aprind calm o ţigară
Şi îmi zic: - Bine–i în casă.

poezie de Paul Constantin (17 aprilie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi mai este niciodată frică

De frica cea cumplită a morţii, mi-am construit şi eu o casă
Şi acum, această casă este beatitudinea oceanică şi nemărturisită a Sinelui Suprem pe care deja l-am descoperit în mine.
De frica frigului, mi-am cumpărat şi eu o haină
Şi acest veşmânt îmi dă acum mereu căldura din interiorul inimii mele care arde de o iubire nestinsă.
Acum tocmai de aceea nu-mi mai este deloc teamă de frig.
De frica sărăciei, am căutat mereu bogăţia
Şi glorioasă îmi este acum această misterioasă bogăţie fără limite care îmi vine clipă de clipă de la Dumnezeu.
Acum nu-mi mai este deloc teamă de mizerie.
De frica foamei, am căutat mereu hrana
Şi acum hrana îmi este meditaţia yoghină profundă ce este realizată asupra adevărului ultim care m-a eliberat.
Acum tocmai de aceea nu-mi mai este deloc teamă de foame.
De frica setei, am căutat mereu să beau ceva,
Iar băutura mea cea nelipsită a devenit acum nectarul cel tainic şi veşnic îmbătător al adevăratei cunoaşteri supreme.
Acum nu-mi mai este niciodată teamă de sete.
De frica duşmanului, mi-am căutat şi eu mereu un tovarăş
Şi până la urmă l-am găsit în vidul cel enigmatic şi etern al betitudinii divine care nu se sfârşeşte niciodată.
Acum nu-mi mai este deloc teamă de nici un duşman.
Din cauza fricii de a nu greşi, am căutat şi eu cu o neostenită frenezie o Cale spirituală adevărată.
Şi acum aceasta este pentru mine Calea Uniunii Transcendente în Dumnezeu cel Unic şi mereu Omniprezent.
Acum nu-mi mai este deloc teamă de nicio greşeală.
Pentru că sunt deja un înţelept în care se oglindeşte fără încetare întreaga măreţie ascunsă a lumii ce a fost manifestată de Dumnezeu,
Acum beneficiez oricând de nenumărate comori ale cunoaşterii supreme; şi peste tot acolo unde merg
Sunt veşnic fericit şi pe deplin liber.

poezie celebră de Milarepa
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia care doarme lângă tine nu este niciodată femeia pe care-ai curtat-o. Nici cea care ţi-a zâmbit, nici cea care ţi-a promis, nici cea care ţi-a vorbit sau a tăcut ascultându-te. Nu e femeia cu care te iubeşti şi nici cea cu care te cerţi. Nu-i cea care merge şi nu-i cea care stă. Nu-i cea îmbrăcată şi nici cea pe care o dezbraci. Nu-i cea care râde, nici cea care plânge. Ci o creatură pe care nu ştii de unde s-o iei. Din care regn, din care tablou, din care frază scrisă de alţii.

Adrian Cioroianu în Adulter cu smochine şi pescăruşi (2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ele au venit

Astăzi mama şi surorile mele
au venit să mă vadă.

Am fost singură mult timp,
cu poeziile mele, cu mândria mea... aproape nimic.

Sora mea – cea mai mare – a crescut,
Este blondă. Un vis elementar
trece prin ochii ei; i-am spus surorii mai mici:
"Viaţa este dulce. Orice lucru rău într-o zi ia sfârşit."

Mama a surâs – aşa cum pot surâde doar cei care
înţeleg sufletele.

Cinăm împreună în cea mai călduroasă
camera din casă.
Cer de primăvară... pentru a-l vedea,
toate ferestrele sunt deschise.

În vreme ce ne plimbăm în tăcere
din pricina tuturor celor de demult şi uitate,
sora mea – cea mică – intervine:
" Iată, trec rândunele pe lângă noi."

poezie de Alfonsina Storni, 1892 –1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinereţe darul vieţii!

În visul din noaptea asta, tinereţea mi-am privit
Şi am înţeles din start cât de multe am pierdut
Trecut-au anii ca gândul, să-i preţuiesc n-am reuşit
Şi abia atunci mi-am dat seama, c-am crescut şi n-am ştiut...
Darul vieţii mele este, tinereţea ce-am trăit
Unde am încercat mereu să fac ceva deosebit
Ca să-mi rămână în amintire, faptele de neuitat
Cum a rămas aşa odată, un lucru mare-însemnat
Tinereţe-floare tristă, ce să fac de n-am ştiut
Să-ţi păstrez a ta splendoare încă un an, încă un minut...
Te privesc cu disperare, din urmă mă uit cum pleci
Şi din urma ta apar dimineţile mai reci...
Tinereţe eşti un dar ce trebuie preţuit
Cum mama păzeşte un copil, când abia este născut...
Nu pleca mai stai te rog, repede mă părăseşti
N-am reuşit să înţeleg cât de mult îmi trebuieşti...
Tinereţe dulce floare, dai culoare omenirii
Cine te-a trăit deja, rămâne cu amintiri
Nu-i limbă să poată spune, nici stilou să poată scrie
Tinereţe floarea vieţii, tinereţea e poezie!

poezie de Adriana Stratulat (18 iulie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conflict interior

E tare gheaţa, ştiu - şi nu ne este bine,
E tare gheaţa, ştiu - n-am ascultat de tine!
E frig acolo, ştiu – şi este şi-ntuneric,
Iar singurul câştig e că par mai puternic!
...
Dacă aş fi rămas copilul ce-l ştiai,
Sau, cel puţin, naiv - încă mă mai aveai...
Dar n-am rămas deloc, nici naiv, nici copil.
Nu mai e ca atunci, e tot mai dificil!

Nu mai pot să mă-ncred în tine ca atunci,
Chiar dacă îmi promiţi, numai momente dulci!
Nu-mi mai permit să cred în nicio fericire -
Pân' nu mă văd cu ea, departe, în neştire!

Aşa că, mă-nţelege şi nu mai fi de gheaţă!
Lasă să vină totul, cum ne e scris în viaţă...
Sau dacă nu, măcar, hai, să ne împăcăm
Şi poate, cine ştie, n-o să mai eşuăm!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (23 iunie 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

PRIVESC ÎN TRECUT ŞI NU MAI AM DELOC REGRETE
Privesc în trecut şi nu mai am deloc regrete
De tot ce n-am făcut, dar de viitor mi-e sete,
Speranţa e firească! A vremurilor bune
Cerute-n rugăciune şi a psalmilor versete.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa mea cea mai mare şi cea mai profundă este să ajung un actor foarte mare... am impresia că mă aflu pe drumul ăsta, dar încă n-am ajuns la capătul lui. Mai e mult, mai e mult de mers până acolo. De-aş avea forţă, de-aş avea sănătate, de-aş avea regizori... pentru că un actor nu poate să crească, nu se poate dezvolta, nu se poate împlini fără regizori, cine îşi închipuie asta, greşeşte. Eu o spun în cunoştinţă de cauză. Deci îmi doresc toate acestea, pentru că, poate, cine ştie cum, cinci minute înainte de sfârşitul vieţii mele să pot spune - da, domnule, am ajuns.

Victor Rebengiuc în Almanah ”Convorbiri literare”
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ia loc, te rog! Doar nu eşti pedepsit.
Mihai: Mda... E drăguţ aici, la tine!
Lucian: Mihai, rezervele noastre sunt toate la fel, cel puţin din punct de vedere al dimensiunilor, nu există nici o diferenţă între ele.
Mihai: Ştiam asta. Dar nu la dimensiuni mă refeream. Îmi place cum ai aranjat-o. E foarte plăcut. Ai creat o atmosferă... intimă! Plăcută!
Lucian: Păi... Ce să-ţi spun?! Am încercat să-mi fac şederea aici cât mai plăcută, confortabilă. Dar hai să abandonăm subiectul ăsta! Nu cred că mi-ai cerut să venim într-un loc mai retras, doar ca să discutăm despre confortul sau aspectul rezervei mele.
Mihai: Asta aşa este.
Lucian: Atunci, care-i problema? Ai vorbit cumva cu ea? Ţi-a spus?!
Mihai: Să vorbesc?! Despre ce?! Şi cu cine?
Lucian: Cum adică despre ce şi cu cine?! Cu Ly, bineînţeles! Despre originea ei terestră. Ţi-a spus cumva adevărul?
Mihai: Ah, nu... Despre asta credeai că ar fi vorba?! Nu, îmi pare rău, n-am reuşit să discut cu ea despre acest subiect. Iar ea nu mi-a spus încă nimic din proprie iniţiativă, deci, n-am adus deloc vorba despre aşa ceva. Nici n-am încercat măcar.
Lucian: Nu?!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cat valoreaza lacrimile mele

Lacrimi se coboară,
nu, deloc,
mai bine nu

se-nfrânează,
apasă greu,
nu-i nici un gând,
nici un cuvânt să poată descrie

se crapă
fluvii în fiecare ochi.
de prisos
cine să le vadă

Cine să le poată stăvili,
să prindă apa vieţii,
s-o guste, s-o ştie?
nu,
lacrimile
doar se risipesc

Se usucă din nou pe obraz,
se înghit pentru ultima oară.
eu niciodată n-am să învăţ
cât valorează aceste lacrimi,
lacrimile mele

poezie de Aniela Ungureanu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus pe cer luceşte o stea

Sus pe cer luceşte o stea,
O privesc şi e a mea,
Este steaua vieţii mele,
Ea luceşte printre stele.

Oare cine mă-ngrijeşte,
Oare cine mă fereşte,
Oare cine mă păzeşte
D cine mă necăjeşte?

Hoinar am fost printre muze,
Prilej ca oamenii să mă acuze,
Viaţa-mi este poezie,
Dar aşa a fost să fie!

Iar când steaua-mi va apune,
De-am făcut rele sau bune,
Pe cine înteresează?
Şi trec anii, se-nserează!

poezie de Toth Arpad din revista "Claviaturi" din Braşov (24 aprilie 2014)
Adăugat de Toth Arpad
Comentează! | Votează! | Copiază!

AM UMBLAT...

Am umblat destul prin lume
Dar nu mai vreau să rătăcesc,
În primitoare braţe, o minune !
Odihna vreau să-mi regăsesc.

Ştiam eu ce-i iubirea adevărată ?
Era zeiţă a închipuirii
I se spunea zeiţă a iubirii,
Minune a fost încă odată.

Când din fiinţe muritoare,
Am găsit un înger, nu-i poveste
Pe care singură sub soare,
Iubita care azi îmi este…

O fi asta vreo speranţă
Sau poate este doar un vis?
Însă tu de la distanţă
Mi-ai creeat un paradis.

Când mi-e greu mă uit la tine
Soluţii noi îmi vin în minte,
Mă regăsesc iarăşi pe mine
Şi nu mai stau aşa cuminte.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Musca

Nu vreau să produc stupoare,
Nici s-ajung iar de poveste:
Musca, pentru mine este
Cea mai proastă zburătoare ;

N-am nimica personal
Chiar de este vreunul, frate,
Care intră şi se zbate
În vreo balegă de cal,

Sau aşa cum zice-o vorbă,
Precum dumneaei, în grabă,
Doar ca să se afle-n treabă
Se amestecă în ciorbă,

Şi apoi, privind la fapte,
Că pot face-o epopee (!)
Făr’ să aibe vreo idee
Cade-aiurea şi în lapte,

Însă treaba cea mai cea,
De consider musca bleagă,
Când mi-e lumea a’ dragă
Pică proasta-n ţuica mea,

Chiar când trag un păhărel,
Nu-i scot vorbe, numa’ zic,
Cicătelea mi-e amic (?!)
Mă trezesc, aşa, cu el….

Iar acum, nu-i mare sculă,
D-aia nici n-am să vi-l spui,
Sper şi io ca dumnealui
Poate-o simte pe căciulă!....

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea vieţii mele

Valurile mării se-agită şi se-înalţă,
Dau în clocot cu-înspumate creste;
Nu au tihnă, unul nu se odihneşte,
Fac tot ce pot, în adânc sau la vedere,
Să-oficieze-un spectacol de putere.

Pe marea vieţii mele iertare nu-i, nici îndurare,
Pe după colţuri pândesc primejdii cu-ascuţite gheare
Stau de neclintit pentru libertatea mea; nu voi fi sclav.
Este timpul să ne numărăm. Este timpul să fii brav.

Pentru mine-acesta-i momentul
Să îmi revendic locul pe pământ,
Să dovedesc pe omul care sunt.
Pentru că ştiu că stau pentru dreptate,
Eu voi lupta, nu mă voi da deoparte.

Pe marea vieţii mele iertare nu-i, nici îndurare,
Pe după colţuri pândesc primejdii cu-ascuţite gheare
Stau de neclintit pentru libertatea mea; nu voi fi sclav.
Este timpul să ne numărăm. Este timpul să fii brav.

Chiar dacă apele se învolburează
Şi mânia lor mă va lăsa fără-adăpost,
Eu ştiu că mâine-n zori, la prima rază,
Toate se vor linişti, de parcă nici n-au fost.

Pe marea vieţii mele iertare nu-i, nici îndurare,
Pe după colţuri pândesc primejdii cu-ascuţite gheare
Stau de neclintit pentru libertatea mea; nu voi fi sclav.
Este timpul să ne numărăm. Este timpul să fii brav.

Pe marea vieţii mele iertare nu-i, nici îndurare,
Sunt singur. Rezist. După colţuri pândesc primejdii cu-ascuţite gheare.
Stau de neclintit pentru libertatea mea, luptând fără-încetare.
Este timpul să-îndrăzneşti, este timpul să fii tare.

poezie de Paul Callus, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpul trandafirului de sub stele

Sub un cer cuprins de noapte,
Într-o vară oarecare,
S-a născut povestea care
Plânge-n gândurile mele
Şi se spune doar sub stele
Printre şoapte.

Nu e tristă, nu-i nici lungă,
Nici nu ştiu cât e poveste,
Căci, în mintea mea, ea este
Încă vie-n cuvântare
Şi-mi provoacă -o frământare
Îndelungă.

E aşa: eram pe-o stradă,
Cea a visurilor mele
Mai nebune, mai rebele,
Când privirile-mi hai-hui
Au văzut doi ochi căprui
Ca pe-o pradă.

Te-am urmat pe unde timpul
Traversa prin intersecţii
De alegeri şi direcţii
Ce lipseau pe harta mea,
Dar erau... şi-aşa trecea
Anotimpul.

Visul îşi curmase firul
Când, în fine, te-ai oprit
Şi, mirată, m-ai privit;
Eu... ca piatra de hotar...
Înlemnisem. "Am un dar:
Trandafirul".

Am fugit. De-atunci, oricând
Îmi apari prin visuri, eşti,
Într-o lume de poveşti,
Cea c-un trandafir în mână,
Sufletului meu stăpână,
Aşteptând.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ego

Este frig afară, trosnete răsună,
Se aude haita hăulind la lună,
Însă mie, unul, nu îmi este frică,
Cu motanu-n braţe stau la căldurică.

Nu veniţi la uşă, astăzi nu deschid,
Chiar veniţi degeaba, nu că vă desfid,
Însă am în casă doar un kil de vin,
Am băut o parte şi-a rămas puţin.

Nici mâncare multă n-am să-mpart cu voi,
Am făcut sarmale numai pentru doi,
Şi o bună parte le-a mâncat motanul -
Când se simte bine, bagă cu toptanul.

Eu mai scriu o rimă, iar motanul toarce...
Până când căldura iar se va întoarce,
Stăm într-un fotoliu lângă şemineu
Şi visăm la mâţe şi la fete (eu).

Arde focu-n sobă, vinul e fierbinte...
De vă spun acestea, să luaţi aminte:
Nu dorim pe nimeni, nu vrem să veniţi,
Doar ne este bine şi am vrut să ştiţi.

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu este nici unul dintre noi care, pe percursul vieţii sale, să nu-i fi trecut prin minte gândul sinuciderii, într-un moment de criză, suferinţă, necaz ori probleme, când i se părea că nu estenici o ieşire din ele. Aceasta ni se părea soluţia cea mai uşoară şi eram convinşi că ea ne va aduce plăcerea, odihna, victoria şi liniştea dorită. Acest fel de gândire vine din forma noastră naturală de a fi, şi anume, de a fugi de suferinţe şi a tinde la plăceri, însă, în cele mai multe cazuri, această fugă s-ar putea să ne coste foarte scump.

Michael Laitman în 1000 de sfaturi pentru viaţă, XVIII - Sinuciderea nu este o cale
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti zăbava vieţii mele

Tu eşti zăbava vieţii mele
în care-nchizi singurătatea,
cu sluj şi mii de temenele
slobozi din mine răutatea!

Trezeşti de fiecare dată
gânduri trăsnite şi rebele,
eşti cea mai insolită fată
când eşti zăbava vieţii mele!

Remarc figura-ţi încruntată
când te-ntâlesc, uit toate cele,
mă placi, te prefaci bosumflată,
dar eşti zăbava vieţii mele!

Se mai întâmplă câteodată
să uit de lună şi de stele,
te vreau aşa... îngândurată
că eşti zăbava vieţii mele!

În clipele cele mai grele
să te urăsc, să plâng îmi vine,
că eşti zăbava vieţii mele
şi te-aş pârî... dar n-am la cine!

Că-mi eşti atât de singulară
încât îţi compun poezele,
ispită dulce şi amară,
tu eşti zăbava vieţii mele!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!