Numai una!
Pe umeri pletele-i curg râu
Mlădie, ca un spic de grâu,
Cu șorțul negru prins în brâu,
O pierd din ochi de dragă.
Și când o văd, îngălbenesc;
Și când n-o văd, mă-mbolnăvesc,
Iar când merg alții de-o pețesc,
Vin popi de mă dezleagă.
La vorbă-n drum, trei ceasuri trec
Ea pleacă, eu mă fac că plec,
Dar stau acolo și-o petrec
Cu ochii cât e zarea.
Așa cum e săracă ea,
Aș vrea s-o știu nevasta mea,
Dar oameni răi din lume rea
Îmi tot închid cărarea.
Și câte vorbe-mi aud eu!
Toți frații mă vorbesc de rău,
Și tata-i supărat mereu,
Iar mama, la icoane,
Mătănii bate, ține post;
Mă blestemă: De n-ai fi fost!
Ești un netot! Ți-e capul prost
Și-ți faci de cap, Ioane!
Îmi fac de cap? Dar las să-mi fac!
Cu traiul eu am să mă-mpac
Și eu am să trăiesc sărac,
Muncind bătut de rele!
La frați eu nu cer ajutor,
Că n-am ajuns la mila lor
Și fac ce vreau! Și n-am să mor
De grija sorții mele!
Mă-ngroapă frații mei de viu!
Legat de dânsa, eu să știu
Că am urâtei drag să-i fiu?
Să pot ce nu se poate?
Dar cu pământul ce să faci?
Și ce folos de boi și vaci?
Nevasta dacă nu ți-o placi,
Le dai în trăsnet toate!
Ori este om, de sila cui
Să-mi placă tot ce-i place lui!
Așa om nici vlădica nu-i
Și nu-i nici împăratul!
Să-mi cânte lumea câte vrea,
Mi-e dragă una și-i a mea:
Decât să mă dezbar de ea,
Mai bine-aprind tot satul!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sărăcie
- poezii despre vorbire
- poezii despre viață
- poezii despre vaci
- poezii despre urâțenie
- poezii despre supărare
- poezii despre soție
- poezii despre sat
- poezii despre râuri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Greșeli, schimbări și ajutor
Fac asta din dorință,
O fac din neputință,
Căci sunt o simplă ființă
Ce simte suferință.
Fac asta cu folos,
O fac cât mai frumos,
Dar simt că merg în jos,
Și-o fac mai dureros.
Încerc s-o fac mai bine,
Gândindu-mă la tine,
Dar lacrimi cad puține
Și frica nu mai vine.
Și aud că vrei să-mi ceri
Să încerc din răsputeri,
Să renunț la zeci poveri,
Să n-am parte de dureri.
Dar n-am vrut să fie-așa,
N-am vrut să uit de ea,
Iar atunci când ea pleca,
N-am vrut a mă schimba.
Cu gându-n stele m-am trezit,
Asta nu-i ce mi-am dorit,
Am uitat tot ce-am iubit,
Am uitat tot ce-am simțit.
Am greșit, am realizat,
M-ai ajutat, nu mi-a păsat,
Dar când pe ușă ai plecat
Nimic frumos n-a mai durat.
Și-acum când știu unde greșesc,
Acum când știu ce îmi doresc,
Încerc din nou să-mi amintesc,
Încerc mereu să te găsesc.
Am uitat tot ce-a durut,
Nu mai am ce am avut,
Și-ncep să simt ca la-nceput,
Dar prea târziu, te-am pierdut.
Am fost mereu un gânditor,
Am fost mereu un visător,
Am fost mereu un luptător,
Dar acum cer ajutor.
poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre greșeli
- poezii despre dorințe
- poezii despre schimbare
- poezii despre durere
- poezii despre ajutor
- poezii despre visare
- poezii despre suferință
- poezii despre stele
- poezii despre iubire
Sub patrafir
Părinte, eu mă-nec din piept
Și n-am puteri de vorbă multă ;
Cât voi putea vorbi m-ascultă
Să-ți spun în grabă tot și drept.
Aș vrea să-ncep cu fapte bune,
Dar n-am făcut, ori le-am uitat
Și raiu-n cap puțin mi-a stat.
Și-am fost și prost la numărat
Și n-am ce spune.
N-aveam nici vreme. Tata-i mort
Și mama-i cu copii, sarmana.
Ei de la mine-așteaptă hrană,
Și grija numai eu le-o port
De-acum ei singuri să și-o poarte!
Mi-e milä de durerea lor,
De ei mi-e jale, nu că mor.
Dar cum e scris Că sunt dator
Și eu c-o moarte.
Eu mă cunosc; sunt păcătos,
Că prea am dus-o-n râs și-n glume...
Prea drag mi-a fost să fiu în lume,
Și-am prea iubit ce-a fost frumos!
Pe lângă vin, voinicii roată,
Și chiote pe deal în zori,
Și ziua luncile cu flori,
Și hora noaptea-n șezători,
Și viața toată!
Și mi-a plăcut în jurul meu
Să văd flăcăi pe bătătură
Și cobza cu isonu-n gură
Să-mi zornăie zorind mereu.
Să văd cum se cotesc șirete
Pe-ascuns nevestele, și-aprins
Se simt de peste brâu cuprins
Trupșorul cel subțire-ncins
Al unei fete.
Păgân sunt parcă, nu creștin!
Bisericos n-am fost, părinte,
Dar rar, când mi-am adus aminte,
M-am dus și eu ca să mă-nchin.
Eu am pe Dumnezeu în mine:
Mereu îl simt, și-l văd mereu
Gândesc așa! Mai știu și eu!
Dar, taică, las' că Dumnezeu
Va ști mai bine.
N-am dat în viață nimănui
Prilej să-mi poarte dușmănie,
Eu n-am putut să țin mänie
Că n-am avut, părinte, cui,
Măcar mi-au tot făcut-o unii!
Și n-am fost slab și nici fricos:
Pe opt ți-i dau grămadă jos
Dar m-am ferit să-mi fac ponos
Cu toți nebunii.
O dată numai... P-un flăcău
L-am dat de ziduri, pentr-o fată
A doua zi a prins deodatä
La plug în deal să-mi pară rău,
Și nici la boi n-am dat mâncare
Și-n brazdă plugul l-am lăsat
Și ca nebun am alergat
Pe dealuri, pe flăcău să-l cat
Să-i cer iertare.
Și nu mai știu... atâta-i tot,
Ba, taică, stai! E cu vecinul.
Pe palme m-alinta creștinul
Și drag m-avea ca pe-un nepot...
Și eu i-am sărutat nevasta!
EI moș, ea o copilă-abia.
Mi-a fost și milä, cum plângea,
Și, Doamne, ochi frumoși ce-avea
Păcat e asta?
Dac-am uitat ceva să spui,
Mi-e martur Dumnezeu, părinte,
C-am spus ce mi-a venit în minte
Și-oi spune tot, în fața Lui!
Și-acum canon... îl știu anume!
A fost așa, și n-aș cârti:
Canon e că nu pot trăi!
Și-ntr-altă lume n-o mai fi
Ca pe-astă lume.
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre moarte, poezii despre creștinism, poezii despre nebunie, poezii despre frumusețe, poezii despre căsătorie sau poezii despre arat
Te pețesc femeie
Să nu pleci așa departe,
Nu știu cum să fac, să-ți spun?
Îți pot dărui o carte,
Dar nu pot același drum.
Am de dăruit cuvinte,
Poate par a fii puține,
Dar, te rog, tu, ține minte
E cam tot ce am la mine.
Nu pot ca să îți promit,
Luna, stele de pe cer,
Aș minți, nu vreau să mint
Și apoi iertări să-mi cer.
Aș putea să spun nevrute
Și apoi să fug cu tine,
Nici cuvinte n-am prea multe,
Și tu știi c-așa-i mai bine.
Pot să îți dau mii de flori
Să-ți pun lumea la picioare
Și să te ridic la nori,
Dar să nu-ți iau ce te doare.
Nici măcar o veșnicie
N-am să pot să îți ofer
Dacă tot îmi e să-mi fie,
Să nu-ți dau, dar să îți cer.
Îți pot da a' mele mâini
Să te mângâie în noapte,
Capul să mi-l culci pe sâni
Și să te dezmierd în șoapte.
Să m-abandonez cu totul
Tu, să faci ce vrei cu mine,
Să-mi plimb inima cu cortul,
Să o-adăpostesc în tine.
Mai pot face-o nebunie,
Numai eu aș fii in stare,
Să te cer, să-mi fii tu mie,
Uite așa, o să vrei oare?
Vreau să te pețesc femeie
Cu ce am și ce-mi rămâne,
Pune-mi inima sub cheie,
Nu pot astăzi, vreau de mâine.
Astăzi încă sunt hoinar,
Și mă simt așa de bine,
Port o zi în buzunar,
Și-o petrec în ochi la tine.
Mă inundă a ta privire,
Nu știu ce să mă mai fac,
Lasă lumea, dă-mi de știre,
Dacă ai liber un pat.
Nu cred c-ai inima rece,
Să mă lași să dorm afară,
Nu știi cine poate trece,
Și mă fura, a câta oară?
Nu te las să pleci departe
Poate n-am să te găsesc,
Vreau să-ți dăruiesc o parte,
Din preamultul te iubesc!
poezie de Mihail Coandă (12 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre cadouri, poezii despre minciună, poezii despre știri, poezii despre viitor, poezii despre timp, poezii despre sâni, poezii despre somn sau poezii despre promisiuni
Adorabilei mele soții
Nevastă, iar te-am supărat,
năpastă de nevinovat!
Când văd că-n ochi îți sar scântei
rămân în pană de idei,
ești rea și aprigă mereu,
iar vinovat rămân doar eu.
Din teama de a nu greși
năzbâtii fac în orice zi,
nici să mă controlez nu pot,
deși-mi dai zilnic peste bot.
Nici foame, cred, n-o să-mi mai fie,
mi-e teamă de bucătărie
și iau poziția de drepți
când după ușă tu m-aștepți,
profiți că am un handicap
și îmi "trosnești" tigaia-n cap,
să dai, te rog, mai ușurel,
dar pe cocoașă, că sunt chel!
De frică și de spaimă zac,
mă tot întreb ce pot să fac,
în voie nu-ți mai pot intra,
zadarnic, orice-aș încerca.
N-accepți nimic, nu vrei să știi,
prin cap îți zboară ghidușii,
Cu vorbe tandre mă aleg:
sunt prost, cam tăntălău și bleg!
Dar dacă Viața mi te-a dat
mă-mpac c-un gând nevinovat:
mi-ești mamă, tată, soră, frate,
iar noi doi le-am făcut pe toate:
o casă, doi copii, livadă
să aibă lumea ce să vadă,
iar cine-o crede tot ce spun
ori este prost, ori e nebun!
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică, poezii despre zbor, poezii despre vinovăție sau poezii despre tată
Ce să fac dacă-mi placi
Ce să fac dacă-mi placi?
Spune tu dacă-i vina mea!
Vreau să te ocolesc, să nu te mai iubesc,
Dar ce să fac dacă-mi placi?
Cum să fac să te uit?
Poate doar să îmi schimb inima...
Dar degeaba mi-o schimb fiindcă faci tot ce faci,
Și când te văd iar îmi placi.
Mi-e necaz și mi-e rușine
Când te văd cine ești
Că îți râzi mereu de mine
Și îmi spui că nu mă iubești.
Dar ce să fac dacă-mi placi?
Spune tu dacă-i vina mea!
Vreau să te ocolesc, să nu te mai iubesc,
Dar ce să fac dacă-mi placi?
Mi-e necaz și mi-e rușine
Când te văd cine ești
Că îți râzi mereu de mine
Și îmi spui că nu mă iubești.
Dar ce să fac dacă-mi placi?
Spune tu dacă-i vina mea!
Vreau să te ocolesc, să nu te mai iubesc,
Dar ce să fac dacă-mi placi?
Ce să fac să te uit?
Poate doar să îmi schimb inima.
Dar degeaba mi-o schimb fiindcă faci tot ce faci,
Și când te văd iar îmi placi.
Mi-e necaz și mi-e rușine
Când te văd cine ești
Că îți râzi mereu de mine
Și îmi spui că nu mă iubești.
cântec interpretat de Nicolae Nițescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs, poezii despre rușine sau poezii despre inimă
Drumul vieții
Am drumul vieții în față,
se-ngustează, e în ceață,
cui să fac de-acum demers,
c-aș vrea să mai am de mers,
îmi e drag să-l văd lărgit,
chiar de nu e pietruit,
la el singur să lucrez
să pot să mi-l asfaltez
așa cum îmi place mie
să fac viața poezie.
Liniștit, la bătrânețe,
nepoților dau povețe,
să-i încânt și să-i descânt,
în viață să-și ia avânt,
așa cum, copil fiind,
eu mi-am croit drum muncind,
iar în anii tinereții
am simțit tumultul vieții,
n-a fost deloc generoasă,
am făcut-o eu mănoasă,
norocul n-a fost cu carul,
am primit cu degetarul,
prin trudă și istețime
l-am ținut legat de mine,
a simțit a mea prezență,
curaj și perseverență.
Eu la nimeni n-am cerut,
dar am dat cu împrumut,
singurel m-am descurcat,
n-am ajuns de râs în sat,
am mâncat când am putut,
am băut când am avut,
dar altuia n-am cerut,
nimeni n-a văzut c-am plâns,
am oftat doar pe ascuns,
la durere n-am zis pâs,
iar în fața lumii-am râs.
Acum am îmbătrânit,
dacă plec... merg fericit,
îmi iau cu drag bun rămas
că în urmă-mi știu ce las!
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre sfaturi, poezii despre poezie, poezii despre plâns sau poezii despre perseverență
Baladă
Sunt eu de vină, mamă,
Sunt eu de vin-acum?
El m-a-ntâlnit odată
În zori de zi pe drum;
Glumind m-a strâns de mână,
Și ce-i dacă m-a strâns?
Sunt eu copilă mică
Să-mi fac din glumă plâns?
Era să-l las, măicuță,
Cu gluma și să tac,
Era să țip obraznic,
Ori ce era să fac?
Și tot pe mine, biată,
Și vină, și ponos!
Eram chemați la nuntă
Și n-aveam brâu frumos,
Că n-ai voit să-mi cumperi,
Dar el mi-a cumpărat,
Și ce-i un brâu? Și-n urmă,
Eu nici nu l-am rugat,
Era să merg la nuntă
Ca cei din neam sărac,
Să fiu de râs în lume?
Ori ce era sa fac?
De ce-mi arunci tu vină,
Tot vină cu păcat?
El m-a oprit în cale
Pe lunci și m-a-ntrebat
Pe unde-i bietul tată,
Și-i vesel, sănătos?
Și m-a-ntrebat de tine,
Așa de prietenos,
De bine când mă-ntreaba,
Eu cum era să tac?
Să-l las în drum cu vorba,
Ori ce era sa fac?
Și-acum întreaga vină
Pe mine tu o pui!
El m-a-ntâlnit pe punte
Și știi tu felul lui;
M-a strâns de peste brațe
Să nu le pot mișca,
Și nu-mi lăsa răsuflet,
Așa mă săruta.
Te zbați, dar tu esti slabă,
Și puntea toată sloi;
Cădeam, fereste Doamne,
Sub ghiață amândoi!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre umor, poezii despre sărut, poezii despre sănătate sau poezii despre obrăznicie
La oglindă
Azi am să-ncrestez în grindă -
Jos din cui acum, oglindă!
Mama-i dusă-n sat! Cu dorul
Azi e singur puișorul,
Și-am închis ușa la tindă
Cu zăvorul.
Iată-mă! Tot eu cea veche!
Ochii? hai, ce mai pereche!
Și ce cap frumos răsare!
Nu-i al meu? Al meu e oare?
Dar al cui! Și la ureche
Uite-o floare.
Asta-s eu! Și sunt voinică!
Cine-a zis că eu sunt mică?
Uite, zău, acum iau seama
Că-mi stă bine-n cap năframa
Și ce fată frumușică
Are mama!
Mă gândeam eu că-s frumoasă!
Dar cum nu! Și mama-mi coasă
Șorț cu flori, minune mare -
Nu-s eu fată ca oricare:
Mama poate fi făloasă
Că mă are.
Știi ce-a zis și ieri la vie?
A zis: "Ce-mi tot spun ei mie!
Am și eu numai o fată,
Și n-o dau să fie dată;
Cui o dau voiesc să-mi fie
Om odată".
Mai știu eu! Și-așa se poate!
Multe știu, dar nu știu toate.
Mama-mi dă învățătură
Cum se țese-o pânzătură,
Nu cum stau cei dragi de vorbă
Gură-n gură.
N-am să țes doar viața-ntreagă!
Lasí să văd și cum să leagă
Dragostea dar știu eu bine!
Din frumos ce-l placi ea vine -
Hai, mă prind feciorii dragă
Și pe mine!
Că-s subțire! Să mă frângă
Cine-i om, cu mâna stângă!
Dar așa te place dorul:
Subțirea, cu binișorul
Când te strânge el, să-ți strângă
Tot trupșorul.
Brațul drept dacă-l întinde
Roată peste brâu te prinde
Și te-ntreabă: "Dragă, strângu-l?
Și tu-l cerți, dar el, nătângul,
Ca răspuns te mai cuprinde
Și cu stângul.
Iar de-ți cere și-o guriță -
Doamne! Cine-i la portiță?
Om să fie? Nu e cine!
Hai, e vântul! Uite-mi vine
Să văd oare cu cosiță
Sta-mi-ar bine?
O, că-mi stă mie-n tot felul!
Să mă port cu-ncetinelul:
Uite salbă, brâu, și toate!
Și cosițe cumpărate,
Stai, să-nchei și testemelul
Pe la spate.
Uite ce bujor de fată -
Stai să te sărut o dată!
Tu mă poți, oglindă, spune!
Ei, tu doară nu te-i pune
Să mă spui! Tu ai, surată,
Gânduri bune.
De-ar ști mama! Vai, să știe
Ce-i fac azi, mi-ar da ea mie!
D-apoi! N-am să fiu tot fată,
Voi fi și nevast-odată:
Lasí să văd cât e de bine
Măritată.
Că mi-a spus bunica mie
Că nevasta una știe
Mai mult decât fata, juna,
Ei, dar ce? Nu mi-a spus buna -
Și mă mir eu ce-o să fie
Asta una!
Brâu-i pus! Acum, din ladă
Mai ieu șorțu! O să-mi șadă
Fată cum îmi stă nevastă...
Aolio! Mama-n ogradă!
Era gata să mă vadă
Pe fereastă.
Ce să fac? Unde-mi stă capul?
Grabnic, hai să-nchid dulapul
Să mă port să nu mă prindă.
Salbă jos! Și-n cui oglindă!
Ce-am uitat? Închisă ușa
De la tindă.
Intră-n casă? O, ba bine,
Și-a găsit niște vecine,
Stă la sfat... toată-s văpaie!
Junghiul peste piept mă taie;
Doamne, de-ar fi dat de mine,
Ce bătaie!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păr, poezii despre gură, poezii despre flori, poezii despre învățătură, poezii despre vânt sau poezii despre vecini
Prea sărac
Am zis iubitei mele: "Vino
La câmp s-auzi un pitpalac".
Ea: "Da, îmi place pitpalacul...
Dar nu merg: tu... ești prea sărac."
Plimbându-mă-n singurătate,
O odă gloriei eu fac:
Dar gloria se depărtează.
"De ce fugi?" zic.
- "Ești prea sărac."
Mă duc atunci la masa verde,
Să-ncerc norocul- poate fac
O lovitură... Dar norocul
"Pleacă, îmi zice; ești sărac!"
Mă duc acasă melancolic,
Stau trist, visând într-un cerdac,
Și pițigoiul din grădină
Îmi flueră: "Ești prea sărac!"
Mă duc la editor c-o carte
E iarnă, frig - voi să mă-mbrac;
Dar editorul mă respinge:
"Nu te-editez; ești prea sărac!"
Atunci, voii de disperare
Să mă atârn de un copac,
Dar craca fuse prea subțire,
Mi-a zis trosnind: "Ești prea sărac!"
Îmi place către primavară
Să mănânc ochiuri cu spanac.
- Și nici spanac, nici ochiuri semple
Nu pot să gust... sunt prea sărac!
În post simțesc, pe la Teatru,
Dureri de inimă. Ce fac?
Nu pot să intru und' se iese,
Roșind îmi zic: "Sunt prea sărac!"
Atunci, o constipațiune;
Ah! doctore, ce să mă fac?
"Siminichie".
"Nu se poate".
"De ce?"
"De ce? Sunt prea sărac!"
Mă duc la revoluțiune
Și caut leac, și poc! și pac!
"Ce cauți aici?" strigă bandiții.
Sunt dizident!
"Esti prea sărac!"
Am vrut să-mi fac și eu pomană
C-un cerșetor, c-un biet ciuntac,
Dar el râzând, mi-a zis: "Te lauzi!
S-o văz, n-o crez... Ești prea sărac!"
Adesea o revoltă-mi vine
Că nu sunt nici turc, nici turlac
Aș vrea să stric, să sparg la geamuri,
Dar mă opresc... Sunt prea sărac.
Nu! orișice să fac, văz bine
Că pentru mine-i tot un drac!
În mediul social de astăzi
Sunt prea pârlit, sunt prea sărac.
Ori încotro d-acu m-oi duce,
Nu pot cu soarta să mă-mpac,
Mi-e vecinică dușmană - vecinic
Îmi spune: "Piei! ești prea sărac!"
Sărac! da! nu e loc în lume
Pentr-un sărac! dar... ce să fac?
Să mor!... dar un revolver costă...
Chiar pentru moarte, prea sărac...
Dar mor, în fine, și groparul
Îmi ia cadavrul și, posac,
Șoptește printre dinți în silă:
"După ce-i greu... e și sărac!"
Am reînviat apoi, și iarăși
Ca mai-nainte strofe fac...
Un critic fără milă-mi spune:
"Ai început iar prea sărac!"
Și nu știu cum să aflu-acuma
L-aceste strofe un capac...
Aș vrea o inspirațiune,
Nu pot sfârși... sunt prea sărac!
Alerg atuncea pentru rimă
La Dicționarul lui Cihac...
Vai! nici acolo nu se află,
Și bietul Cihac e sărac!
De ce nu vrei tu, soartă sumbră,
Zâmbind, să nu mai fiu sărac?
Cum aș dormi acum la umbră
Cu burta-n sus într-un hamac!
poezie celebră de Ion Luca Caragiale din Fabule, satire, parodii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre verde, poezii despre tristețe, poezii despre teatru sau poezii despre spanac
Dunărea și Oltul
Dunărea vorbea cu Oltul:
Tu, copile drag al meu,
Zbuciumat tu vii la vale
Tulbure mereu
Plouă mult la voi la munte,
Sate și câmpii de-neci,
Ori ți-e firea ta de-a rupe
Maluri pe-unde treci?
Rup și maluri câteodată
Și fac holdele de pier,
Iar când plouă mult la munte
Cap de om eu cer.
Dar nu-i asta, maică sfântă,
Nu de asta-s tulburat,
Ci de câte văd mi-e milă,
Maică, și-i păcat!
Tu, pe unde-alergi prin lume,
Vezi și țări și munți frumoși,
Neamuri ce-și vorbesc ferice
Graiul din strămoși.
Toate laudă pe Domnul,
Libere-a trăi cum vor,
Vesele fiind de viața
Și de soarta lor.
Vezi și-aici poporul nostru
Cel din veac adus pe-aici,
Sprintene și mândre fete
Și flăcăi voinici.
Și ți-e dragă țara asta
De români, căci te iubesc
Dar tu nu cunoști de-a-ntregul
Neamul românesc!
Eu de unde vin, mâhnitul,
Furios spre șes scobor,
Căci de unde vin, e spaimă.
Groază și fior.
Tot români sunt și pe-acolo,
Neam din veac pe-aici adus,
Dar pe gâtul lor și astăzi
Jugul este pus.
Ei n-au voie să-și vorbească
Graiul strămoșesc ce-l au,
Iar în coasta lor de-a pururi
Sulițele stau.
Sfânta libertate este
Nume gol pe-al lor pământ:
Cei nedrepți sunt cei puternici,
Singuri au cuvânt!
Ah, de mila lor eu, maică,
Vin așa de tulburat,
Și de ciudă pe dușmanii
Cei ce l-au călcat.
Iar de-nec și mal și oameni,
Nu mai știu ce fac nici eu
Că mă simt de-atâta jale
Tulbure mereu!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre sfinți, poezii despre munți, poezii despre România, poezii despre văi sau poezii despre spaimă
Rugămintea din urmă
Ești schilav tot! Un cerșetor
Te-ntorci acum acasă,
Și ce fecior frumos erai!
Dar oricum ești, ce-ți pasă!
Tu vei vedea iar satul tău
Și casa voastră-n vale,
Și biata mamă-ți va ieși
Plângând în cale.
Și eu rămân să mor pe-aici
Cu liftele păgâne!
Ah, parcă simt că n-am s-ajung
Să văd ziua de mâine.
Cu douăzeci deodată-n car
La groapă mă vor duce,
Și, bun e Domnul, de-om avea
La cap o cruce.
Noi de copii ne știm, și-am fost
Ca frații, ba mai bine.
Eu de-am avut un singur ban
L-am împărțit cu tine;
Și tu cu gura foc prindeai
Să-mi dai ajutorare;
Să-ți răsplătească Dumnezeu,
Că-i bun și mare!
Și-auzi acum! De-or întreba
În sat de-a mea venire
Tu-n loc de adevăr să spui
Că n-ai de mine știre,
Că n-am fost la un regiment
Dar spune-le ce-ți place.
Că pentru ei ori viu, ori mort,
Totuna face.
Iar mamei Doamne, cum aș vrea
Credința s-o înșele!
Să-i spui că m-ai lăsat rănit
La Turnu-Măgurele,
Dar voi sosi cât de-n curând.
Ascultă-mi rugămintea,
Că mama, dac-ar ști că-s mort,
Și-ar pierde mintea.
Tu s-o amâi cu zi de zi
Și spune-i câte toate,
Ea e bătrână, n-are mult
Să mai trăiască, poate;
Și pentru ce să-i amărăști
Și zilele puține?
Că n-are-n lume bun și drag
Decât pe mine.
Iar Linii, de s-ar întâmpla
Să vă-ntâlniți vrodată,
Să-i spui că-s sănătos și-aș vrea
S-o aflu măritată.
Tu uită-i-te-n ochi să vezi
De-o doare ori n-o doare;
Iar dacă vei vedea-o stând
Nepăsătoare,
Să-i spui că m-ai lăsat rănit
Pe umedele paie,
Că doctorul în carnea mea
Adâncă brazdă taie,
Că de dureri eu mă izbesc
Și urlu ziua-ntreagă,
Și c-am murit gândind la ea,
Că mi-a fost dragă.
Și dacă ochii ei atunci
Mai tulburi se vor face,
N-o mângâia! E de prisos,
Te rog s-o lași în pace.
O frunză veștedă nu-ți dă
Cuvânt să zici că-i toamnă
Și-o lacrimă în ochii ei
Nimic nu-nseamnă!
Și-acum dă-mi mâna! A sunat
Cornistul de plecare,
Du Oltului din partea mea
O caldă salutare,
Și-ajuns în țară, eu te rog,
Fă-mi cel din urmă bine:
Pământul țării să-l săruți
Și pentru mine!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mamă, poezii despre zile sau poezii despre toamnă
Pe o rază de lună mi-am scrântit inima
într-o zi de treisprezece fix
cum naiba să nu urăsc tâmpenia asta de superstiție
am deja cinci vieți de când nu mai scuip în sân
nici nu mai fac trei pași înapoi când îmi trec pisicile calea
oricum racii merg așa înainte
pe toți viermii
care abia așteaptă să-mi pierd sufletul
pe toate stelele pitice sau pe toate supernovele
pe toți dumnezeii si de ce nu pe toti dracii
viața asta am început-o pe treisprezece fix
într-o dimineață de cuptor cu un țipăt de trei margarete cel puțin
uite-așa ca să văd lumea cu susul în jos
era să-mi scape cuvântul cur dar noroc cu backspace-ul
apropo acum tasta asta e "mama proștilor ca mine"
apoi ca și când aș fi vrut să văd cum e sub pământ
m-am făcut miner și încă sap de nebun după lumină
sau poate că am aranjat asta cu șeful cel mare
că mă cam săturasem de nori și verdeață
dealtfel ultima dată l-am rugat să mă lase o nemurire
în raiul musulmanilor
cu nu mai știu câte fecioare pe cap
că la urma urmei tot el e și acolo șef
i-am promis că mă fac băiat cuminte
și nu mai pun botul la toate poveștile cu zâne și
mai știu eu câte o mie și una de nopți
dar entorsa asta mă face să înjur de toate apocalipsele
care nu au mai venit
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șefi, poezii despre virginitate, poezii despre viermi, poezii despre superstiții, poezii despre supernove sau poezii despre suflet
Prea sărac
Am zis iubitei mele: "Vino
La câmp, s-auzi un pitpalac".
Ea: "Da, îmi place pitpalacul...
Dar nu merg: tu... ești prea sărac".
Plimbându-mă-n singurătate,
O odă gloriei eu fac:
Dar gloria se depărtează
"De ce fugi?" zic. "Ești prea sărac!"
Mă duc atunci la masa verde,
Să-ncerc norocul poate fac
O lovitură... Dar norocul
"Pleacă, îmi zice; ești sărac!"
Mă duc acasă melancolic.
Stau trist, visând într-un ceardac,
Și pițigoiul din grădină
Îmi fluieră: "Ești prea sărac!"
Mă duc la editor c-o carte.
E iarnă, frig voi să mă-mbrac;
Dar editorul mă respinge:
"Nu te-editez; ești prea sărac!"
Atunci, voii de disperare
Să mă atârn de un copac,
Dar craca fuse prea subțire,
Mi-a zis trosnind: "Ești prea sărac!"
A! sărăcie! Monstru palid,
Când oare am să-ți viu de hac?
Și sărăcia îmi rânjește
Sardonică: "Ești prea sărac!"
Îmi place către primăvară
Să mănânc ochiuri cu spanac.
Și nici spanac, nici ochiuri simple
Nu pot să gust... sunt prea sărac!
În post simțesc, pe la Teatru,
Dureri de inimă. Ce fac?
Nu pot să intru und-se iese,
Roșind îmi zic: "Sunt prea sărac!"
Atunci o constipațiune:
Ah! doftore, ce să mă fac?
"Siminichie".
"Nu se poate.
"De ce?"
"De ce? Sunt prea sărac".
Mă duc la revoluțiune
Și caut leac, și poc! și pac!
"Ce cați aci?" strigă bandiții.
"Sunt dizident!"
"Ești prea sărac!"
Am vrut să-mi fac și eu pomană
C-un cerșetor, c-un biet ciuntac,
Dar el, râzând, mi-a zis: "Te lauzi!
S-o văz, n-o crez... Ești prea sărac!"
Adesea o revoltă-mi vine
Că nu sunt nici turc, nici turlac,
Aș vrea să stric, să sparg la geamuri,
Dar mă opresc... Sunt prea sărac.
Nu! Orșice să fac, văz bine
Că pentru mine-i tot un drac!
În mediul social de astăzi
Sunt prea pârlit, sunt prea sărac.
Oriîncotro d-acu m-oi duce,
Nu pot cu soarta să mă-mpac;
Mi-e veșinică dușmană veșinic
Îmi spune: "Piei! Ești prea sărac!"
Sărac! Da! Nu e loc în lume
Pentru-un sărac! dar... ce să fac?
Să mor!... Dar un revolver costă...
Chiar pentru moarte, prea sărac...
Dar mor în fine și groparul
Îmi ia cadavrul și, posac.
Șoptește între dinți în silă:
"După ce-i greu... e și sărac!"
Am renviat apoi, și iarăși
Ca mai-nainte strofe fac...
1 Amețit de băutură, cherchelit; zăpăcit, năuc.
Un critic fără milă-mi spune:
"Ai început iar prea sărac!"
Și nu știu cum să aflu-acuma
L-aceste strofe un capac...
Aș vrea o inspirațiune,
Nu pot sfârși... sunt prea sărac!
Alerg atunce pentru rimă
La Dicționarul lui Cihac...
Vai! Nici acolo nu se află,
Și bietul Cihac e sărac!
De ce nu vrei tu, soartă sumbră,
Zâmbind, să nu mai fiu sărac?
Cum aș dormi acum la umbră
Cu burta-n sus într-un hamac!
poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
În fața neputinței
Lacom îmi este gândul, să nu mai zic de poftă...
Dar, din păcate, tu nici măcar n-ai habar
Că-n inimă și suflet eu ți-am făcut altar,
Unde mereu mă rog, să mi te am în faptă!
Râvnesc ca un nebun la tot ceea ce-nsemni,
Dar, din păcate, teama mă ține la distanță...
De câte ori n-am vrut să îți spun totu'-n față,
Să fac să se grăbească acele rugăciuni...
Dar parcă-i un blestem, nu pot să nu mă tem
Că ai putea să-mi spui: "Ascultă, dragul meu,
Iubesc pe-altcineva, îmi pare rău, dar eu
Nu aș putea să-ți fiu mai mult decât poem!"
Nenorocită teamă, parcă n-ar fi de-ajuns
Că, pe nepusă masă, în suflet mi-ai pătruns...
Acum, mai port și grija cumplitului răspuns,
Pe care mintea mea nu-l poate ține ascuns.
Și nu e de mirare, căci ar fi mult mai rău
Să se întâmple astfel, să pleci din visul meu,
Să știu că tu și eu, tot ce-am sperat mereu,
Nu este cu putință. Singur mi-aș fi călău.
E visul prea frumos, pentru-a risca să-l pierd.
Sunt ani de când în el speranțe investesc...
Atâția ani de când din el mă tot hrănesc.
Ceea ce simt e demn de cântul unui bard!
Păcat că nu e nimeni, care să mă-nțeleagă...
Să-mi înțeleagă lupta și cât de grea e ea,
Ce-nseamnă să iubești fără să poți avea
În fața neputinței nici cea mai mică vlagă.
Acesta-s eu, iubito... Nu mă joc de-a iubirea.
Și tocmai de aceea n-aș vrea s-o risipesc:
Pentru că știu ce am în dar să-ți dăruiesc!
N-aș vrea să-mi irosesc, zadarnic nemurirea.
poezie de Andrei Ș.L. Evelin din Începuturi (11 martie 2019)
Adăugat de Andrei Ș.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre superlative, poezii despre religie sau poezii despre poftă
Odă florilor și culorilor
Mă strânge-o tâmplă, și-ncă una
Și am să-mi alung cu flori furtuna
O, Doamne, bunule ceresc
Mă las-atunci când fi-va să pornesc
Să-mi iau cu mine toate florile
Să-mi lumineze-n beznă, dorurile
Și lasă-mă în lumea drepților
Din adormită viaț-a morților
Să plec cu salbe din petala lor
Să nu simt, Doamne, al miresmei dor
Să nu devin un suflet pustiit și gol
Să-mi pun pe cap, cununa florilor
Că ai să-mi iei la schimb lumina ochilor
Dar fie, Doamne, voia ta cea dreaptă
Că tu m-ai plămădit
și-ți sunt în mâini, unealta
Mai știu că nu-mi va fi greu nici așa
Că tu m-ai învățat să văd culori cu inima
De n-am să văd cu ochii
c-așa-i lăsată rostuirea
N-am să mă plâng de asta
cum este-a lumii firea
Eu vin când zici în lumea ta cea dreaptă
Doar dă-mi, te rog, culori
pe suflet lasă-mi-le pată
Vreau roșu, galben, verde, vreau nuanță
Te rog, doar lasă-mi dreptul la creanță
C-ai răspândit culoare-n fiecare floare
Și le-am simțit în viață binecuvântare
De cer prea mult, te rog, atunci mă iartă
Dar vina n-am că-n flori e-o colorată artă
E arta pe care, tu Mărite, ai creat-o
Pe care-n lumea vie cu respect, am adorat-o
Și să nu-mi spui, Doamne, că nu e nevoie
Că știu că n-am să mor de bunăvoie
Nu cer, o Doamne, mult prea mult
Vreau doar culori în suflet să-mi ascult
Să mă-nvelesc cu tot ce mi-e mai sfânt
Să-mi fac din flori, un giulgiu ca veșmânt
Să nu mă lași în negru doar
Că îmi va fi, Prea Bunule, amar
În lumea celor ce nu mai cuvântă
Tu lasă-mă să-mi duc culoarea sfântă
Și am să vin desculță fără să crâcnesc
Dar lasă-mă în roșii flori să mă-nvelesc
Vreau pete, de culoare vie
Vreau flori când nu va fi să-mi fie
Îmi plâng în brațe toate florile
Ascultă-ne acuma, și-mi iartă rugile
din lacrimi dulci și picături de rouă
Dar știu că, după moarte, încep o viață nouă.
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfințenie, poezii despre roșu, poezii despre ochi, poezii despre lumină, poezii despre dor sau poezii despre artă
Bradul
Bradu-mi spune bun cuvânt
"Să-i trimit?" Mi-a spus: Trimite-i!"
Tot m-am judecat cu mine:
Să dau bradului mai bine
Ori iubitei
Crezământ?
"Nu-i trirnite!" zise ea.
"Că n-am zor să ies în lume.
De-i trimiți, îi fac de-ocară,
Că-i arunc pe uși afară
Scoate-mi nume
Cât or vrea!"
Am s-ascult de brad acum;
Fata minte cum îi vine.
Și trimit chiar asta-seară
Pețitori la ea s-o ceară
Rău ori bine,
Tot un drum!
De-o fi, brade, să ghicești,
Îți încred o bogăție:
Leagăn am să fac din tine,
Și-un copil de-o fi cu bine
Ți-l dau șie
Să mi-l crești!
De mă-nțeli, te fac la noi
Poartă curții: să te-ajungă
Câte rele pierzătoare,
Să te bată ploi și soare,
Să te-mpungă
Vaci și boi!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre brazi, poezii despre încredere, poezii despre ploaie, poezii despre cuvinte, poezii despre creștere, poezii despre copilărie sau poezii despre cerere în căsătorie
Bondarul și albina
Pe un băț de Floarea soare',
Ce-și înalță spre lumină
Mlădioasa sa tulpină,
Stau de vorbă două gâze,
Un bondar și o albină.
"Draga mea", îi spuse-acesta
Ridicând aripile și-aranjându-și dungile,
Tare-aș vrea să-ți spun ceva,
Dar nu-mi vin cuvintele!
"Știi? În afară că sunt tânăr,
Ne-nvățat si neșcolit,
Unii spun chiar despre mine,
Ca aș fi un pic tâmpit?!
Tare-aș vrea să știu și eu
Vorbe-alese să adun
Și să fac din ele versuri
Care-apoi să ți-le spun!
Sau să cânt mi-ar mai plăcea,
Pe'nserat, mai pe răcoare,
Ți-aș cănta cu drag ceva
Înainte de culcare.
Dar nimic din toate astea,
Nu-s in stare ca să fac
Și nu știu cum aș putea
Întru-un fel să-ți fiu pe plac?!
"Dragă june'naripat
Și cu spatele dungat,
Cu ochi negrii de tăciune,
Înteleg ce vrei a-mi spune!
Ești și tânăr și frumos
Și puternic eu aș spune,
Însă altceva aș vrea
De la cel ce-mi va fi june!
Ști tu oare ce e munca?
Tu te plimbi din floare-n floare,
Nu aduci ca mine-n stup,
Tot polenul în spinare!
Și nici ceară tu nu faci,
Faguri, ce să mai vorbim?
Și-aș mai zice căteva,
Dar mai bine ne-oprim!
Nu vreau versuri să-mi reciți,
Nici balade ca să-mi cânți,
Vreau doar să muncești ca mine
Și tot stupul să-l ajuți!
Draga mea regret a-ți spune
Că-nțeleg că nu-nțelegi,
Ce ți-am spus eu pan-acuma,
N-ai putut ca să deslegi!
Te-am cerut eu de nevastă?
Am vorbit de "pirostrii"?
Tot ce vreau eu de la tine,
E să-ti dăruiesc copii!
Geaba umbli și muncești
Dacă nu știi pană-acum,
Că aceasta mi-e menirea
Și apoi îmi văd de drum!
Toți am fost lăsați în lume
C-o menire și cu-n scop,
Te sărut, îți spun adio,
Am plecat și nu-măntorc!
fabulă de George Lache (14 iunie 2010)
Adăugat de George Lache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre apicultură, poezii despre albine sau poezii despre versuri
Rugăciune universală
Tată a toate! Adorat
În orice loc, mereu, mereu,
De înțelept, de ignorant,
Iehova, Zeus, Dumnezeu!
Cauză Primă, drag străbun
Ce minții mele pui hotar
Vreau doar să știu că Tu ești bun
Iar eu sunt orb și n-am habar.
Dar chiar și-n beznă tu ai vrut
Să văd ce-i rău și ce e bine
Și Trupu-n Soartă l-ai țesut
Însă Voința mă susține.
Și ce-mi dictează Conștiința
Eu fac sau mă feresc a face
De Iad îmi protejez ființa
Și caut Raiul care-mi place.
Îmi dai atâtea lucruri bune
Cum aș putea să le arunc?
Căci Dumnezeu mereu ne spune
Să fim supuși precum un prunc.
Nu mă lăsa să fiu legat
De-acest pământ, fii bun cu mine!
Căci sigur sunt, nu m-ai uitat
Chiar dacă toate vin la Tine.
Să nu lași mâna mea cea slabă
S-arunce fulgerul tău drept
Să-i pedepsesc pe-aceia în grabă
Care te-au scos din al lor piept.
De am dreptate Tu dă-mi har
Ca în dreptate să rămân
Iar de greșesc și n-am habar
Arată-mi care-i drumul bun.
Și scapă-mă de-a mea Trufie
Și de Mâhnirea păcătoasă
Ce-nțelepciunea nu ți-o știe,
Nici bunătatea cea aleasă.
Ce-i jalea unui om mă-nvață
Și cum să-ndrept ce e greșit
Să ofer milă și povață
Ca să-mi revină însutit.
Deși sunt rău, nu-s rău de tot
Căci duhul Tău este în mine
Tu poți să mă îndrumi socot
În viață și când moartea vine.
Pâine și tihnă-i tot ce vreau
Căci toate câte-or exista
Tu știi de-i bine să le iau
Eu fac mereu doar voia Ta.
Tu, care ai Spațiul ca templu
Și ca altar cerul, pământul
Ridică-ne, dă un exemplu!
Că toate-n lume-ți știu Cuvântul.
poezie de Alexander Pope, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre uitare sau poezii despre rai
Proverbial
Mă scol cu noaptea-n cap
Și rămân ziua negru,
La fel; nu pot să scap
De vise pe de-a-ntregu'.
Mă culc pe o ureche
De gafe plictisit
Și știu că nu-s pereche
De fiu în risipit.
La mort îmi răcesc gura
Că nu-i mai am pomană
Prieteni, aventura,
Să-mi oblojească rană...
Mă strig să se audă
-Cât încă nu-i târziu
Și chiar de fac în ciudă-
Că-s bun în tot ce știu!
Mă înec ades la mal,
Nu de țigan sau apă;
De prea mult ideal
Cu ghinion ce sapă.
Rău altuia nu fac
Chiar rău de întâlnesc...
Prost, știu să mă prefac
Că sunt, mă povestesc!
Sub pomul lăudat
Vreau pară mălăiață
De la bătrâni cu sfat
Ce-ador, miros dulceață!
Din codru îs eu, de lemn,
Dorita uscătură
Ce las în cruce semn
De-o minimă cultură.
Și fund de sac oi fi
Fără de legătură,
Că mă vărs zi de zi
Pe-un drum în scurtătură.
În cap am calendar
Făcut de alții; popi
Ce-njură în altar
Și-adună bani din gropi...
... Căci ei de luat au mână
Și nu de dat au rol
C-un cânt la săptămână
Pe bani, nu benevol!?!
Nici mâneca n-am clin
S-o-ntorc ca la magie
Să pot să fac din chin
La alții... bucurie.
M-am certat la cuțite
Cu sufletu-mi de faur
Să-mi spun cele simțite;
Tăcerea e de aur!
Și ochi mi s-au umplut
De multele gunoaie
Ce alții le-au avut,
Da-n cârcă mi le-ndoaie.
Oi fi vreun gură cască
Ce uit de nu văd ochi;
Închin "chapeau" sau bască
La leac sau de deochi?!
Mă torn ca o găleată
Și-am pus lupul la stână
Crezând că mâna dată
Nu-i tragere de mână?!...
Și-așa găsesc răspuns
La tot ce am meritat
Și din avut ajuns
Mă chinui scăpătat...
Chiar de-am făcut brățara
Din cult de meserie,
Nu au nevoie-n țara
Ce-o vând la fierărie...
... Așa c-aș da o sfoară
La ce-i bun de legat;
Un nod așa-ntr-o doară
La prins cu mâța-n sac...
... Sau poate e mai bine
Nu ninge, nu mă plouă?!?...
Mătuși m-ar întreține
Din căutat de ouă...
... Să stau cu bot pe labe
Cu balele-mi curgând
Și nasul lung ce-mi cade
Pe ochi... nimic văzând!
Nu pot să dau cu sila
Nici vorbe, nici iubiri,
Și singur îmi plâng mila
De-un crez în amăgiri.
Cu foc mă joc ardent
Și car ades ulciorul
Să sting cu amor recent
Trădările și dorul!
Moștenitor de sușă
De-o scoarță-n cenușiu
În cap mi-am pus cenușă...
Dar plânsu-i prea târziu!
PS
Sunt înc-așa de multe
Din vorbe vechi ce-aș da
În versuri să se-asculte...
Ce-aș mai continua!!!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre urechi, poezii despre tăcerea e de aur, poezii despre tăcere sau poezii despre trădare
În fața neputinței
Lacom îmi este gândul,
să nu mai zic de poftă!
Dar, din păcate, tu
nu ai deloc habar
Că-n inimă și suflet
ți-am ridicat altar,
Unde mereu mă rog,
să mi te am, în faptă!
Râvnesc ca un nebun
la tot ceea ce-nsemni,
Dar ce păcat că teama
mă ține la distanță.
De câte ori n-am vrut
să-ți spun totul în față,
Să fac să se grăbească
acele rugăciuni...
Îmi pare un blestem,
nu pot să nu mă tem,
Că ai putea să-mi spui:
"Ascultă, dragul meu,
Iubesc pe-altcineva,
îmi pare rău, dar eu
Nu aș putea să-ți fiu
mai mult decât poem!"
Nenorocită teamă,
parcă n-ar fi de-ajuns
Că, pe nepusă masă,
în suflet mi-ai pătruns!
Acum, mai port și grija
cumplitului răspuns,
Pe care mintea mea
nu-l poate ține-ascuns.
Și nu e de mirare,
ar fi cu mult mai rău
Să se întâmple astfel,
să pleci din visul meu,
Să știu că tu și eu,
tot ce-am sperat mereu,
Nu este cu putință.
Singur mi-aș fi călău.
E visul prea frumos,
pentru-a risca să-l pierd.
Sunt ani de când în el
speranțe investesc.
Atâția ani de când
din el, mă tot hrănesc.
Ceea ce simt e demn
de cântul unui bard!
Păcat că nu e nimeni,
care să mă-nțeleagă,
Să-mi înțeleagă lupta
și cât de grea e ea,
Ce-nseamnă să iubești,
fără să poți avea
În fața neputinței
nici cea mai mică vlagă.
Acesta-s eu, iubito...
Divinizez iubirea
Și tocmai de aceea,
n-aș vrea s-o risipesc:
Pentru că știu ce am,
în dar să-ți dăruiesc!
N-aș vrea să-mi irosesc,
zadarnic nemurirea.
poezie de Evelin L. Ș. Andrei din Vă las pe voi să fiți poeți
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!