Apollinaire se plimbă prin satul meu natal

Nimicul
nu-i
totuşi
un
răspuns

La
atâtea
întrebări
nerostite
ale
tăcerii

Doamne
şi eu
tac
în
numele
tăcerii

Şi
nu
m-aud
decât
pe
mine

Apollinaire
se
scoală din morţi

Şi
vorbeşte
iată
prin
gura lui
Allen Ginsberg

Vorbeşte
cu
haikuuri oceanice
cu
demente taxiuri
urlătoare în albastru
cu
statuile de culoare
ale lui
Buddha

O muzică profundă
wagneriană
izbeşte
cele
două războaie mondiale
de
calea lactee

Făcându-le
praf şi pulbere
şi
steluţe
pentru
adormit
poeţii somnambuli
ai mileniului III

Merg şi eu

Pe
străzile
din
satul meu
natal

În fracul
alb-negru
al
poeziei
franco-americane

Improvizând
tăceri globale

Deasupra
mult deasupra
viitorului omenirii

Mă uit
prin
geamul cerului

Poate
zăresc
vioara lui Bacovia

Ori
Anemonele
lui
Ştefan Luchian

Tzara
îşi
duce
pistolul
la tâmplă
ca pe-o
mitralieră
a unui
greier sinucigaş

STOP

Nu cânta

Nu scrie

NU EXISTA

Ultimul mesaj
pe-o
pereche de chiloţi
de
lavandă poliedrică

"Pe-aici
se
ajunge-n
America!"

Nu ocoliţi
raiul
e înainte
dar
cu
totul
în
alt
sens

M-am întors
şi-am
plâns

Copacii din Paris
brusc
înfloresc
pe
strada mea

Ce
primăvară
new-yorcheză
domnilor
la
mine-n odaie

poezie de Costel Zăgan din Poeme de-aprins focul (2 mai 2011)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În schimb, vioara ştie totul despre tăcerile subversive ale lui Bacovia.

Costel Zăgan în Dosarul secret al lui Bacovia (17 iunie 2011)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erezia lumii de mâine

E-Learning în arte poetice XXI
TIC în Patul lui Procust
TAC în Subterana lui Dostoievski
Mass şi Multimedia tăcerii
Te cunosc deci exişti
Mă cunoşti deci exist
(şi tu
drăguţule cititoriule
frate ale meu
de dincolo de cuvinte
şi cifre)
alo
0 1
alo
1 0
KBS
nu
fugi
nu-i vorba
de KGB
nici
CIA
ori
Serviciul
Secret
al
Mioriţei
Naţionale

Citeşte şi următorul vers

N-am părăsit totuşi Galaxia Gutenberg

Arca lui Noe
are
un nou pseudonim

Societatea Cunoaşterii
versus
Universul Ignoranţei Omnipotente
din
Ograda Contemporană
Care pe care
Play boy contra Plaiul cu boii lui Nicolae Grigorescu

95 la sută eu sunt voi

5 la sută voi sunteţi eu

iar
sută la sută-i lumea
adică

Singurătatea de cursă infinită
a Lui Dumnezeu

Softul afectiv al poetului
a fost introdus
în
Calculatorul lui Dumnezeu

Restu-i Shakespeare

poezie de Costel Zăgan din Erezii de-o clipă II (13 septembrie 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeul îndrăgostiţilor

S-a amânat
vizita de lucru
a
lui
Dumnezeu

Bacovia
mătură tacticos
ultimele rămăşiţe

violete

ale
mileniului doi

Hai
Doamne
mai repede

Că
mi-e sete

Şi
nu
mai este
nici

Iarbă verde
pentru
picnicul-de-apoi

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (2000)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din numele de familie al tată lui meu, Pirrip, şi din numele meu de botez, Filip, limba mea de copil n-a izbutit să scoată alt cuvânt mai lung şi mai lămurit decât Pip. Şi fiindcă eu îmi spuneam Pip, Pip am rămas. Susţin că
Pirrip este numele de familie al tatălui meu, bizuindu-mă pe autoritatea pietrei de pe mormântul lui şi pe spusele suroriimele, doamna JoeGargery, soţia fierarului din satul nostru.

Charles Dickens în romanul Marile speranţe
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin tot ce a simţit, prin tot ce a gândit – omul – se vrea prelungit în infinit. Deşi cele ce se petrec în jurul lui îi dau motiv să creadă că totul e trecător şi el însuşi e muritor, el doreşte, cu înfocare, parcă, să ştie că poate fi nemuritor. Nemuritor în ordinea morală prin "Umanitatea gândurilor şi faptelor lui", nemuritor în ordinea fiziologică prin mugurii odrăsliţi din corpul lui, prin copiii lui, prin fericirea şi mulţumirea sufletească pe care prin acţiunile lui o realizează în sufletul celor din jurul lui.

Dan Begu în Umanitatea şi pacea (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am intrat în sufragerie. Nimic nu se schimbase acolo din dimineaţa când îl văzusem pentru prima oară pe domnul Brocklehurst. În faţa căminului se afla acelaşi covor pe care stătuse el atunci. Aruncai o privire spre bibliotecă şi mi se păru că zăresc cele două volume ale lui Bewick: Păsările Angliei, la locul lor obişnuit, pe raftul al treilea, iar deasupra Călătoriile lui Gulliver şi Poveşti arabe. Lucrurile neînsufleţite nu se schimbaseră, dar era greu să recunoşti fiinţele vii.

citat celebru din romanul Jane Eyre de Charlotte Bronte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt strain si calator

“Sunt strain si calator,
n-am aici palate.
Dar in tara fara nor
ale mele-s toate.

Toate stelele de sus,
tot ce n-are-n veci apus,
prin iubirea lui Isus,
ale mele-s toate.

Domnul meu in infnit
multe ceruri tine.
Pentru cine le-a zidit,
decit pentru mine?

Din neant cind le-a chemat,
Domnul mult s-a bucurat,
insa viata nu si-a dat
decit pentru mine…

Dar nici eu nu-s al oricui;
Lui Ii sunt cununa.
Casa mea si cerul Lui
tot ce-avem e una!

Si la bine si la greu
eu al Lui sunt, El, e-al meu;
eu, nimic — El, Dumnezeu,
dar ce-avem, e una!”

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăuraşul

Micuţul abia se ţinea în picioare. Totuşi, extras
de lângă mama lui şi din mirosurile grajdului,
el reuşea să impresioneze prin superba lui mândrie,
reprezentând promisiunea unei viitoare suveranităţi, ilustrată
de felul în care, deşi lipsit de coarne, încerca să ne-împungă.
Lumina neîndurătore-a soarelui reflectată pe cocenii de porumb
se-îmlânzea căzând pe coapsele lui.
Era prea semeţ pentru o vârstă atât de crudă.
Mă ducea cu gândul la detronatul rege Richard al II-lea.

"Nu investim bani decât în viţeluşe", a decretat Freeman.
Martor fiind, preotul şi-a frecat nasul, eliberând patetic
aburi pe nări în aerul încremenit al zilei.
"Mare păcat," a oftat el.
Privirea mea a trecut dincolo de pălăria lui, către cerul gol
de deasupra ghemului întunecat de oameni
şi a tăuraşului care urma să primească prima lovitură.

Izbit,
tăuraşul s-a opintit pe picioruşele din faţă,
vrând parcă să strângă destulă putere
pentru a se năpusti într-o năvalnică, eliberatoare, goană nebună...
s-a clătinat... şi-a ridicat spre noi privirea care se înnegura –
şi-am văzut că acolo la capătul îndepărtat
al privirii lui speriatei eram noi, devenind din ce în ce mai mici,
până când am devenit una cu ciocanul uriaş
care l-a lovit din nou, năprasnic, peste urechea însângerată,
trântindu-l în ţărână, unde-a încremenit rostogolit pe-o parte,
asemeni unui trunchi de copac doborât.

Sub coama dealului
râul clipocea pe plaja îngustă.
Am săpat o groapă adâncă şi-am aruncat în ea viţelul mort.
S-a auzit un sunet ca un fel de lipăit, un gâlgâit funebru,
în vreme ce trupul lui cald se dilata, relaxându-se.
Împăcat, tăuraşul zăcea parcă adormit,
cu un picioarele din faţă încrucişate,
lipsit de-acum de mândrie şi nespus de frumos
în starea aceea de nemişcare, în groapa răcoroasă.
M-am întors într-o parte şi-am plâns.

poezie de Irving Layton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul meu

Convoaiele de cară, nici nu mai trec pe deal,
Vâlcenii ce duc mere le cară-n limuzine
La pieţele Craiovei prin satul meu natal,
Din care nu mai pleacă azi oameni spre uzine.

Din satul meu natal toţi tinerii plecară.
Poeţii săi cei mulţi s-au risipit ca norii;
La lilieci, pe rând şi cei bătrâni se cară,
Doar cerul e acelaşi... şi stelele şi sorii!

Spre sat, destul de des, îmi trimit gândul-
Acolo, copilăria mi-a rămas!
Şi am s-o caut, până-mi vine rândul
Să plec în moarte, din ultimul popas!

Şi-acela eu aş vrea să fie- satul -
În care am văzut lumina zilei,
În luna lui Gustar, când treieratul
Era în toi. Amin! Pun punct idilei.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există două întrebări. Prima: a învins cineva moartea? A doua: jertfa acestuia mă ajută? Istoria spune aşa: mormântul lui Confucius: ocupat. Mormântul lui Buddha: ocupat. Mormântul lui Mahomed: ocupat. Mormântul lui Isus: gol. Ce se mai poate adăuga? Nu are niciun sens să urmezi un perdant.

citat din G.B. Hardy
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

De şaptezeci de ori câte şapte

îl vedeam din depărtare în spectacolele de stradă cum treceam
grăbită spre grădinile suspendate ale Semiramidei
îi aruncam cu praştia genelor
aşchii de vis de la distanţa celor
câţiva ani de cenuşă care se tot aşezaseră
aripi de albine frânte pe umerii mei

auzeam vocea lui zdrobită de muchiile de bronz ale Ereborului
şi poteci de lumină mă străbăteau

niciodată nu m-am apropiat mai mult decât
o palmă de pământ de pădure de inima lui
şi-atât cât să-i simt mirosul poeziei –
se revărsa ca lava din Santa Maria mai mult binecuvântând
decât ucigând rizomii de ferigă din palmele celor din jur –

într-o zi m-am hotărât să las
fuga de mine însămi la o parte şi să-mi dezrădăcinez ochii
să-i prind de coapsa lui

apoi nu mai ştiu ce mi s-a întâmplat...
vena aceea de pe frunte-i pulsa sistolic
ca un Obi nărăvaş gata să se reverse peste mine
să-mi spele nevinovăţiile de şaptezeci de ori câte şapte

poezie de Mihaela Meravei (27 februarie 2018)
Adăugat de Mihaela Meravei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine n-a frecventat poeţii nu ştie ce e iresponsabilitatea şi nici dezmăţul spiritului. De câte ori îţi pierzi vremea cu poeţii, de atâtea ori simţi că totul e permis, căci ei îţi inspiră regrete absurde şi monstruoase... Nedând socoteală de nimic, fiindcă nu se adresează nimănui (decât lui însuşi), poetul se identifică ondulaţiilor lui sufleteşti. Iubesc poeţii, fiindcă nu ajung şi nu vor să ajungă la nimic. Poezia lor nu duce nicăieri. Atâta inutilitate în armonie! Este un mare blestem a-i înţelege. Înveţi prin ei să nu mai ai ce pierde.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar Divin

Am cunoscut-o în pragul primăverii
Îmbrăcată în miresme şi petale
Mi-au prezentat-o cireşii, vişinii şi merii,
Venită din lumea sacrelor vestale.

Sau poate înger inocent zburând
De pe Calea cerului Lactee
In livada mea aterizând
Cu chip şi graţii de femeie.

Mulţumesc, divinitate, pentru darul tău
Făcut versificatorului Penescu.
Sunt mai îndrăgostit decât Demonul lui Lermontov
Si decât Luceafărul lui Eminescu.

poezie de Tudor Penescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricine are ochi să vadă şi urechi să audă se poate convinge singur că nici un muritor nu poate păstra un secret. Dacă buzele lui tac, vorbeşte cu degetele: mesajele trădătoare ies prin toţi porii lui.

citat celebru din Sigmund Freud
Adăugat de Rodica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător prin cerul meu

nu mai pot să scriu şi pace
mâna mea-n durere zace,
îmi flutură braţul întins
pe lampadarul ce s-a stins.
văd madone-n faetoane,
trecând prin doruri iluzorii
cu ora, ziua, săptămâna
şi, de dispar, rămâne luna.

se rupe totul în adânc,
cad fluturii încet pe jos,
doi derbedei se joacă stos,
de undeva, de-acolo sus,
de pe spinarea lui isus
coboară cerul peste mine
cu darurile lui divine,
de unde îngerii şi sfinţii
au înfipt în mine dinţii
şi-am visat că se va face
între mine şi ei pace.

pe deasupra mea un nor
a trecut uşor în zbor
şi m-a dus lungit în cer,
luându-mă prizonier,
şi m-a luat domnul la rost
pe unde-am umblat şi fost,
unde-am fost cu săptămâna,
seara, cînd răsare luna.

ore albe şi albastre
mă plimbau frumos prin astre
şi acolo nimfa mea
s-a ivit, doamna, pe-o stea.
Eu, speriat şi livid,
am căzut uşor vid,
sângerând cu gura moartă,
domnul m-a băgat pe-o poartă,
peste nişte vinuri grele
puse toate în ulcele...

printre stele mă preling
şi încet-încet mă sting,
doamne, stelelor piezişe,
cu isus pe cruci crucişe,
lângă mine, lângă, lângă
se-aşeză mândra bolângă,
şi ş-a-ntins corpul de nea
pe sub plăpomioara mea.

ce tăcere, ce tăcere,
cu asemenea muiere,
se-aşezase aşa întinsă
ca o monaliză ninsă
scăpărând numai scântei
peste şolduleţul ei.
..............................
când m-am deşteptat în frig,
doamne, am început s-o strig.
...........................
pe fundal de cer albastru
am fost meteor şi astru
ca în viaţa mea subţire,
să am parte de iubire,
bine-ar fi să fiu fiind
să visez aşa murind...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (16 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul zeului albastru

Doamne, s-a întors viaţa la mine
a venit tiptil, într-o vară cu aromă de istorie
cu cer grav şi frumos ca o noapte adâncă
timpul devenise auriu şi fierbinte
şi m-am înveşmântat în el ca-ntr-o mantie fermecată

trecuseră ani de când zeul albastru
nu mai coborâse pe pământ
iar eu îmi lăsasem inima într-un cufăr uitat de lume
şi Doamne, câte rugi înălţasem către tine
să mă mai binecuvânteze o dată mângâierile zeului
sa-mi mai las trupul răsfăţat de nectarul ceresc
în nopţi cu aromă de nemurire

şi mi-ai răspuns, Doamne,
trimiţându-mi vise de aur
iar aripa îngerului s-a deschis deasupra mea
ca la o binecuvântată rugă
am pornit la drum, Doamne,
în căutarea inimii mele pierdute
ştiam că voi străbate păduri şi deşerturi
până să-mi regăsesc miracolul
sub chip de sărut nemuritor
zeul mă aştepta zâmbind în lumina binecuvântată
şi din palmele lui a ţâşnit inima mea
zvâcnind în fericirea fără de pereche
mână în mână am colindat străzi atemporale
ne-am îmbrăţişat sub ploaia de aur
trimisă din cerul Tău, Doamne
iar noaptea zeul mi-a învăluit trupul în ambrozie şi nemurire

sunt în mâna ta, Doamne,
cu toată fericirea mea păgână şi sfântă
m-am îmbolnăvit de viciul vieţii
iar în vârful peniţei mele
stă iubirea fără seamăn
şi albastrul cerului tău
îngăduie-mi, Doamne, să-mi păstrez inima în palmele zeului
să mă hrănesc din propria mea patimă
până când voi trece pe poarta ce duce la Tine
sunt sus, foarte sus, Doamne, nu-mi topi aripile
lasă-le să mă poarte mereu spre ceea ce sunt eu
lasă-mă să-mi respir libertatea
precum o pasăre cântătoare în dimineţi fermecate
sângele zeului curge acum prin peniţa mea
prin trupul meu zvâcnind de tinereţe
prin visele mele hinărind peste cetăţi şi păduri
din el îmi iau stropul de Rai
cu care mă voi înfaţişa înaintea Ta, Doamne,
în ziua din urmă
dă, Doamne, cu sânge şi pulbere de rai
îţi scriu epistola aceasta
ce nu aş vrea să se termine niciodată

lasă-mi pe veci visarea, Doamne!

poezie de Alina Beatrice Chesca (25 iunie 2015)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celălalt eu

Creatura mea cea mai lăuntrică, poate Caliban*,
Poate Sfântul Francisc* (un soi de ignorant, în orice caz),
Îşi pune, ca un înţelept chinez ascultând
Colocviul după-amiezilor de vară,
O inscrutabilă înţelegere pe frunte.

Panegiricul care-i tăcerea lui
Îmi devine limpede (mie, un alt soi de ignorant),
Scris cu minuscule riduri, pasivitatea unei
Mâneci, jumătatea începutului unei ocheade,
Un aer de contemplaţie senzuală.

Ce iaz leagănă ce petală-n privirea lui?
Ce pasăre înfoiată se decupează pe-o crengă?
Poţi vedea munţii, dar ei nu sunt ai lui,
Împletiţi cu cascade şi izolaţi pe cer,
Îndepărtaţi de poemele din câmpurile strălucitoare de orez.

Dac-aş putea face-o epigramă despre ceea ce reprezintă el,
Cele şaptesprezece silabe* spunând exact
Ceea ce ele nu spun exact, acest alt om
Ar vedea asemenea inflorescenţe îngheţând cu lumina lor
Provincia barbară din care el este alungat.

* Prin menţionarea lui Caliban se face trimitere la o anume autencitate primordială.
* Sfântul Francisc putea vorbi cu păsările
* Trimitere la succintele haiku-uri şi la cele şaptesprezece silabe ale lor.

poezie celebră de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu sunt nimic, lume...

Dumnezeu îşi încordează arcul
Mă loveşte cu săgeata lui în imaginaţie
Plimbăndu-mă în carete prin vămile cerului.
Sub mine îngerii ridică acoperişuri clădirilor zgârie-
nori
Zăresc vămile în care am minţit şi am fost minţită
Coridoarele pe care mi-am ucis sinele,
Biserica în care Dumnezeu mi-a îmblânzit inima
Dracii legănaţi sub aripa mea de leoaică
Izgoniţi de îngerul meu grijuliu care-i scoate
Aşa cum scoţi ghimpii din labele sălbăticiunii.
Plutesc pe deasupra faptelor mele
Pe deasupra gândurilor, ideilor şi fărădelegilor mele,
Pe deasupra cuvintelor mele în spirală
Care alunecă printre boturile fiarelor
Şi sunt alungate de la inima lor.
Vine trupul lor şi le paşte,
Vine inima lor şi le uită
Şi cuvintele Tale, Doamne,
Ajung numai foarte rar la inima lor.
Eu nu am nimic, lume,
Eu nu sunt nimic,
Nici măcar praful în care am început să iau formă,
Nimic nu-mi aparţine,
Când şi când călăresc câte un cal de praf,
Strângând în braţe un iubit de praf,
Sunt prinţesa regatului de praf
Cu mintea clădită ca un tron pentru Dumnezeu
La care să se-nchine toate mumiile de nisip
Cărora Dumnezeu le aprinde unima
Să lumineze veacurile ce va să vină.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezie

fiecare clipă e ca un cocoş ce cântă
te privesc, văd o lume bogată pe care o ţii în mâna ta stângă
aurie ca un gest al lui Buddha
statuile din lemn au tăcut şi Ceres e bolnavă şi miroase
a brad uscat
e linişte şi cometele scârţâie ca nişte sănii
prin Calea Lactee amintirile se repetă
trec trenuri
prin zăpadă şi printre toate micuţele flori galbene
printre peştişorii din micul iaz
unde am întârziat privind atât de fericită, de parcă eram o driadă

printre arbori plâng secolele şi poeţii,
totuşi cocoşul cântă
a ploaie, a dimineaţă şi încă ceva ce nu mai ţin minte
un şir de animale de curte plouate şi triste fiindcă
împăratul a cerut o suovetaurilia
sunt o inimă a nimănui în care intră soarele
şi merg să culeg brânduşe

dorm liniştită ca un iaz de munte
dar şi atunci cocoşul cântă

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-una din primele seri ale lunei mai, pe la orele 9, veţi găsi Carul Mare aproape deasupra capului. Cu ajutorul stelelor ei, vom găsi una dintre cele mai frumoase constelaţii ale cerului primăverii: Leul. Duceţi o linie închipuită prin roatele din urmă ale Carului Mare (Ursa Mare) drept spre sud şi veţi da de o stea strălucitoare foarte albă, un adevărat diamant al cerului, Regulus, sau α din Leul. Dacă priviţi spre Regulus cu un binoclu, veţi găsi în apropierea lui o steluţă. Regulus e un soare enorm, de la care lumina ne ajunge în 35 de ani.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!