Apollinaire se plimbă prin satul meu natal

Nimicul
nu-i
totuşi
un
răspuns

La
atâtea
întrebări
nerostite
ale
tăcerii

Doamne
şi eu
tac
în
numele
tăcerii

Şi
nu
m-aud
decât
pe
mine

Apollinaire
se
scoală din morţi

Şi
vorbeşte
iată
prin
gura lui
Allen Ginsberg

Vorbeşte
cu
haikuuri oceanice
cu
demente taxiuri
urlătoare în albastru
cu
statuile de culoare
ale lui
Buddha

O muzică profundă
wagneriană
izbeşte
cele
două războaie mondiale
de
calea lactee

Făcându-le
praf şi pulbere
şi
steluţe
pentru
adormit
poeţii somnambuli
ai mileniului III

Merg şi eu

Pe
străzile
din
satul meu
natal

În fracul
alb-negru
al
poeziei
franco-americane

Improvizând
tăceri globale

Deasupra
mult deasupra
viitorului omenirii

Mă uit
prin
geamul cerului

Poate
zăresc
vioara lui Bacovia

Ori
Anemonele
lui
Ştefan Luchian

Tzara
îşi
duce
pistolul
la tâmplă
ca pe-o
mitralieră
a unui
greier sinucigaş

STOP

Nu cânta

Nu scrie

NU EXISTA

Ultimul mesaj
pe-o
pereche de chiloţi
de
lavandă poliedrică

"Pe-aici
se
ajunge-n
America!"

Nu ocoliţi
raiul
e înainte
dar
cu
totul
în
alt
sens

M-am întors
şi-am
plâns

Copacii din Paris
brusc
înfloresc
pe
strada mea

Ce
primăvară
new-yorcheză
domnilor
la
mine-n odaie

poezie de Costel Zăgan din Poeme de-aprins focul (2 mai 2011)
Adăugat de Costel Zăgan
Votează! | Copiază!