Satul meu

Convoaiele de cară, nici nu mai trec pe deal,
Vâlcenii ce duc mere le cară-n limuzine
La pieţele Craiovei prin satul meu natal,
Din care nu mai pleacă azi oameni spre uzine.

Din satul meu natal toţi tinerii plecară.
Poeţii săi cei mulţi s-au risipit ca norii;
La lilieci, pe rând şi cei bătrâni se cară,
Doar cerul e acelaşi... şi stelele şi sorii!

Spre sat, destul de des, îmi trimit gândul-
Acolo, copilăria mi-a rămas!
Şi am s-o caut, până-mi vine rândul
Să plec în moarte, din ultimul popas!

Şi-acela eu aş vrea să fie- satul -
În care am văzut lumina zilei,
În luna lui Gustar, când treieratul
Era în toi. Amin! Pun punct idilei.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

SIMFONIA CIOFULUI...

Nu vreau cedrii din Liban,
Nici să mă scald în Nil,
Vreau răchiţi în satul meu natal,
Să mă simt din nou copil.

Am ascultat la Ciofu simfonia,
Din ape limpezi curgătoare,
Cântând prin unde veşnicia,
Trimisă prin susur de izvoare.

Oare de ce de multe ori,
Mă cuprinde dor de casă,
De fânaţele cu flori,
Şi grădini cu iarba grasă?

Drumule să mă asculţi,
Revin în satul meu natal
Încălţat şi nu desculţ,
Cu două cârje de metal.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incompatibilitate mondială

Satul meu natal e poezia
ea mă naşte zău din mers
sufleca-ţi-aş moarte iia
să te-mpiedic hai c-un vers

Mă vei naşte iar din mers
Dumnezeu este Cuvântul
cu care moartea mi-am şters
ai grijă că-ţi vine rândul

Dumnezeu este Cuvântul
sufleca-ţi-aş moarte iia
să-ţi zăresc un pic mormântul
din satul meu poezia

O tăcerea-i doar un vers
unde Dumnezeu n-a mers

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (15 martie 2011)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul meu în seară

Când soarele apune
Şi luna e pe boltă
Soarta mi se opune,
Şi mă tot revoltă.

Din gară, în zare
Satul meu se vede,
Norocul îmi pare,
Din nou că se pierde.

De pe deal aleargă
O lumină pală,
Sufletu'-mi dezleagă
O problemă clară.

Dar tu eşti departe
Cu gândul la mine,
Viaţa ne desparte
Şi nu ne este bine.

Din gură amarul
Mi-l strig totdeauna
Satul meu e mărul,
Din cuget, cu luna.

poezie de Mihai Pintilii (22 noiembrie 2012)
Adăugat de Mihai Pitilii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângând

Am revenit în satul meu natal plângând,
Unde mai am o palmă de pământ
Şi o căsuţă părintească nevândută,
Cu grădina plină de iarbă nepăscută...
Acolo m-am născut în urmă cu mulţi ani,
Părinţii mei, Dumnezeieşti ţărani...
Am ajuns acolo mai de dimineaţă,
Pe vecinii noştri nu i-am mai prins în viaţă,
Glasul părintesc nu-l mai ascult,
Sărmanii de ei, nu mai sunt de mult.
De aceea astăzi, sufletul mă doare,
Nu are cine să-mi pună întrebare,
Părinţii nu mai sunt, acum îi port în gând,
În satul meu natal, mă întorc plângând.

poezie de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul meu

Satul meu - gură de rai,
Satul meu - cuib de dor.
Eşti un picior de plai,
Eu sunt al tău mândru fecior.

Viaţa e grea, e şi uşoară,
Satul meu - meleag sfânt.
Dar când mă întorc la tine iară,
Îmi pare că m-am născut din nou pe pământ.

Vremea trece, vremea vine.
Sunt cărunt şi eu deja.
Dar tu, satul meu, veşnic tânăr vei rămâne,
Prin tine tânăr şi eu voi rămânea.

poezie de Vladimir Potlog (23 mai 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se lasă amurgul peste sat

Se lasă amurgul peste sat,
Peste păduri, câmpii, izvoare.
Satul pare un colţ de rai,
Unde veşnic soarele răsare.
Se lasă amurgul peste sat,
Peste casa părintească.
Bătrâna mamă stă cu Dumnezeu la sfat
Şi cu ochii la fereastră.
Se lasă amurgul peste sat,
Peste salcâmi şi tei în floare.
Apare un ţăran pe o cărare,
Părând că duce soarele-n spinare.
Se lasă amurgul peste satul meu natal,
Peste câmpii şi turme de mioare.
Apare luna după deal.
Frumoasă ca o fată mare.

poezie de Vladimir Potlog (21 iunie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Un sat pustiu... Doar un bătrân pribeag
Rugându-se, plângâmd sfârşit pe prag...
"De ce-am rămas eu ultimul oştean?!
Ce rost în astă lume să mai am?!"

I-am îngropat pe toţi ai mei.... sunt scrum.
Doamne, e timpul meu să mor acum!
Biserica-i pustie, satul gol...
Sunt lut din lutul vieţii trecător...

Cad casele ca nişte draperii,
Uliţele sunt triste şi pustii...
E-un cânt de doliu, Doamne,-ntreaga lume!
Doar moartea rătăceşte prin albume...

Luna-i o sfântă candelă şi jale
Văd parcă risipindu-se în zare...
E rândul meu să mor! Mi-a mai rămas
Un an, o lună,-o zi, poate un ceas...

Şi lumea toată e un clopot viu...
Trec rânduri, rânduri, oameni prin pustiu...
Sunt ultimul oştean, rămas tăcut
Să lupte cu-al tăcerilor tumult.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În rai pe-un deal

Limba Română-i satul meu natal

monostih de Costel Zăgan din Universuri paralele (2013)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiducii

Zburau dinspre dealuri, cu pletele-n vânt,
spre satul din vale, spre locul lor sfânt,
din care-au plecat, toţi cei şapte flăcăi,
spre codri, prin munţi şi sălbatice văi.

Puternici şi tineri, se-aud chiuind,
priviţi de fecioare la ei jinduind,
se pierd într-un tropot şi-n norul de praf
rămas ca pe-o cruce un vechi epitaf.

Doar câinii îi latră din greu, ca la lupi,
în rest e tăcere ce-i greu să o rupi,
căci oamenii-aşteaptă la locul ştiut
un dar preţios, obicei cunoscut,

O parte din munca ce li s-a furat,
întoarsă, prin luptă-‘napoi, pentru sat,
de tineri ce zboară, cu pletele-n vânt,
spre satul din vale, spre locul lor sfânt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

satul meu natal –
copleşit de mărăcini
şi oameni oacheşi

haiku de Vlad Flavius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul îngerilor: satul natal al poeţilor de pretutindeni.

aforism de Costel Zăgan din Inventeme (24 martie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auzi tălăngile? Dangătul lor alcătuieşte o simfonie. E întâia pe care am memorat-o în copilăria mea, în vatra părintească. Acolo, în satul meu natal, la Ograda, în Bărăganul ialomiţean. În sunetul lor m-am născut şi am crescut. Ai văzut vreodată turmele de oi şi cirezile de cornute înapoindu-se de la păşune? În asfinţit, spectacolul e de-a dreptul mirific.

Ionel Perlea în Ionel Perlea - un magician al baghetei, scrisoare adresată pictorului grafician Eugen Drăgutescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revenire

Satul meu bătrân, satul meu cuminte.
Din nou revin la tine şi sufletul mi-e plin
De o iubire curată şi fierbinte.
Sărut pământul pe care m-am născut.
Îţi mulţumesc cu drag, căci ca un părinte m-ai crescut
Şi mă aştepţi mereu pe al casei mele prag.
Când stau cu fraţii mei la masă şi un pahar de vin închin
Şi gust dintr-un fagure de miere,
Atunci viaţa îmi pare un vis sublim.
Satul meu frumos cu văi, dealuri şi coline,
Tu eşti ca soarele care luminează ziua care vine.

poezie de Vladimir Potlog (5 septembrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am ajuns cel mai bun din lume, dar sunt optimist: în satul meu natal nu mă cunoaşte nimeni!

aforism de Costel Zăgan din Inventeme (20 februarie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iadul nu poate fi decât rural

Paşii dorului m-au purtat spre satul natal, de curând.
La intrare, un şoşon zdrenţuit proptit într-un noroi;
Simţeam cum amintirile se prăbuşesc, rând pe rând,
Pe hotarul ţarinei, ce-arăta ca trecută prin război.

Cineva părând să fi făcut cu veşnicia legământ
– Un bătrânel aplecat în drept unghi – căra în spate,
Sub un soare cadaveric ce-i târa umbra pe pământ,
O legătură de vreascuri, mai mult verzi decât uscate.

În satul de coline cu nume rămuros de lângă drum,
Nu se mai vede niciun pom sau copac în picioare;
Toată dumbrava a fost trecută prin sărutul de scrum,
Spre osebire de bătrânel, nici umbră nu mai are!

Aproape-n totalitate, cătunul a dezertat din ţărani,
Năluci, par puţinele case în ceaţa lăptoasă de seară,
Viaţa-i un coşmar pentru mâna de oameni sărmani
Peste care s-a petrecut timpul ca o pasăre de ceară.

Cu scuze, mă rog să-mi fie curajul iertat!
În aserţiunea lui Blaga, fac o ingerinţă:
S-o fi născut veşnicia în pântece de sat,
Dar are faţa brăzdată de multă suferinţă!

Cu noduri în gât şi lacrimi în ochi şiroind,
Cu sufletul copleşit de-amintiri suferinde,
Am lăsat adevărul meu aplecat peste timp
În combinaţiile infinite ale gândurilor năvălinde.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săracul meu

Imi rascolesc memoriea şi iarăşi caut,
Sătucul meu frumos dintre coline,
Îl port în suflet că pe un tezaur,
Oriunde n-aş pleca il i-au cu mine

Cu oameni buni cu suflete de soare
Cu gospodari cu minile trudite
Numit din moşi strămoşi Hirtopul Mare
Aici mis rădăcinile înfipte...

Imi pare rău că astăzi sa schimbat
Si nu mai e nimic că înainte
Multi consateni în lume au plecat
Si au rămas doar case părăsite....

Si satul e cam trist, îmbătrînit.
Si nu mai sunt copii că altădată
Care făceau atita galagiii,
În mahalale seara pe la poartă

Oamenii trăiesc mai bine
Au porţi de fier si case ca palate
Dar în ogradă nimeni nu-ti mai vine
Sa te salute că pe-un frate!

Si nici cuvintul clacă nu exzista,
Unde sărea tot satu-n ajutor,
Si acolo unde era toloaca
Mai apărea o casă cu pridvor!

Ear sîmbăta se adunau la poartă,
Babutile cu fire curioasă...
Ai auzit? O muzică răsună,
A cui domniţă astăzi e mireasa?

Si era'n petrecere tot satul
Parcă nici nu a fost o săptămînă grea,
Un botez, o nuntă, aniversare,
Si două zile satul petrecea.

Astăzi totul sa schimbat....
Telefoane, internet, feizbuc..
Dar eu duc dorul acelui sat
Cînd ne trezeam in cîntecul de cuc!

Cînd la cotloane pregăteam
O mămăliga aromata
Şi toţi erau la casa lor,
Nu împrăştiati în lumea toată!
Tatiana Frunzete.

poezie de Tatiana Frunzete
Adăugat de Tatiana Frunzete
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul fără umbre

S-au surpat clipele toate
Visele ard a singurătate;

Satul fără umbre mai aşteaptă
Un copil c-o floare scuturată
Să vină la părinţi la mormânt
Să le sărute trupurile de vânt!

S-au surpat amintirile vii
Încotro să mergi nu mai ştii;

Satul fără umbre pare răvăşit
De începutul său de infinit
Încotro să mai aştepţi pe cei morţi
Dacă nimeni nu deschide vechile porţi?!

S-au surpat tăceri în lumânări
Nu mai vin copiii din patru zări;

Satul fără umbre umblă pe-o cărare
Nu-i mai iese nimeni azi în cale
Totul e amurg fără de conţinut
Orişice orizont pare mereu pierdut!

N-am pe nimeni azi pe prispă
Viaţa mea e tot, tot mai tristă;

Satul fără umbre-l aud în ecou
Merg către dînsul (şi eu mi-s nou)
Sunt cel care vine, sunt cel care pleacă
(Toşi copiii din lume părinţii să-i înţeleagă)!

S-au surpat priviri în lacrimi
Gânduri au orbit în patimi;

Satul fără umbre e închis târziu
Ca un muzeu fără nimic, pustiu,
În care timpul orb parcă aşteaptă
Dorul scump de Mamă şi de Tată!

... Dacă n-ai străbuni atunci n-ai nimic,
Dacă n-ai satul tău eşti venetic;

Satul fără umbre să-l porţi mereu
Tainic în suflet ca pe Dumnezeu,
Să-l rogi în genunchi să nu dispară,
Satul tău de suflet, Veşnicie, o Comoară!...

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De satul meu bătrân

De satul meu bătrân îmi este dor...
Îmi amintesc de când eram fecior,
De casa şi de cumpăna fântânii,
De cum trudeau spre a trăi, bătrânii.

De obiceiuri din străbuni purtate
De plânsul şi de jalea de la moarte,
De bucuria nunţilor spre care
Copil, eu alergam cu-nfrigurare.

Îmi amintesc, îmi amintesc de toate,
De salcii ori de goana de pe drum,
Când îmi vedeam bunicii de departe...
În fumul vieţii parcă-i văd şi-acum...

Văd ca prin vis şi naţia română
Şi tricolorul fluturând spre-nalt,
Văd limpezimea apei din fântână
Şi-n plâns de dor şi de durere cad.

Spre transcendent văd alergând străbunii
Şi pică-n mine lacrimă de dor,
Căci au plecat din ţară toţi românii
Ne-având aici, de mult, vreun viitor.

Privind în jos, din înălţimi cu soare,
Văd renăscând biserica din vale,
Mormintele-nvelindu-se-n lumină...
Şi Doamne, simt puterea Ta divină!

Mă văd la focuri, alergând prin sat...
Văd tinereţea plină de păcat...
Văd ca prin vis şi nucul cel bătrân
Şi dintr-o dată iar mă simt român.

Dar vezi, îmi este talpa sângerândă
Şi-s paşii grei şi mâna tremurândă.
Pământul sfânt mă cheamă înapoi.
Trăiesc regretul celor mulţi ca voi!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul

La bunica, aici unde e satul copilăriei mele, cu perdele de fum şi cu risipă de voie bună
Mă simt a ta mireasă, mirele meu veşnic tânăr şi încăpător
Mă vreau a ta dulce sărutare, izvor nesecat de miere şi salcâm
Plec urechea spre fântâna din colţul gurii mele...
Sunt atât de secată, încât acea secetă mă va risipi puţin câte puţin
Ce linişte şi ce lacrimi îmi curg prin ochii negri-violet!
Sunt singură, dar nu sunt liberă
Nici nu pot fi decât a ta mireasa pe vecie, iubite sat.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul meu de lângă Prut

- Prutule, cu apă lină,
Curgi pe la mine în grădină.
Murmurând printre vâlcele,
Ducând dorurile mele.

Aşa-i dat de Dumnezeu,
Treci pe lângă satul meu.
Ţi-ai făcut o trecătoare
Printre stânci, printre izvoare.

Curge apa Prutului
Prin grădina raiului.
Printre florile de câmp,
Pe o palmă de pământ.

De pe bolta cerului
Îngeraşii Domnului
Zi şi noapte stau la strajă,
Satul nostru îl veghează.

Mierla, cucul, pitpalacul
Cântă de răsună satul.
Ciripesc cu drag şi dor
Corul păsărelilor.

Nu există un loc mai sfânt
Ca acesta, pe pământ!
Căci e binecuvântat,
De la Dumnezeu lăsat.

Satul meu de lângă Prut
Niciodată n-am să-l uit.
A intrat în nemurire
Cu-a sa frumoasă denumire.

Văratic e satul care
N-are-n lume asemănare.
Mă mândresc c-anume aici
S-au născut şi-ai mei bunici.

Iar mie mi-au dat povaţă:
Aici să trăiesc o viaţă.
N-o să plec, că m-am jurat
Să rămân la mine-n sat!

poezie de Natalia Mazilu Miron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!