Sfârşit de carte

Tot mai vânăt, murgule, e ceasul
la întorsul ultimului drum.
De când batem vămile cu pasul
ţi-ai tocit potcoavele de fum.

Alelei; de cât amar de vreme
am pornit cu tinereţea-n şa
să culegem stele şi poeme
din văzduhul albăstrind abia.

Iată, gârbovi ne-am întors în lume,
neguri am adus în amintiri,
pe rugina laurilor brume,
în caiete mari neîmpliniri.

Murgule, să-ncepem a ne strânge,
fruntea-i umbră, mâna a-ngheţat.
Azi vor înflori trei stropi de sânge
pe năframa cui ne-a aşteptat.

poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raport

(Luarea Griviţei, la 30 august 1877)

La ceasul trei pornirăm iuţi,
Dar ne-am întors în văi bătuţi.

Din nou am dat asalt erou,
Dar ne-am întors bătuţi din nou.

De-al treilea rând deschis-am drum.
Dar n-am bătut-o nici acum.

Ne-am dus de-a patra oar-apoi
Şi-acum răzbim şi-i batem noi.

Ne-ar şi fi fost ruşine-amar
De ne-am fi dus şi acu-n zadar.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea roşie când se desparte

hai murgule stoarce sub copite tihna acestei lungi nămieze
du-mă la penumbra părului dragei mele drage
ce-adună pripasul clipelor cu genele-i frumos mirositoare
şi le coboară apoi în zâmbetul întâmpinării

ea învârte pe deget un glob de cristal

hai murgule nu mă lăsa în faptul serii
poartă-mă lin şi mereu iar de-ar fi
să se sfârşească iarba
cu pământul de sub ea să nu-ţi pese

ea învârte pe deget un glob de cristal

hei murgule părăsiţi suntem de salcâmi
ne mai umblă doar umbra lor prin artere
nu te opri chiar de-om ajunge la mal
zâmbetul ei este marea roşie când se desparte

ea învârte pe deget un glob de cristal

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La fereastra spre livadă

La fereastra spre livadă
Din copită murgul bate,
Frâu de-argint să-i scot din ladă,
Scumpă şa să-i pun în spate,
Să pornim iar împreună
Peste văi şi peste plai,
Că s-a-ntors iar vremea bună
Stai, murgule, stai!
Murguleţ, coamă rotată,
Stai pân' iese luna nouă,
La mândruţa sprâncenată
Să trimit o slovă-două,
Ori pe soare, ori pe lună,
Ori pe nor, ori pe senin...
Ori să mergem împreună?
Lin, murgule, lin!
Murguleţ, fii bun şi-adastă
Să-mplinesc frumoasă slova,
C-a veni şi vremea noastră
Să ne ducem la Moldova.
La Moldova cea bătrână,
Unde ne-a-ngriji ca-n rai
Mândra mea şi-a ta stăpână...
Hai, murgule, hai!

poezie celebră de Şt.O. Iosif
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bastilia

Mâna care-a strâns de gât se strânge
vânătă, în cântec de prohod.
A căzut Bastilia de sânge
şi-a murit un veac pe eşafod.

Toate pietrele zidite în Bastilii
crapă, mai târziu sau mai curând,
ca să facă loc luminii zilei...

- Dar a noastră, Doamne, oare când?

poezie celebră de Andrei Ciurunga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La colindat, în Ajun

Ne-am dus când a-nceput ninsoarea
Din toate cele patru zări,
Abia mai nimeream cărarea
... şi ne-am întors pe trei cărări.

epigramă de Grigore Cotul din Registru de intenţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pagini nescrise

rătăcesc prin valurile vieţii
nu am cale, nu am drum
sunt chitara ce plânge acum
am întors faţa către ieri
în faţă o umbră chioară
în spate o viaţă în delir
aici doar cenuşa palpită
am obosit să întorc pagina către nicăieri
o lume fără soare
mi-e gândul între pagini nescrise, necitite
pe cer ard stele, sfâşie văzduhul
negrul e fumul ce se scurge pe drum

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbitor

Ar fi timpul să stăm lângă foc, să iubim
câte-o fată de grâu, cu privirea albastră,
să scriem poeme sau cărţi să citim
la lumina ce scade treptat în fereastră.

Pe masă, paharul cu ceai sau ţigara
să-şi urce spirala căldurii am vrea.
târzie pe dealuri să fumege seara,
luceafărul palid să licăre abia.

Dar întinsele noastre câmpii dobrogene
ne ard peste faţă cu plesnet de bici
pe când visul musteşte amar printre gene:
Cumplitul Danubiu va trece pe-aici.

Va trece cândva, peste ani, peste vreme,
cu apele tulburi de crâncen tumult,
iar undele sure vor sparge blesteme
din guri astupate cu pumnul demult.

Străvechi amintiri vor ieşi din morminte
şi-o clipă vor arde pe-o creastă de val.
Acolo, sub mâl, vor rămâne-oseminte –
toţi morţii de-acum, risipiţi pe Canal.

Şi umbre de mame, venindu-le-aproape,
pe malul înalt, se vor frânge de dor.
Vor izbi miliţienii cu cizma-n pleoape:
Banditule, scoală că ai vorbitor!

Şi-adâncă va creşte tăcerea din ape –
Din ape – sau poate din sângele lor.

poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de Mishu57
Comentează! | Votează! | Copiază!

Canalul

Aici am ars şi-am sângerat cu anii,
aici am rupt cu dinţii din ţărână,
şi aici ne-am cununat, cu bolovanii,
câte-un picior uitat sau câte-o mână.

Pe-aceste văi şi dealuri dobrogene
am dat cu veacuri înapoi lumina.
Amare bezne-am aşternut pe gene
şi le-am gustat în inimi rădăcina.

Aprinşi sub biciul vântului fierbinte,
bolnavi şi goi pe ger şi pe ninsoare,
am presărat cu mii de oseminte
meleagul dintre Dunăre şi Mare.

Trudind, flămânzi de cântec şi de pâine,
înjurături şi pumni ne-au fost răsplata.
Să facem drum vapoarelor de mâine,
am spintecat Dobrogea cu lopata.

Istoria, ce curge-acum întoarsă,
va tine minte şi-ntre foi va strânge
acest cumplit Danubiu care varsă
pe trei guri apă şi pe-a patra sânge.

Iar cântecele smulse din robie
vor ctitori, cu anii care vin,
în cărţile pe care le vom scrie,
o noua Tristie la Pontul Euxin.

poezie celebră de Andrei Ciurunga
Adăugat de Mishu57
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

Timpul a stat o clipă-n loc şi plouă
În ochii noştrii, azi, cu stropi de rouă...
Ne săgetează amintiri şi vise,
Gânduri rămase-n noi atunci, nescrise.

Ne fulgeră-n priviri întâia clipă,
Când cu sfială, paşii ni-i opream
În faţa clasei şi lăsam în urmă,
Lumea în care încă mai credeam.

Apoi ne-am ridicat vlăstari sub stele...
Cerneau din ochii noştrii scânteiri...
Aveam speranţe, vise efemere...
Şi în minuni credeam... şi în iubiri...

Când ne-am întors privirea spre vărsare,
Aceiaşi paşi timizi ne-au însoţit
Şi-acelaşi crez ne-a înălţat sub soare
Şi în oglinda vieţii ne-am privit.

Aceiaşi vechi copii de altădată
Cu-acelaşi suflet, ne priveau tăcut...
Dar ochii lăcrimau... Trecuse timpul...
În noi simţeam că-mbătrânisem mult...

Azi i-am zâmbit copilului... Oglinda
Cărări de raze mi-a deschis sub soare
Şi-n mii de ani s-a despicat lumina
Şi mi-a adus în suflet sărbătoare.

Pluteau săruturi printre crizanteme...
S-au dus departe anii de liceu...
Acum sunt prunc, cu-a pruncilor pruncie
Şi mă întorc la ce am fost mereu.

Copilu-n mine încă mai trăieşte
Căci timpu-n loc a stat, dar n-a ucis
Această veche piatră preţioasă...
Copilăria- singurul meu vis...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi

Se-aprinde spre neguri, amurgul,
Rebele scântei mă stârnesc,
Un cer enigmatic e burgul
Şi totuşi... şi totuşi... iubesc.

Deschideri piezişe m-aşteaptă,
Încinse de patimi şi dor,
Tăcerea-i oricum... înţeleaptă
Şi şansa nebunului zbor.

Nocturnul vacarm desenează
Lumini înfrunzite... pe-alei,
Şi paşii ce-acum, decontează
Misterul din numărul trei.

Trotoarele-s straniu... sfinţite,
De timpul, mereu, Demiurg,
Când visele abia încolţite
Îndeamnă în sânge să-ţi curg.

Privirea-i o mare de stele,
În suflete focu-i nestins,
Păcatele-mi par tot mai grele
Şi gându-ndrăzneţ... ne-a atins.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pâine de dor

Pâine-mi e de dor şi grâuri
Şi vin cai de mă mângâie
Eu mă duc să-mpletesc frâie
Până creşte apa-n râuri

Şi la fel de stepe-ntinse
Şi de fetele morgane
Hai cu mine măi cârlane
După nopţi albe şi ninse

Hai să batem zarea-albastră
Şi luceferii-n copite
Murgule plin de ispite,
Cât e lumea contra noastră

Dor de frâu să-l ţin la brâuri
Coama-n vânt să mă mângâie
Eu mă duc să-mpletesc frâie
Până creşte apa-n râuri

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

SONETUL ULTIMULUI CEAS

Iar sună ceasul, iar e dimineaţă,
Şi soarele va răsări din zare,
Trezind cu rouă fiecare floare;
Fii bucuros, e-o nouă zi de viaţă!

Nu trânti ceasul, nu-l privi cu greaţă,
Trezeşte-te, ridică-te-n picioare!
Nu te văita, când nimic nu te doare!
Dacă eşti viu? Ciupeşte-te de faţă!

Că trece timpul, nu-i ceasul de vină,
El doar te-ajută să ţii vieţii pasul,
Ţi-arată dacă-i beznă sau lumină,

Îţi spune unde, când, să faci popasul...
Dar şi el e măcinat de rugină,
Şi în final... şi lui îi sună ceasul!

sonet de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râuri cu poeme

Pădurea cu stejarii seculari
adună sfinte taine peste vreme,
prin inima bătrânilor stejari
curg fermecate râuri cu poeme.
Eu le ascult din nevăzutul rai
ce dăinuie sub bolta siderală,
în falnica pădure să tot stai –
măreaţă şi eternă catedrală!

Poemele mă ţin în vraja lor,
mă adâncesc în tainică visare
şi îmi sădesc în inimă un dor
adus pe vad de ape curgătoare.
S-aşază dorul înlăuntrul meu,
la umbra unor amintiri uitate
în arcul frânt al unui curcubeu,
sub zidul dărâmat de la cetate.

Te chemă iar în codrul secular
cu strofele rescrise în poeme,
să-i ridicăm iubirii sanctuar
împodobit cu dalbe crizanteme.
Să ne iubim acolo pe-nserat,
jurându-ne credinţă pe vecie,
iar gândul să ne fie mai curat,
sfinţindu-se cu stropi de apă vie.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea lui Gelu

Răzleţ din oştirea bătută,
Fugind pe câmpia tăcută,
Căzu de pe cal, de durere,
Pe marginea apei. Şi piere.
Din rană şi-ar smulge săgeata
Şi n-are putere.

Pierdut-a şi oaste şi ţară.
E noapte-n văzduhuri; şi rară
E zbaterea apei, când valul
Atinge cu aripa-i malul
Iar Gelu, prin noapte stând singur,
Vorbeşte cu calul:

Vai, murgule, jalea mă curmă!
Mă lupt cu durerea din urmă,
Căci rănile-mi sapă mormântul,
Degeaba împrăştii tu vântul
Din coamă, piciorul tău scurmă
Degeaba pământul.

Mă chemi prin nechezuri păgâne
Şi parcă zici: Vino, stăpâne!
Vezi, picură rănile tale
Şi neguri se nalţă din vale,
E noapte, şi ziua de mâine
Ne-ajunge pe cale!

Trei suliţe făcutu-şi-au strungă
Prin mine! Mă zbucium pe-o dungă
Şi nu-mi mai simt braţul şi brâul;
Tu-ţi rupi cu picioarele frâul
Las, murgule, las să ne-ajungă
Pe-aicea pustiul.

De-acum tu... cât va cuprinde
Mantaua, deasupra-mi o întinde
Şi-apoi cu picioarele-mi sapă
Mormântul pe margini de apă.
Şi-n urmă cu dinţii mă prinde
Şi aruncă-mă în groapă.

Jelească-mă apele Cernii!
Să-mi bubuie crivăţul iernii.
Ca-n taberi al căilor tropot;
Iar veşnicul apelor şopot
Să-mi pară ca-n ceasul vecernii.
O rugă de clopot.

Şi, poate, sosi-va o vreme
Când munţii vor fierbe, vor geme
Cu hohote mamele-n praguri,
Vor trece bărbaţii-n şiraguri
Când bucium suna-va să cheme
Pe tineri sub steaguri.

Iar tu, de-i trăi, frăţioare,
Să-mi vezi luptătorii-n picioare,
Atunci când sosit va fi ceasul,
Abate-ţi pe-aice tu pasul:
Nechează-mi, şi atunci eu din groapă
Cunoaşte îţi-voi glasul!

Şi-armat voi ieşi eu afară,
Şi veseli vom trece noi iară
Prin suliţe şi foc înainte,
Să ţie protivnicii minte
Că-s vii, când e vorba de ţară,
Şi morţii-n morminte!

El zice, şi mâna şi-o strânge
Pe pieptul cel umed de sânge
Iar calul stă singur de pază
Lui Gelu, şi trist el aşează
La pieptul stăpânului capul
Şi astfel veghează.

Şi-auzi! Ca un vânt ce clăteşte
Pădurea, când ploaia soseşte,
Aşa din adâncuri de zare
Un vuiet prin noapte răsare.
Iar vuietul vine, şi creşte,
Mai iute, mai tare.

Şi iată-i, din umbrele văii
Cu scuturi ies repezi flăcăii,
Ca morţii ce-şi lasă mormântul;
Ies roibii cu umblet ca vântul,
Răsar de pretutindeni, de pare
Că-i varsă pământul.

Arcaşii lui Arpad! În goană
Ei fug dup-oştirea duşmană.
Şi, uzi de-alergare, se-ncură
Fugarii prin negura sură,
Cu frâul pe coamă, şi-arcaşii
Cu spăzile-n gură.

Năvalnic s-apropie paşii,
Şi-n goana lor cântă arcaşii,
Şi-aşa de sălbatic li-e cântul
Din piele de urs au vestmântul,
Şi-n bărbile lor încâlcite
Se-mpiedică vântul.

Iar Gelu, auzindu-i prin zare,
De spaimă şi groază tresare
El moare! Şi cântă păgânii!
N-au Domn şi n-au ţară românii,
Şi-aduşii de vânturi în ţară
Sunt astăzi stăpânii!

Şi-n mâinile cui e scăparea?
Nu-i piept să le-nchidă cărarea?
Nu-i braţ de voinic, să-i abată?
Şi nu e pe lume-o săgeată
Ca-n inima gloatei lui Arpad
Adânc să străbată?

Şi Gelu le judecă toate:
Se nalţă proptindu-se în coate
Şi-a calului glezn-o cuprinde,
Cu grabă el arcul şi-l prinde,
Şi-nvârte săgeata şi-o scoate
Din rană, şi-o întinde:

Şi vâjâie slaba săgeată
Cu gemetul morţii deodată
Arcaşii trec repezi în cale,
Şi-i vuiet şi-i chiot prin vale:
Ce cânt de-ngropare lui Gelu
Şi-oştirilor sale!

Iar vuietu-n neguri pătrunde
Şi-n inima nopţii s-ascunde
Departe, şi-n valuri de valuri
Ecoul izbindu-se în dealuri
De zece ori jalnic răspunde
Pustiilor maluri.

De zece ori, iarăşi de zece,
Şi scade, şi piere, şi trece,
De data din urmă răsună
Tăcerea-mprăştiată s-adună
Şi-n neguri alunecă rece
O bolnavă lună.

Iar calul, vedenie mută,
Cu coama de vânturi bătută,
Stă-n noaptea cu neguri de pază
Lui Gelu; şi trist el aşează
Pe pieptul stăpânului capul
Şi astfel veghează.

Iar apa la maluri se frânge
Şi cade pe spate şi plânge:
Cu fierul potcoavei tu-mi sapă
Mormântul pe margini de apă,
Şi-n urmă cu dinţii mă prinde
Şi aruncă-mă în groapă!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inscripţii bilingve

Să progresăm şi noi am vrea,
Pe loc să nu mai batem pasul
Iar, de acum, în ţara mea,
Bilingv să fie numai... ceasul!

epigramă de Ion Moraru din Concursul Festivalului Naţional de Epigramă "Cât e Buzăul de Mare" 2011, tema "În ceasul al doisprezecelea" (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

O vreme

mă-nnorez în toamnă
dimineaţa mă-nsingurez
duc cerul pe marginea apei
adăpându-l odihnă
apoi plec tehui
de găsesc sau de mă găseşte un cal
ne potrivim la potcoavă şi mai urcăm o amiază
lină cernere de umbre de lumini prin frunzele încărunţite
cărare molcomă prin mirosul uitat al florilor
pietrele nezdruncinate ale aerului clipind a fior şi a dor
ploaia a stat aici îi văd urma corpului aburind în iarbă şi hăţiş
hai murgule mai du o amiază la toamnă
mai limpezeşte
o vreme
un cer pentru înstelare
nu-mi cere fân sau zăbavă curgi ca un râu somnoros înspre seară
lasă-mă să îţi gust
o vreme
copita amară

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri din clepsidră

Se consemnau abuzuri tot mai des,
fugeam să ne ascundem în alţii,
dădeam nedumeriţi tot peste noi
şi peste-aceleaşi pete obosite,
cu ochii-l întrebam pe înţelept
de ce întregul pare jumătate,
de ce din jumătăţi rămâne scrum,
zâmbea,
în casa doar de el ştiută
mai pâlpâia povestea lunii
şi-a-mbrăţişărilor rămase-n drum.

Ne-a spus:
nu sunteţi destul de apoşi,
nu curgeţi cu valul pornit să iubească,
n-am înţeles ce ne lipsea şi ne-am întors
la vechea lacrimă, urâtă,
călătorie uscată pe obraz.

Deasupra noastră, ploaia aştepta
să ne umple voioasă paharul,
uimire să lase pentru când o vom bea
regăsită mireasă la izvor.

Ascuns după nori, îmbrăcat de paradă,
gata să ne curme căderea,
soarele stătea în picioare
ca o bună vestire.

poezie de Carmen Georgeta Popescu din Volumul "Amintiri din clepsidră" (noiembrie 2016)
Adăugat de Carmen Georgeta Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mutaţie definitivă în derizoriu

Caţavencu Gagamiţă
Zoe şi cu toată şleahta
neamul meu de mioriţă
a umplut cu peşte balta

Zoe şi cu toată şleahta
ne-a întors iarăşi din drum
geaba ne mai plângem soarta
e doar o perdea de fum

Ne-a întors iarăşi din drum
neamul meu de mioriţă
nu ştiu când şi nu ştiu cum
Caţavencu Gagamiţă

Zoe şi cu toată şleahta
ne-a(u) mutat din lumea asta

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (12 august 2021)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acest înflăcărat amurg, toate zările pustii de nori şi-au descuiat lacătele de neguri, lăsându-se admirate şi cercetate de privirile nesăţioase ale oamenilor care, în creştet de munte, cu mâna streaşină deasupra ochilor, erau cufundaţi în extazul unui mult aşteptat apus de soare.

citat din Andrei Pandrea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spadă şi credinţă

Ce furtuni n-au mai pornit
Pofta răilor şi ura
Ca să pieri tu, neam iubit!
Dar de toţi ne-a mântuit
Spada noastră şi scriptura.

Sfântul steag ne-a fost altar
Şi sub el săream grămadă
Să ne batem la hotar.
Ghioagă dă orice stejar,
Orice coasă dă o spadă.

Iar când braţul ne cădea
Uneori fără putere,
Nici atunci nu ne scădea
Inima, c-aveam în ea
Scris Hristos ca mângâiere.

Ce de ură s-a pornit
Căutând a ta pierzare!
Dar ai stat şi-ai biruit,
Căci prin spadă-ţi a grăit
Domnul cel ce-n veci e tare.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!