O vreme

mă-nnorez în toamnă
dimineaţa mă-nsingurez
duc cerul pe marginea apei
adăpându-l odihnă
apoi plec tehui
de găsesc sau de mă găseşte un cal
ne potrivim la potcoavă şi mai urcăm o amiază
lină cernere de umbre de lumini prin frunzele încărunţite
cărare molcomă prin mirosul uitat al florilor
pietrele nezdruncinate ale aerului clipind a fior şi a dor
ploaia a stat aici îi văd urma corpului aburind în iarbă şi hăţiş
hai murgule mai du o amiază la toamnă
mai limpezeşte
o vreme
un cer pentru înstelare
nu-mi cere fân sau zăbavă curgi ca un râu somnoros înspre seară
lasă-mă să îţi gust
o vreme
copita amară

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce seară de toamnă

Ce seară de toamnă
are tulpini de lună
şi de rouă
iar sufletul uitat
aici
în mâinile amândouă

Ce seară de toamnă
seamănă a nemurire
mi-e dor de tine..
de ochii-mpăduriţi
cu trestiile
de astă-vară
din candela mării
de tâmpla
sărutată
în şuvoiul nopţii
aşa într-o doară

Ce seară de toamnă
în umbra ploilor
umerii gândului
leagănă
biserici de dor
Ce seară de toamnă...
Doamne
mi-e dor să mor
iar
pe pe altarul
frunzelor

poezie de Valentina Ştefan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Iubitule, dacă-o să uiţi să vii
Să iei cu tine orele târzii
şi să le ţii în buzunarul stâng
să nu mai pot, în lipsa ta, să plâng.
Căci vezi, acum mi-e toamnă...
şi castani îşi râd cuvintele la mine-n palmă
iar plopii desfrunziţi se ruşinează
de razele de soare din amiază,
la fel cum o făceam şi eu, când, dezbrăcaţi,
ne întreceam cu veşnicii amanţi
ce-şi revărsau iubirile prin perne
şi se credeau un fel de zeităţi eterne.
Apoi, când zori ne luminau ferestre
şi zile se pierdeau în calendare,
dormeam, sfârşiţi şi ruşinaţi,
singuri, pierduţi, tăcuţi, înstrăinaţi...
Iubitule, dacă va fi să uit să vin,
închină-n cinstea mea un pahar de vin
şi arde-mi amintirile în foc,
frumoasă fată, fără de noroc.
Petrece, tu, cocorii ce se duc
şi frunzele ce plâng bătrânul nuc.
Din buzunarul stâng, aruncă nopţi
cu gust de toamnă şi cu struguri copţi;
lasă tu cerul să reverse ploi
pe colbul amintirilor de noi!
Mă uită! Şi mă-ngroapă-n veşnicii,
în criptele uitării cenuşii....
Şi iartă-mă că am uitat să vin.
E atât de mult de-atunci şi-aşa puţin.

poezie de Stan Crina
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi plouă şi ninge...

E toamnă târzie şi plouă şi ninge,
Se scutură norii şi streaşina plânge
Şi vântul s-agită, e vreme câinoasă
În sobă ard flăcări, fac umbre prin casă

E mut telefonul, tăcerea se-aude
Şi ceasul a stat, un bec nu s-aprinde,
E beznă afară, nu mai ştiu unde sunt
Se scurg amintiri prin tăceri de mormânt

De ce nu-s cu tine, mă-ntreb şi-i târziu
De ce n-am rămas?!.... Mă-ntreb şi nu ştiu...
E frig prin odaie şi focul se stinge
E toamnă târzie şi plouă şi ninge...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La vreme de seară...

La vreme de seară
Când berzele zboară
Primăvara e amară
Între incert şi îndoială...

La vreme de seară
Când candela e goală
Pe uşa vieţii se strecoară
Stropi invizibili de boală...

La vreme de seară
Când orbii încep să vadă
Nu mai ieşim noi afară,
Credinţa vor alţii să dispară...

La vreme de seară
Când lumea-i bolnavă
Niciunde nu se mai simte
Dor de copii, dor de părinte...

La vreme de seară
Când sirenele ţipă mereu
O lumânare stinsă-n ceară
E ruga ultimă spre Dumnezeu!...

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gene de smoală

În crângul meu aspru de-atâtea sălcii
Se-aşază o lună pe marginea bărcii,
Iar lacul priveşte la mine cum tac
Şi plute de iarbă din mine desfac.

Când păsări de noapte îmi cântă difuz,
Cu ochii lor galbeni spre cerul ursuz,
Absorb luciul apei în ochiul deschis –
Un ochi care-mi ţine un soare închis.

Mă rabdă pădurea, mă rabdă şi cerbii,
Iar vântul mă-ntreabă de ce firul ierbii
Aşteaptă, o vreme, luna de seară;
Să uite, să plece, să nu mă mai ceară!

Pe cerul sălbatic copacii se zbat,
Din crengi şi din păsări îmi creşte un pat,
Pe care m-aşez cuminte, în tihnă,
Cu ochii mei galbeni pentru odihnă.

Apoi totul doarme. Oile rânduri
Se-adună în turmă – moină de gânduri –,
Cocorii se rup în stol de mărgele,
Iar stolul de noapte mă poartă cu ele.

Aici m-am născut, la prima rafală,
Din vântul câinesc, în râul de smoală,
Aici sunteţi voi şi cu voi am crescut,
Aici mă sfârşesc spre un nou început.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânge, plumb, toamnă

Încet prin ploaia tristă
Un piept curbat de tuse
Cu sânge în batistă
Pe după colţ se duce,
Încet prin ploaia tristă.

Tot plumbul ud al ceţii
Pe urmă-i se abate,
Prin gangurile pieţii
Şi-n frunzele uscate,
Tot plumbul ud al ceţii.

E sânge, plumb şi toamnă.
Cu negru braţ de pace
O cracă tot mă-ndeamnă
Lugubră şi tenace.
E sânge, plumb şi toamnă.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul, devoratorul de umbre

vine o vreme când începi să semeni
cu un fum de ţigară
te aşezi între noapte şi zi
numeni nu ştie că lumea
priveşte prin tine
ca printr-o ceaţă de toamnă
cerul se face rotund
umbrele se mişcă de acolo - colo
cineva scormoneşte prin tine
te scurgi încet dar
nu zici nimic...

devoratorul de umbre înghite orizontul

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul ca o rugă

Lasă-mă înspre risipă,
Vălurind amor pe ape,
Visele să mi le-adape
Depărtări... ce incă ţipă.

Lasă-mă aici, aproape,
Lâng-o visătoare clipă
Ce ascunde sub aripă
Erezii... ce vor să scape.

Lasă-mă înspre tăcere,
Răscolind încet trecutul
Zorilor, când aşternutul
Arde dulce... de plăcere.

Lasă-mă şi nu mai cere
A fi cerul... şi pământul.

sonet de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu lunecai prin octombrie

tu lunecai prin octombrie
părul un pic răvăşit spre muzica de pian
clipea
ştii tu
tu
simţeam cum mă aşteptai mă răvăşeai
între braţele şi coapsele tale îngropate jumătate de frunzele lui octombrie
o navă şi un ceas poticnit ne ţineau lămpaş
dragă tu dragă
mugur trezit clipa picurată în iris
de o clepsidră mugindă aburită
flăcări în răsfăţ de ocean de toamnă
cu pierderi de final şi în tăcere
tu lunecai prin octombrie
frunzele curgeau în aval
nimeni nu te întrerupea
erai toamna perfectă
cu un pic de soare în anunţ
şi o linişte primordială
eternă

tu lunecai prin octombrie

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Felinar

auzi cum ne cad petalele, frunzele?
suntem flori în îmbrăţişarea unui
viitor care nu mai pleacă de la noi.
taci, ştii că va pleca.
ştiu, dar probabil
că ne va urmări de jos din stradă,
atent la orice mişcare a secundelor,
a siluetelor noastre în spatele lor.
mă înăbuş lângă tine, parcă aş trăi într-o respiraţie
mereu atentă, niciodată prezentă.
pleacă atunci!
rătăceşte, roteşte-te
pe marginea gândurilor unui alt bărbat.
o balerină în amurg de toamnă,
cu fustă crâmpoţită şi picioare obosite.
vântul se crapă şi-ţi intră prin ochii veştezi
în trupul curbându-se în înclinarea,
reverenţa de final înspre un public care
priveşte la o altă scenă.
voi mai rămâne o vreme, până ce vei adormi.
când te vei trezi, vei auzi ceaţa cum se prelinge pe
un cântec îngheţat, căzut din trupul meu
îndoit într-o ultimă plecăciune spre tine.

el adormi mirosindu-i încheietura mâinii triste;
un parfum de film mut cu Greta Garbo îşi mai spuse
apoi capul i se umplu cu maree, delfini şi sicomori.
şi visă că ţine un felinar aprins, tăcut în dreptul inimii.

poezie de Simion Cozmescu din Cântecul măturătoarei de fluturi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă de ploaie

Bună dimineaţa, toamnă de ploaie,
Parc-am stabilit să întârzii,
Să laşi de-o parte lacrimi şi noroaie,
Să te-mbraci în soare, zi de zi.

Bună dimineaţa, toamnă abătută,
Parc-am stabilit să râzi mereu,
Dar prin tunica lumii desfăcută
Se zăresc doar frunze ce păşesc cu greu.

Este utopia arborilor goi,
Rătăciţi prin gândul plin de injusteţe,
Este o uitare netă între noi,
Bună dimineaţa, toamnă de tristeţe.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie de toamnă

sentimentul meu creşte ca o floare
fecundată de fluturi în zări minunate
farmec discret plin de candoare
melancolie topită în zâmbete voalate.

fremătare suavă ca frunza de toamnă
trece prin iubire prin strune de vioară
peste mări necunoscute să zbor mă îndeamnă
cu vise depănate cu pe fuioare de seară.

trec anii prin mine ca ploaia prin răzoare
lasă în fiinţa mea un cântec duios
alungă regretele dincolo de izvoare
unde sufletul rezonează religios.

romantism solar cu gust de cicoare
mă înalţi spre universul melodios.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efecte secundare

trupul meu e un adăpost pentru săraci
unde se mănâncă şi se bea puţin
uneori e mult întuneric şi se întâmplă
în dimineţile în care intuiesc
existenţa unor sentimente intermediare

deşi nici nu ştiu cât de mult contează

ambuteiajul produce zgomote
un fel de trepidaţii care decantează
sentimentele insalubre
doar atât
cât să pot respira

în toate acele ore
simt o arsură
pare nefiresc

de la o vreme
aerisesc de trei ori pe zi
dimineaţa
când cerul se dilată peste umerii mei
acoperindu-mi teama
la amiază
când soarele se holbează la mine
ca la o piersică coaptă
şi colo mai înspre seară când
mă privesc pe dinăuntru ca să văd
ce-a mai rămas pentru ziua de mâine

ştiu că e o aglomerare de lucruri acolo
printre care şi o suferinţă
ce respiră haotic

dar nu-mi pasă

cel ce ocoleşte suferinţa moare încet
pentru că nimeni şi nimic nu poate
înlocui atingerea

asta e tot...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Templu

corpul meu e un templu în care intru
dimineaţa la amiază şi seara
pentru dezvelirea sufletului
această golire e un ritual şi
îl practic în spaţiul în care
doar iubirea coboară
odată cu lacrima lui Dumnezeu

nici nu-mi pasă de celelalte lucruri
atâta timp cât primesc binecuvântarea
fie şi pentru câteva clipe
încetez să mai fiu ce am fost
durerea se transformă în linişte
îmi împreunez palmele
să pot vorbi cu Dumnezeu apoi
mă plimb prin universul din mine
pentru că
fiecare bătaie de inimă e o poartă
prin care trece viaţa înspre o altă viaţă

în momentul de faţă
sunt o secvenţă sau orice altă mişcare
prin care trec dintr-un anotimp într-altul
spre un loc unde oamenii pleacă mereu...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amiază

Dumnezeu sparge nuci în Rai
să-şi plătească ultima chirie.
Pe frunzele de leurdă îngerii
fumează
în hamace "braţ la braţ"
iarbă cu aromă de după...
amiază. Soarele cu un semn de carte
doarme pe burtă
doarme şi împarte căldură.
Doi viermi în craniu
se distrează în loc de cercei.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

amiază

Amiază: dimineaţa somnorosului.

definiţie aforistică de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea roşie când se desparte

hai murgule stoarce sub copite tihna acestei lungi nămieze
du-mă la penumbra părului dragei mele drage
ce-adună pripasul clipelor cu genele-i frumos mirositoare
şi le coboară apoi în zâmbetul întâmpinării

ea învârte pe deget un glob de cristal

hai murgule nu mă lăsa în faptul serii
poartă-mă lin şi mereu iar de-ar fi
să se sfârşească iarba
cu pământul de sub ea să nu-ţi pese

ea învârte pe deget un glob de cristal

hei murgule părăsiţi suntem de salcâmi
ne mai umblă doar umbra lor prin artere
nu te opri chiar de-om ajunge la mal
zâmbetul ei este marea roşie când se desparte

ea învârte pe deget un glob de cristal

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mi, toamnă...

Lasă-mi, toamnă, pomii verzi,
Uite, ochii mei ţi-i dau.
Ieri spre seară-n vântul galben
Arborii-n genunchi plângeau.

Lasă-mi, toamnă, cerul lin.
Fulgeră-mi pe frunte mie.
Astă-noapte zarea-n iarbă
Încerca să se sfâşie.

Lasă, toamnă-n aer păsări,
Paşii mei alungă-mi-i.
Dimineaţa bolta scurse
Urlete de ciocârlii.

Lasă-mi, toamnă, iarba, lasă-mi
Fructele şi lasă
Urşii neadormiţi, berzele neduse,
Ora luminoasă.

Lasă-mi, toamnă, ziua, nu mai
Plânge-n soare fum.
Înserează-mă pe mine,
Mă-nserez oricum.

poezie de Ana Blandiana din A treia taină (1969)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă

E toamnă pe străzi şi lumina e moartă;
E toamnă, din soare-a rămas doar o şoaptă;

E toamnă şi cântecul mi se-ntristează;
E toamnă, un stol de heralzi emigrează;

E toamnă pustie,
Gri-cenuşie
Şi creşte-ndărătnic rugina în vie.

Se luptă satirii lumina să-nghită
Muşcând îngheţat din natura cernită.

E toamnă, visează izvorul cântând;
E toamnă amară în mine şi-n gând.

Fire de ploaie ţes lumii veşmânt
Iar ceaţa zideşte cetăţi pe pământ.

E toamnă, sarcastic, agonic cuvânt,
E toamnă... ş-atât.

poezie de Alin Cucuruzan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă, iată!

Copacii-s dezbrăcaţi de frunze...
Dantele arămii, în zare
Se unduiesc. Şi stau ascunse
În nori, petalele de soare.

De-o vreme plouă mocăneşte,
Cum spun bătrânii... Şi e frig!
Prin şerpuielnice ferestre,
Privesc născându-se alt chip.

Un anotimp ridat... Pomada
De brumă l-a îmbătrânit.
De vÎnt, iar scârţâie portiţa
Şi-n sobă focul s-a-nteţit.

S-a-ntunecat, deşi-i devreme...
Tristeţea-n valuri se coboară
Şi ploaia-n valuri reci îşi cerne
Putrede umbre de aramă.

E gol în jur! Şi-n mine, golul,
Fuzionează, se dilată...
De-odată mă apucă somnul..
E toamnă, toamnă, toamnă... Iată!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!