Și totuși
Se-aprinde spre neguri, amurgul,
Rebele scântei mă stârnesc,
Un cer enigmatic e burgul
Și totuși... și totuși... iubesc.
Deschideri piezișe m-așteaptă,
Încinse de patimi și dor,
Tăcerea-i oricum... înțeleaptă
Și șansa nebunului zbor.
Nocturnul vacarm desenează
Lumini înfrunzite... pe-alei,
Și pașii ce-acum, decontează
Misterul din numărul trei.
Trotoarele-s straniu... sfințite,
De timpul, mereu, Demiurg,
Când visele abia încolțite
Îndeamnă în sânge să-ți curg.
Privirea-i o mare de stele,
În suflete focu-i nestins,
Păcatele-mi par tot mai grele
Și gându-ndrăzneț... ne-a atins.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.