Primăvară

Mi-e sufletul un cuib săpat în stâncă,
Şi-n cuibul meu a poposit pe rând
Şi porumbelul alb, şi vulturul flămând,
Şi soarele, şi vântul, şi tăcerea-adâncă.

Vrea sufletu-mi să-i scutur praful şi tăcerea,
Că-i prăfuit de vânturi şi de griji mărunte...
Pe cine-aşteaptă cuibul meu din munte,
De-mi cere iar să-i curăţ încăperea?

Covor de frunze netede şi moi
Aştern în cuib şi-l primenesc cu cer,
Apoi cobor perdele de mister
Pe farmecul enigmei celei noi.

Şi-aşa, adăpostit de vânt şi soare,
Căminul sufletului meu deschis
Aşteaptă solul ultimului vis,
Cu-ntoarcerea de păsări călătoare.

poezie celebră de Claudia Millian-Minulescu din Antologia poeziei simboliste româneşti (1968)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuib

sufletul mi-e cuib săpat în stâncă
şi-n acest cuib a poposit un gând,
şi stă la pândă ca uliul flămând
în haina lui într-o tăcere-adâncă.

în cuib i-aştern covor de frunze moi
sub agora pustie de la cer,
şi –l învelesc în pleduri de mister
ca gândul meu să nu vină-napoi.

la adăpost de ploi, şi vânt, şi soare,
să stea acolo ca un hoţ închis,
s-aştepte solul ultimului vis,
venind pe-aripi de păsări călătoare.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (21 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegia cuibului de barză

O barză şi-a făcut odată
Cuib la Dumnezeu la poartă,
Dar acolo sfinţii toţi
I-au dat gură ca la hoţi.

Barza şi-a făcut îndată
Cuib în stâlp la noi la poartă.
Eu, copil cu mintea-ngustă,

M-am uitat la ea sub fustă!

Şi-a plecat... n-a mai venit.
Doamne, cât m-a cicălit
Mama, şi cât m-a certat:
Ce păcat, vai, ce păcat!

Păsările cerului sunt libere, mi-a spus în şoaptă,
Să scoată pui la Dumnezeu la poartă!

Vremea trece, moartea vine,
Şi-a făcut un cuib în mine,
Cuib în care mai coboară
Câte-o mierlă, câte-o cioară,
Câte-o barză de pripas,
Niciodată barza mea.
Numai cuibul mi-a rămas,
Numai cuibul mă mai vrea.

Suflete, de ce ţi-e bine?
Suflete, de ce ţi-e rău?
Barza care nu mai vine
Şi-a făcut un cuib în tine
Şi-a rămas în cuibul tău.

Suflete, de ce ţi-e bine?
Cuibule, de ce ţi-e rău?

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (21 ianuarie 1998)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

April

Într-o ramură-nflorită
E-agăţat un cuib, în tei.
Ramura e legănată,
Legănându-şi cuibul ei.
Vântul murmură prin floare,
Adormind-o cu descântul.
Pasărea surâde-n aripi,
Cunoscând că-i numai vântul.

Mi-a zburat de mult din floarea
Sufletului pasărea,
Aripi ca-ntre fulgi cicoarea,
Verde-n piept ca zarzărea.

O tot caut de atunci
Prin pădure, prin copaci.

Pasăre cu aripi lungi,
Unde eşti şi ce mai faci?

poezie celebră de Tudor Arghezi din Cadenţe (1964)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă monocromă (după Romanţă policromă de Ion Minulescu)

Nu-i cer nimic...
Şi totuşi, dacă-aş vrea –
O, dac-aş vrea să-i cer ce nu-mi dă încă –
Ar merge-automat la DNA
Şi-apoi în beci săpat adânc în stâncă
Nu-i cer nimic...
Dar dacă-ar fi să-i cer
Ce-aş vrea să am şi ce-ar putea să-mi dea,
M-aş bucura enorm, ca un şomer,
Şi-aş cere serios apoi aşa:

Dă-mi tot ce crezi că nu se poate da,
Dă-mi flota pescuitului oceanic,
Dă-mi primul peşte pescuit cu flota
Şi primul ceai băut direct din ceainic

Dă-mi paradoxul parvenirii tale,
Dă-mi măreţia blondelor tembele,
Dă-mi cheia adunărilor banale
Şi profunzimea gândurilor rele.

Dă-mi algoritmul vieţii subumane,
Dă-mi simfonia maselor tăcute,
Dă-mi veselia vieţii subterane
Şi lacrima vapoarelor pierdute.

Dă-mi râul filantropic de la bănci,
Dă-mi un vapor din flota vânturată,
Dă-mi ascuţimea minţii unei lănci
Şi prima ta minciună gogonată.

Dă-mi frenezia celui care sapă,
Dă-mi liniştea plecării la război,
Dă-mi gravitatea morţilor la groapă
Şi Ziua Judecăţii de Apoi.

Dă-mi tot ce-n prima clipă risipeşti,
Şi tot din ce ulterior aduni.
Dă-mi bogăţia castei ţărăneşti
Şi frumuseţea casei de nebuni...

Nu-i cer nimic...
Şi totuşi, dacă-aş vrea –
O, dac-aş vrea să-i cer ce nu-mi dă încă –
Ar merge-automat la DNA
Şi-apoi în beci săpat adânc în stâncă

parodie de Dumitru Râpanu, după Ion Minulescu (2011)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevroză

De vrei să nărui fresca femeilor streine,
Şi să trăim o clipă nevroza mea măiastră,
Îţi voi turna fiinţa în plăsmuiri senine,
Dând sufletului aripi de pasăre albastră...

Dând gândului să scrie cântări imaginare
Şi-auzului să prindă poeme negândite,
Vom respira parfumul planetelor bizare,
Cu păsări de lumiă şi flori însufleţite...

Şi când vei fi făptura închipuirii mele,
Când infinitul însuşi va fi spre noi deschis -
Voi îngropa şi timpul, şi spaţiul dintre stele
În forma cea din urmă a straniului meu vis...

poezie celebră de Claudia Millian-Minulescu din Antologia poeziei simboliste româneşti (1968)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Concurs

După rugăciuni fierbinţi,
Şi-alte multe stăruinţi,
Am văzut venind în zbor
Berzele, la cuibul lor.

Şi cum au de obicei,
Să se-aşeze cu temei
Peste hornul casei sus,
M-am gândit la un concurs.

Să-ncropesc şi eu ca ele,
Din răchite şi nuiele,
O casuţă pentru mine,
Cât mai iute şi mai bine.

Şi m-am pus curând pe treabă,
Ele-n zbor şi eu pe grabă,
Şi-am făcut cum ne-am propus:
Un cuib jos şi unul sus.

Acum n-aş putea să spun
Care cuib este mai bun,
Dar privind acolo sus,
Cred că nu le e de-ajuns!

Ia priviti la cuibul lor,
Cum stau doar într-un picior
Părând foarte multumite...
Şi-au făcut un pui cuminte.

poezie pentru copii de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă

Vântul rătăcind prin frunze
Vâjâie doinind a jale;
Se izbeşte-n a lor buze
Şi le-aşterne jos, pe vale.

Din a merilor podoabă
Au rămas doar frunze pale,
Ce se scutură cu grabă
La a vântului suflare.

Lângă-a nucului tulpină
Un covor de frunze moarte;
Sus în pom creanga suspină
Că podoaba-i se desparte.

Păsărelele în stoluri,
Rând pe rând de-aici se duc,
Spăimântându-se de vânturi
A fugit sărmanul cuc...

poezie din revista "Marea Noastră" (1927)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Te uiţi cum muşcă toamna din verdele pădurii,
Cum fiecare frunză e-o inimă bolnavă -
Cu leziuni de unghii şi picături de sânge?
Şi-n mine bate-o frunză, ciudată şi firavă,
Ce sub capriciul vremei se leagănă şi plânge...

Simt trupul meu cum soarbe miresmele de moarte
Şi cum îşi distilează parfumul diafan,
Pe mobile şi statui, pe stofe şi covoare,
Şi-ntrezăresc pădurea culcată pe divan,
Alăturea de mine, cum tremură şi moare..

Respiră încăperea arome vegetale:
De paltin, de mesteacăn, de brad şi de arţar...
Iau eu, cu mâini pătate de toamna-nsângerată,
Beau sufletul pădurii şi-aud bătând mai rar,
În peisagiul vieţii, o frunză-ntârziată.

poezie clasică de Claudia Millian-Minulescu din Antologia poeziei simboliste româneşti (1968)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

E tot ce mi-aş dori...

E tot ce mi-aş dori acum, –
Nu bogăţie, nici avere,
Un lan de flori, prin el un drum,
Acolo sufletu-mi se cere;

Şi aş zburda, zburda voios,
Să-i sorb aroma cu plăcere,
Ca un copil năzbâtios,
Căci sufletul aceasta-mi cere.

Şi-n drumul cel de paradis,
S-apari din flori ca o vedere,
Precum e clipa cea de vis –
La tine sufletu-mi se cere...

poezie de Mihail Vîlcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinătate

Omul, pasăre călătoare

Dincolo de mări albastre,
Sunt aşezate rând pe rând
Mii de păsări călătoare
Toate plâng!

Plâng de dorul casei lor,
De ogoare, de pământ,
De răsfăţul puilor,
Toate plâng!

Dragă pasăre măiastră,
Ai plecat din al tău cuib
Cu iubirea ta gingăşă,
Şi eu plâng!

Şi te-ai dus în ţări străine
Pentru hrană ai plecat
Ai uitat ce greu îmi vine
M-ai uitat!

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuibul neautorizat

începusem să zidesc
frumoasa poveste de iubire,
perfect geometric, impecabil,
într-o măiastră antrepriză
şi fără un contract mai ferm cu-a doua vârstă-n criză

un cuib perfect rotund,
cu finisaje şi decoraţiuni de suflet-deci interioare,
de trei sau patru-sau în noapte strălucind albastre stele,
pentru un sbor rătăcitor ce s-ar întoarce în sfârşit acasă
după ce l-ar fi atins pe Dumnezeu cu penele pastele

zideam fără pietre, fără Ana, făra autorizaţie
de mituri şi zidire,
un cuib perfect în noapte, deci la negru,
şi raza lunii-având documentaţie incompletă
de iubire- se odihnea ascuns pe sborul alungit, vertebru

când tocmai ce-adunasem semnături
de la zei şi înţelepte păsări de-un înalt prestigiu,
un flutur indecent îşi revendica într-o firavă-aterizare
un drept de autor pe sbor la joasă înălţime,
pe cuibul nostru impecabil geometric, dar de-acuma în litigiu!

poezie de Valeriu Marius Ciungan din Haina de molton
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sau

Mi-am pus cuvintele de-o parte
Adunate din visele tale.
Te-am aşteptat mai apoi la răsărit...
Dar nu ai venit
Si cerul s-a deschis.
M-am trezit
Cu o ploaie de stele
Despicând visele,
Apoi, cu urmele tălpilor tale
Ocolind soarele.
Furtună după tine
Sau doar stoluri de păsări
Ocolind timpul?
Şi cuvintele mele
S-au amestecat cu vântul
Sau au zburat cu păsările călătoare.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

covor de frunze –
în bătaia vântului
cuibul părăsit

haiku de Lăcrămioara Vasuian Apostu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă ignora niciodată

mă-asculţi, inimă, şi nu mă crezi
îţi spun să taci şi tu nu mă aştepţi
şi-mi spui mereu să nu uit, să nu gândesc
dar eu mereu te cert şi-ţi spun că nu-i îngheţ
că chiar dacă mi-e vântul cerul norul şi trecutul
rană-n tot şi tu încă-mi vrei să-mi spui cu gândul
că eu şi ea nu suntem timp ce zboară-n vultur
iar cuibul nostru-nchis în sufletul iubirii, celei dintâi
că nu-i vis încă de nebunii, te-nşeli tu, inimă, cea dintâi
iar dacă lacrima-mi de-i singură într-o pungă goală
de-i trup ce clipa vrea s-o ţină în fulg şi-n palmă
iar steaua roşie să-mi fie oglindă-n mac de roşu
îţi spun că la asfinţit şi-n răsărit, şi-n nopţi cu rouă
iubirea-mi este acolo-n ochii tăi, ce văd că plouă
şi este încă-n pleoape şi-n lacrimi ce privesc albastru steaua
iar să ştii că până când praful uitării va fi întors din timpuri
cortina eu încet o trag din infinituri, să adorm încet şi-n pleoape
să simt un vis în care te vreau să vii la mine, încă odată, tu, iubito

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe sub păsări călătoare

Copacul cu urechi ascunse
Moare-n ceru-ntins în drum,
Buzele-i cu ceară-s unse,
Însemnate sunt cu scrum.

Un tâmplar închide-n carte
Un sicriu de-nveşmântare
Şi-n cruzimile sărate
Ies ecourile la soare.

Mă întorc pe-un ram de vise
Să culeg rodul de semne,
Căile-mi sunt suprapuse
Şi mă-ngrop în scrum de lemne.

Mă boceşte-un vers din carte
Cu durerile supuse,
Alt copac îmi face parte
Să-i sărut buzele-ascunse.

Eu şi el, o îmbrăţişare?
Aruncăm trecutu-n drum
Pe sub păsări călătoare
Care zboară-n foc şi-n scrum!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulturul şi melcul (Fabulă)

Zorile veghează, din înalt revine,
L-al său cuib în culme de cetate
Şi-n ochiu-i de vultur orice vietate,
Tot mai des, o pradă ea devine.

În vârf de munte şi-n zbor de vulturi,
Un melc el vede, aflat pe creasta cea de sus:
- Dar, melcule, cum şi cine aicea te-a adus?
- Încet, eu m-am târât necontenit prin vânturi!

Deşi, în aparenţă, multe lucruri par de neatins,
Încet şi cu speranţă, caracterul ne-a convins
Că mici eforturi consistente
Fac a noastre visuri existente.

Morala: Prin muncă susţinută, orice vis poate deveni realitate.

fabulă de Mirela Lascăr
Adăugat de Mirela Lascăr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blagoveştenie

Veni un înger să vestească
Alegerea Dumnezeiască
Să fie mamă celui care,
Prin jertfă să ne dea iertare.

La sărbătoarea de vestire
Începe cucul o zidire:
Să-şi facă cuib pentru clocit,
"Cine-o mai fi acest vestit?!"

Rămase-n veacuri moştenire
Păcatul lui spre ispăşire:
Ursit să n-aibă cuibul lui
Nici dragostea urmaşului,
Fără să-i dea o sărutare
Nici să-l înveţe cum să zboare.

poezie de Ştefan Marinescu din Rezonanţe (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un porumbel

Un porumbel căzut-a, din zbor, pe-o stâncă-n mare,
Şi-i mic de tot săracul, de-abia a prins să zboare!
Vin valuri mari şi-n stâncă se lovesc, şi lui i-e frică,
Şi trist îşi ascunde capul, şi aripile-şi ridică
Când stropii săriţi din valuri pe pene-i cad şi-l udă,
Dar piuitul jalnic nu-i nimeni să-l audă!
Ci iată-o porumbiţă că-n zbor zorit soseşte:
E mama lui ce-l cată, plângând, de când lipseşte.
Şi-i lângă el acuma şi-l ciuguleşte dulce
Să-i treacă spaima şi-apoi să meargă să şi-l culce.
Şi-ncet spre cuib acum zbura-vor împreună –
Să-l încălzească mama, să adoarmă –
Noapte bună!

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un porumbel

Un porumbel căzut-a, din zbor, pe-o stâncă-n mare,
Şi-i mic de tot săracul, de-abia a prins să zboare!...
Vin valuri mari şi-n stâncă se lovesc, şi lui i-e frică,
Şi trist îşi ascunde capul, şi-aripile-şi ridică
Când stropii săriţi din valuri pe pene-i cad şi-l udă,
Dar piuitul jalnic nu-i nimeni să-l audă!...
Ci iată-o porumbiţă că-n zbor zorit soseşte:
E mama lui ce-l cată, plângând, de când lipseşte.
Şi-i lângă el acuma şi-l ciuguleşte dulce
Să-i treacă spaima şi-apoi să meargă să şi-l culce.
Şi-ncet spre cuib acum zbura-vor împreună-
Să-l încălzească mama, să adoarmă-

Noapte bună!...

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis vegetal

Aş vrea să fiu copac şi-aş vrea să cresc
lângă fereastra ta, te-aş auzi
şi-n voie te-aş privi întreaga zi.
M-aş apuca şi iarna să-nfloresc,
ca sa te bucuri. Păsările cele
mai mândre-ar face cuib pe creanga mea,
şi nopţile mi-ar da cercei de stele,
pe care, ca pe frunze, ţi le-aş da.
Prin geamul larg deschis, de-atâtea ori
m-aş apleca uşoară, să-ţi sărut
când părul ce pe frunte ţi-a căzut,
când buzele, cu buze moi de flori.
Spre toamnă m-aş juca, zvârlindu-ţi mere
şi foi de aur roşu prin odaie,
cu-a ramurilor tânără putere
ţi-aş apăra obloanele de ploaie.
Si, cine ştie, poate că într-o seară
de primăvară, când va fi şi lună,
făcându-mă femeie să fiu iară.
Atuncea, sprijinindu-mi de pervaz
genunchiul ud de frunze şi pământ,
cu părul încă doldora de vânt,
cu rouă şi cu lună pe obraz,
eu ţi-aş sări în casă, şi senină
(uitând de-atâta vreme să vorbesc),
cu câte-un cuib în fiecare mână
întinsă, aş începe să zâmbesc.

poezie celebră de Magda Isanos
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!